Interviu | Irina Georgescu, ambasadoarea gastromomiei românești

Durata: 8 minute

Gastronomia românească a devenit mai cunoscută și mai apreciată în întreaga lume în ultimii ani și asta se datorează în mare parte eforturilor Irinei Georgescu, autoare a două cărți de rețete tradiționale românești.

Irina este stabilită de 15 ani în Marea Britanie, dar nu a uitat niciodată de unde vine și, mai ales, nu a părăsit-o nicio clipă dragostea pentru mâncarea românească. Irina s-a născut în București și a urmat Facultatea de Litere, după care a profesat ani buni în marketing și PR.

După ce s-a mutat în Marea Britanie, s-a dedicat inventarierii rețetelor care definesc gastronomia românească și prezentării acestora lumii întregi, prin cele două cărți care creionează și pun România pe harta gastronomiei mondiale: Carpathia, Food From the Heart of Romania (2020) și Tava, Eastern European Baking and Dessert from Romania and Beyond (abia lansată, pe 27 octombrie).

Citește mai jos interviul cu Irina Georgescu despre gastronomia românească, cărțile ei și iubirea pentru mâncare, în general.

gastronomia românească
Irina Georgescu – autoare cărți de gastronomie românească

Curatorialist: Când ai descoperit pasiunea pentru gastronomia românească? A fost înainte sau după ce ai plecat din România?

Irina: Interesul pentru bucatele românești a venit după ce m-am mutat în Marea Britanie, însă plăcerea de a găti o aveam încă din România. Eu mereu o ajutam pe mama în bucătărie, la cumpărături, la pregătiri de sărbători chiar dacă nu m-am gândit niciodată că trebuia să învăț să gătesc.

La noi în țară este o tradiție să înveți sa gătești de la părinți și bunici, văzând și făcând, și nu la cursuri de gătit. 

Ce mâncare ți-a rămas în suflet din copilărie? Ce amintiri ai legat de asta?

Eu am multe mâncăruri preferate, fiecare în felul ei mă leagă de familie și de țară. Îmi aduc aminte că la un moment dat aveam o fixație cu mâncarea de gutui. Bunica mea din partea tatei avea gutui în grădina și făcea des toamna ți iarna această mâncare. Mai făcusem o fixație și pentru mâncarea de conopidă cu sos de roșii, care îmi plăcea rece. Sau pentru tortul de mere. Mi-l făcea mama și de ziua mea.

Multe mâncăruri sun „comfort food”, îmi aduc aminte de acasă, de mese în familie, gălăgie multă și prânzuri care durau până la miezul nopții. Nu pot să spun că atunci îmi plăcea tot tam-tamul ăsta, dar acum îl vad altfel și îmi lipsește.

Cine gătea în familia ta? Și de la cine ai deprins arta gătitului și dragostea pentru mâncare?

Cel mai mult gătea mama și, aproape în fiecare zi, chiar dacă mergea și la serviciu și lucra și sâmbăta. Dar ne răsfăța gătind pentru fiecare mâncărurile noastre preferate. Ambele bunici găteau, una mai mult si mai bine decât cealaltă, dar am învățat de la amândouă.

Bunica din partea mamei, Domnica, făcea foi de plăcinta, le rula ca un ștrudel. De la ea am învățat “plăcintării”, ștrudele cu dovleac sau cireșe, dar și dulcețuri. Știu că făcea o dulceață foarte migăloasă din roșii necoapte, din acelea mici și lunguiețe, pe care le opărea, cojea, scobea și punea o umplutură de nucă. Abia după toate astea lega sirop și le punea acolo să mai fiarbă un pic. Iubeam dulceața asta și bunica o pregătea aproape în fiecare an. Scria pe borcane „Irina”, nu ce tip de dulceață era.

gastronomia românească

Prima ta carte pe tema gastronomiei românești poartă numele Carpathia – Food from the Heart of Romania. Cum a luat naștere acest proiect? Cum ți-a venit ideea? Cât a durat să îl duci la capăt? Povestește-ne un pic din culisele realizării acestei cărți.

Ideea cu Carpathia a venit când am realizat că se poate spune povestea culturii românești și prin cărți de bucate, nu numai prin expresii artistice și academice, cum ar fi pictură, sculptură, cărți de istorie, filozofie etc. În UK, toate aceste manifestări sunt mai de nișă. Dar lumea gătește, și, mai ales, citește cărți de bucate ca pe romane și ghiduri de călătorie.

Am văzut că este în România conceptul de „food is culture”. Exact acest lucru se întâmplă în vest. Mâncarea este un mijloc foarte puternic de a face cunoscută cultura unui popor.  Cititorii sunt din ce in ce mai interesați de obiceiuri și tradiții culinare, încadrate de un context istoric, din care învață repede lucruri esențiale.

Dacă mai și gătesc o rețetă, e ca un fel de „breaking bread together” virtual. Se creează o conexiune care contribuie la percepția pe care o au despre noi.

Când am început să mă gândesc să scriu o carte de bucate, distanța dintre ce voiam să fac și ce puteam să fac era imensă. Mi-a luat 5 ani în total să văd Carpathia printată. Am învățat totul din mers, am citit, am mers la cursuri de cum să fac fotografii pentru social media, să fac food styling, să scriu rețete, să găsesc agent literar și editură etc.

Chiar și sesiunea foto pentru a face toate pozele din Carpathia a avut etapele ei destul de intense. Am fotografiat toată cartea în patru zile și jumătate cu o echipă profesionistă, am gătit totul de la zero. Cred că în acele zile, eu am dormit 3 ore pe noapte, pentru că, la sfârșitul fiecărei zile, eu trebuia să continui să pregătesc pentru ziua următoare.

A fost multă muncă, dar a ieșit o carte frumoasă care a reușit, în ciuda pandemiei, să pună fasolea bătută, alivencile și musacaua de cartofi în National Geographic, The Australian și The Washington Post. Nu-i așa că sună hazliu?

gastronomia românească
Fasole bătută – credit foto: Jamie Orlando Smith

Dar uite așa, mulți îmi trimit mesaje că sunt plăcut surprinși de România, că nu știau mare lucru și că vor să călătorească în România. Le-am stârnit interesul și în multe cazuri le-am contrazis preconcepțiile în privința noastră.

Din fericire, Carpathia a fost tradusă în germană, olandeză și maghiară, deci sunt și mai mulți cei care pot pregăti o pască de Paște și pot afla despre tradițiile noastre. De multe ori sunt invitata să „donez” rețete din România în alte cărți de bucate, unde autorii respectivi vor să includă ceva despre țara noastră. “Se duce vorba”, cum se spune la noi, și este de bine.

gastronomia românească
Alivenci, credit foto: Jamie Orlando Smith

Cum este văzută mâncarea românească de către străini? Care este percepția lor?

Cred că mâncarea românească este văzută cu multă carne de porc, mămăligă și cartofi. Dar chiar și așa, percepția este că este o bucătărie generoasă și onestă, chiar dacă are curiozitățile ei pentru străini. Mă refer aici la slănină, deși exista un magazin în Soho, Londra, care vinde Iberico lardo la un preț fenomenal.

Nu văd de ce noi nu am lăsa deoparte rușinea asta că mâncăm slănină și să o facem un motiv al specificului culinar românesc. De exemplu, ucrainenii au scris teze de doctorat despre a lor “salo”, au și un muzeu al „slăninii”. Știu că în România sunt câțiva producători care fac deja charcuterie din mangaliță. Nici nu știi ce mult mă bucur. Astea sunt vești bune despre România.

gastronomia românească
Musaca, credit foto: Jamie Orlando Smith

Care ar fi, în viziunea ta, factorii care au influențat gastronomia românească, de-a lungul timpului?

Cel mai scurt răspuns ca să nu complicăm lucrurile ar fi așezarea geografică a țării. Acest lucru este valabil pentru toate țările si culturile din lume.

Noi întotdeauna am fost așezați la confluențe (ca să nu spun periferia) marilor puteri și asta se reflectă în cultură si gastronomie.

Lovitura de grație a venit de la comunism. Astăzi ne adunăm forțele și ne redescoperim, reinventăm, regăsim …eu cred că tot ce se întâmplă din punctul ăsta de vedere e de bine. Ne îndreptăm către ceva pozitiv.

Cum ai caracteriza gastronomia românească? Ce îi conferă identitatea proprie?

Multiculturalismul. Bogăția etnică.

Care sunt primele 5 feluri de mâncare tradiționale care îți vin în minte atunci când te întreabă cineva de specificul românesc?

Borșurile, ciorbele acre cu afumătură. Acest duo este foarte interesant pentru cei care mă întreabă. Mâncărurile cu acrituri, gogonele sau castraveți murați, tăițeii cu varză acră, faptul că noi murăm verzele întregi. Oamenii se miră ca noi gătim cu ingrediente fermentate, pentru că, prin fierbere, multe din elementele benefice se pierd. Adevărul e undeva la mijloc.

Se mai miră că noi gătim cu brânzeturi multe, iaurt, smântână și că avem o varietate atât de mare a acestor produse. Mi-am făcut o ambiție personală de a aduce brânza românească la Londra. Să vedem…

Ai pregătit o nouă carte, Tava, care se lansează în această toamnă, fiind o colecție de rețete dulci, pregătite în tavă, de inspirație est-europeană. Care a fost punctul de plecare pentru acest nou proiect editorial? 

gastronomie românească

Tava este o colecție de rețete dulci, coapte în tavă sau servite pe tavă. Nu toate rețetele sunt la cuptor și 99% sunt autentice și nemodificate de inspirația proprie. Nu am avut de ce, rețetele fiind deja “moderne” prin faptul că sunt deja simple și actuale. Am vrut să arăt că multe rețete pe care unii le asociază cu alte țări, au legitimitatea lor în spațiul românesc prin faptul că fac parte dintr-o cultură bogată etnic.

Strudel, credit foto: Matt Russell

Noi mâncam baclava pentru că…, mâncăm guguluf pentru că…, mâncăm budincă de tăiței pentru că… Am vrut să spun o parte din povestea acestor comunități etnice și a acestor influențe din care, de fapt, s-a născut bucătăria românească.

Care ar fi țările cu care ne intersectam când vorbim de deserturi și alte bunătăți pregătite în tavă?

În Tava am abordat istoria a 6 comunități, dar ele sunt 18 în total în țară. Nu am avut loc în această carte să le prezint pe toate. În Tava vorbesc despre sași, șvabi, secui, maghiari, armeni și evrei.

Dar deserturile în România mai sunt și cehești, sârbești, grecești, slovace, bulgărești, tătărești, turcești, macedonene, aromâne, croate, lipovenești și tot așa.

Prin activitatea ta, ai ajutat foarte mult la promovarea culturii gastronomice românești dincolo de granițe. Ce am putea face noi, ceilalți, să contribuim la o imagine mai bună pentru mâncarea tradițională românească?

Cred că cel mai bine ar fi să ne apucăm să gătim românește și să fim mândri de asta. Să gătim și altora, mai ales dacă trăim în afara țării, să punem pe social media, să spunem din ce zonă a României venim, unde sunt bunicii și să nu ne fie rușine să promovăm mâncărurile cu care am crescut.

În țară, sunt mulți care fac deja asta. De curând, m-am îndrăgostit de contul Cu Iosif pe Coclauri. E genial.

Îți lipsește România? Cum îți alini dorul de țară și de mâncarea românească?

Îmi lipsește Romania când sunt în Marea Britanie și Marea Britanie când sunt în România. Dorurile mi le alin cu jumări cu gogonele și cu fish and chips.

Carpathia, food from the heart of Romania și Tava, Eastern European Bakes and Desserts From Romania and Beyond se găsesc la librăriile Cărturești, în limba engleză.

fotografii: Irina Georgescu

Andreea Mira
Andreea Mirahttps://andreeamira.ro/
Creatoare de povești scrise și vizuale. Fotografă de food (aruncă un ochi pe www.instagram.com/andreea.mira), food blogger @www.infarfurie.ro și profesionistă în comunicare cu peste 15 ani de experiență. Sunt mamă a doi copii minunați care mă ajută adesea să văd lumea cu alți ochi. Îmi place să beau cafea, să alerg dimineața, să admir case vechi și să descopăr poveștile celorlalți.