Jocurile au existat în viața oamenilor din cele mai vechi timpuri, fiind o modalitate esențială de învățare, recreere și socializare.
Dacă, în prezent, accentul s-a mutat în mediul online, iar jocurile video au acaparat piața, iată că există încă oameni pasionați de jocuri de societate, jucate la masă, împreună cu ceilalți jucători, în care miza nu e doar să câștigi, ci să socializezi și să schimbi idei și experiențe cu ceilalți.
Olimpiu Chișiu este inginer silvicultor în Sighetu Marmației și un mare iubitor de joc și jocuri astfel încât, de aproape 10 ani, se ocupă în timpul liber de inventarea și popularizarea jocurilor proprii, împreună cu prietenul său, Mihail Gerald Manole.
Creativitatea, logica, cultura generală solidă, gândirea analitică și plăcerea de a rezolva probleme sunt ingredientele principale cu care Olimpiu reușește să creeze jocuri noi, precum Muzicando (joc cu 56 de cărți cu ilustrații originale ce conțin 49 de instrumente muzicale și figurile a șapte nume ilustre din muzica clasică) sau Don’Go (joc strategic cu 72 de zaruri, 36 albe și 36 negre).
Puțini oameni se mai preocupă astăzi de crearea unor jocuri de societate în stil tradițional, astfel că am simțit că proiectul merită încadrat în seria noastră dedicată – Artizani Curatorialist – și apreciat pentru că duce mai departe valorile și tradițiile asociate jocului.
…
Acest articol face parte dintr-o serie dedicata artizanilor zilelor noastre, oameni care încă mai fac cu propriile mâini lucruri frumoase, cu grijă, cu pasiune. Dacă vrei să ne povestești despre meșteșugul tău sau cunoști pe cineva care este artizan într-un domeniu, scrie-ne pe curator@curatorialist.ro ca să î(ț)i facem povestea cunoscută.
…
Curatorialist: Care a fost, de-a lungul vremii, relația ta cu jocurile?
Olimpiu: Întotdeauna mi-a plăcut să mă joc. Drept urmare, întotdeauna mi-a plăcut să rezolv probleme de orice natură.
Evident, relația mea cu jocurile începe din copilărie, perioadă în care mi le cream singur cu ce aveam la îndemână: pietricele, bucăți din lemn sau bețe, obiecte din metal nefolosite, sfoară, boabe, nasturi.
Primul joc, să-i zicem board game, l-am învățat de la bunica din partea tatei. E vorba de Moară sau Țintar și îl jucam cu boabe de fasole pe tabla de joc desenată cu creionul pe o bucată de hârtie. Se întâmplau aceste lucruri deoarece comunismul în care trăiam nu era prea ludic, dar care mi-a oferit, totuși, primele jocuri de tip board games propriu-zise: „Sus-jos”, „Piticot”, „Nu te supăra frate”.
Apoi am tânjit după cutia cu șah de pe dulapul din dormitor, dar nu l-am învățat până când tata a considerat că sunt în stare de așa ceva. Țin minte și acum acea emoție produsă de prima partidă de șah cu tatăl meu.
Au urmat jocurile de Table, Rummy și lumea jocurilor de cărți. Primul joc de cărți îl asociez tot cu bunica, un joc numit „Roșu”. Apoi „Șeptică” în două variante, americană și românească, după cum se numeau atunci, și cele puțin mai evoluate cum ar fi „66” sau „Cruce”. Deja eram adolescent.
Cubul Rubik m-a solicitat foarte mult, dar, după ce am aflat că are un algoritm de rezolvare, l-am abandonat. Nu am fost atras nici măcar de acel algoritm. Menționez că jocul este genial și se înscrie în ceea ce înseamnă pentru mine joc: să fie abstract și format din cât mai puține piese.
Am auzit de „Bridge”, dar nu aveam unde să îl învăț, nu aveam cunoscuți care să știe așa ceva și nici cluburi specializate la îndemână. Mi-am cumpărat o carte cu regulamentul acestui joc, dar, în lipsa partenerilor, nu mi-a folosit, deși mecanismele de bază le puteam aplica. A trecut și studenția fără ”Bridge”, dar cu jocurile de cărți specifice: „Whist”, „Rentz” și precursorul „Bridge-ului”, „Tarnib”.
Am învățat și formațiile „Poker”-ului, dar acest joc nu m-a atras pentru că nu presupunea rezolvarea unor probleme. Și iată că, în perioada stagiului militar, am avut norocul să am un coleg bun cunoscător de „Bridge”. Da, un profesor de limba și literatura română, elev al lui Mircea Cărtărescu, care a ținut adevărate lecții de „Bridge” soldaților ieșiți de pe băncile școlii ca profesori sau economiști, dar și rătăcitului silvicultor dintre ei (adică eu :)).
După începerea exercitării profesiei, voința zeilor a făcut să întâlnesc două serii de jucători de „Bridge”, iar experiența ”Bridge”-ului stă la baza primului joc creat, Muzicando.
Când a fost primul moment în care te-ai gândit să creezi un joc de la zero? Despre ce joc era vorba atunci?
Personal nu m-am gândit să creez vreun joc, dar cred că potențialul de a crea așa ceva exista în mintea mea, deoarece pe lângă rezolvarea diferitelor tipuri de probleme, îmi place să creez și să rezolv unele noi.
Primul joc creat a apărut în colaborare cu prietenul meu, Mihail Gerald Manole (Gicu), conservator la Muzeul Maramureșean din Sighetu Marmației. E vorba de ”Muzicando”, un joc de studiu, de tactică, de colaborare, de respect.
Cum se inventează un joc? Introdu-ne în universul creării jocurilor. Care sunt pașii, cum gândești strategia, regulile, miza?
Crearea unui joc presupune efort. Chiar dacă ideea este simplă, atractivă și eficientă, cizelarea jocului durează. Urmează verificările, testările, rularea mecanismelor de joc, adevăratele și falsele probleme, logica, rezolvarea eventualelor probleme de blocaj, dinamizarea jocului.
De exemplu, jocul cu un zar sau două nu e același lucru, un pion dacă doar înaintează e una, dar poate schimba desfășurarea acțiunii dacă se poate deplasa și înapoi. Astfel, crearea tabelelor de scor și calcularea acestuia, implică un pic de matematică, povestea asociată jocului – puțină literatură și, nu în cele din urmă, e nevoie de grafică și design.
Cam așa arată lumea jocurilor și nu consider că am spus tot. Scopul și modul de realizare al acestuia constituie baza de pornire care se suprapune peste ideea jocului și vor forma strategia acestuia. Mecanismele formează tacticile și regulile de joc, iar miza este câștigarea acestuia.
Toate aceste lucruri trebuie foarte bine structurate și descrise astfel încât utilizatorul să le poată urmări și înțelege. Pentru a realiza asta, nu o dată am apelat la modul concis de exprimare al unei probleme de matematică.
Se poate vorbi despre anumite principii sau pattern-uri de creare și planificare a jocurilor?
Cred că da. Nimic nu este nou sub soare. Orice se poate încadra într-un șablon. În ceea ce privește crearea jocurilor aș zice că este utilă creația bazată pe inspirație și intuiție. Prejudecățile te încastrează și te limitează. Evident, finisajele jocului pot folosi raționamente, mecanisme, logică, dar creația ar trebui lăsată liberă.
Cum a apărut primul tău joc, jocul de cărți Muzicando?
Totul a pornit de la o discuție a lui Mihail Gerald Manole cu un alt prieten de-al nostru despre un joc de cărți cu instrumente muzicale destinat copiilor, pe care acesta din urmă ar fi dorit să fie reeditat. Era anul 2012.
Discuția a devenit serioasă și Manole a promis inventarea unei structuri de joc în trei zile. Împreună cu această provocare a ajuns la mine și astfel a început colaborarea noastră în crearea de jocuri.
După trei zile am avut într-adevăr o structură de joc incipientă, instrumente muzicale – șapte note muzicale și suprapunerea acestora peste cele șapte culori ale curcubeului, dar jocul propriu-zis a fost finalizat după un an și jumătate, în august 2013.
În ce privește numele ne-am gândit la expresia “Calea Muzicii”, concretizată prin MuzicaDo. Discuțiile cu jurnalistul și prietenul nostru Ioan Johnny Popescu au condus la “muzicalitatea” numelui: Muzicando. Tot Johnny ne-a corectat și recomandat sintetizarea regulamentului de joc.
Pentru că nimic nu este întâmplător în construcția jocului, am primit consultanță științifică din partea domnului doctor în muzică, Zoltan Stupar. El ne-a ajutat în alegerea a șapte muzicieni semnificativi din patrimoniul universal și armonizarea muzicii create de aceștia cu spectrul celor șapte culori ale luminii.
Aranjarea instrumentelor muzicale este un alt exemplu. Instrumentele arhaice împart tabloul acestora în instrumente de taraf și instrumente de orchestră. Grafica cărților a fost făcută de Cătălin Puicar, artist cu atelier de ceramică la Cluj Napoca.
Jocul a fost testat permanent de către prietenii noștri, iar după fiecare etapă de testare, Gicu (Manole) repunea pe masa de lucru secțiunile în cauză sau jocul în ansamblu. Totdeauna spunea că jocului îi lipsește ceva, intuiția îi spunea asta, dar pentru mine nu era suficient. Trebuia trecut totul și prin filtrul logicii. Și nu de puține ori aceasta m-a condus la false probleme, dar trebuiau verificate și aceste aspecte ale jocului.
Insistența și intuiția lui Manole au dat roade. Totul a început ca un joc destinat copiilor și s-a sfârșit cu un joc atât pentru copii, cât și pentru adulți, structurat pe diferite nivele de înțelegere. Astfel că acum avem mai mult decât un joc, avem un sistem de jocuri.
Cum ajunge un joc nou inventat să fie cunoscut de public?
Lăsând la o parte marile campanii publicitare, un joc nou trebuie prezentat și explicat. Și, mai ales, jucat. Aceasta este calea aleasă de noi pentru că Muzicando este un joc de studiu care nu poate fi jucat la potențialul maxim fără parcurgerea acestor etape, prin urmare o reclamă obișnuită nu își atinge scopul.
Ne dorim ca jocurile noastre să fie jucate, chiar dacă ceea ce propunem poate fi solicitant din punct de vedere intelectual.
Ca să popularizăm jocul, am inițiat campanii precum „Cadoul Muzicando” – care s-a desfășurat în școlile din Sighetu Marmației și prin care peste 300 de elevi au primit câte un pachet de cărți Muzicando sau „Școala Muzicando” – prin care ne propunem să instruim elevii de gimnaziu în regulile jocului, urmărind totodată și educația prin joc.
Până la urmă, în 2018, am înființat și Asociația Muzicando prin care ne continuăm eforturile de educație prin joc și prin care derulăm acum campaniile menționate.
„Muzicando în jurul lumii” este un proiect fain, în care se trimit poze cu pachetul de cărți purtat în bagaje în diferite destinații ale lumii pentru a arăta celorlalți jucători locurile unde au călătorit. Se pot enumera fotografii din Franța, Hong Kong, Kilimanjaro, Insula Paștelui, Noua Zeelandă, New York, Brazilia, Țara de Foc și altele.
Care a fost investiția inițială pentru lansarea jocului Muzicando?
Investiția inițială a fost de circa 3000 de euro. Nu țin minte exact ce am reușit să producem cu ea, dar ce știu bine e că am scos prima ediție Muzicando într-o variantă nu tocmai finisată. Dacă nu o scoteam așa, nu știu dacă am fi pornit pe acest drum.
Ai o estimare de câte jocuri Muzicando s-au vândut până acum? S-au vândut și în afara României?
Să tot fie vreo o mie de bucăți – o mie și ceva. Cert e că tot atâtea am dat gratuit, o parte din ele în proiectul Cadoul Muzicando, iar o parte – prietenilor din țară și din străinătate care au contribuit la imaginea Muzicando.
Majoritatea vânzărilor s-au făcut în țară, o contribuție importantă fiind participarea anuală în cadrul Zilelor Jocurilor de la Târgu Mureș. În afara României, un lot de 100 de bucăți din prima ediție Muzicando, s-a vândut în Italia.
Se poate vorbi deja despre o comunitate a jucătorilor Muzicando?
Jucători care constituie o comunitate concretizată în Asociația Muzicando avem în Sighetu Marmației. Extensia Școala Muzicando în colaborare cu Colegiul Dragoș Vodă de aici, sub coordonarea Brianei Cotârlan, se ocupă de inițierea copiior sub 14 ani în tainele acestui joc. Jucători consecvenți sunt și la Baia Mare.
O comunitate închegată există on-line în aplicația gratuită Muzicando, creată de Dragoș Dăian.
După Muzicando, nu te-ai oprit și ai mai creat și alte jocuri – care sunt acestea și ce tip de jocuri sunt? Care e povestea lor, pe scurt?
Deja fac parte dintr-un grup local de creatori de jocuri. E plăcut să mă gândesc la asta, la polarizarea pe care am produs-o fără să ne gândim inițial la așa ceva. Alte jocuri finalizate în colaborare cu Mihail Gerald Manole sunt Don’go – un joc de strategie cu zaruri și Geografica – puzzle cu cărți de joc, plus conceptul Septima al jocului Muzicando.
Don’go care îmbină noțiuni de Go și Sarabanda (parte a jocului Muzicando) a apărut în urma unui moment de meditație asupra celor două mecanisme de joc.
Geografica a rezultat din particularizarea unui sistem general de jocuri aplicat subiectului geografie, iar Septima este destinată celor nefamiliarizați cu notele muzicale sau pentru care șirul zilelor săptămânii este mai convenabil. Am exclus din sistemul de joc Muzicando notațiile numerice tocmai pentru a scoate jucătorii din zona de confort și a-i determina să gândească și în alte sisteme.
Merită amintite aici și jocurile altor creatori, cum ar fi cele create de copii („Păianjenul înfometat”- un board game de colaborare a jucătorilor creat de Tudor Boboșan, „Mozapion” – board game cu pioni creat de fiul meu – Tudor) și Totemia – excelent joc de cărți pentru copii creat de Daniel Zapca.
Cum se împacă profesia ta în silvicultură cu crearea de jocuri?
Ambele domenii generează provocări specifice care trebuie rezolvate, dar crearea de jocuri îmi oferă mult mai multe grade de libertate.
Cum ai defini jocurile? Ce reprezintă ele pentru tine?
Jocurile, în diversitatea lor actuală, sunt un bun antrenament pentru viață.
Pentru mine reprezintă libertatea de gândire.
Dintre toate jocurile create, care este preferatul tău și de ce?
Am două jocuri dragi și nu vreau să aleg doar unul. Îmi plac „filozofiile” lor. „Muzicando”, generat de intuiție, cu relațiile dintre sunet și lumină, dar și cele privind mișcările de rotație și de revoluție ale Terrei care sunt prezente în viitorul concept ”Septima”. Și „Don’go”, generat de inspirație, cu mesajul său pacifist.
Dacă nu ar exista jocul….
… îndrăznesc să afirm că ar dispărea procesul de învățare.
Ce planuri ai pentru anul acesta? Există deja o idee pentru un nou joc?
Anul acesta ne concentrăm pe acțiunile Asociației Muzicando, tabere, concursuri, înregistrarea la ORDA a jocurilor create de copii câștigătoare ale concursului organizat la nivelul Asociației.
Există mai multe idei de jocuri care se află în diferite faze: unele sunt deja concretizate și date în producție, altele finalizate și în așteptare, unele în faza de design, altele în stadiu de proiect, iar altele sunt încă… idei.
fotografii: Olimpiu Chișiu
