[English version below ?]
„Bună, mă numesc Liza, am 21 de ani și m-am născut într-un oraș ucrainean, Vinnytsia. Toată lumea mă știe ca Liza Grushko, deși numele meu complet este Yelyzaveta, sau Elisabeta aici, în România.
Este interesant să vezi cum, după ceva timp, totul are sens și că unele dintre cele mai condamnate decizii din viața ta devin cele mai înțelepte. După ce am absolvit liceul, am semnat cu o agenție de modele românească – Mandarina Models, aveam 17 ani, iar acum sunt aici, în România”, îmi povestește Liza și explică cum de am ajuns să o cunosc.
Recent, am văzut o fotografie cu ea și designer-ul român Ioana Ciolacu, iar așa mi-am dorit să aflu mai multe despre experiența ei din ultimele luni. Liza povestește cu mare drag despre colaborarea cu aceasta, care a primit-o cu inima deschisă. Au făcut fotografii, au vorbit, băut cafea și mâncat biscuiți ucraineni.
Vezi această postare pe Instagram
Modelul locuiește pentru moment în România, în siguranță, încurajată de părinții ei. Pentru ei îmi spune că își dorește să rămână puternică, să nu plângă, să își formeze rutine noi în aceste timpuri pline de incertitudine, frică și pierderi.
Însă, o bună parte din timp o petrece verificând ce mai fac familia și prietenii, actualizând site-urile cu știri și așteptând să se termine războiul:
- “Părinții mei găzduiesc familii care s-au mutat din estul Ucrainei.
- Mătușa mea cu cei trei copii se află într-o zonă ocupată, în partea de sud-est a Ucrainei.
- Magazinele locale de produse alimentare au rămas fără mâncare.
- Un fermier local dă o pâine și un litru de lapte pentru o familie de două ori pe săptămână gratuit.
- Rușii îi găsesc pe cei care sunt pro-ucraineni și îi conduc pe calea necunoscută.
- Prietena mea își caută mama din Mariupol, cu care a pierdut legătura de la începutul lunii martie.
- Alte două familii se pregătesc să adopte copii ai căror părinți au fost uciși de ruși în timpul acestui război.
- Un prieten lucrează ca jurnalist pentru unul dintre cele mai importante canale de știri din Ucraina, suportând toată mila și durerea știrilor în fiecare zi.
- Ceilalți prieteni s-au oferit voluntari pentru a cumpăra porci din satele locale ca să pregătească conserve de carne pentru soldații noștri și pentru oamenii evacuați.
- Cunosc oameni care sunt în prima linie în acest moment, luptă zi și noapte pentru integritatea pământului ucrainean, protejând viețile celor dragi mei, ale tuturor ucrainenilor, stând eroic pentru întreaga lume, față în față cu inamicul.
- Astfel de povești sunt nesfârșite.
- Nimeni nu poate distruge națiunea ucraineană. O întreagă generație a crescut într-o Ucraina liberă și independentă.”
În interviul de mai jos Liza ne povestește despre copilărie, tradiții și planuri pentru 2023.
CURATORIALIST: Care este amintirea ta preferată de când erai copil?
Liza Grushko: Este interesant cum funcționează creierul pentru a pune pe pauză toate amintirile negative din ultima perioadă și într-o clipă îmi aduc aminte amintirile dragi și calde din copilărie, cea mai bună perioadă a vieții mele, nu crezi?
Îmi amintesc de privirea blândă a tatălui meu în timp ce se uita la antrenamentele mele de gimnastică; de plimbările săptămânale în grădina botanică de peste drum pentru a urmări ședințe foto de nuntă și pentru a ne bucura de frumusețea inocentă a mireselor, în timp ce mama gătea acasă.
Simt și acum emoția de la teatrul de păpuși unde mergeam cu mama. Îmi amintesc clar fiecare detaliu pe care l-a făcut pentru costumele mele festive pentru sărbătorile de la grădiniță, pentru a mă face să mă simt ca o prințesă Disney. Și îmi amintesc de Anul Nou, când părinții mei au împodobit pomul de Crăciun cu bomboane și mandarine.
Am păstrat toate momentele, mirosurile și îmbrățișările adânc în inima mea și rămân mereu acolo. Aceasta este singura valiză pe care am adus-o cu mine: amintirile, abilitățile și visele cele mai lăuntrice.
Ce tradiție ucraineană îți este cea mai dragă?
Poate suna amuzant, dar săpatul cartofilor. În fiecare an, fără excepție, în luna august, familia mea se adună pentru a săpa cartofi împreună la bunica.
Bineînțeles, și ospitalitatea este o tradiție în sine în familia mea: să punem o masă, cu preparate gătite de noi atunci când avem oaspeți și să facem tot posibilul pentru a-i face să se simtă ca acasă.
Acesta este un talent pe care îl dobândim din generație în generație.
Altă tradiție este colindatul în Ajunul Crăciunului. Ne plimbam prin cartier cântând. Au fost printre primii bani pe care i-am câștigat .
Prin intermediul carierei de model ai ajuns să experimentezi diferite culturi și orașe, ce te face să te întorci în Ucraina?
După ce Îl iubești pe Dumnezeu din toată inima, sufletul și mintea ta, urmează o a doua poruncă: iubește-ți aproapele ca pe tine însuți.
Cum pot înțelege și respecta orice altă națiune dacă nu iubesc oamenii din patria mea, cei care s-au născut pe același pământ cu mine și vorbesc limba mea natală? Cum pot vedea frumusețea oricărei alte țări dacă nu îmi iubesc patria?
Sunt binecuvântată să am părinți deschiși la minte, care mi-au insuflat dorința de cunoaștere, curiozitate și respect pentru cei din jur. Aceste trei lucruri mă ajută să călătoresc, să mă adaptez și să mă integrez în noul mediu relativ ușor.
Sunt legată de Ucraina, de trecutul, prezentul și viitorul ei, de istoria ei, de muzica ei, de etnia și limba ei, de calitățile sale specifice, de vederile minunate ale naturii sale și, bineînțeles, de familie. Deci, indiferent unde sunt port toate acestea cu mine.
Care este țelul tău acum – profesional, personal, mental?
A trecut aproape o lună de când sunt în București, dar încă fac totul mecanic: fără interes pentru mâncare, muzică, filme și alte chestii. Puține lucruri în viață contează cu adevărat. Inima mea plânge pentru acele suflete nevinovate care au murit, pentru cei care și-au pierdut pe cei dragi, pentru întreaga Ucraina.
Singurul lucru care mă face să mă simt din nou în viață este să-i ajut pe ceilalți: a fi util și a simți compasiune îmi amintește că încă mai trăiesc. Și, văzând simpatie în ochii altora, mă face să cred că nu sunt singură: prietenii mei vechi și noi din București au făcut atât de mult pentru mine și sunt incredibil de recunoscătoare pentru sprijinul lor.
În prezent, mă adaptez și lucrez în România – îmi place această țară, oamenii și împrejurimile mele. Încă nu am un plan pe termen lung, mă simt ciudat să merg cu valul.
Vreau să strâng tot ce este mai bun din mine: să iubesc mai mult, să-mi pese mai mult, să ajut mai mult, să mă rog mai mult, să visez mai mult, să realizez mai mult…
Ceea ce îmi doresc cel mai mult este să întâlnesc primăvara 2023 în grădina botanică de peste drumul casei mele, în Ucraina, sub un cer liniștit, fără teamă de a fi bombardați, știind că victoria este a noastră. Vreau să se termine războiul.
Liza Grushko, Ukrainian model – „few things in life really matter”
„Hello, my name is Liza, I am 21 years old and I was born in a Ukrainian city, Vinnytsia. Everyone knows me as Liza Grushko, although my full name is Yelyzaveta, or Elisabeta here in Romania.
It is interesting to see how, after a while, everything makes sense and that some of the most doomed decisions in your life become the wisest. After graduating from high school, I signed with a Romanian modeling agency – Mandarina Models, I was 17 years old, and now I’m here, in Romania „, Liza tells me and explains how I got to know her.
Recently, I saw a photo with her and the Romanian designer Ioana Ciolacu, and that’s how I wanted to find out more about her experience over the last months. Liza talks with great pleasure about collaborating with her, who received her with an open heart. They took pictures, talked, drank coffee, and ate Ukrainian biscuits.
The model is currently living in Romania, safely, encouraged by her parents. For them, she tells me that she wants to stay strong, not cry, and form new routines in these times full of uncertainty, fear, and loss. However, she spends most of the time checking on family and friends, updating news sites, and waiting for the war to end.
• “My parents are hosting families who have moved from eastern Ukraine.
• My aunt and three children are living in an occupied area in the southeastern part of Ukraine.
• Local grocery stores ran out of food.
• A local farmer gives a family a loaf of bread and a liter of milk twice a week for free.
• The Russians find those who are pro-Ukrainian and lead them down the unknown path.
• My friend is looking for her mother in Mariupol, with whom she has lost contact since the beginning of March.
• Two other families are preparing to adopt children whose parents were killed by the Russians during this war.
• A friend works as a journalist for one of the most important news channels in Ukraine, enduring all the pity and pain of the news every day.
• The other friends volunteered to buy pigs from the local villages to prepare canned meat for our soldiers and evacuated people.
• I know people who are at the forefront right now, fighting day and night for the integrity of the Ukrainian land, protecting the lives of my loved ones, of all Ukrainians, standing heroically for the whole world, face to face with the enemy.
• Such stories are endless.
• No one can destroy the Ukrainian nation. An entire generation grew up in a free and independent Ukraine. „
In the interview below, Liza tells us about her childhood, traditions, and plans for 2023.
CURATORIALIST: What is your favorite memory from when you were a child?
Liza Grushko: It’s interesting how the brain works to pause all the negative memories from the last period and in a moment I remember the dear and warm memories from childhood, the best period of my life, don’t you think?
I remember my father’s gentle gaze as he watched my gym workouts; the weekly walks in the botanical garden across the street to watch wedding photo sessions, enjoying the innocent beauty of the bride and groom, while my mother cooked at home.
I still feel the excitement of the doll theater where I used to go with my mother. I remember every detail she made for my festive costumes for the kindergarten holidays, to make me feel like a Disney princess. And I remember New Year’s Eve when my parents decorated the Christmas tree with candy and tangerines.
I kept all the moments, the smells, and the hugs deep in my heart and they always stay there. This is the only suitcase I brought with me: the deepest memories, abilities, and dreams.
What is your favorite Ukrainian tradition?
It may sound funny, but digging potatoes. Every year, without exception, in August, my family gathers to dig potatoes together at my grandmother’s. Of course, hospitality is also a tradition in my family: to set a table with dishes cooked by us when we have guests and do everything possible to make them feel at home. This is a talent that we acquire from generation to generation.
Another tradition is caroling on Christmas Eve. We walked around the neighborhood singing. It was among the first money I earned.
Through your modeling career, you have come to experience different cultures and cities, what makes you return to Ukraine?
After loving God with all your heart, soul, and mind, a second commandment follows: Love your neighbor as yourself. How can I understand and respect any other nation if I do not love the people of my homeland, those who were born on the same earth like me and speak my native language? How can I see the beauty of any other country if I don’t love my homeland?
I am blessed to have open-minded parents, who instilled in me a desire for knowledge, curiosity, and respect for those around me. These three things help me to travel, adapt, and integrate relatively easily into a new environment.
I am connected to Ukraine, its past, present, and future, its history, its music, its ethnicity and its language, its specific qualities, the wonderful views of its nature, and, of course, its family. So no matter where I am, I’m carrying all this with me.
What is your goal now – professional, personal, mental?
It’s been almost a month since I’ve been in Bucharest, but I still do everything mechanically: no interest in food, music, movies, and other things. Few things in life really matter. My heart weeps for those innocent souls who have died, for those who have lost their loved ones, for the whole of Ukraine.
The only thing that makes me feel alive again is helping others: being helpful and compassionate reminds me that I am still alive. And seeing the sympathy in the eyes of others makes me believe that I am not alone: my old and new friends in Bucharest have done so much for me and I am incredibly grateful for their support.
Currently, I am adapting and working in Romania – I like this country, the people, and my surroundings. I don’t have a long-term plan yet, I feel weird going with the tide. I want to gather all that is best in me: to love more, to care more, to help more, to pray more, to dream more, to achieve more…
What I want most is to go during the spring of 2023 to the botanical garden across the street from my house in Ukraine, under a calm sky, without fear of being bombed, knowing that victory is ours. I want the war to end.
