Pâine artizanală cu maia și multe alte bunătăți dulci și sărate. Asta te întâmpină pe rafturile micii brutării Artizanale Miez din Piața Amzei, unde mai tot timpul este coadă, iar produsele dispar din vitrină văzând cu ochii.
Andreea Carețu a fondat în 2014 Miez – Brutărie Artizanală, plecând de la pasiunea pentru pâinea cu maia și de la bucuria ei de a împărți și cu ceilalți pâinea făcută de ea. Cu mult înainte să se dedice brutăriei, Andreea își dorea să dea la teatru, dar, pentru că nu a intrat, a urmat 2 ani de Științe Politice.
În cele din urmă, în 2007 s-a decis să plece la Berlin ca să își urmeze visul inițial și să studieze teatrologie și filmologie. A rămas acolo până în 2013, o perioada de căutări și auto-cunoaștere, care a dus în final în altă direcție – la pasiunea pentru gătit și făcut pâine.
Antreprenoriatul a fost pentru Andreea o piatră de încercare, pentru că s-a văzut nevoită să facă, pe lângă ceea ce iubea, plămăditul pâinii, și multe alte task-uri inerente unui business: vânzări, marketing, comunicare, management.
Dar, când faci ceea ce iubești și ai la bază o idee altruistă – de a-i face și pe ceilalți să se bucure de ceea ce tu faci din inimă, din cele mai bune ingrediente – atunci nimic nu poate fi prea greu.
Citește mai jos interviul nostru cu Andreea Carețu despre cum a ajuns pâinea să îi fie pasiune și vocație.
…
Curatorialist: Ce te definește pe tine, cum te-ai autocaracteriza într-o frază?
Andreea Carețu: Mă simt înrădăcinată, dar și vizionară, îmi place să-mi depășesc limitele și să învăț mereu lucruri noi, iubesc să fiu înconjurată de natură, dar și să strâng oameni dragi în jurul unei mese îmbelșugate.
Cum a început pasiunea ta pentru pâine și pentru a face pâinea cu propriile mâini?
Pasiunea mea pentru pâine este derivată din cea pentru gătit și este legată de curiozitatea mea dintotdeauna pentru metodele tradiționale, care pot părea complicate, mai ales în zilele noastre când suntem destul de deconectați de la ritmurile naturale și ne dorim rezultate rapide.
Din experiența mea, de cele mai multe ori acest stil de a găti lent, cu un accent mare pus pe sezonalitatea ingredientelor și pe calitatea lor, dă cele mai bune rezultate.
Ritualul pregătirii pâinii cu maia și regularitatea pe care o presupune, poate aduce și astăzi un un sentiment de liniște, de securitate, întocmai ca pe vremuri.
M-a cucerit încă de la prima astfel de pâine scoasă din cuptor acest simțământ al conectării la lucruri de dinainte de mine, esențiale vieții.
Care este prima amintire a ta legată de pâine sau făcutul pâinii? Dar cea mai dragă?
O amintire importantă este cea a primelor pâini coapte pentru vânzare în atelierul din Piața Amzei. Pâinile au ieșit tare frumoase, deși în nebunia renovării nu mai avusesem timp să fac teste în prealabil.
Seara târziu, rămasă singură în atelier după acea primă zi în care vânduserăm aproape tot, extrem de obosită, am izbucnit într-un plâns eliberator din care nu mă mai puteam opri. Nu-mi venea să cred că se întâmplă totul cu adevărat. Că de acum încolo voi împărți, la modul cel mai serios, pâinea mea cu ceilalți.
Ai avut în familie modele în ceea ce privește pregătirea pâinii și a altor bunătăți coapte?
Bunica din partea tatălui gătea foarte bine și cu plăcere. Din păcate, nu am apucat să învăț direct de la ea pentru că am pierdut-o când eu aveam doar 16 ani, la câteva luni după ce m-am mutat cu familia mea aproape de ea, la București.
Prin bunătățile care ieșeau din mâinile ei, am fost expusă de mică la tot felul de mâncăruri și copturi extrem de gustoase, ceea ce a contribuit mult la așteptările pe care le-am avut și mai târziu de la mine în ceea ce privește gătitul.
Cum a fost prima pâine pe care ai făcut-o? Când s-a întâmplat, cum a ieșit?
Am copt pâine cu drojdie încă din adolescență, deși relativ rar, căci coca densă pe care o pregăteam pe atunci nu avea cum să ducă la un rezultat prea spectaculos. Apoi, în 2012, după mai multe încercări ratate, am reușit să-mi fac propria maia și, la scurt timp, prima pâine.
Gustul și textura au fost diferite de tot ce mai încercasem până atunci, dar în mod ciudat, aproape de cel imaginat. Din acel moment, nu m-am mai putut opri ani buni din a face pâine de câteva ori pe săptămână, simțind totodată că am dat de ceva prețios, care ar trebui împărtășit.
Crezi că pâinea spune o poveste despre oameni? Care ar fi aceasta?
O poveste veche de când lumea despre imaginație, răbdare, puterea oamenilor de a munci mult și de a risca pentru un viitor mai bun.
Noi nu mai suntem conștienți de lungul drum de la bobul cultivat la pâinea scoasă din cuptor.
Pe vremuri, acest lung proces putea fi sabotat în mai multe faze. Și asta contribuie la încărcătura spirituală asociată cu acest aliment.
Care sunt caracteristicile unei pâini bune? Ce te cucerește pe tine la o pâine?
În primul rând, un gust bun, complex, care să se desfacă treptat. Eu prefer pâinea care este, în primul rând, dulce, cu aciditatea ca o notă de fundal care completează, și nu care domină.
Există arta de a face pâine? Care ar fi lucrurile pe ar trebui să le stăpânească oricine vrea să își facă propria pâine?
Cred că, în esență, pregătirea pâinii nu este atât de complicată. Este destul de ușor să obții un rezultat bun atunci când folosești ca ferment maiaua naturală. Câtă vreme reușești să îți integrezi în rutina de zi cu zi hrănirea maielei, pregătirea prefermentului, amestecarea aluatului, dospirea în cele două faze ale ei (în lighean și, apoi, după modelare), pe urmă coacerea, câtă vreme găsești câteva minute pe ici pe colo pentru a urma acești pași, nu ai cum să ratezi prea mult.
Aș evita să folosesc cuvântul „artă” în ceea ce privește pâinea, căci acesta o duce într-o zonă inaccesibilă, iar eu cred că pregătirea pâinii bune ar trebui să fie la îndemâna tuturor. E minunat că în zilele noastre tot mai mulți oameni învață să facă acasă pâine cu maia și persistă în acest obicei.
Care este tipul de pâine pe care îl preferi? Și cu ce îți place să o acompaniezi?
Prefer pâinile cu un conținut cât mai mare de făinuri integrale, fără semințe și cât mai mari. Mari pentru că, având mult miez, se păstrează bine un timp îndelungat.
Mi-e greu să mă gândesc acum la anumite feluri de mâncare, căci ele pot fi tare variate, dar îmi trece prin cap acum că ideea de pâine mare este legată pentru mine și de aceea a unei mese vesele alături de oameni dragi, cel mai bun acompaniament pentru mine.
Ai urmat Științe Politice. Care au fost circumstanțele care te-au determinat să deschizi în 2014 brutăria artizanală Miez?
Am urmat Științe Politice doi ani și jumătate – în primul rând, pentru că nu am intrat la teatru, eu având totuși un mare interes pe vremea aceea pentru istorie. Apoi m-am mutat la Berlin, unde am studiat teatrologie și filmologie. Am stat acolo mai mult decât îmi plănuisem, din 2007 până în 2013, acești ani reprezentând în viața mea o perioadă de căutări.
Până la urmă am reușit să-mi adun ușor ușor curajul pentru a încerca să trec în prim plan pasiunea pentru gătit și, mai nou, pentru pregătirea pâinii artizanale.
Cum au fost începuturile acestui proiect antreprenorial?
Înainte de a deschide brutăria din Amzei, am avut un an de zile un alt atelier, pe proprietatea unei mătuși, și am mers la târguri la Muzeul Țăranului. Acolo am putut să verific niște lucruri și să capăt încredere că produsele mele sunt dorite și se vor vinde.
Uitându-mă înapoi, cea mai complicată perioadă a fost cea de dinainte de a deschide brutăria sub forma ei actuală.
Eram complet stângace în tot ce ține de antreprenoriat, nu aveam niciun pic de experiență. De asemenea, aveam tot felul de temeri care îmi puneau frână. A fost un efort sufletesc destul de mare pentru mine să mă adun și să mișc toate cele trebuincioase pentru a ajunge în punctul de a deschide o brutărie adevărată.
Apoi a urmat o perioadă de vreo doi ani de muncă cruntă. În primele trei luni am lucrat fără nicio exagerare ture de 16 ore pe zi, șase zile pe săptămână. În a șaptea zi tot mergeam la brutărie să fac măcar maiaua. Apoi norma a rămas vreme îndelungată la vreo 12 ore pe zi.
A trebuit să testez mult și să învăț din mers tot felul de tehnici, pentru că nu aș fi avut oricum timp să particip la vreun curs. Iar peste toate trona nesiguranța financiară a primilor ani, când firma nu reușea să fie mai mult decât break even.
Care ar fi una dintre cele mai importante lecții învățate ca antreprenor?
Intuiția pe care am avut-o la începutul acestui proiect, cum că, dacă oferi produse de foarte bună calitate, afacerea va supraviețui și va funcționa tot mai bine cu timpul, s-a verificat în timp.
Eu am pornit de la pasiunea pentru pregătirea pâinii și a trebuit să îmi dezvolt noi abilități din mers pentru a putea oferi aceste produse pe termen lung și comunității.
Nu am știut nici un fel de trucuri pentru a îmi atrage clienții și, cum povesteam mai înainte, oricum nu aș fi avut timp să mă ocup și de asta, fiind o lungă perioadă îngropată în munca din atelier. Cu toate acestea, afacerea a răzbit, cred eu tocmai datorită faptului că am dat mereu cea mai mare importanță calității produselor.
Consideri că te-a schimbat în vreun fel această nouă direcție profesională? În ce fel?
Am devenit într-un anume sens mai pragmatică. Entuziasmul meu inițial s-a mai temperat. Acum știu cât efort presupune aducerea unui produs nou în brutărie. Pregătesc tot felul de lucruri grozave acasă, despre care știu că, din păcate, nu au cum ajunge în brutărie, pentru că nu ar fi fezabile.
La începuturile afacerii am mers perioade destul de lungi cu anumite produse pe minus, pentru că nu știam să evaluez corect costurile reale pe care le implica pregătirea lor.
Cum ai vrea să continue proiectul Miez? Ce planuri ai pentru anul acesta?
Cu siguranță simt nevoia să adaug noi pagini acestei povești, cu atât mai mult cu cât în ultimii trei ani și jumătate, de când am devenit mamă, implicarea mea creativă în mersul brutăriei a fost una destul de mică.
Mă gândesc la tot felul de variante pentru viitor, dar va mai dura un pic până când voi avea iar timpul și energia pentru a mă dedica unei dezvoltări mai substanțiale. Sper ca în următoarele luni să reușim să introducem câteva pâini noi pe rafturile brutăriei, poate și ceva produse sărate noi.
Cum îți petreci timpul liber, cum îți reîncarci bateriile?
Timpul meu liber nu prea există la propriu, căci am doi copii mici care roiesc mereu în jurul meu. Dar, cu ei în preajmă și cu ajutorul partenerului meu de viață, am reușit în ultimii doi ani și jumătate, să pornesc și să îngrijesc o grădină pe micul nostru teren din apropiere de București.
În perioada aceasta cu copii mici, care a coincis în parte și cu pandemia, a fost o binecuvântare pentru noi să putem petrece atât de mult timp în aer liber, dând totodată formă unui foarte vechi vis de-al meu, acela de a putea găti cu legume și fructe de cea mai bună calitate, proaspăt culese din propria mea grădină.
Tu ce ai frumos astăzi?
Drag de pomii și arbuștii pe care îi îngrijesc în grădina mea și pe care îi văd cum se fac tot mai puternici de la un an la altul, drag de micile plăntuțe abia răsărite care ne vor oferi atâta hrană în câteva luni. Acestea sunt lucrurile care mă ancorează momentan și îmi dau încredere în viitor.
Fotografii: Deers Photography
