Dacă social media are un merit, acela este că ne ajută adesea să descoperim oameni interesanți, oameni cu povești ce merită ascultate, oameni de la care putem învăța. Și tare mă bucur atunci când reușesc să îi conving să vină în fața cititorilor Curatorialist pentru a ne împărtăși frânturi de viață și gânduri.
Odrida Soponariu este o fotografă din Timișoara, stabilită de ani buni la Paris. I-am zărit la un moment dat profilul pe Instagram și m-a cucerit. O femeie dedicată total unei mari pasiuni – fotografia, o mămică și o soție devotată, o mare iubitoare de călătorii.
…
Află mai multe despre călătoria ei de viață care a dus-o de la farmacie la fotografie și de la Timișoara la Paris, în interviul de mai jos. Bonne lecture!
…
Curatorialist: Cine este Odrida atunci când nu este în spatele obiectivului?
Odrida: Sunt o timișoreancă de 35 de ani, binecuvântată cu un soț minunat si un băiețel cuminte și iubitor pe nume Ethan care îmi face lumea mult mai frumoasă. Îmi place să călătoresc, trece cel mult o lună fără sa plec undeva într-o vacanță scurtă, haha. Iubesc răsăriturile, iar Parisul mi-a dat ocazia să admir câteva sute în fața Turnului Eiffel.
Când consideri că ai devenit fotografă? Cum ai simțit că aceasta îți este vocația?
Am început să fotografiez acum 15 ani, în timp ce eram studentă în al doilea an la Facultatea de Farmacie din Timișoara. Numai ce cumpărasem un aparat foto, dar mi-am dat seama că nu știu să îl folosesc la capacitatea lui maximă, așa că am făcut un curs foto la casa studenților din Timișoara.
Îmi amintesc că ieșeam cu colegii de la curs și aveam mereu un subiect de fotografiat, era o provocare interesantă și a început să îmi placă. Am început apoi un blog în care postam fotografii făcute pe stradă și în natură.
După câteva luni, un cuplu m-a întrebat dacă vreau să fac fotografii la nunta lor. Nu am vrut inițial, nu eram pregătită pentru asta, eu urma să fiu farmacistă, nu fotografă. Aveam și mult de învățat la facultate și nu concepeam faptul că am studiat Farmacia așa intens ca apoi să fac fotografii 🙂
Nu realizam pe atunci cât de departe voi ajunge cu fotografia, câtă împlinire și fericire îmi va aduce și că nu voi mai privi niciodată înapoi.
Dar acel cuplu a insistat și o să le fiu mereu recunoscătoare. Dacă nu erau ei, e posibil să nu fi profesat niciodată ca fotografă.
După ce am cumpărat un aparat nou, am făcut fotografii de care eram foarte mândră la nunta lor și le-am postat pe blog și Facebook, apoi am avut 10 nunți în vara aceea.
Au urmat mult mai multe nunți și ședințe foto în fiecare an. Adoram ceea ce făceam, mai ales că am început să fiu invitată la nunți în alte țări și eram mereu plecată în weekend în Spania, Franța, Turcia, Irlanda, Belgia, chiar și America. Pentru mine, era ca un vis.
Am terminat facultatea și a fost destul de greu să le împac pe amândouă timp de 3 ani. Am lucrat în farmacie puțin, apoi m-am hotărât să fac doar fotografie pentru un scurt timp. Mi-am găsit vocația în 2008 și, pentru mine, e cel mai împlinitor job din lume, iar iubirea mea pentru fotografie a fost într-o creștere continuă de-a lungul anilor.
Atunci când faci ceea ce îți place nu are cum să fie altfel. Cred că orice job ai în momentul asta, dacă nu îți aduce împlinire, poți oricând să încerci ceva nou.
Ce reprezintă fotografia pentru tine?
Mă exprim prin fotografii și fiecare reflectă modul în care văd eu lumea. Îmi place să spun povești despre oameni prin imaginile pe care le creez și poveștile mele sunt mereu luminoase, pline de sclipire, vesele și romantice.
Acum câțiva ani, niște clienți mă întrebau de ce nu mai folosesc niciun watermark pe fotografii. Simțeam că am ajuns la un nivel la care oamenii din jur știau că erau făcute de mine când le vedeau pe social media și mă bucura asta, că o recunoșteau pe Odrida in ele:)
Ce înseamnă o fotografie bună în viziunea ta?
O fotografie care îți atinge inima și schimbă ceva în tine după ce ai văzut-o. O fotografie bună nu înseamnă doar o compoziție bună și o încadrare perfectă.
Cel mai important lucru pentru mine e emoția pe care o surprind în fotografii. Oamenii se uita înapoi la fotografii și își reamintesc cat de fericiți erau în momentul acela. Ele rămân ca un moment frumos înghețat în timp, zeci, poate chiar si sute de ani de acum in colo. Rămân în cutia noastră de amintiri, răsfoite de copii și nepoți.
Bineînțeles, ideal e ca emoția, momentul, lumina si compoziția, să fie în armonie în același timp 🙂
Ești specializată în fotografia de nuntă/cupluri. Cum este să fii fotografă la Paris, orașul iubirii?
E minunat să fii fotograf în Paris. Probabil e cel mai bun loc din lume unde să profesezi ca fotograf. E greu câteodată, e o muncă fizică destul de intensă, ce uneori mă face să mă simt extenuată.
În afară de vacanțe și zilele de sâmbătă în care nu lucrez, mă trezesc la 4 dimineața pentru că încep mereu ședințele foto la răsăritul soarelui. Nu e timp mult de dormit aici, haha 🙂
Dar întâlnești zilnic câteva cupluri din toată lumea și e interesant să le auzi poveștile de viață, să creezi noi relații de prietenie, să fii martor la cele mai frumoase momente din viața lor, să auzi un “Da” zilnic la cereri in căsătorie sau nunți, să vezi oamenii plângând de fericire. Iar tot orașul e atât de fotogenic. Mereu descopăr ceva nou de fotografiat aici.
Când și cum ai luat decizia de a te muta la în Franța? Care este povestea din spatele acestei mari decizii din viața ta?
În 2015 eram într-un moment al vieții în care voiam să schimb ceva. Îmi doream să plec din Romania măcar pentru 1 an, să încerc să fotografiez într-un loc nou. În Franța aveam câțiva cunoscuți, doi dintre ei cărora le-am făcut fotografii la nunta mă încurajau să fac pasul asta.
M-am mutat singură într-un apartament la 25km de Paris și am început încet să îmi construiesc un portofoliu cu ședințe foto în Paris. În același timp călătoream pentru nunți în alte țări și în România.
În 2016, l-am cunoscut pe Fran Boloni care avea unul dintre cele mai cunoscute si apreciate studiouri din Paris, The Paris Photographer. Apoi am început să am mai multe ședințe decât îmi imaginam că pot face vreodată pe zi. Mă trezeam la 4-5 dimineața și mă culcam pe la 12-1 noaptea. Uneori, simțeam că nu mai fac față, dar îmi plăcea enorm de mult. Când nu lucram, călătoream peste tot.
Călătoriile sunt una dintre pasiunile tale, din ce am văzut pe profilul tău de Instagram. Care este top 3 destinații care ți-au rămas în suflet și la care te-ai întoarce oricând?
Călătoria e o parte importantă din viața noastră. Mă bucur așa de mult că Mircea îmi împărtășește pasiunea asta.
Cea mai interesantă călătorie a fost în Nepal. E o experiența unică și diferită. M-a impresionat calmul trekking-ului prin munți, oamenii săraci, dar zâmbitori și iubitori, ploile intense venite în momentul în care simți că te topești de căldura, și peisajele care îți taie respirația. E un efort mare ca să ajungi în fața unora dintre cei mai înalți munți din lume și, chiar dacă aproape ai leșinat de câteva ori pe drum de la altitudinea ridicată, nu mai contează nimic, ești acolo și ți-ai atins scopul, e incredibil de împlinitor.
A doua e Thailanda unde am stat o lună, e excursia ideală pentru ca poți avea parte de aventuri și timp de liniște la plajă, peisaje atât de frumoase, în plus mâncarea thai e preferata mea.
A treia e Japonia, atât de diferita de Nepal, totul e nou și parcă rupt din viitor acolo.
Însă țara în care ne întoarcem des și pe care o ador, pur si simplu, e Scoția. Toți cei care mă cunosc știu ca sunt îndrăgostită de țara asta. Mă ia o emoție de nedescris când intru în Scotia și de câte ori plec îmi ia câteva zile să uit că nu mai sunt acolo, haha 🙂 Misterul Scotiei, peisajele minunate, accentul scoțienilor, oițele, cerbii și iepurii de peste tot, istoria și toate legendele… mă fac să mă întorc iar și iar.
Cum te-ai adaptat la stilul francez? Ai ajuns la momentul în care te simți la Paris ca acasă?
Mă simt ca acasă, da. Nu știu dacă m-am adaptat la stilul francez, nici nu am prea încercat, haha. Majoritatea prietenilor și cunoscuților noștri de aici sunt romani. Sunt lucruri care îmi plac mult aici, dar și momente în care vreau sa mă teleportez în altă parte.
Însă mi-e drag orașul ăsta, aici am cele mai frumoase amintiri, aici m-am căsătorit, aici s-a născut băiețelul meu. Momentan, aici e acasă.
Fotografiile care prezintă viața ta de zi cu zi emană bucurie și împlinire. Cum resimți tu joie de vivre în fiecare zi?
Mă bucur să aud asta! Sunt într-un moment al vieții în care sunt foarte fericită și mă simt tare binecuvântată. Mă bucur de fiecare clipă în care sunt sănătoasă eu și cei dragi. Stresul pandemiei cred că ne-a făcut pe toți să fim în alertă mereu și speriați pentru cei din jur, și acum ne bucurăm de toate momentele de libertate și sănătate.
Spuneai într-o postare că ești de acord cu afirmația conform căreia cea mai importantă moștenire pe care o putem lăsa copiilor noștri este să îi creăm amintiri minunate în copilărie. Tu cum pui asta în practică pentru micul Ethan, fiul tău?
Știu că Ethan e încă mic și că, cel mai probabil, nu o să își mai amintească pe unde am călătorit și ce experiențe a avut. Chiar niște cunoscuți ne întrebau de ce călătorim cu el mereu pentru că oricum va uita.
Eu nu știu dacă aș putea să mă bucur de o excursie în care nu e el. Îl vedem cum se schimbă după fiecare experiență nouă. Devine tot mai sociabil, învață tot mai multe lucruri noi.
Suntem responsabili de fericirea lui, de creșterea lui frumoasă și vrem să ne implicăm cât putem de mult în viața lui, să nu îl abandonăm o zi întreagă la grădiniță sau în fața ecranelor.
Nu trebuie să călătorim neapărat în alte țări pentru asta, orice aventură la munte, la o fermă de animale, o drumeție în pădure, toate momentele astea contează pentru micuții noștri. Timpul petrecut cu părinții lui, explorând lumea, îi ajută să se dezvolte cel mai frumos. Mai puțin televizor, mai multe povești și aventuri pe afară!:-)
Dacă nu ai mai face fotografie, ce ți-ar plăcea să faci?
Mi-ar fi plăcut într-un timp să fiu și designer de interior. Dar îmi doresc să pot să fac fotografie mereu, nu îmi imaginez să lucrez altceva. 🙂
Ce sfat ai da celor prea ocupați pentru a simți beneficiile slow living-ului, cum i-ai convinge de frumusețea lucrurilor simple care dau frumusețea vieții?
Mi-e greu să dau un sfat aici pentru că eu sunt la fel de ocupată ca și ei. Visăm amândoi la o viață mai liniștită în viitorul apropiat și lucrăm ca să facem o schimbare în privința asta. Suntem încântați când vedem oameni care locuiesc la țară, pe malul mării sau la vreo fermă, fără zgomotul și stresul orașului. Ne dormim asta cândva în viitor.
Dacă ai fi rămas în România, crezi că ai fi avut aceeași viață împlinită precum cea de acum din Franța?
Sunt sigură că, și pe plan profesional, și personal, ar fi fost total diferit. Faptul că m-am mutat singură într-o țară străină mi-a dat încredere în mine. Știi momentul ăla când faci un lucru dificil care nu e în zona ta de confort, dar reușești și simți că poți face orice apoi?
Așa mă simțeam eu aici, independentă și cu vise înalte care se împlineau. Dacă rămâneam în România, e posibil să fi fost diferită viața mea.
Însă, am rămas aceeași persoana care își iubește mult tara. Nu îmi place să aud nimic negativ legat de românii mei și de țara mea 🙂 Mă întorc de câteva ori pe an în România, încă fotografiez nunți acolo. Dorul de familie și prietenii de acolo e foarte mare și îmi doresc să mă întorc înapoi într-o zi.
Tu ce ai frumos astăzi?
Cel mai frumos lucru pe care îl am e cineva care fuge zilnic la ușă când aude că am ajuns acasă și mă întreabă mereu același lucru „mama, cum a fost la lucru? și ce mi-ai adus?” E momentul meu preferat al fiecărei zile 🙂
Fotografii: arhivă Odrida Soponariu
