În februarie 2022 mi-am dat demisia din agenție. Câteva zile mai târziu, chiaună de somn, schițam „marele meu plan de business” într-un caiet studențesc. „Planul” era extrem de rudimentar – în linii mari, el oferea răspunsul la două întrebări: cât vreau și pot, realist, să muncesc ca să rămân întreagă la cap și să nu mă sufoc între două deadline-uri mult prea strânse, respectiv cât vreau să câștig din scris, ca să simt că are sens și că munca mea de content writing este valorizată.
Articol redactat de Adelina Bălan – Freelance Content Writer & Ghostwriter
Adelina Bălan este din 2022 soloprenor cu un lifestyle business, freelance content writer pentru companii & ghostwriter pentru branduri personale care își pun amprenta asupra domeniilor lor de expertiză și îndrăznesc să se arate și ca oameni. Dincolo de toate rolurile profesionale și de experiența în content writing pentru industrii diverse (de la sănătate și psihoterapie, până la educație și energie), Adelina este un om în viața căruia scrisul joacă un rol constant încă din copilărie.
Habar n-aveam că în dimineața aia puneam bazele viitorului meu lifestyle business. Nici măcar nu cunoșteam conceptul de lifestyle business, dar intuitiv îl aplicam în viața mea de proaspăt și tânăr freelancer. Nu știam ce înseamnă cu adevărat să ai un business și nici nu studiasem cărți sau cursuri despre construcția unei afaceri. Îmi amintesc însă c-am citit pe nerăsuflate, în prima lună de freelancing/soloprenoriat/you name it, Company of one, cartea lui Paul Jarvis, apărută la noi la Editura Publica. După ce am devorat-o, mi-am mai clarificat intenția profesională.
Am vrut de la început să am un business mic, simplu, care să rămână – cel puțin pe termen mediu – mic și care să fie în primul rând pe placul sufletului meu, aliniat cu valorile mele, cu stilul meu de viață și cu impact pozitiv în lume. Voiam să scriu cum îmi place mie: într-o manieră umană și naturală pentru branduri care au în plan mai mult decât să obțină profit și să intre în cine știe ce topuri. Voiam să-mi trăiesc viața în termenii mei: cu o cafea bună dimineața, cu o plimbare zen în parc și cu răgaz de visat cu ochii deschiși, ca și cum timpul ar sta în loc. Voiam să savurez libertatea de a fi eu și în viața profesională. Tânjeam după libertatea de a trăi într-un mod care-mi încarcă sufletul, nu doar contul bancar de PFA.
Aproape 3 ani mai târziu, continui să-mi creez lifestyle business-ul în termenii mei. Dacă mă uit în urmă, îmi dau seama că procesul ăsta chiar mi-a încărcat de foarte multe ori sufletul. Dar de suficiente ori mi-a încărcat și capul cu multe probleme la care nu mă gândeam deloc sau, cel puțin, nu atât de intens atunci când eram angajată.
Provocări și încercări care mi-au apăsat grav pe butoane în primii ani de lifestyle business
Intenția mea era clară: voiam să-mi creez viața profesională și personală în termenii mei, plecând de la valorile și principiile mele care m-ar fi conectat cu oameni și branduri care văd lucrurile asemănător. Intenția ca intenția – faptic, am dat-o grav în bară de mai multe ori.
Pentru că a-ți crea viața sau lifestyle business-ul în termenii tăi înseamnă disconfort, curaj, înseamnă să știi la ce și cui spui nu. Înseamnă să trasezi limite – iar dacă suferi de people pleasing și ai de furcă cu teama de a nu pierde, treaba asta cu trasarea fermă a limitelor e cam nasoală. Să trăiești și să faci business în acord cu CINE EȘTI TU, la un nivel foarte profund, înseamnă să-ți asumi toate aceste lucruri – da, chiar și cu riscul de a pierde potențiale colaborări sau colaborări deja concretizate, oportunități, vizibilitate. Dar dacă nu-ți asumi astfel de pierderi – care oricum e foarte probabil să aibă loc mai devreme sau mai târziu –, riști să te pierzi pe tine. Dacă te-ai pierdut și te-ai trădat pe tine, ajungi chiar în punctul în care mai că- ți vine să-nchizi șandramaua…
Mi-a fost frică să zic „Îmi pare rău, nu rezonăm, nu putem lucra împreună” celor care ar fi vrut să colaborăm, deși realitatea arăta că nu avem cine știe ce în comun. Am ajuns să stau în call-uri unde nu mă simțeam deloc confortabil, ba chiar nerespectată, doar pentru a nu verbaliza – clar și ferm – ceea ce simțeam și gândeam.
Am plâns în primele luni de freelancing când am trimis o ofertă unei potențiale cliente, iar ea mi-a demontat-o și mi-a transmis că, la cei 24 de ani ai mei, ar trebui să fiu umilă și să plec capul. Îmi era oricum al naibii de greu să apăs send după ce pregăteam fiecare ofertă personalizată: o oră-două scriam oferta, alte două ore o supraanalizam și întorceam pe toate părțile, de teamă să nu fiu refuzată, deși propunerea aceea financiară era singura posibilă pentru ca businessul meu să existe așa cum îl gândisem. Cu alte cuvinte, mi-era teamă că bunăstarea businessului meu să nu fie cumva incomodă pentru celălalt.
Câteodată mi-am sacrificat confortul și sănătatea afacerii pentru a nu-l deranja pe celălalt. Inevitabil, paharul meu cu frustrare se umplea și ajungea să dea pe-afară.
Mă uitam la felul în care alți profesioniști din domeniu se promovau pe LinkedIn și mă simțeam inadecvată cu postările mele, chiar dacă, atenție, ele erau apreciate și se remarcau în mulțime. Nu voiam să fac notă discordantă, să mă fac de râs. Și uite așa am împrumutat o vreme un stil de scris care nu mă reprezenta și care nu-mi punea atuurile scriitoricești în valoare – pentru că era pur și simplu imposibil s-o facă. La gală nu se vine în teniși, nu? 🙂 Iată, mi-am luat pantofi cu toc și eu, deși mie nu-mi plac tocurile, nu sunt pentru mine. Cum era de așteptat, au ajuns să mă strângă al naibii de tare…
Până când m-am descălțat și am rămas în picioarele goale. M-am uitat în oglindă și m-am întrebat: încotro acum? Și, mai ales, cum? M-am scuturat bine de tot și mi-am amintit de ce fac ceea ce fac.
Pas cu pas, mi-am asumat disconfortul
Ori trasam limite în relația cu mine și cu ceilalți, ori aș fi clacat la un moment dat – toate acele micromomente și experiențe s-ar fi adunat și le-ar fi umbrit pe cele pozitive, împlinitoare, care, slavă cerului, au existat încă din primul an.
Am ales: m-am întors în psihoterapie. Am citit cărți despre trasarea limitelor. Am făcut schimb de experiențe cu alți freelanceri cu provocări similare. Am avut (și am) norocul să am lângă mine un partener de viață care mă susține să fiu cine sunt, așa cum sunt și care mă încurajează să spun lucrurilor pe nume.
Toate astea m-au ajutat în procesul de familiarizare cu disconfortul resimțit atunci când spui „nu”, „eu nu lucrez așa”, „nu vreau să începem/continuăm, pentru că…”
Cel mai mult m-a ajutat, cu siguranță, punerea în practică a lucrurilor discutate. Încă e dificil uneori cu practica, dar am suficiente semne, de care sunt super-mândră, că sunt pe drumul cel bun…
Nu mai stau ore în șir să supraanalizez o ofertă. Știu cât valorează munca mea, know-how-ul meu, pasiunea pe care o pun în ce scriu chiar și pentru alții. Știu că oferta aceea este cum este pentru că reflectă toate aceste lucruri și îmi susține bunăstarea afacerii mele mici.
Mă uit câteodată la ce și cum comunică alții pe LinkedIn, fără să-mi mai compromit, prin presiunea comparației, propriul stil. Sunt cine sunt. Scriu cum scriu. Pe unii îi plictisesc, poate, textele mele lungi, alții le citesc constant. Unii mă consideră, poate, prea personală pe o platformă profesională, alții rezonează cu poveștile și perspectivele mele.
Mă adaptez la diverse situații, proiecte, colaborări și moduri de lucru, fără să trădez ce este cu adevărat important pentru mine.
Toate, toate sunt work in progress. Încă-mi desăvârșesc pacea cu disconfortul și încă lucrez la a-mi asuma pe deplin disconfortul adus de crearea unei vieți și a unui business în termenii mei. Mă gândesc că este necesar să-mi asum disconfortul pe termen scurt, poate mediu, pentru a-mi crea pe termen lung lifestyle business-ul care într-adevăr îmi umple sufletul cu frumos și liniște, și nu doar contul bancar al firmei.
În cei 3 ani nu am simțit niciodată că mă sufoc între două deadline-uri mult prea strânse. N-am fost workaholică. N-am dus mai mult decât aș fi putut duce, în termeni de volum de muncă. Din punctele astea de vedere, mi-am urmat viziunea stabilită intuitiv în acea dimineață în care eram chiaună de somn, cu caietul studențesc în brațe.
În schimb, am simțit de mai multe ori că mă strâng fricile, rușinea, perfecționismul, furia când îmi erau limitele încălcate – nu luam în calcul că un business le va scoate pe toate, din adâncuri, la suprafață. Mă bucur că au ieșit la iveală, poate mai clar ca niciodată.
A fost și încă este greu și copleșitor. Dar merită, stând desculț(ă), să te uiți la tine în oglindă – periodic și cu onestitate –, în timp ce-ți pui pe picioare mica afacere. Și iată că în acest proces nu crești doar un lifestyle business care speri să facă lumea un pic mai bună – ci te crești, cu fiecare zi, și pe tine.
And it’s totally worth it. Pe lângă toate cafelele băute în tihnă, visatul cu ochii deschiși, plimbările zen și colaborările cu sens.
–
Adelina Bălan este din 2022 soloprenor cu un lifestyle business, freelance content writer pentru companii & ghostwriter pentru branduri personale care își pun amprenta asupra domeniilor lor de expertiză și îndrăznesc să se arate și ca oameni. Dincolo de toate rolurile profesionale și de experiența în content writing pentru industrii diverse (de la sănătate și psihoterapie, până la educație și energie), Adelina este un om în viața căruia scrisul joacă un rol constant încă din copilărie. Crede în scris ca meșteșug, în poveștile care au puterea să conecteze oamenii și să facă lumea un loc mai bun. Unul dintre #LifeHack-urile ei preferate este să nu se ia prea tare în serios și să-și dea voie să se joace. În munca sa o inspiră lucrurile mici și simple, alături de experiențele aparent banale din viața de zi cu zi, conversațiile reale cu oameni care îndrăznesc să se deschidă, plimbările pe jos, cafeaua de dimineață și Jack Savoretti.
Vă puteți conecta cu Adelina pe Instagram aici sau Linkedin aici
