Iulia Boloca are 25 de ani, 20K followers pe Instagram și aproape 150K pe YouTube, dar acestea sunt doar câteva numere. Este fostă absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, secția publicitate, și a școlii de creație ADC*RO. Este Creative Director la Nomazi Advertising și lucrează ca freelancer pentru Netflix.
Dar este mai mult decât atât. Este mama lui Pesto, o maidaneză salvată „cu riduri de Amstaff”; un cetățean de soi al cartierului Berceni, și un utilizator prietenos al produselor Apple.
Însă, Iulia este și o eroină. În weekend-ul care a trecut a salvat o cățelușă din familia CURATORIALIST, iar pentru asta nu avem cuvinte să îi mulțumim. Cu toate acestea, o lăsăm pe ea să dea cu copy-ul despre carieră, anxietăți și generația Z.
CURATORIALIST: Cum arată o zi din viața ta zilele astea, cu pandemie, cu război, cu deadline-uri, sincer?
IULIA BOLOCA: Fiecare zi arată altfel. Nu am nicio zi în care mă trezesc și să fac același lucru ca ieri. Sunt câteva lucruri care nu se schimbă niciodată:
- cafeluța de seară de la Ototo
- anxietatea
- stat la laptop 24/7
- sentimentul că aveam ceva de făcut și am uitat ce
- to do-uri care n-au treabă cu realitatea
- constant guilt că iar am zis da la prea multe proiecte
- sindromul impostorului până în tavan
- eyeliner-ul care mă ține confident
- playlist-ul de baddie care-mi dă pentru 2 minute sentimentul că știu ce fac
Ce crezi că te face un copywriter bun?
Nu știu dacă pot să take credit că sunt un copywriter bun. Nu am învățat să fiu. Pur și simplu așa funcționează creierul meu – este suficient de leneș cât să rezume o prezentare de exagerat de multe slide-uri în câteva cuvinte.
Sunt o persoană ușor de plictisit și cu o atenție de scurtă durată. Practic sunt orice consumator ever și știu cum să vorbesc pe limba lor. Pentru job-ul de copywriter e vis. Pentru umplut 300 de cuvinte la BAC a fost jale.
Am un sistem de referință după care îmi ghidez ideile, anume “sună ideea asta a titlu de știre?”. Dacă da, e bine. Dacă nu, înseamnă că nu e gucci enough și mai trebuie lucrată.
Nu consider neapărat că sunt un copywriter bun, dar îmi place să cred despre mine că sunt un creativ bun.
Ce faci când simți că anxietatea mai are un pic și iese prin pori, nu o mai poți ține în frâu?
Mi-aș dori să vin aici cu o super soluție demnă de urmat, dar adevărul e că n-am. E un struggle foarte mare cu care mă confrunt.
Am avut totuși un wake up call în contextul actual. Citind avalanșa de știri din ultima vreme mi-am dat seama cât de privilegiați putem fi. Avem probleme de oameni privilegiați.
Mă plâng că trebuie să fac xyz, dar acele xyz sunt campanii pentru cele mai cool branduri, iar acele campanii sunt de fapt povești care îmbracă un brand. Eu la finalul zilei vând povești sorbind din cafeluța mea de specialitate.
Sunt bine. Suntem bine. Suntem foarte bine.
De unde crezi că pornește anxietatea?
Sunt un mare people pleaser. Nu știu să spun nu, mă bag în 1000 de lucruri, apoi valul imens de anxietate e generat de faptul că nu vreau să dezamăgesc pe nimeni. Vreau să ofer 100% din mine pentru fiecare proiect și normal că nu pot de fiecare dată. De multe ori încerc să spun nu la proiecte, dar apoi îmi iau FOMO. Sau mă panichez că am fost nașpa. Sau că n-o să mai vină proiecte pentru că am zis nu la acel proiect.
Cam de aici vine anxietatea mea cea de toate zilele: people pleasing și perfecționism.
Ce muzică asculți când e agitație în cap?
Depinde foarte mult de tipul agitației:
- la nervi ascult Chopin, suntem prieteni buni
- la sindromul impostorului ascult Cardi
- când am nevoie de încredere de sine ascult Queen Bey
- când zice creierul “panică, panică, panică” îmi pun căștile în urechi și uit să dau drumul la muzică
Sunt un mic haos și încă învăț să-mi manageriez gândurile, emoțiile și mai ales task-urile.
De ce te-ai pensionat din rolul de vlogger?
Pandemia m-a schimbat mult. Am stat toată carantina singură. Nu am încercat să fentez deloc sistemul. A fost o perioadă plină de introspecție.
Nu-mi mai venea să pun mâna pe cameră, nu-mi venea să glumesc, nu-mi venea să nimic. Inițial am luat o mică pauză crezând că asta o să rezolve, dar în mica mea pauză am ajuns la întrebarea: de ce fac asta? Pentru cine? Care e scopul?
Internetul e suprasaturat de entertainment, iar scopul meu în viață nu e nici să fiu faimoasă, nici să fiu stand-up comedian. Cumva, mai în glumă mai în serios, la 17 ani mi-am pus în cap să ajung în Forbes 30 under 30. Mă ajutau vlogurile să ajung acolo? Nu chiar. Așa am încetat să mai petrec ore în șir făcând glume pe net și m-am apucat serios să-mi construiesc agenția de publicitate.
Știu că țelul ăsta face parte din to do-urile mele greu de atins, dar mă ajută să fac decizii în viață, astfel încât să nu mă defocusez de la ce vreau de fapt.
Ce îți mai place la mediul online?
Ador faptul că devine din ce în ce mai real. Este trend-ul dat de TikTok, unde cele mai virale clipuri sunt cu oameni în pijamale, cadre nestudiate, neluminate, oameni ciufuliți, nemachiați. Da, sigur, toți postăm și poze țiplă, dar nu ascundem faptul că e strict o poză bună și nu așa arătăm mereu.
Încet-încet o să dispară gândul “eu de ce nu pot să fiu ca X vedetă”, pentru că și X vedetă zice că nu arată așa mereu.
Ca membru al generației Z…
Ce mai citești?
Am avut perioada mea în care citeam doar cărți de self-help, motivație și toate bălăriile de genul, iar acum redescopăr ficțiunea pe care n-am citit-o la vremea ei. Mi-am propus să o iau la rând pe doamna Agatha Christie și am rămas la Moarte pe Nil pe care tot n-apuc s-o citesc, având în vedere că-mi iau somn la o oră după ce ajung acasă.
Ce admiri la generația ta?
Dă-i unui Zoomer juma’ de oră și învață să facă orice doar prin tutoriale de pe net.
Îmi ador nespus generația și sper să fiu veșnic genul de om care susține generațiile noi. Sunt uimitori. Mi-aș tatua “power to the youth”, dar mai știi cum devin tanti aia care trimite copiii să se joace la scara lor?
Crezi că generația ta este mai sensibilă?
Nu mi se pare o generație sensibilă pentru sine, cât pentru oamenii din jur.
Suntem self-aware, ne place să facem mișto de noi, dar suntem mama bear cu persoanele de lângă noi, mai ales dacă știm că fac parte din comunități vulnerabile sau marginalizate.
Ce înseamnă sustenabilitate pentru tine?
- Sustenabilitatea e atunci când nu-ți iei blugi de 50 de lei știind că îi porți doar până în vară.
- Sustenabilitatea e atunci când îți iei o cafea și-i zici omului să ți-o pună în ceașcă.
- Sustenabilitatea e atunci când nu arunci ceapa aia care ți-a încolțit în dulap, ci o plantezi într-un ghiveci.
- Sustenabilitatea e atunci când știi că există o variantă mai planet-friendly și depui puțin efort să o alegi pe aia.
Ți-ar fi plăcut să trăiești în altă perioadă? Care?
Clar nu în trecut. Simt cum mă părăsește tot zen-ul când am și cel mai mic contact cu sexismul. Nici viitorul nu știu dacă e așa de sexy, deci eu zic că:
Sunt fix în perioada potrivită.
Ce ai tu FRUMOS astăzi?
Nu am încă, dar lucrez să am un brand de șervețele care o să aibă cea mai bold comunicare. Mă voi ocupa personal de asta.
Ce ai vrea să faci la pensie, dar poți să începi și cu ce ai vrea să îți iasă până la finalul anului?
Până la finalul anului aș vrea să am brand-ul de șervețele și un sediu micuț și drăguț pentru Nomazi – un spațiu pentru brainstorming-uri, lucrat cu frații și stat la o vorbă după program.
Iar la pensie știu doar că vreau să fiu cea mai fresh mamaie. Să-mi beau Lavazza de fiecare dată în oraș, să călătoresc, să am ultimul model de adidași, să fiu la curent cu toate platformele și bârfele.
Familia…
Familia te ghidează spre ce știe ea că e mai bine pentru tine. Tu trebuie să asculți și să adaptezi la ce știi tu că e mai bine pentru tine.
Metaverse…
Cum reclamele în care apare un graffiti și un skate sunt făcute de oameni care “înțeleg ce vor tinerii”, Metaverse pare făcut de cineva care a văzut prea multe filme despre viitor.
Pistrui…
Îmi amintesc foarte rar că am pistrui. Mă uit în oglindă și nu-i mai văd. Foarte rar am realizarea că “aa wow, eu sunt pistruiată, ce chestie”.
