Cine este Medina Pop? O urmăresc în social media de mai bine de un deceniu. Nu știu cum am ajuns să îi descopăr amprenta digitală artistică, dar a rămas cu mine. Și, nu de puține ori, mă pierd în pozele și în cuvintele așternute într-un chenar pe Instagram.
Uite un fragment:
“Unul dintre cele mai erotice acte cotidiene este să mănânc dimineața, pe stomacul gol, un mango foarte copt. Printre firele de fruct care rămân prinse de sâmbure precum părul de scalp, opunând rezistență oricât de tare ai trage, o explozie de suc dulce-acru îmi stropește cerul gurii, iar eu abia mai pot înghiți. Nu mă opresc până nu-l termin, deși de cele mai multe ori e prea mult și sfârșesc prin a căpăta o ușoară senzație de greață. Nu am mâncat niciodată o femeie, dar îmi imaginez că așa se simte.”
Da, poți fii romantic și virtual. Astăzi am găsit ca scuză cel mai recent proiect al ei, expoziția Wholy Mother de la STRATA Gallery, deschisă până pe 15 octombrie, ca răgaz să încerc să aflu mai multe răspunsuri.
CURATORIALIST: Cine este Medina Pop și ce ai vrea să știe cei apropiați?
Medina Pop, ca oricare alt individ care rătăcește pe aici, este suma tuturor proiecțiilor rezultate din și prin ochii privitorilor. Oamenii devin apropiați doar în măsura în care știu suficient de mult și de corect. Câți oameni, atâtea perspective.
Cum te pregătești pentru toamnă?
Pentru toamnă nu poți fi niciodată pregătit.
Ce carte citești?
“Marea Bucurie” scrisă de Henriette Yvonne Stahl, primită în dar de la prietena mea, Ina.
Ce te mai inspiră în mediul digital?
Mă folosesc de social media doar în scop profesional și ca manifestare a nevoii mele de expresie „artistică”. Mai sunt relevante pentru mine doar acele surse care curatoriază, sub o formă sau alta, trecutul îndepărtat, de la artă, la literatură și opinie.
Ce îți mai place la București?
Faptul că mi-a oferit prilejul unor intersecții esențiale – amoroase, profesionale, personale, care nu s-ar fi putut înfăptui în niciun alt loc. Cel puțin nu așa.
Îmi plac câteva străzi, câteva blocuri, câteva curți. Îmi place doar câteva luni pe an, cu precădere vara, când e gol și împuțit de la atâta fruct strivit de asfalt. Îmi plac smochinii din Floreasca, teii răsfirați, magnoliile din curți neimpresionante. Îmi plac trandafirii pe care îi fur din Cotroceni – dar trandafiri aș găsi și în alte orașe și poate leandrii din Roma sunt mai fotogenici. Deci nu se pune neapărat.
Nu-mi place mare lucru, sinceră să fiu. De plecat aș pleca fără să stau pe gânduri. De ce nu o fac? E material pentru un alt interviu.
Îmi plac foarte puține lucruri la București și toate țin de universul meu intim, găselnițe, imperfecțiuni, întâmplări și întâlniri. Dar astea puține care îmi plac, îmi plac romantic de mult. Posibilitatea de a mi-l imagina altfel, în trecut, nu în viitor, mă face să-l înțeleg cu compasiune și asta ne aproprie.
Nu e vina lui.
Proiectele profesionale – de la reviste, la brand-uri și cine pop-up, au fost destul de diferite și toate implică un strop de artă, cum a venit această trecere, această călătorie a maturizării?
Pe cât de natural, pe atât de forțat. Trecerile la mine se întâmplă în genere cam la fel. Unui lucru îi urmează altul. Niciodată cumulativ, întotdeauna trebuie să pierd ceva ca să primesc altceva. Iar momentul propriu-zis de trecere se manifestă atunci când săvârșesc abandonul. Când mă las APROAPE (cuvânt cheie) în „voia sorții”. De unde și maturizarea – din înțelegerea procesului.
Cum a luat naștere galeria de artă STRATA și ce aduce diferit?
STRATA s-a întâmplat atunci când a trebuit și când s-a putut. Proiectul unei galerii de artă contemporană a fost o idee plauzibilă pentru mine încă din 2018. Culmea, pe atunci am imaginat-o exact în acest context, în acest spațiu în care este astăzi și cu aceiași oameni alături. Nu știu cum ia naștere o galerie de artă, știu că galeria asta a luat naștere din dorința comună a trei oameni de a o face să se întâmple. Dorinței i s-a adăugat o aliniere de contexte favorabile și multe resurse de naturi diferite.
Cred că diferența se produce la nivel de abordare și, bineînțeles, viziune. Faptul că niciunul dintre noi trei nu a venit în acest proiect cu o experiență vastă în domeniu, a oferit proiectului flexibilitate și o libertate aparte.
În ceea ce mă privește, lupt organic împotriva sterilității și a conceptualismului inutil la nivel de abordare.
Ce poți să îmi spui despre expoziția “Wholy Mother”?
Wholy Mother este primul meu proiect expozițional, unul pe care l-am regizat în toată libertatea, din stomac. L-am gândit pe parcursul a șase luni și a venit ca o concluzie a unei nevoi personale de a înțelege legătura dintre bagajul traumatic și creația ca exorcizare sau terapie. Este un “eseu” pe care dacă nu reușeam să îl regizez sub această formă, trebuia să o fac sub o alta. Cel mai probabil, să-l re-scriu.
Această expoziție este un omagiu adus maternității universale, conținută în celula fiecăreia dintre noi. Este un poem închinat sinelui feminin, o forță liberă care atunci când creează, naște.
Într-un context social și cultural care exploatează, mai mult decât explorează, ideologii feministe zgomotoase, mi-am dorit un manifest silențios pentru feminitate.
Pornind de la simbolul prin excelență al sacralității feminine, “the holy mother”, unica reprezentare a “speciei” între sfinți, am creat acest hibrid, „wholy”, „whole – holy”. Femeia este mamă, indiferent dacă naște propriu-zis sau nu.
Mama este…
