Virgil Stănescu a fost și va rămâne un nume important în lumea baschetului românesc, chiar dacă cariera îl poartă acum în lumea managementului și a leadership-ului. Dar, mai presus decât orice, sau poate ce este mai important pentru mine, astăzi, este că este un tată care își dorește un viitor mai bun pentru sportivii din țară.
Virgil este Director Executiv CEO Clubs International, un ONG internațional care aduce oameni talentați împreună, și Președinte Sports HUB International, o companie de consultanță pentru nișa sportivă.
Este cunoscut atât pentru că a condus mai bine de un deceniu echipa României de baschet și ca Vice-Președinte al Federației Române de Baschet, dar și pentru că are un background în Administrarea Afacerilor și Integrare Economică Europeană.
Iar astăzi ne povestește mai multe despre importanța educației, a sportului, dar și trecerea la antreprenoriat și ce planuri are pentru 2022.
CURATORIALIST: Vine un moment în viața unui sportiv de performanță când spune stop, până aici. Poți să ne povestești despre momentul când ai decis să renunți la viața de baschetbalist și să îți asumi rolul de antrenor și antreprenor?
VIRGIL STĂNESCU: Este probabil cel mai greu moment din viața sportivilor. Pentru mine această tranziție a fost una lină. Cu toții întâlnim în viața noastră un schimb de macaz la un moment dat. Diferența în dificultatea acestui macaz îl face pregătirea din timp pentru acea „zi de după”.
În cazul meu, am înțeles că nu trebuie să mă antrenez numai în baschet, ci și pentru ce vreau sa fac după. Decizia în sine de a schimba cariera a fost când am analizat opțiunile. Încă mai puteam juca fără probleme, dar poate nu la nivelul la care voiam eu. Astfel, am ales managementul.
Ce rol joacă educația în viața unui sportiv care își dorește să facă performanță – poate să exceleze, dar și să studieze?
După o carieră de 20 de ani în baschet, o licență în management și două diplome de master, pot spune că da. A fost greu? Cu siguranță! Educația joacă un rol important în viața oricărui om, nu văd de ce sportivul este pus de multe ori în colțul opus. Părerea mea este că sportul reprezintă acel tip de educație non-formală a caracterului.
Sportul este un pilon al educației, nu un înlocuitor.
Ce le-ai recomanda copiilor tăi într-o astfel de situație – să exceleze și văd ei apoi sau să se gândească din timp și la ce vor face când vor spune “stop”?
Nu văd de ce se exclud cele două. Acest focus extrem nu este sănătos pentru individ, nici în timpul sportului, nici în tranziție și nici după.
Îmi doresc de la copiii mei excelență, dar îmi doresc de la ei și să își dezvolte un orizont larg, să exploreze, să fie curioși.
Cum pot părinții să își încurajeze copiii să facă sport…și nu numai pentru clipurile de pe TikTok?
În primul rând, părinții trebuie să-i expună la diverse sporturi. Sportul are calitatea de a împărți emoție. Are calitatea de a cuceri practicanții! Părinții trebuie să fie mereu conștienți de faptul că sportul se joacă! Asta înseamnă că este o combinație între performanță și pasiune.
Copiii nu trebuie duși la sport ca să devină campioni olimpici. Acest lucru poate fi o posibilitate viitoare.
Copiii trebuie duși la sport să se joace cu alți copii, să aparțină unui grup, să înțeleagă ce înseamnă „vestiarul” și să se descopere pe ei în depășirea obstacolelor.
În ce fel experiența de peste două decenii de pe teren te face un profesionist într-o poziție de conducere mai bun acum, ce aduci diferit?
Personal, am fost atras de educația formală, dar am învățat din sport mai mult decât din orice. Am învățat să lucrez în echipă, să performez sub presiune, să ies din zona de confort. Am învățat să fiu fair-play, să câștig, să mă ridic de jos după ce pierd.
Prin sport am exersat performanța. Am învățat ce înseamnă antrenamentul. Am avut succes în baschet pentru că m-am antrenat în baschet. Aș putea să continui cu un răspuns foarte lung la această întrebare.
Știu că pentru a avea succes și în alt domeniu, trebuie să mă antrenez.
Ce apreciezi la baschetul din România din 2022 față de cum era când ai început?
Apreciez dezvoltarea baschetului 3×3* și aportul pe care l-a adus Sport Arena ca promoter al acestui fenomen. Mai apreciez lupta unor cluburi de a construi ceva special. Nu sunt multe, dar poate la un moment dat vor produce o schimbare.
*[Nota redacției: baschetul „3 contra 3” este un sport de echipă care se joacă pe o singură parte a terenului.]
Ai experiență cu lumea baschetului internațional. Ce ți-ar plăcea să se schimbe ca domeniul să evolueze în direcția care trebuie?
Să devină și la noi o mică industrie și să iasă din zona de ONG. Să ne dăm seama că suntem în entertainment și concurăm cu toate proiectele care se luptă pentru atenția consumatorului. Cred că noi încă suntem în punctul în care credem că singurul lucru care contează este să câștigăm campionate.
Cu siguranță este important, dar baschetul înseamnă mult mai mult.
La începutul anilor 2000, când am avut eu experiență cu baschetul în liceu, se juca mult în timpul orelor de sport și în competiții între licee, dar la nivel național fotbalul trona, și acum – la nivel informativ, popularitate, investiții pare să fie pe primul loc, dar nu mai are chiar aceeași evoluție strălucitoare. Are loc baschetul să evolueze în România comparativ cu fotbalul?
Îmi amintesc că în 2000 am venit în țară invitat la o cupă de baschet între licee care s-a ținut în București într-o sală Polivalentă plină. Dacă mă întrebi acum…nu cred că a evoluat, din păcate. Spun din păcate, deoarece baschetul are acest potențial. 5×5 și acum și 3×3 au o cultură aparte, foarte urbană, foarte „sexy” pentru tineri.
Baschetul românesc, cu un management bun, are un potențial fantastic.
În ce fel dorești să îți lași amprenta în baschetul din țară și ce măsuri iei pentru această „moștenire”?
Întrebarea aceasta sună atât de important și atât de macro, fapt care mă onorează prin simplu fapt că îmi este adresată. Prin cine sunt și ce am făcut, m-am văzut obligat să fiu alături baschetului aproape necondiționat. Spun aproape pentru că singura condiție pe care mi-o pun permanent este să o fac într-un fel pe care eu îl consider coerent și corect.
Am auzit recent un prieten spunând că „îmi pasă de cei cărora le pasă” și mi-a plăcut mult. Revenind, pentru a răspunde întrebării tale, încerc să construiesc proiecte care încurajează educația, care încurajează talentul și care au o viziune de lungă durată.
În curând veți auzi de „GO Scholarship”.
Nu putem să nu discutăm despre digitalizare în domeniul sportiv când totul beneficiază de roboți pentru a câștiga timp și a promova performanța sau despre Metaverse. Ce poți să ne spui despre digitalizarea baschetului în țară și unde vezi acest domeniu în 10 ani? Vom mai juca baschet sau ne vom pune ochelari și vom practica baschet virtual?
Deocamdată activam într-un mediu complet analog. Cu foarte mici excepții, înțelegem digitalizarea ca pe o prezență în rețele sociale. Cred că sunt foarte multe oportunități în perioada următoare și pentru baschetul românesc.
Putem discuta despre sisteme de date și despre analiza lor. Putem vorbi despre senzori pentru augmentarea antrenamentelor. Putem vorbi despre experiența fanilor la meciurile de baschet, dar și între meciuri. Avem platforme centralizate prin care putem construi și gestiona comunități.
Referitor la practicare în sine, baschetul se va juca tot pe teren, tot cu prezență fizică și tot de către oameni. Întrebarea este: „Cum facem față concurenței date de e-sport?”
În ce fel mai practici sport în prezent?
Încă vreau competiție. Încă mai joc baschet 3×3 sub orice formă, dar și 5×5 în campionatul municipal. Alerg pe străzi seara de câteva ori pe săptămână și mă mai duc din când în când la sala de forță. Îmi place și să joc tenis, așa că încerc să mai strecor și această activitate din când în când în programul meu.
Sportul este și sper că va rămâne parte din viața mea.
Ce carte de leadership și sport recomanzi noilor generații?
Am citit de curând „Range” scrisă de David Epstein și mi-a plăcut foarte mult. Cred în traducerea experienței și a performanței din sport, în performanță în general. Cred că sunt atât de multe lucruri pe care putem să punem degetul și să le explicăm cu exemple din sport. O altă carte care mi s-a părut interesantă a fost „Thinking in Bets”, în care Annie Duke descrie procesul de decizie prin analogia cu poker-ul.
