Recunosc că nu am fost niciodată curioasă să aflu cine este sau cum arată. Mi-am creionat cu ușurință imaginea lui în minte de la prima carte de poezii care am simțit că a fost scrisă taman pentru momentul vieții și pentru relația pe care o aveam la vremea aceea.
Apoi a venit a doua carte de poezii, care simțeam că îmi umple la fix golurile emoționale și că îmi oferă înțelegere și toleranță pentru lucrurile pe care nu voiam să le accept. Simt adesea că citesc cărți la momentul potrivit și că nicio alegere de lectură nu este întâmplătoare.
Totuși, nu rețin să mă fi identificat vreodată cu alte scrieri așa cum am făcut-o cu cele ale lui Iv. Mi se întâmplă adesea să fac câte un joc de cuvinte care mi se pare teribil de isteț și nimerit și când mă opresc să mă bat pe umăr pentru perspicacitate, am nevoie de câteva clipe să mă gândesc: oare chiar e jocul meu, sau și pe ăsta l-am văzut la Iv?
Și, totuși, acesta nu e interviu de la un mare fan către un și mai mare scriitor (și ar fi fost foarte corect să fie și așa), ci de la un călător la un alt călător.
Swit Rocs: Dragă Iv, nu credeam să am vreodată plăcerea să vorbesc cu tine. Sunt bucuroasă și onorată că ai acceptat invitația mea. Ți-aș fi propus să ne vedem pe un video call, dar mi-era că te vei face nevăzut. Ce mai faci, pe unde ești zilele acestea?
Iv cel Naiv: Mulțumesc, dragă Swit Rocs. Și eu te urmăresc de mult timp, mirat de incredibila energie pe care o ai, surprins de capacitatea ta de a prinde esența lumilor pe care le descoperi. La cât de repede te miști cred că dacă începeam un call cu tine în Peru, îl terminam în Mozambic.
Tocmai am revenit zilele astea acasă din Bali, am fost să văd ce-mi mai face inima.
Cât de frumos ai spus-o! Sper că ai găsit-o bine, sănătoasă, bucuroasă de revedere. Care este, totuși, legătura între poezia din viața ta, inginerie și călătorie? Cât are nevoie una de cealaltă pentru a crea echilibrul ăsta frumos care te definește?
Am, într-adevăr, o minte de inginer pe care o folosesc în special pentru a crea structura călătoriilor. E tare bun inginerul când sunt de pus pe hârtie planurile și cele necesare sau când sunt de luat decizii despre puncte de oprire și trasee.
Călătorului îi stă bine cu drumul, așa că pe el îl las să descopere gusturi noi, să se lase surprins de nesfârșitul din interiorul oamenilor, să se minuneze de măreția magică a naturii. Și să schimbe planurile inginerului.
Poezia e cea care unește, coase și de multe ori chiar explică ceea ce simțurile doar primesc în acest schimb frumos care se cheamă călătorie.
Nu știu de ce, dar până să povestim, nu asociam scrierile tale cu călătoritul, nu le găseam inspirația în asta, ci în emoțiile față de o Ea, aceeași Ea, indiferent de context. Cât de mult am greșit în interpretarea asta?
Fiecare relație e o călătorie, fiecare călătorie e o relație. Funcționează în ambele sensuri. Așa că și acolo unde e vorba de relații, adică de iubire, poți regăsi multe dintre elementele unei călătorii, dar și invers. A călători este a iubi.
Cum îți alegi destinațiile? Ce cauți? Ce eviți?
Caut ce-mi trebuie în momentul respectiv al dezvoltării mele. Câteodată liniștea Scoției, câteodată efervescența balineză, uneori tot ce-mi trebuie e turcoazul Greciei, alteori am nevoie de luxurianța Costa Ricăi.
Dar aproape întotdeauna evit aglomerația excesivă, zonele supra-turistice și orice a încetat să mai fie autentic. Turismul (excesiv) are această putere de a schimba oamenii și locurile, de a falsifica autenticul. Iar asta e tot ce mă poate îndepărta mai tare de o destinație.
Care sunt culturile care te inspiră cel mai tare? Există un loc de care simți că aparții cu adevărat? Dacă da, ce ai scris de acolo?
Îmi plac oamenii și multe, foarte multe dintre lucrurile pe care ei le creează și rămân în patrimoniul nostru cultural. Am fost impresionat de artizanatul Americii de sud, de diversitatea arhitecturală a Europei, de street-artul LA-ului, de arta statuară a Asiei, de punctiforma arta aborigenă, de spiritualitatea balineză. Dar dacă ar fi să aleg un loc în care mă simt acasă, acesta ar fi, probabil Asia de sud-est. Iar dacă ar fi să facem un zoom in și mai amplu, Bali.
Am scris în multe locuri ale lumii, din Canada până în Cambodgia și din Grecia până în Thailanda, însă inima mi-a rămas tot în Bali. Nu știu dacă e cel mai bun loc de scris, dar e un loc bun de experimentat, de simțit, de relaxat, de iubit.
Pentru scris, cred că prefer Grecia, am descoperit acolo câteva ferestre prin care simt că pot vedea lumea mai bine. Primele mele romane sunt scrise în mare parte cu turcoazul inconfundabil al Greciei pe retină.
Munte sau mare? Poezie sau proză?
Munte și mare. Poezie și proză. Și chiar și podiș. Adică teatru. Poate și dealuri. Adică muzică.
Cum îți alegi tematicile cărților? Sunt în strânsă legătură cu locurile în care te afli? Sau alegi locul în care crezi că vei găsi inspirația pentru un subiect pe care îl ai deja în minte?
Atunci când merg într-un workliday, alegerea locului nu e simplă – trebuie să fie un spațiu potrivit pentru scris, dar care să și ofere o privire nouă asupra lumii și lucrurilor, să-mi dea liniște, dar să fie și conectat cu lumea civilizată, în natură, dar aproape de vreun oraș.
Ceea ce scriu are rareori legătură cu locul, preiau de acolo doar energia specifică și o transform în ceea ce îmi trebuie mie.
Știu deja subiectele următoarelor 4-5 cărți pe care vreau să le scriu, nici la asta nu mă ajută destinațiile pe care mi le aleg. În acest fel, paradoxal, destinațiile devin ele însele, călătorii. Și, poate că într-o zi, voi scrie și literatură de călătorie.
Oh, o bucurie în plus, pentru fanii tăi călători! În plus de asta, mi-ar plăcea să cred că, la un moment dat, va exista o anexă la Dicționarul Explicativ al Limbii Române care să includă termenii tăi jucăuși. Tu faci o limbă de altfel frumoasă, chiar și mai frumoasă. Totuși, ce înseamnă să nu treci de linia fină care există între a fi jucăuș și a denatura în mod voit o limbă?
Mulțumesc mult pentru aprecieri. Îmi place mult să mă joc, chiar și cu cuvintele și cred că limitele sunt cele obișnuite din orice joc creativ – să creezi ceva surprinzător, amuzant, antrenant care să aducă o emoție. În cazul aparte al jocului cu cuvintele cred că e important ca noile cuvinte să sune bine și/sau să fie funcționale. De altfel, am elaborat un scurt ghid pentru inventarea acestor cuvinte.
Orice cuvânt ai inventa, fie că e un epictet [s.n. un epitet foarte reușit, grandios], o metaforjă [s.f. o figură de stil care deformează cuvintele (la cald sau la rece) creând sensuri noi] sau doar un cuvidțel [s.n. cuvânt inventat fără niciun scop], e important ca acesta să lase o primpresie [s.f. o primă impresie despre un lucru, o persoană sau o întâmplare] bună, să fie creat din puriozitate [s.f. curiozitate pură], să producă o jurpriză [s.f. O surpriză de care ești absolut convins că se va întâmpla] și, eventual, să satisfacă o dexnădejde [s.f. sentiment de exasperare că nu găsești în DEX un cuvânt care să definească exact ceea ce vrei].
Închei cu o urare: Carte diem! [expr. trăire intensă a momentului în care citești o carte]
Cât despre această anexă a DEX-ului, cred că până să apară ea o să o public eu, am început deja discuțiile despre punerea pe hârtie a ficționarului.
Ei, iată cum se succed veștile grozave! Spune-mi, te rog, cum reușești să păstrezi anonimatul care te-a consacrat într-o lume atât de lipsită de intimitate? Cum te ajută și cum te încurcă asta?
Unul dintre lucrurile pentru care manifestă anonimatul meu este exact acesta: nevoia de intimitate. Sunt foarte de acord cu tine: suntem extrem de expuși, cu sau fără voia noastră, direcția actuală de dezvoltare a acestei lumi este una a devoalării, a dezvăluirii sinelui. Din acest punct de vedere cred că generațiile următoare mă vor privi ca pe un dinozaur social. Deja cred că sunt vreun velociraptor pentru mulți dintre cei tineri – cum adică să nu vrei să fii cunoscut, văzut, expus?
Deocamdată, nu gândesc în acești termeni, nu știu dacă mă încurcă sau dacă mă ajută anonimatul (pe care îl mențin fără efort, cu naturalețe), încă simt că e felul meu literar de a fi. Altfel, în afara acestui tip de apariție, sunt un tip destul de sociabil.
Ce vezi tu când te uiți în oglindă? Cum arată Iv cel Naiv văzut prin ochii săi?
Văd că încetișor îmbătrânesc și vreau să nu fac asta înainte de a spune ce am avut de zis, literar vorbind. Am încă mult timp în față, dar știu că am început să scriu destul de târziu (32 de ani) și sunt conștient că nu prea mai am mult timp de pierdut.
Am un plan destul de riguros de scriere a poveștilor din capul meu și încerc să mă țin de el: un roman la un an și jumătate, maximum doi. Am ideile următoarelor 5 proiecte literare, plus încă vreo câteva care așteaptă ziua potrivită să iasă la lumină, așa că, de fiecare dată când mă uit în oglindă încerc să mă asigur că mă iubesc suficient de mult încât să le duc pe toate la bun sfârșit.
Ce înseamnă pentru tine naivitatea? Cum a apărut asocierea asta și câtă vreme simți că ți se va potrivi?
Naivitatea e o lentilă prin care privesc realitatea, un frigider în care îmi țin gândurile, o umbrelă care mă apără de ploaia acidă a lumii adulte. Înseamnă detașare, inocență, curiozitate. E un fel de a privi lumea pe care l-am descoperit în mine și l-am cultivat cât am putut. Dacă eu sunt o brânză (considerând că fac mare brânză cu scrisul meu), naivitatea e mucegaiul meu albastru care mă înnobilează.
N-am idee cât va mai dura anonimatul meu literar, dar de naivitate îmi va fi greu să mă despart, e o parte integrantă din mine.
Că veni vorba despre naivitate, pe mine exact la asta m-a dus gândul când am văzut titlul celei mai recente cărți publicate de tine „Eu te-am făcut, eu te omor”. M-au trecut multe stări și amintiri și cred că sentimentul va fi comun multora dintre cei din generația noastră. Ne poți spune câte ceva despre asta?
Noi, baby boomerșii autohtoni, am auzit fraza asta în contexte deloc amuzante. E firesc să ne trezească stări și amintiri mixte, în niciun caz plăcute. Dar dincolo de titlu, romanul meu e un roman de război naiv, un război între generații care devine din ce în ce mai neașteptat cu cât avansează acțiunea. E scris pe 19 voci diferite pentru că am încercat să redau diversitatea punctelor de vedere și este un manifest spre a asculta înainte de a judeca. Spre a înțelege înainte de a ridica mâna împotriva aproapelui. Spre a nu intra în războaiele care ne tot tentează.
Cu ce destinație a lumii asociezi cartea asta?
Cu o pădure în mijlocul nimicului. Cu o apă înconjurată de nisip. Acest roman îmi seamănă suspect de mult cu o oază.
Eu învăț de ani de zile pasiv de la tine și îți sunt foarte recunoscătoare pentru asta. Acum, din câte știu, ne pui la dispoziție și o manieră de învățare activă, prin masterclass-ul de scris practic. Cum funcționează asta și ce tipologie de cursanți ai?
Mulțumesc că-mi spui asta. Una dintre marile bucurii ale învățăturii e că poate fi împărtășită cu ceilalți. Cursul meu de scriere practică nu-și propune să scoată scriitori ci să-i apropie pe oameni de scris, în cele mai practice feluri cu putință, în aspectele cotidiene de utilizare a acestuia – sms-uri, urări, e-mailuri, notițe în jurnal. Se adresează tuturor oamenilor care sunt interesați de relația lor cu scrisul și înțeleg importanța acestui canal de comunicare cu ceilalți și cu ei înșiși.
Ce urmează? Ce călătorii, ce scrieri, ce emoții?
Am început lucrul la următorul roman care are ca temă relația noastră cu AI. Momentan, poartă numele E ziua lui Paul, dar nu garantez că va și rămâne acest titlu. Sunt în faza de documentare, am o listă de vreo 14-15 cărți de citit (n-am citit decât 3 dintre ele), schițez personaje, iau diverse notițe… munca (deja) obișnuită la un roman. Estimez că o să-l închei prin 2024, cel târziu la începutul lui 2025.
Despre călătorii, nu știu decât că urmează o plecare în Azore & Algarve în august și septembrie. Și, probabil, una în Goa în decembrie. E un an special, fiica mea e în clasa a opta, urmează un examen important și vreau să călătoresc mai puțin (pentru standardele mele) ca să-i fiu aproape.
Sunt sigură că ai câteva vorbe în buzunar pregătite numai și numai pentru cititorii revistei Curatorialist, nu-i așa?
Dragă cititorule de Curatorialist,
eu doar îți zic & nu insist:
decât să te umpli de draci
pe ce în viață nu apuci să faci
mai bine să regreți ce ai făcut
chiar dacă nu prea ți-a plăcut.
Eu îți mulțumesc cu recunoștință, nu doar pentru timpul acordat acestui interviu, cât și pentru ce au însemnat și înseamnă scrierile tale pentru evoluția mea. Și, sunt convinsă, ca mine sunt mulți. Ca tine, doar unul.
Mulțumesc, cu certitudinea că exact aceleași cuvinte le pot spune și eu despre tine. Drumuri bune!
Fotografii: IV CEL NAIV
