Schimbări, stări, muzică și cotidian cu artistul Mihail | Guest editor: Alina Bălan

Durata: 12 minute

Așteptările diferite nasc dezamăgiri, iar terasa unui mall reprezintă locul perfect pentru astfel de întâmplări. Acum aproximativ 5 ani, îl vedeam live prima dată pe Mihail și așteptam din public, chiar entuziasmată, interpretarea piesei ,,Mă ucide ea”, adică piesa care a pus arătătorul industriei muzicale pe artist.

Mihail venise atunci, de fapt, cu piesele sale reinterpretate, alături de un sintetizator și două chitare, așteptând ca noi să ne agățăm de muzica sa. Lucrurile s-au mai lămurit între timp, pentru că și noi, ca public, și Mihail, ne-am retras să creștem, să ne înțelegem și să ne deschidem.

Un interviu realizat de invitata noastră de astăzi, Alina Bălan, full time în serviciul industriei muzicale românești, prin PR, comunicare, puțin jurnalism și fangirling.

Azi, Mihail vine cu albumul său de debut, ”To Whom We Return”, album lucrat în tihnă, în mijlocul copacilor sau al unui oraș restrâns, un album cu deschidere spre lume, pe care nu simți doar că îl găsești, dar că iei parte, într-adevăr, la el, dându-i propriile tale sensuri și agățându-te de linia melodică ce îți place.

Mihail

Așadar, despre schimbări, stări, muzică și de ce nu, cotidian, cu Mihail.

Alina Bălan: Cum a început să se contureze acest album?

Mihail: A fost mai mult o perioadă a vieții. Eram în paralel cu Mă ucide ea, cu Who You Are și m-am retras în studio cu băieții mei și am început să experimentăm, am cumpărat ceva synth-uri, niște jucării noi muzicale, și eu, personal, am început să fiu atras de sunetul ăsta mai electronic, cosmic, ciudat. În timp ce mergeam la concerte în țară, în Italia, de fiecare dată când ne întorceam înapoi în Cluj, abia așteptam să ajung iar în studio. Era o nevoie să îmi exprim ceea ce sunt eu cu adevărat, în umbră, mai tare decât pe scenă, pentru că acolo nu eram la zi cu mine.

Pur și simplu experimentam tot felul de sunete, încercam să ne satisfacem urechea într-o oarecare măsură, era foarte abstract. Nu exista nicio miză, era pur și simplu the joy of doing it. Știi cum e perioada când ești îndrăgostit și ai fluturi în stomac? Aceeași senzație era în acea perioadă în care am început să găsesc acea satisfacție în studiu, în afara scenei, să fac ceea ce nimeni nu știe.

După, am fost foarte corupt de acea perioadă și am zis că bă, io asta vreau să fac, asta vreau să fiu pe scenă, acasă, vreau să fiu la zi cu mine. Și de acolo a pornit ideea să comprimăm un album din aceste zeci de schițe, hai să alegem câteva.

Spuneai într-un alt interviu: „Tot ce îmi doresc e un act artistic sincer, plin de adevăr, care poate să aducă ceva benefic în lume, poate să deschidă inimi„. Crezi că ai reușit cu acest nou album să te regăsești și pe scenă?

Mihail: Categoric. Niciodată nu am fost atât de prezent și să mă simt acasă, să simt că fac diferența și că tot ce facem noi acum are sens. Ce vreau să zic e că, după mulți ani, în ultimii 1-2 ani, am început să realizez cum se simte, de fapt, să fii acasă pe scenă, să simți această putere, această conexiune în primul rând cu tine, ca artist.

E foarte tare senzația și, cumva, există și latura cealaltă, pentru că mulți nu înțeleg, oamenii nu sunt obișnuiți cu acest context, poate anumite piese sunt mai ciudățele și greu de digerat, de înțeles și totuși, simt că merită să te lupți pentru chestia asta. Simt că pentru prima oară în viața mea, fiind pe scenă, exprim ceva ce e real sau cel puțin, e cel mai real de până acum, din ce am fost eu ca artist.

Mihail

Noile tale piese sunt o experiență în materie de sunete, sunete care amintesc de multe ori de cele din natură, cât și cum te-a influențat natura în procesul creativ? Povesteai, de asemenea, că ai stat 9 luni într-o cabană, în pădure.

Mihail: Ce tare! Da, îți dai seama, am stat 9 luni de zile acolo, în pădure și cumva, fără să vreau, pentru că nu plecam de acolo, cu fiecare piesă aduceam, puneam în piese ceva ce era în jurul meu, apă, pădure, lac, munți. A fost neintenționată și, totuși, și eu o simt, cu fiecare piesă pe care o ascult, îmi aduc aminte un moment vizual de acolo.

A fost o experiență precum întoarcerea în copilărie, așa m-am simțit. Pentru prima oară, după mulți ani, eram în locul potrivit, omul potrivit, timpul potrivit și era momentul în care simțeam viața, totul mai prezent, era ca în copilărie, adormeam în 3 minute. Totul era despre muzică.

Crezi că putem ajunge să imităm atât de bine feeling-ul pe care ni-l lasă natura prin muzică?

Mihail: Eu cred că se poate și mai mult. Până la urmă, această stare pe care o lasă natura e trăită tot de un om, de noi, și e o interpretare personală, unică, singulară cumva. De multe ori mă gândesc că, știi, dacă te uiți în jurul lumii, și vezi aceste lucruri frumoase construite de mâna umană, clădiri, arhitectură, monumente, sunt fascinante și totuși, nu se compară cu creația naturii, ca senzație.

Pentru mine, personal, cea mai frumoasă experiență e cunoașterea unui om și, cumva, un om este un univers separat, e o chestie atât de frumoasă și, probabil, exprimarea noastră de la oameni către oameni, e una dintre cele mai frumoase chestii, again. Dar ca să răspund la întrebare, probabil că putem transmite astfel de senzații, mai ales prin muzică, cred că doar gustul sau mirosul nu le putem transmite, dar în rest, totul.

Ce energie vibrează în întreg materialul? Sau ce fel de energie ar trebui să transmită după ce e ascultat?

Mihail: Ce am experimentat eu cu albumul a fost aducerea aminte de lumină, de cât de frumoasă e și, în același timp, frica de întuneric, îmbrățișarea lui. Pentru mine, albumul exprimă această non-dualitate, prima jumătate a lui este lumina de zi, când te trezești, rise and shine, No Men’s Drive, iar apoi se duce spre noapte, spre lună și it gets weird. Cumva asta era ideea, dar neintenționat, așa s-a simțit, natural.

Când am început să lucrez albumul eram foarte entuziasmat, eram ca un copil curat și, stând 9 luni de zile în pădure, am început să mă transform, am cunoscut o persoană care m-a făcut curios față de întuneric, nu știu cum să-ți explic, dar nu în sensul rău. Știi când ți-e frică de ceva, dar nu știi să exprimi și după afli că acea frică e de fapt o iluzie și că nu-i nimic rău?

E doar un spațiu creativ și un spațiu căreia vrea să i se aducă lumină. Cumva așa era ideea, o tranziție de la lumină la întuneric, o chestie unitară. Mi-e greu să descriu ce ar trebui să înțeleagă oamenii, nici nu știu dacă aș vrea să zic asta.

Având în vedere că procesul a fost unul destul de lung, cum ți-ai dat seama că o piesă e gata de a fi expusă lumii? Mi se pare că nu ai pus niciun fel de presiune pe material și i-ai dat timp, l-ai dat foarte ,,regește”.

Mihail: Unica presiune era pe mine. Și până în ultimul moment tot modificam chestii, inclusiv după ce au fost masterizate piesele, am mai simțit niște chestii, a fost primul copil, a fost prima experiență a facerii unui album, niciodată nu am făcut un album, niciodată n-am înțeles ce înseamnă un album pentru un artist.

Acum am înțeles și fiind primul copil, m-am simțit ca o mamă, dar pe cel de-al doilea copil probabil n-o să-l mai tratez așa regește, probabil o să fie mult mai rapid, tot acolo, dar nu cu atât de multă frică și atenție. Nu zic că a fost o chestie rea sau bună, pur și simplu a fost o chestie de prima dată și am încercat să mă asigur că fac totul bine.

Mihail

Ce e creativitatea pentru tine, o sclipire sau un mușchi care trebuie antrenat?

Mihail: Pentru mine, creativitatea e o modalitate de a rămâne întreg la minte. Știi cum anumiți oameni merg să facă box sau să facă lupte marțiale ca să-și exteriorizeze acea furie, acea energie care trebuie consumată sau manifestată?

La fel e pentru mine creativitatea, eu, dacă nu am o dată pe zi un moment în care să-mi exprim creativitatea, că e muzică, că scriu ceva, că-s frustrat, că simt că parcă ceva stagnează în mine, e un mod de viață deja.

Crezi că ideile bune vin natural sau se antrenează, cumva?

Mihail: Și da, și da. Vin și natural, dar un pic mai rar, nu vin atât de des natural precum mi-aș dori. Acum trebuie s-o gândești un pic, trebuie să ajungi într-o stare mentală mai prezentă. Cu cât înaintezi în viață, mintea îți e mai plină de gânduri, de frici, de incertitudini și e foarte provocator să faci cu mintea acel spațiu în care să curgă creativitatea, să îți vină ideile.

Sunt zile și zile. Sunt zile în care pur și simplu te trezești și ai o linie melodică în cap, și sunt zile când poți să cauți și să nu găsești nimic și totuși, să pescuiești.

Creativitatea e fix ca pescuitul, trebuie să arunci undița și u never know what u get.

Spuneai într-un alt interviu: „Oprește-te din fugă, inspiră, adu-ți aminte, fă pace cu tine, și continuă să faci ceea ce iubești„. Cum oprești tu timpul?

Mihail: Lately, e foarte greu să oprești timpul, pentru că lumea se mișcă atât de repede, dar, spre exemplu, când îți aduci aminte că totul e în mintea ta, când îți aduci aminte că totul se întâmplă aici și nu-i în jurul tău. Uneori mă simt copleșit, parcă am o avalanșă de gânduri, emoții, trăiri, situații și totuși, mă gândesc că eu dețin controlul la tot ceea ce simt și experimentez și cel mai important lucru e să inspiri în nas aerul și să fii conștient că inspiri.

Dacă ești atent la prima respirație, se face liniște în interior. Această chestie necesită focus, clar e foarte importantă și ambianța, să meditezi, să mergi în natură cât mai des. Și când merg la părinți, spre exemplu, mă simt așa ca un copil care parcă lasă sacul cu greutăți la intrare.

Mihail

Cum ai spus și tu, poate există o categorie de public care digeră mai greu muzica ta și sunt curioasă, ce fel de muzică te influențează pe tine în procesul creativ?

Mihail: Ascult multe chestii, Bonobo, techno, jazz, muzică cubaneză, Radiohead, Thom Yorke, muzică de film, Thomas Newman, Hans Zimmer, tot felul de chestii, uneori poate și de la radio ceva. Dar lately încerc să ascult muzică care nu mă solicită, care nu mă ține acolo și nu o analizez. Cum e muzica jazz, care nu mă solicită, pentru că eu știu că nu o să fiu niciodată un jazzist și mă relaxează.

Întorcându-mă un pic înapoi, ai fost ascultat atât în România, cât și în plan internațional, pentru unii ăsta ar fi succesul, însă tu ai hotărât să te retragi o vreme. Ți-e frică de succes?

Mihail: Nu, nu mi-e frică de succes. Eu m-am retras pentru că pur și simplu am simțit că mă mint, că trișez. Am simțit că nu-s acasă. Într-adevăr, am fost privilegiat în multe contexte, eram în lumina reflectoarelor, făceam bani, avea concerte, tot pachetul care înseamnă un succes, dar am simțit că duc mai mult, că parcă mă plictisesc, nu am acceptat că totul e aici, atât, așa, am vrut mai mult, ceva mai real, mai autentic din punct de vedere muzical.

Dacă aș fi vrut probabil să fac bani și să urmăresc doar succesul, poate mi-ar fi fost mai simplu mie. Eu îmi doresc succesul, dar îmi doresc un altfel de succes, unul în care simți că ești acasă pe scenă, în care ai un fanbase care te sprijină, să simți că ceea ce faci contează, cred că asta e cea mai importantă chestie pentru mine.

Cum am zis, ajută inimi să se deschidă, să facă lumea asta un pic mai bună, chiar dacă știu că sună naiv, dar de acolo cumva a pornit tot, acest step back.

Spuneai într-un alt interviu că nu simți că aparții nici de mainstream, nici de alternativ, cum se văd acum lucrurile pentru tine? Mai există această delimitare între mainstream și alternativ?

Mihail: Nici nu știu dacă asta contează. Până la urmă, muzica spune de la sine ce spune și cumva etichetarea asta poate pe cineva ajută, pe mine personal nu mă ajută, nici nu mă deranjează. Nu vreau nici mainstream, nici alternativ, nu știu.

Asta e o discuție pe care îmi place să o deschid cu mai mulți artiși, doar că obișnuiam să spun mainstream și underground, doar că unii au început să fie deranjați de acest cuvânt, pentru că probabil îl asciază cu ideea că oamenii nu i-ar cunoaște.

Mihail: Da, probabil. Nu știu dacă mai contează așa de tare chestia asta, cumva și dacă asculți acum tot felul de piese, ce gen de muzică e? Nu știi, fusion, influențe de peste tot, nu cred că contează denumirea.

Cum te-ai schimbat ca om de la Who You Are la noul album?

Mihail: E fix ca și cum ai merge printr-un război, ca și cum m-aș întoarce după o perioadă de câțiva ani de armată. Am înțeles valoarea succesului, am înțeles ce presupune să însemne un album, cât e de importantă odihna și cât e de fragilă mintea umană. Am înțeles că lucrul niciodată nu se termină. E foarte greu să comprim cum m-am transformat de atunci până acuma, dar cu siguranță m-am maturizat.

Spune-ne povestea unei piese de pe album pe care trebuie neapărat să o asculte lumea.

Mihail: Call Me By Your Name. Pentru mine, e piesa de care sunt cel mai mândru și ca muzician, și ca producător, nu este o piesă ușoară, clar, mulți o simt, mulți nu, dar acolo mi se pare că am lăsat ceva special. Povestea, e probabil tot ceea ce întruchipează albumul, e acea dualitate nonduală, ceea ce suntem noi.

Noi suntem mulți indivizi, dar totuși, cumva, există această teorie că totul este în unison, suntem o uniune, eu sunt tu și tu ești eu, despre asta e piesa. Call Me By Your Name, cheamă-mă pe numele tău, ceea ce cred eu că ar însemna, eu fac parte din tine și tu faci parte din mine și noi suntem una.

Cum setezi poveștile clipurilor tale? Știu că participi activ la conturarea lor.

Mihail: Nu există o rețetă, vin precum cometele scenariile și poveștile. Clar, toate sunt inspirate din experiența mea personală, spre exemplu videoclipul de la Feeling Crazy, oglindește o parte din experiența mea ca artist, dorința mea de a mă integra în acest mediu artistic în România, atunci pe la început de drumuri, când eram diferit, accentul meu moldovenesc nu-i potrivit, trebuie schimbat, tot felul de discuții de care am avut parte și cumva dorința mea de a arăta că eu sunt ceea ce sunt și că merit atenție, că I am worthy. Și, în același timp, realizarea acelei iluzii că, de fapt, tu ești ceea ce ești.

Toate scenariile au venit din urma experiențelor personale, cărților citite. Pentru piesa Call Me By Your Name încă am lansat videoclipul, dar spre exemplu, este vorba despre Adam și Eva și mă gândeam cum să arătăm într-un music video acea nuditate, să-i reprezentăm pe cei doi în acel spațiu steril, în rai, pe pământ sau orice ar fi acel spațiu, în care ei sunt goi și totuși, tu nu ai voie să fii gol, nu e ok.

Și stăteam nopți întregi să mă gîndesc cum să fie și bam, pe la 4 dimineața mă trezeam, aveam flash cum ar trebui să arate costumul, cu crengi, și luam foaia și creionul și schițam, le arătam regizorului, vorbeam cu custom designerul nostru. E un proces foarte fain, mare, dar care necesită timp. Scenariul, ca să fie mai fain, clar că trebuie să experiemntezi chestii, să citești, să faci un zoom out față de tot ce se întâmplă în jurul nostru. Film making-ul e superb, dacă nu aș fi făcut muzică, aș fi făcut asta.

Au videoclipurile un mesaj mult mai direct decât piesele? Căutând un sound, mă gândesc că interpretările pot varia, dar în imagini poate cauți o singură direcție.

Mihail: Da, de obicei videoclipurile sunt un singur comentariu. Dacă ai o piesă, care e o chestie subiectivă, o chestie vastă, e abstractă, ea exprimă ceva, dar tu poți să înțelegi multe chestii. Poți să asculți o piesă și să închizi ochii și să vezi o grămadă de scenarii. Un videoclip e unul dintre acele scenarii, continuarea piesei, poate fi, poate nu.

Mi se pare că e foarte faină combinația, am citit o carte care spune că sunetul și culoarea sunt ultimele forme de magie rămase pe pământ, alive. Dacă e așa, atunci cel mai mare impact îl au muzica și culoarea, imaginea, în zilele noastre.

Ce face un live bun?

Mihail: Un live bun este un act sincer. Noi înainte să ieșim pe scenă ne luăm în brațe cu trupa, cu băieții din echipă, ne aducem aminte pentru ce facem chestia asta, inspirăm și încercăm pur și simplu să fim prezenți pe scenă, să ne aducem aminte că e un moment pe care îl merităm, am muncit mult pentru el, dar în același timp, în fața noastră sunt oameni care au nevoie de o îmbrățișare sonoră, nu știu cum să explic, de o senzație ca și cum ei nu sunt singuri, ca și cum sunt lângă noi.

Până la urmă, noi ieșim în oraș să bem o bere nu ca să bem o bere, ci ca să nu stăm singuri acasă sau mergem la un concert ca să simțim conexiunea, să ne aducă cineva aminte de adevăr. Asta e intenția mea personală ca artist, să îmi aducă mie aminte, în primul rând, de momentul prezent și să fiu și pentru oameni, să îi servesc pe ei prin simplul fapt că sunt un entertainer sau orice aș fi eu acum.

Tu ce ai FRUMOS astăzi?

Mihail: Astăzi m-am trezit la 5 după-masă, m-am culcat la 8 dimineața, pentru că am stat la studio, dar m-am trezit cu un mesaj video de la taică-miu și maică-mea, care au ajuns acasă în Republica Moldova, la casa în care am copilărit și mi-au trimis un video, cum arată casa, că au înflorit ceva flori, în timp ce colegul meu de la studio a venit și mâncam supă, în bucătărie, făcută de mama și tata, care au fost acum 2 zile în vizită la mine.

Ăsta a fost cel mai special moment so far. Cred că ce-o fost astazi nu e neapărat special, ci drăguț, e că noi, de la zi la alta, noi ne trezim diferiți. Astăzi ne trezim cu un mood prost sau n-avem chef de nimic, în schimb astăzi am simțit că m-am trezit pozitiv, mai senin, cu un entuzaism și o dorință de a trăi această zi mai bine decât ieri.

Fotografii: arhivă personală Mihail

Curator
Curatorhttps://www.curatorialist.ro/
Oameni cu care împărtășim aceleași viziuni, oameni pe care îi admirăm și ale căror păreri și voce contează pentru noi. Oameni savvy în domeniul lor sau, pur și simplu, cu pasiuni și experiențe extraordinare, de dat mai departe.