Din primul moment în care am văzut ilustrațiile Cristinei Frei, m-am îndrăgostit de simplitatea și sinceritatea mesajului pe care îl transmit, de personajele care emană emoții și trăiri de parcă ar vorbi, de minunatul contrast alb-negru care reușește să transmită instantaneu stări și sentimente mai bine decât orice culori.
Dacă ilustrațiile ei sunt cunoscute și nu mai au nevoie de nicio prezentare, despre Cristina am vrut să aflu mai multe, așa că am provocat-o la un interviu în care să ne povestească despre sine, relația sa cu arta, dar și cum mama sa, ilustratori preferați și multe alte lucruri care te vor face să o cunoști mai bine.
Curatorialist: Cristina, povestește-ne mai multe despre tine, dincolo de profesia de artist ilustrator.
Saluut, eu sunt Cristina Frei, un omuleț puțin cam visător, căruia îi place foarte mult să deseneze și se străduiește din toate puterile să ajungă acolo unde își dorește. M-am născut în Chișinău și am copilărit acolo (și prin împrejurimi, pe la cei mai dragi bunici, prin Chișcăreni, Călinești și Taraclia) vreo câțiva anișori minunați.
Iar când aveam eu 4 ani – 5 ani, ne-am mutat la Baia Mare, unde am făcut Liceul de Artă, după care am continuat pe acest domeniu și am mers mai departe la Universitatea de Artă și Design din Cluj Napoca, am absolvit facultatea la secția de design, iar masterul – la grafică.
Între timp am avut câteva job-uri foarte diferite până când să ajung să fac doar ceea ce îmi place cel mai mult. Am fost ajutor într-o pensiune pentru căței (mi-a plăcut extrem de muult), apoi am lucrat într-un laborator unde făceam niște prăjituri delicioase, iar ultimul job, care a fost și cel mai lung de altfel, a fost un fel de mai multe feluri dacă se poate spune așa.
Am lucrat la o firmă/magazin cu produse de home&deco unde am fost și asistent de vânzări și fotograf și omulețul care se ocupa de social media dar rolul meu preferat acolo a fost cel de decorator, mă ocupam în special cu decorul vitrinelor (mi-a plăcut foarte foarte mult să fac și asta), iar seara îmi mai rămânea foarte puțin timp să mă ocup și de desenele mele.
Mi-a plăcut foaaaarte mult la ultimul job și îmi imaginam că voi rămâne acolo muult timp, mulți ani, daar cred că toate lucrurile au luat o anumită întorsătură, probabil cu un anumit scop, așa a vrut universul, astfel încât eu să iau decizia de a-mi da demisia, a-mi lua inima-n dinți și a începe viața de freelancer.
Cât de greu ți-a fost să pleci dintr-o țară și să începi o nouă viața în alta? Cum ai resimțit schimbarea?
Eram destul de mică atunci când ai mei au luat decizia de a pleca din Moldova și a ne muta în România și eu cred că pentru mine ca și copil, lucrurile au decurs foarte natural, am făcut 1 an de grădiniță și apoi la 6 ani m-au și trimis la școală (hihi).
Cred că m-am acomodat foarte ușor, mi-a plăcut și la grădiniță și la școală foarte mult și țin minte că nu vroiam să vină vacanța pentru că eu vroiam să merg la școală. Am avut niște colegi și prieteni foarte simpatici și tot de atunci am rămas cu o prietenă cea mai bună minunată.
După liceu, am ales orașul Cluj-Napoca pentru că sincer mi se părea că am doar 2 opțiuni, Cluj sau București, iar orașul București nu mă tenta deloc, era și departe … și pe lângă asta auzisem și credeam eu atunci că Universitatea de Artă și Design are una din cele mai bune facultăți din țară. Între timp mi-am schimbat puțin părerea, dar asta rămâne pentru o altă poveste.
Ce desenai cu predilecție când erai copil?
Când eram mică mică, îmi aduc aminte că îmi plăcea să desenez flori și frunze și îmi plăcea foarte mult să le transform în cadouri pentru părinții mei.
Dacă ai avea posibilitatea să te privești din afară, cum ai descrie-o pe Cristina?
Hmmm … niciodată nu am știut cum să mă descriu, dar cred că sunt un simplu omuleț, poate puțin cam visător.
Când ți-ai descoperit talentul pentru desen? Cum l-ai cultivat?
Eu niciodată nu am considerat că am talent la desen, (am în schimb ureche muzicală, chiar dacă nu știe nimeni).
Mi-a plăcut mereu să desenez, dar nu m-am gândit deloc că o să fac asta atunci “când o să fiu mare”.
Mi-a spus mie odată un profesor că “Oricine poate învăța să deseneze” și de atunci cred foarte tare în acest lucru și cred că, de fapt, eu am învățat mai întâi să desenez și apoi am cultivat acest lucru treptat. Eu am făcut pregătiri, ore de desen, pentru admiterea la facultate, unde proba eliminatorie era o probă de desen de 5h – protret după model, atunci pot să spun că am început să exersez foarte multe ore și am învățat bazele desenului.
Când consideri că ți-ai format și definitivat stilul? Care este tehnica de lucru pe care o folosești?
Cred că procesul în care eu am realizat cum îmi place mie să desenez și ce mă definește pe mine cel mai mult a fost atunci când m-am decis să iau parte la provocarea Inktober, în care a trebuit să fac un desen pe zi, timp de 31 de zile, atunci a început totul.
Mi-a plăcut foarte mult cum m-am simțit eu după ce am reușit să mă țin de această provocare, am prins încredere în mine și am simțit că pot, așa că mi-am dat o provocare și mai mare și am făcut un proiect personal de 365 de zile, cu câte un desen pe zi și cred că în acel an a început să se creeze un stil anume, la care simt că lucrez continuu.
Tehnica în general este cea cu care am început, cerneală, liner, linii simple și o hârtie frumoasă. Îmi place să mai experimentez din când în când și să încerc diferite tehnici, dar tehnica mea preferată va fi mereu cea tradițională, de exemplu acum mă tot bate un gând să mă apuc de pictat pe pânză, doar că încă nu am curaj parcă … mai aștept puțin.
Stilul tau de a ilustra se încadrează într-un anume curent artistic?
Mmmmmm nu m-am gândit niciodată la asta, dar cred că nu.
Am văzut că ai avut o colecție dedicată mamă-fiică de haine sub numele Wear me. Cum ai defini relația cu mama ta? Care a fost rolul ei în modelarea Cristinei de azi?
Da… aș putea povesti despre acest subiect foarte mult. Din acest punct de vedere, mă simt unul din cei mai norocoși oameni din univers, să o am pe mama mea atât de aproape de sufletul meu. Cred că relația noastră este una foarte specială și sincer chiar dacă probabil va suna foarte clișeic, dacă nu ar fi fost ea, nici eu nu aș fi fost eu.
Ea m-a învățat să fiu un om bun, ea m-a învățat să am încredere în mine, ea m-a învățat să lupt și să muncesc pentru ceea ce îmi doresc și pentru visele mele, ea a avut și are încredere în mine mereu, ea a fost acolo și este lângă mine mereu ( chiar dacă locuiește la 150 de km distanță). M-a susținut indiferent de ce decizie am luat, m-a susținut chiar dacă poate uneori alegerea mea nu era ce ar fi ales ea, ea este o mare parte din mine.
Ea a avut rolul principal în modelarea Cristinei de azi și o să îi mulțumesc infinit pentru asta. O iubesc.
Am observat că preferi să lucrezi fără culori (alb-negru). De unde această preferință? Consideri că mesajul transmis doar în alb-negru este mai puternic?
Preferința aceasta a început tot de la provocarea “Inktober” în care asta era una din cerințe, să fie un “ink drawing”, un desen în cerneală, pe care eu le făceam atunci cu un simplu liner negru. Și da, simt că transmit mai bine și mă exprim mai bine în desenul alb-negru, nu știu exact de ce, dar așa simt.
Cum arată o zi tipică din viața ta?
Mmmmm acum de când sunt și mămică, zilele mele nu mai prea seamănă între ele :)) , chiar dacă uneori îmi doresc asta. Dar să spunem că una din zilele obișnuite ar suna cam așa: Mă trezesc în jur de ora 7, ne trezim cu toții defapt, ne dezmorțim, îl pregătesc pe pitic pentru grădiniță, apoi fac rapid un mic-dejun sau face Cosmin pentru amândoi (o cafeluță, pâinea cu unt și cu dulceață sau o porție de terci de ovăz și banane sunt preferatele mele), mâncăm, mă îmbrac, îmi iau bicicleta și plec la atelier. La atelier simt că am un timp rezervat doar pentru mine, chiar dacă lucrez, în același timp mă și deconectez, îmi pun muzica preferată și apoi timpul fuge pentru câteva ore. După masa, ne reunim cu toții și până seara petrecem tot timpul împreună, ieșim la plimbare aproape zilnic, venim acasă, ne jucăm, facem iar mâncare, mâncăm, ne mai relaxăm puțin, poate ne uităm la un serial și apoi ne culcăm.
De unde îți iei inspirația zilnică?
Din viața mea de zi cu zi, din stările și trăirile mele, gânduri, sentimente, vise, emoții, natură și muzică.
Iubirea (de sine, pentru celălalt) este o temă predilectă în ilustrațiile tale. Care este relația ta cu iubirea, cum o vezi și o percepi?
Ugh … asta pentru mine este o întrebare puțin mai greluță. Pentru mine iubirea a însemnat și înseamnă multe lucruri. Sunt multe tipuri de iubire și în același timp pentru mine “iubirea” este un cuvânt foarte mare și foarte puternic. Cred că relația mea cu ea este una foarte puternică, iar de puterea relației noastre știm doar noi două, eu și iubirea.
Tot despre iubire pot să spun că nu am știut ce înseamnă cel mai puternic și intens tip de iubire, defapt cel mai puternic sentiment care există, până când nu mi-am ținut copilașul în brațe, atunci am simțit iubirea infinită și de atunci o simt în fiecare zi.
Unele dintre ilustrațiile tale exprimă și tristețea, melancolia. Este ilustrația o modalitate de exteriorizare a propriilor stări sufletești/experiențe prin care treci?
Da…
Ai vreun artist ilustrator pe care îl admiri? De ce?
Daa, am câțiva artiști pe care îi urmăresc și îi admir foarte foarte mult, în special artiști din România: Alina Marinescu, Loreta Isac, Cristina Barsony, Aitch, Livia Fălcaru. ÎI admir pentru munca lor, pentru realizările lor și pentru că sunt niște omuleți care mă inspiră efectiv din toate punctele de vedere și mă fac să am încredere că se poate.
Dacă nu ai face ilustrație, ce ai face?
Hmmm… cred că aș fi fost însoțitor de zbor :)))
Ce reprezintă ilustrația pentru tine?
Ilustrația este pentru mine un jurnal.
fotografii: Cristina Frei.
