Pentru prea multă vreme, rolul femeii a fost de existență. De a fi un mijloc, un instrument, doar de a exista și de a da viață.
Orice altă manifestare a femeii pe de-ntregul ei a fost, efectiv, un privilegiu. A fost și este încă un privilegiu, chiar și în zilele noastre, pentru multe dintre femeile lumii născute în diferite culturi și contexte.
Elif Shafak, în Siyah Sut, sumarizează viețile multor femei scriitoare în relație cu lumea exterioară și contextele potrivnice în care trăiau pentru a le permite să se împlinească la adevăratul lor potențial – atât că femei cât și ca poete, scriitoare sau artiste.
Contexte care nu depindeau nici de ele și nici de capabilitatile lor.
Dar ce e diferit acum față de atunci?
Acum, tot mai multe dintre noi, în existența noastră privilegiată, avem puterea de a alege. Și nu mă refer doar la vot – și acesta un drept câstigat de curând. Important, desigur.
Ci la a fi libere să decidem pentru noi, de a cântari și de a lua decizii care ne duc viața pe un drum sau pe un altul. Dar măcar să decidem NOI pentru NOI.
Putem sumariza interviul ce urmează tocmai prin acestă matra: libertatea și puterea de a alege.
Între un job sau altul.
Între a rămâne sau a pleca.
Între a lupta pentru căsnicie sau a te mulțumi cu ce e, cât e sau a divorța.
Puterea de a alege să-ți croiești un drum sau un altul, învățând multe, bucurându-te de călătorie și plătind costurile.
De 20 de ani, Gabriela Lungu este unul dintre cele mai iconice nume din industria comunicării din România. Cea care permanent și-a exercitat libertatea de a alege, spiritul său făcând-o să exploreze noi și noi oportunități.
Este o pionieră a comunicării, dintre primele femei care au ieșit afară, în agenții de top internaționale, căile urmate nefiind dintre cele mai bătătorite.
Însă au fost întotdeauna tot mai sus.
„Mereu mi se pare interesant că din afara pare c-am mers tot în sus – din interior eu am văzut parcursul meu cu suișuri dar și coborâșuri, cu eșecuri, ratări, întorsături spectaculoase și câte și mai câte.” spune Gabriela despre bucătăria sa internă.
În interviul de mai jos am discutat cu Gabriela Lungu despre ce o motivează în parcursul sau profesional, ce urmărește la oamenii cu care lucrează, dar și care sunt costurile pe care o femeie le plătește pentru o carieră la cel mai înalt nivel.
Curatorialist: Ce te motivează să keep calm, creative & carry on?
Gabriela Lungu: Nu stiu cât de „calm” reușesc să mă mențin – sunt mai tumultoasă din fire… Dar, ca să răspund la întrebare, cred că motivația mea vine dintr-un cumul, dintr-un cerc virtuos de curiozitate, spirit competitiv, disciplină și un strop de teamă.
Curiozitatea îmi dă imboldul inițial să explorez și mă ajută să visez la ce aș putea face. Spiritul competitiv mă împinge să transform vise în acțiune. Disciplina mă tine pe drumul meu chiar și în perioadele când pur și simplu n-am chef.
Iar stropul de teamă mă ajută să rămân mereu curioasă, ca să nu ajung vreodată total depășită de vremuri.
Parcursul tău a început încă de pe băncile facultății de Jurnalism. Uitându-te în spate acum, care crezi că au fost factorii și momentele cheie care au contribuit la dezvoltarea și ascensiunea ta profesională?
Factorul care, poate, a contribuit cel mai mult la tot ce am reușit este energia mea – oricine mă cunoaște observă destul de rapid că sunt o persoană foarte energică (mi s-a spus că sunt ca o tornada cu good vibes) și asta înseamnă o capacitate peste medie de a acționa, o abilitate de a-i mobiliza și pe alții, o anumită tărie de caracter și fermitate în decizii.
În timp, asta a dus la leadership, la antreprenoriat, la ieșiri din zona de confort și asumarea de noi provocări într-un fel mai puțin întâlnit la majoritatea oamenilor.
Alți factori cred că sunt flexibilitatea, capacitatea mea de a mă reinventa, dorința de a experimenta și a învață lucruri noi.
Sunt câteva momente care mi-au marcat parcursul profesional. Decizii cheie.
Prima a fost chiar în facultate când m-am îndepărtat de jurnalism (desi studiam jurnalism) și m-am îndreptat spre creație publicitară.
Motivul a fost un profesor modern care a știut să ne inspire (Mihai Dumitrescu), și fascinația domeniului nou (foarte la început în Romania anilor 1996-97). Am reușit să căștig un job de copywriter la Ogilvy și asta a deschis o întreagă lume pentru mine.
Trecerea de la publicitate la PR în 2001 (și de la Ogilvy & Mather la Ogilvy PR) a fost un alt moment important; mi-am găsit drumul în relații publice într-un fel în care n-o făcusem neapărat în publicitate, făcând ceva inovator pentru acele timpuri: PR creativ, axat mult mai mult pe idei curajoase și abordări diferite, decât pe ‚the little black book’ cu contacte de jurnaliști și lideri de opinie.
Fondarea în 2006 a propriei mele agenții THE PRACTICE (în parteneriat cu Ștefan Iordache de la Leo Burnett) – care a devenit rapid cea mai premiată agenție de PR românească și cotată ca una dintre cele mai creative pe plan mondial – a fost un moment esențial.
Cu THE PRACTICE am făcut istorie.
Cum să nu-ți placă povestea micii agenții de 13 oameni din București care căștiga mai multe premii decât cele mai mari rețele de PR ale lumii, cu toate birourile lor adunate…
Vânzarea THE PRACTICE către MSLGROUP/ Publicis Groupe și mutarea mea la Londra în 2013 pentru a mă alătura echipei de leadership al rețelei globale Weber Shandwick au însemnat un alt moment care mi-a schimbat viața.
Londra este unul dintre cele mai mari hub-uri internaționale ale industriei de marketing și comunicare, dar și capitala unei țări care în ultimii 10 ani a suferit câteva transformări importante (vezi Brexit, pentru a da cel mai important exemplu). Am scris un întreg articol despre cum au fost cei 10 ani pentru mine aici.
Mă opresc aici, deși au mai fost multe alte decizii care ar merita disecate – cum ar fi revenirea la publicitate în 2015, lansarea WINGS Creative Leadership Lab în 2017…
De ce sau de cine anume din copilăria ta iți aduci aminte și consideri că a contribuit semnificativ la persoana care ești acum?
E o poveste pe care o spun adesea. Eu m-am născut cu capul mare. Serios. La vârsta la care un bebeluș are un control destul de bun și își poate susține singur capul, eu nu reușeam deloc, nici măcar un pic. Evident că părinții mei s-au speriat și au fost la doctor. Pe lângă sfaturi medicale menite să-mi întărească mușchii gâtului și nu numai, pediatrul le-a mai spus părinților mei și ceva total fără bază medicală, dar de mare ajutor pentru ei, un mesaj pozitiv în situația nefericită.
Le-a spus că un cap mare la copii înseamnă că voi fi o adevărată capacitate, foarte deșteaptă, cu un potențial creativ uriaș.
Părinții mei au crezut fără rezerve și m-au crescut mereu cu această mantra: că eu sunt deșteaptă, creativă și o adevărată capacitate care poate realiza orice își propune.
În acest fel părinții mei și doamna doctor pediatru mi-au schimbat probabil viața – deși ca orice om sunt plină de îndoieli de tot felul, nu m-am îndoit niciodată de potențialul meu, de creativitatea mea, de abilitatea mea de a reuși dacă îmi pun mintea la lucru.
Ajută să ai încredere în tine.
Venind dintr-o Românie comunistă ce ne-a imprimat o multitudine de lipsuri (neîncredere în noi, neîncredere în ceilalți, lipsa motivației de a ne depăși condiția, sindromul impostorului, lipsa valorii personale și a stimei de sine), cum s-a ajustat mentalitatea ta la tot ce înseamnă mediul de lucru internațional în culturi organizaționale atât de diferite?
Aici a fost mai simplu: orice fel de sfială bazată pe faptul că vin dintr-o piață mică, precum România, mi-a cam trecut după ce am ajuns în UK și am văzut câte am de oferit de fapt, mai specific cât de mult pot alții să învețe de la mine.
Orice prejudecată din partea altora am combătut-o demonstrând ce stiu și ce pot să fac.
Cum oferi și cum primești feedback-ul?
Cu feedback-ul (cel negativ) a fost un drum lung și nu foarte ușor pentru mine… Mulți ani n-am fost cea mai diplomată în cum îl dădeam, și nici cea mai dornică să-l primesc.
Astăzi, e în sfârșit cu totul altfel decât acum 10 ani sau acum 20 de ani. Îl ofer cum mi-ar plăcea să-l primesc – onest, dar constructiv, cu grijă și cu blândețe.
Și îl primesc după cum mi-ar plăcea să-l primească și cei cărora le dau eu feedback – deschis, cu curiozitate înainte de orice, încercând să învăț din el cât mai mult, chiar dacă în primele secunde nu-mi pică tocmai bine.
Ce soft skills urmărești la persoanele cu care lucrezi?
Cele mai importante pentru mine sunt astăzi 2 lucruri: bunăvoința și ambiția. Mi se pare foarte important ca oamenii să nu fie răutăcioși cu alții fără niciun motiv, ci să aibă o personalitate deschisă și prietenoasă.
Și îmi place foarte mult când au motivația intrinsecă pentru job, la fel cum am și eu.
Dacă bunăvoință și ambiție există, cu restul mă pot descurca – dacă nu știu, îi învăț, dacă nu pot, îi ajut.
Eșți foarte deschisă cu ce înseamnă viața ta profesională și personală – cel puțin cu milestone-urile ei. Am aflat astfel că tu și Răzvan ați sărbătorit 19 ani de căsnicie. Care sunt pilonii pe care vă susțineți relația?
Cred că pentru noi un lucru face cu adevărat diferența – convingerea că o căsnicie este pe termen lung și deci trebuie să te bazezi mai puțin pe spontaneitate, și să faci zilnic efort conștient dacă vrei că relația să rămână proaspătă.
We don’t take each other for granted – cum zic englezii. Răzvan și cu mine încă avem ‚date nights’, încă ne facem surprize, încă mergem în călătorii doar noi doi, încă păstram un pic de mister, și încă ne arătam zilnic, într-un fel sau altul că ne dorim, nu doar că ne iubim.
Tu și Răzvan lucrați în același domeniu, mă gândesc că cel puțin o dată ați avut o discuție în care să dezbateți dacă să lucrați împreună în aceeași agenție sau chiar să porniți voi o agenție. Ce v-a făcut totuși să rămâneți profesional pe drumuri separate, în contexte organizaționale separate și, mai totdeauna, în tari diferite?
Vorba aceea românească: nu-ți pune toate ouăle în același coș.
Lucrăm oarecum împreună la WINGS CLL, unde suntem amândoi partneri acum. Dar preferăm să ne păstram un pic distanța în rest, să ne inspirăm și ajutăm reciproc, dar fară să complicăm lucrurile.
Cu ce costuri personale vine performanța în leadership pentru o femeie la un asemenea nivel?
Cu costuri prea mari. Și cu cât mergi mai sus, cu atât se extind.
Nu-i de mirare că atât de multe femei renunță… alegând să ia drumuri adiacente, care să nu le afecteze viața și sănătatea așa de mult.
A fost corect să punctez la întrebarea anterioară “femeie”?
Absolut. Dincolo de prețul pe care leadershipul îl cere oricărui om (mai puțin work-life balance, stresul responsabilității etc), femeile plătesc suplimentar din cauza discriminării și marginalizării cu care se confruntă de secole, de la abuzuri uriașe până la microagresiuni (care sunt și ele o formă insidioasă de violență), și care nu trec nici măcar după un foarte vizibil #metoomovement.
Cum se simte în realitatea pe care o trăiești și în parcursul tău inegalitatea sau egalitatea între sexe?
Din păcate, mai ales după plecarea din țară, am resimțit foarte puternic aceasta inegalitate, lucru care m-a făcut să devin mult mai vocală cu privire la subiectul sexismului, în special, și DE&I, în general. Singura manieră în care se poate obține schimbare e luptând pentru schimbare – câte un pic în fiecare zi.
Ce pasi putem face noi, ca femei, profesional și personal vorbind, să dăm “wings” colegelor noastre?
În primul rând, să conștientizam că și noi discriminăm. Noi femeile suntem de multe ori cei mai duri critici ai altor femei. Bărbații mult mai des se ajută între ei, se sprijină, se ridică, din spirit de camaraderie și atât. Trebuie să învățam și noi să o facem.
Eu mereu mă uit la cât de multe femei vs bărbați angajează o femeie când este în poziție de leadership, și pe cine preferă să-i fie mână dreaptă – o altă femeie sau un bărbat? Asta spune multe. Există și un nume pentru femeile care nu ajuta alte femei în mediul profesional – ‚Queen Bee Syndrome’.
Hai să începem să ne observam și să ne corectăm.
Hai să angajăm femei fără să ne fie teamă, să le mentorăm, să le învățam, să le promovăm, să le lăudăm, să le încurajăm – public. E așa de simplu.
Cum ai grijă de:
Mental health-ul tău:
Alocându-mi suficient timp și pentru lucrurile care mă încarcă și mă bucură – de la 5 minute de joacă și veselie cu Pixel, cățelușul meu, până la călătorii în bucket-list destinations.
Echipa ta:
Având grijă la atmosfera pe care o creez prin dispoziția pe care le-o arat; las my whole self acasă și aduc la serviciu doar my best self – singura dispoziție productivă la birou e buna-dispoziție.
Familia ta:
Cu dovezi, cu acte mici și mari în fiecare zi.
Feminitatea ta:
Considerând ceea ce alții tratează ca pe un capriciu sau o extravaganță ca pe must-do/ must-have: pentru că merit.
O lecție din 2022:
Non-hierarchical organizational structure doesn’t work.
O rezoluție pentru 2023:
Time for social circle cleaning.
Tu ce ai FRUMOS astăzi?
Am cusut. La mașina de cusut. Ultimele finisaje pentru o rochie de vacanță destinată următoarei noastre călătorii – pe coasta Amalfi, Italia.
