Olga Vintaniuc este partener și director Kulterra Gallery, o galerie de artă lansată curajos în plină pandemie. Din această primăvară, galeria și-a deschis vitrina pentru vizite scurte, printre care și Celulei de Artă. Astfel, coridorul care duce spre magazinul de artă va găzdui opere ale altor galerii sau direct ale artiștilor care doresc să migreze către alt public.
Filozofia Kulterra Gallery se bazează pe incluziune, pe comunicare și spirit de aventură. Aici, spiritul competiției este susținut prin cel al colaborării între artiști deoarece o comunitate crește împreună.
Olga Vintaniuc are un background în jurnalism, am studiat pe băncile aceleiași facultăți, dar ADN-ul artistic a purtat-o către un mediu mai creativ. În 2018 lucra ca marketing manager la Muzeul de Artă Recentă din București, iar trei ani mai târziu deschidea ușa galeriei de artă.
Astăzi ne povestește despre noul rol, cel în care intermediază între artiști și colecționari, dar și despre planurile pentru 2022, inclusiv unde o vom găsi în această vară.
CURATORIALIST: Ce a inspirat lansarea Kulterra Gallery în plină pandemie, în 2021, ce înseamnă numele și ce aduce diferit?
OLGA VINTANIUC: Convingerea că lumea are suficiente resurse pentru a-și reveni, speranța că acest lucru se va întâmpla cât mai repede și, în esență, îndrăzneala care însoțește orice vis coerent.
Aș putea spune că denumirea de Kulterra este un mic joc de cuvinte: Cultură + Terra, dar și Cool + Terra.
Dar eu cred că semnificația reală a numelui galeriei este determinată de ceea ce a realizat și de ceea ce va realiza de acum înainte: expoziții, performance-uri, spectacole sau artiștii pe care-i reprezintă.
În ceea privește elementele de noutate, aș menționa faptul că avem program zilnic cu publicul – ceea ce este mai degrabă specific muzeelor decât galeriilor private de artă – și că am deschis un shop (Kulterra Store) prin care înlesnim, inclusiv artiștilor pe care nu-i reprezintă contractual galeria, posibilitatea de a se face văzuți și de a-și comercializa lucrările.
Ce poți să ne povestești despre provocările și lecțiile lansării unei galerii de artă în România?
Atunci când deschizi o galerie de artă există deja o competiție, din fericire tot mai puternică. Să înțelegi că este o piață de nișă, spectaculoasă, dar totodată discretă. Că lucrezi cu artiști, pe de o parte, cu colecționari pe de altă parte, așadar că te afli, ca intermediar, ca mediator, chiar, între două universuri care se caută reciproc, dar se și ciocnesc violent.
Mai înseamnă să accepți că alții au deschis deja drumurile pe care vrei să o apuci și că atunci când vrei să deschizi alte căi, propriile căi, nu trebuie să te temi să înveți de la ceilalți. Trebuie să știi, poate mai mult ca în alte domenii, cum să combini idealismul cu pragmatismul. Dar nu aș spune că toate acestea sunt specifice pieței din România, cât că ele se aplică peste tot.
Cum se vede arta în România prin ochii tăi acum?
Cred că arta din România a început să aibă un glas propriu, nu mai pare atât de fixată în umbra a ceea ce se întâmplă ”afară”. Este atât de complexă încât sunt perfect conștientă că o descopăr mai încet decât se dezvoltă ea. Iar asta mă păstrează constant într-o tensiune benefică, făcând imposibilă instalarea rutinei.
Ce primă amintire legată de artă păstrezi dragă în inimă?
Cred că e vorba despre uimirea și fascinația pe care le-am resimțit în 2015, la expoziția Ecaterinei Vrana, numită ”Disper, deci exist”, de la Aiurart Gallery. Îmi amintesc că simțeam o nevoie aproape incontrolabilă să cunosc artista și că atunci când am descoperit-o în publicul venit la vernisaj mi s-a părut la fel de radioasă și, totodată, de misterioasă, ca propriile ei lucrări.
Rareori am resimțit o legătură atât de organică între un artist și lucrările sale, adică rareori am resimțit atâta sinceritate și ”putere de emisie”, dacă mi se permite formularea asta, ca atunci. Expoziția era curatoriată de Erwin Kessler, critic de artă, istoric al artei și, actualmente, directorul fondator al MARe/Muzeul de Artă Recentă.
Între Ecaterina Vrana și Erwin Kessler a existat o legătură profesională de durată și asta a făcut ca expoziția să fie extrem de puternică în formă și în fond. Adică să fie coerentă, articulată și provocatoare, așa cum se poate reuși doar prin colaborarea dintre un artist și un curator care se cunosc cu adevărat și care se înțeleg reciproc, chiar și atunci când nu ajung la aceeași concluzie.
Care sunt planurile profesionale în 2022?
Să poziționez Kulterra Gallery pe harta iubitorilor de artă. Să poziționez artiștii pe care îi reprezintă galeria în conștiința și în memoria celor care le-ar putea fi public. Să devin eu însămi mai pricepută decât sunt acum în a face aceste două lucruri.
Ce îți place la România și de ce îți este dor din Moldova?
Ceea ce îmi place la România este gradul de sofisticare, dacă vrem. Dincolo de sumedenia de prejudecăți de care mă tot lovesc, România s-a recuperat – chiar dacă nu de tot – din trauma comunismului. Au trecut treizeci de ani de atunci, există acum o întreagă generație, plus cea de adolescenți, pentru care libera circulație, libertatea de exprimare, accesul la informație, printre altele, sunt lucruri firești.
Iar pentru mine România nu înseamnă atât geografia ei – care îmi place, fără discuții – cât textura fină, specifică, a relațiilor inter-umane. Ea constituie pentru mine un ”spațiu” pe care eu îl numesc ”acasă”.
De Moldova îmi este și-mi va fi dor mereu, fie și pentru simplul fapt că m-am născut acolo. Dar trebuie să subliniez un lucru: dincolo de diferențele impuse de istorie (chiar și de cea actuală) între cele două părți ale Prutului, îmi sunt mult mai evidente punctele comune. Pentru că, din nou, mă refer la oameni și la modul în care mă simt între ei.
Ce rol joacă social media în viața ta profesională și cea personală?
În viața profesională joacă rolul pe care i-l impune activitatea mea. Dar colaborez cu specialiști pentru conținutul paginilor noastre și pentru administrarea lor, chiar dacă mă implic și personal.
În viața personală, social media rămâne cumva în plan secundar, chiar dacă nu ignor – dimpotrivă – puterea platformelor de a mă ține ”aproape” de cei care-mi sunt dragi sau relevanți.
Cum te încarci de energie în timpul liber?
Joc tenis, urmez cursuri de balet, îmi place să alerg, pictez…
Ultima carte pe care am citit-o, chiar recent, este ”Povestea vieții mele”, memoriile Reginei Maria.
Ce îți place la București, unde te vom găsi în această vară?
În afară de galeriile și muzeele de artă? Mă veți găsi acolo unde se află prietenii mei: fie la teatru, fie la o cafea pe o terasă. La București îmi place modul în care a reînviat după anii de pandemie, setea cu care publicul pare să ia cu asalt cafenelele, restaurantele, evenimentele.
Ce ai tu FRUMOS astăzi?
Zâmbetul celor din jur.
foto principală via Felicia Simion