Doriana Mărășoiu | artistă vizuală completă: arhitectă, designer grafic și ilustratoare

Nimic din ce ține de artele vizuale nu îi este străin – asta am putea spune despre Doriana Mărășoiu, arhitectă de profesie și care s-a dezvoltat în direcția designer grafic și ilustratoare, ca pasiuni adiacente.

Ea este absolventă a Facultății de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu și, inițial, s-a dedicat profesiei de arhitect. După câțiva ani, mânată de o chemare interioară, a început să exploreze teritoriile mai jucăușe și mai libere ale designului grafic și ale ilustrației.

În acest moment, Doriana este freelancer, îmbrățișând proiecte care îi aduc bucurie, atât din domeniul arhitectural, cu accent pe design de interior, dar mai ales din domeniul graficii și ilustrației.

Minimalismul, jocul spațiilor negative versus cele pozitive, culorile vibrante, metaforele vizuale, simetria sunt câteva dintre caracteristicile care construiesc stilul personal al Dorianei și care vibrează din fiecare proiect pe care îl semnează.

Descoperă universul Dorianei Mărășoiu în interviul de mai jos!

Curatorialist: Ce pornire interioară te face să vezi lumea în ilustrație și grafică?

Doriana: Manifestarea vizuală a existat mereu în mine, ieșind la suprafață și prinzând diferite forme de-a lungul timpului, în funcție de context și curiozitate. Mai întâi au fost niște măzgăleli de copil fericit, apoi niște desene ce aveau contururi definite și culoare, mai târziu au devenit crochiuri și detalii de arhitectură, iar acum ilustrație și grafică.

În orice domeniu aș activa, am această pornire de a descompune lumea în culori și forme, de a captura colțuri și detalii asemeni unor încadrări fotografice, de a analiza, a abstractiza, a simboliza și a reda din propria perspectivă viața.

Când ți-ai descoperit talentul și cum l-ai cultivat și crescut de-a lungul timpului?

Desenez de când eram mică. La început a fost pe frunzele plantelor din casa bunicilor, apoi, împreună cu sora mea, cream din hârtie și ață cărticele pentru păpuși în care scriam texte scurte și desenam mici ilustrații. Apoi, când am mai crescut, le croiam haine din resturi de materiale și construiam case din cutii de carton pe care le decoram cu tot felul de nasturi, scoici, mobilier din carton, plante uscate.

Sunt recunoscătoare că am avut o copilărie în care părinții mi-au oferit instrumente de joacă și cunoaștere și mi-au susținut dezvoltarea cu tot felul de activități creative de lucru manual și jocuri, atât cât le permitea contextul lor financiar și ce reușeau să găsească în provincie în anii ’90.

Nu am urmat școli de artă, însă desenul m-a însoțit mereu și am experimentat de-a lungul timpului multe medii și materiale. În liceu am hotărât să încep pregătirea pentru facultatea de arhitectură, pentru că excelam la mai multe materii, atât din sfera reală, cât și cea umană și, mai ales, pentru că adoram să desenez. Aș fi putut să mă pierd ore în șir în starea aceea, fiind printre puținele activități care mă transpuneau într-un timp și spațiu paralel celui în care trăiam. Simțeam că arhitectura mi-ar fi oferit contextul potrivit de a continua experimentarea desenului, oferindu-mi și o ancorare în realitate și o siguranță.

În facultate, în paralel cu proiectele și lecțiile teoretice, am descoperit că găsesc o mare plăcere în a organiza și aranja în pagină detaliile tehnice, în a căuta fonturi potrivite, a edita fotografii, a face prezentări grafice. Am descoperit în ultimii ani, în cadrul unor voluntariate și proiecte extracuriculare, fotografia și programele specializate de grafică, care mi-au stârnit curiozitatea și pe care am început să le înteleg și să le folosesc, la început intuitiv, ca mai apoi să învăț reguli de compoziție și culoare, lucrul pe grid, stiluri și importanța artelor vizuale în viața noastră.

Am descoperit o nouă lume după absolvire, următorii constituind o perioada în care am învățat continuu și m-am aruncat într-o multitudine de proiecte cu scopul de a înțelege, a asimila și a practica. Mi se pare incredibil cum tot acest proces de dezvoltare capătă sens acum și niciun detaliu, încercare, reușită sau eșec nu au fost în van sau mai puțin importante.

Cum era Doriana ca arhitect și cum este acum ca ilustrator și designer grafic? Simți că te-a schimbat în vreun fel noua direcție pe care ai ales-o acum?

Cred că procesul meu de formare profesională a coincis în aceeași măsură cu maturizarea mea personală.

Deși am avut multe momente în care gândeam în termeni de alb și negru, între a continua practica de arhitectură sau a da o șansă reală și susținută graficii, între a face ceea ce „ar fi trebuit” să fac prin formarea universitară sau a da glas acestei intuiții care îmi transmitea că am de explorat și alte domenii conexe, simțind că trebuie să renunț la o parte din mine ca să o trezesc pe alta, am realizat, în timp, că viața mea îmi aparține întru totul, că o alegere duce la alta și că autenticitatea mea stă tocmai în această multitudine de talente și experiențe.

Voi fi întotdeauna arhitect prin structură, concizie, viziune holistică a procesului de design, capacitatea de analiză, sinteză și soluționare a problemelor. Voi fi mereu un creator vizual, fie că îmi manifest ideile și aptitudinile în proiecte de ilustrație, animație sau grafică editorială, comercială ori de social media marketing.

Și îmi doresc mult să continui să construiesc și să comunic prin imagini, îndiferent în ce nișă voi activa în viitor.  După acești ani de formare, consider că nu este important în ce categorie mă încadrez, ci cum reușesc să transmit ideile, informațiile și cum creațiile mele îi fac pe ceilalți oameni să simtă și să rezoneze cu ceea ce încerc să transmit.

De ce ai simțit chemarea graficii după ani de profesare în arhitectură?

Dacă privesc detașat dezvoltarea pe care am avut-o, grafica și ilustrația se găsesc în acest moment al vieții mele la intersecția dintre ce îmi stârnește un real interes și curiozitate, în ce domenii pot să deservească aptitudinile pe care le-am dobândit în timp, ce se cere în piață în contextul în care trăiesc și cum îi pot ajuta sau influența în bine pe cei din jurul meu.

Dacă privesc însă subiectiv, pot spune că am căutat o manifestare care să ma aducă mai aproape de senzația de curiozitate și entuziasm pe care le resimțeam în jocurile copilăriei.

Deși procesul este mult mai serios acum și de multe ori plin de constrângeri, simt o bucurie similară în a explora, a crea, a mă „juca”. Cred că, pur și simplu, am simțit la momentul potrivit că arhitectura nu este ultima stație în care îmi doresc să rămân, pentru că nu îmi oferea constant această stare.

Care sunt temele predilecte în creațiile tale vizuale?

Consider că artiștii își dezvoltă creativitatea prin experiențe, iar viziunea despre viață pe care și-o crează devine baza lucrărilor lor. În  ceea ce mă privește, există câteva idei recurente care îmi infuzează operele.

Am fost mereu fascinată de lumea noastră interioară și de emoții, de cum percepem viața, de cum relaționăm unii cu ceilalți și cu noi înșine, iar acest interes s-a accentuat și nuanțat în ultimii ani. Acesta este un lucru pe care încerc mereu să îl aduc în imaginile pe care le creez, fie că vreau să explorez o anumită emoție, să subliniez importanța iubirii față de sine și a ancorării în prezent sau să recreez o stare. De multe ori încerc să fac asta prin idei și concepte suprarealiste. De asemenea, feedback-ul privitorilor este mult mai interesant, pentru că imaginea le oferă contextul să își imagineze povești și stări, prin intermediul propriilor instrumente și experiențe.

Datorită formării mele profesionale, îmi vine natural să introduc în imagini elemente de design și  arhitectură. De multe ori îmi încadrez subiectele în contexte spațiale echilibrate, elegante, care „vorbesc” despre materialitate, suprafețe, stil, atmosferă. De asemenea, ca urmare a lipsurilor aduse de pandemie, am simțit nevoia să explorez mai mult în desenele mele, alături de arhitectură și scene urbane, natura, prin peisaje și plante.

Locurile și călătoriile îmi stârnesc o multitudine de emoții. Există o parte din mine care tânjește să descopere locuri și culturi noi, iar atunci când stau prea mult timp în același spațiu mă simt nerabdătoare și constrânsă. Probabil din acest motiv îmi place să desenez personaje care tranzitează, care rătăcesc, care contemplă locuri și care simt o ușurință în a se exprima liber.

În ultimul timp, simt din ce în ce mai mult nevoia să transmit prin imagini concepte care ilustrează probleme și evenimente sociale. Sunt conștientă de cum ele îmi influențează viața și ori de câte ori pot participa în concursuri sau îmi sunt comandate, simt că arta mea capătă și mai multă utilitate.

Cum ți-ai defini stilul? Simți că ai reușit să îți găsești propria voce?

Una dintre trăsăturile definitorii ale ilustraților, dar și ale lucrărilor grafice, este atenția la detalii, perspectivă și compoziție, influențe moștenite din studiul și practicarea arhitecturii.

Îmi place să experimentez cu palete îndrăznețe și saturate de culori, pentru a da energie și vitalitate imaginilor, ajutând și la transmiterea emoției și a creării unei anume atmosfere.

Indiferent de gradul de detaliere (unele ilustrații sunt reduse la câteva linii de forță, asemeni unor construcții moderne, altele sunt mult mai complexe), mereu sunt în căutarea unei compoziții și a unei încadrări echilibrate, aproape perfecte, precum o fotografie îndelung planificată. Simt imediat dezechilibrul și, probabil, de aceea folosesc o metodă care se aseamănă, mai degrabă, cu o  proiectare controlată decât cu un desen liber.

Simt că felul acesta de a crea e cel mai apropiat de mine în acest moment și că mă reprezintă. Nu a fost planificat, mai degrabă a rezultat din influențele vizuale care m-au marcat de-a lungul timpului, din aptitudinile dobândite, din propriile limitări și din propria perspectivă asupra vieții și subiectelor abordate.

Ce artisti vizuali admiri și consideri că te-au influențat în modul în care vezi și transpui lumea în creațiile tale?

Mă inspiră multe lucruri, mai ales în această eră în care inspirația este ușor accesibilă. Urmăresc mulți ilustratori și creatori și încerc să mă supun unui proces continuu de învățare, prin cursuri, strângerea de imagini care mă inspiră, indiferent că vorbim despre un font interesant, o fotografie sau o reclamă creativă, și încerc prin această căutare continuă să îmi dezvolt abilitățile, să dezvolt altele noi și să încerc să schimb mereu perspectiva.

Care este ilustrația care are o semnificație mai aparte pentru tine, de care te leagă o poveste anume?

Este o ilustrație realizată în 2021, anul pandemic ce a urmat lockdown-ului, în care am desenat foarte mult. Am abordat timp de câteva luni câte o temă pe lună și postam în fiecare zi o ilustrație însoțită de o scurtă descriere despre povestea sau emoția care mă încerca atunci.

Una dintre cele mai dragi, care reprezintă o mare lecție pe care am învățat-o cu greu în timp, este Letting go, din seria Serendipity, a cărei descriere suna așa:

„Uneori, unul dintre cele mai senine momente din viață este atunci când găsim curajul să renunțăm la ceea ce nu putem schimba, fie că este vorba despre oameni, credințe, moduri de a trăi, dorințe. În momentul în care realizăm că totul în natură se schimbă și nimic nu durează pentru totdeauna, o pace se instalează în noi, începem să trăim cu adevărat prezentul și să lăsăm viața să ne surprindă.”

De atunci, oricât de greu îmi pare uneori, încerc să realizez că în orice lipsă există un dar, în orice greutate o descoperire și în orice obstacol o lecție care mă întărește și că toate iși găsesc sensul în viața mea.

Care ar fi propria definiție pentru artele vizuale?

O clasă de forme de artă fără de care viața mea și-ar pierde foarte mult din sens, scop, culoare, textură și vitalitate. Artele vizuale îmi stârnesc emoții, energie, ma inspiră și îmi îmbunătățesc starea de spirit, îmi dau instrumentele potrivite pentru a percepe lumea într-un mod sensibil, empatic și curios.

Ce simți când te afli în fața unei foi goale/ecran gol și cum decurge procesul creativ? Ai anumite ritualuri care îți stimulează creativitatea? Ne poți împărtăși din experiența ta?

Atunci când ilustrez, foarte rar mă așez în fața ecranului sau a hârtiei făra să am măcar o idee vagă despre ce aș vrea să abordez. Ideile vin de cele mai multe ori văzând lucruri, fie în timp ce fac documentare pentru alte proiecte, fie în plimbări și călătorii. Mă ajută să salvez imaginile care mă marchează, să schițez sau să notez ideile în cuvinte sau să fac fotografii. Iar mai târziu când am timp și energia potrivită pentru a desena, revin la toate aceste informații strânse și încep lucrul.

Același lucru funcționează și în cazul graficii. Atunci când încep lucrul la un brief, mă ajută mult să fac conexiuni în timp ce îmi clătesc ochii cu tot felul de imagini, mai mult sau mai puțin relevante pentru subiectul pe care îl am de dezvoltat.

Imaginile nasc imagini și ideile nasc alte idei noi, de cele mai multe ori extrem de diferite față de cele folosite ca sursă de inspirație.

Cum arată o zi obișnuită din viața ta?

Aș putea spune lipsită de spectaculos și, în același timp, plină de el. Încep cu un scurt ritual de dimineață, între mișcare ușoară, meditație și mic dejun, condimentat uneori cu o melodie sau câteva pagini citite, urmat de lucrul la birou printre telefoane, mesaje, muzică și podcasturi. Uneori se adaugă în acest program împachetarea unui art print, schițarea sau notarea câtorva idei pentru viitoare ilustrații sau o scurtă plimbare. După primii doi ani de soloantreprenoriat, am reușit să fac loc timpului personal și serile sunt, cu foarte mici excepții, ale mele.

Spectaculosul din acest program aparent monoton stă în îndreptarea atenției mele către prezent și către micile diferențe dintre zile, detalii pentru care sunt extrem de recunoscătoare, pentru că de multe ori, ele îmi dau energia de a continua: o apreciere, o glumă bună, conexiunea umană cu un străin, o rețetă nouă, un feedback pozitiv al unui client, o idee faină de proiect, planificarea unei călătorii, o discuție prețioasă cu un membru al familiei sau un prieten, o pasăre care poposește curioasă pe pervaz, o plantă care înflorește prima dată în trei ani, un moment de ancorare în bucurie și gratitudine.

Ce îți place sa faci în timpul liber, cum îți reîncarci bateriile?

Călătoriile mă umplu de curiozitate și entuziasm. Plimbările lungi fac bine trupului. Filmele și cărțile bune mă ajută să evadez și sunt hrană pentru suflet. Interacțiunea cu oameni frumoși mă emoționează și îmi dă sens.

Care crezi că va fi evoluția ta peste 10 ani, cum te vezi atunci? Sau cum îți proiectezi că ai vrea să fii atunci?

Până să încep lucrul pe cont propriu găseam o plăcere deosebită în a-mi face planuri de lungă durată. A lucra independent a venit, însă, și cu multe lecții care s-au răsfrânt în sfera personală, iar printre cele mai importante este aceea că, oricât aș crede sau spera altceva, nu am decât prezentul.

Cum mi-aș dori să fiu? Echilibrată, înteleaptă și capabilă să iau deciziile optime indiferent unde mă duce viața. Cu ochii deschiși în viață la semne și oportunități, mintea limpede și inima curată, nu voi putea alege decât ceea ce este mai bine pentru mine din contextele prin care voi trece.

Iar dacă voi fi înconjurată de oameni buni și blânzi care mă inspiră și voi putea să continui să trăiesc făcând ceea ce îmi aduce bucurie, voi fi câștigat marea loterie și mă voi declara o mare norocoasă.

Ai avut vreo idee de ilustrație pe care nu ai putut să o materializezi?

Am avut de-a lungul timpului multe idei sau vise care ar fi meritat explorate și am eșuat în a traduce prin desen conceptele pe care le gândeam. De cele mai multe ori ele erau abstracte și intrau mai degrabă în sfera suprarealismului și a metaforei. Sper totuși că, atunci când vor fi pregătite să iasă din imaginația mea, vor inspira multe suflete.

Ce ai frumos astăzi?

Prezentul, faptul că mă pot uita în interiorul meu, ca să descopăr în sfârșit echilibru, frumusețe și sens și prețioasa conexiune cu oamenii frumoși din viața mea.

Fotografii: Doriana Mărășoiu (foto reprezentativă by @pavelandpetruta, foto portret articol by @ancarancea).