Despre relația dintre gemenii identici | Justina Bărbulescu și Ileana Andrei

Durata: 12 minute

Cu siguranță, relația dintre frații gemeni sau surorile gemene, în special cei identici, este fascinantă pentru noi, ceilalți, care nu am împărțit viața uterină și, apoi, fiecare zi de naștere, cu altcineva.

Nu știm cum este să fii „geamăn”. Nu ne-am privit sora sau fratele și să ne vedem ca într-o oglindă. Nu ne-au îmbrăcat părinții la fel încât abia să ne mai poată deosebi cineva. Nu am fost etichetați permanent ca „gemenii”. Nu ne-am putut schimba între noi ca să facem glume sau să îi păcălim pe ceilalți. Nu am simțit acel sentiment de completitudine doar atunci când suntem cu celălalt geamăn.

Dar cum este, de fapt, să fii într-o pereche de gemeni identici? Care sunt asemănările, dincolo de cele fizice și, mai ales, deosebirile? Cum a fost copilăria și cum a evoluat relația lor de-a lungul vremii? Este, într-adevăr, relația dintre gemeni atât de specială după cum se spune?

Pentru a intra în culisele acestei relații speciale ale gemenilor am stat de vorbă cu două surori gemene identice, Justina Bărbulescu și Ileana Andrei, care au fost de acord să ne povestească despre cum a fost experiența lor de viață ca „gemene”.

gemene
Justina (stânga) și Ileana (dreapta)

Justina și Ileana s-au născut în orașul Slatina. Ambele au urmat Facultatea de Litere din Craiova.

Întoarse în orașul natal, Justina a început să profeseze ca învățătoare, în vreme ce Ileana a lucrat la televiziunea locală și apoi în mediul corporatist. Din 2009, drumurile lor s-au despărțit pentru o vreme – Justina s-a mutat în Timișoara, apoi în București. Ileana a mai rămas în Slatina până în 2013, urmând între timp și un master în Comunicare la SNSPA.

Justina continuă să lucreze cu copiii, iar Ileana a descoperit că adevărata ei vocație este scrisul, în diferite forme, și o găsești pe blogul ei, pe Facebook și pe IQADS.

Din 2013, cele două surori s-au reunit în același oraș, București și continuă tradiția de a-și petrece fiecare zi de naștere împreună. ❤️

Curatorialist: Ileana, Justina, voi sunteți surori gemene. Povestiți-ne și nouă, celorlalți, care doar ne putem închipui câteodată, cum este să ai un geamăn?

Ileana: Este cel mai mare cadou pe care ni l-au făcut părinții noștri. Dar nu am conștientizat asta până la 40 de ani, când am rămas singure, fără amândoi. Atunci am înțeles cu adevărat cât suntem de legate. Și că suntem mult mai puternice împreună. Și nu, nu e vreun atașament dubios, deși am fost crescute ca un tot, neseparate și nedespărțite.

Dar am ajuns într-un punct în care relația noastră n-a mai fost așa sănătoasă pentru fiecare dintre noi și ne-am angajat separat în niște procese terapeutice de regăsire a propriei identități. Acum, suntem în punctul în care este doar multă iubire între noi. Și loialitate. Și dăruire.

Relația dintre noi este greu de explicat în cuvinte, dar am să încerc, spunând că Justi este omul care mă cunoaște și care mă simte, mă vede, fără ca eu să spun nimic uneori. Și, chiar dacă parcursul nostru personal și profesional este diferit, și uneori poate nu ne înțelegem pe deplin lumile una celeilalte, știu că, orice s-ar întâmpla, ea este acolo. În colțul meu. Și a fost mereu.

Simt când îi este rău. Mă doare când o doare, fizic și sufletește. Știe absolut tot ce gândesc, fac și simt, uneori mi-a spus ce gândesc și simt în situații în care eu nu mă dumirisem încă. Sunt zile când mă simt rău și, doar dacă stă lângă mine, mi-e mai bine, și fizic, și psihic.

Sunt zile când mă zbat în gândurile mele și mult prea multele analize pe care le fac. Atunci o sun, iar ea îmi arată mereu o rază de lumină pe care nu o mai vedeam. Și toate astea funcționează și dinspre mine înspre ea.

Când facem lucruri împreună, parcă toate curg într-un firesc, o liniște și o veselie aparte. De când a intrat și ea într-un proces terapeutic susținut, discuțiile noastre au sens și vin cu healing și când ne coborâm din profunzimi, direct în superficialități precum rochiile pe care le cumpărăm – mai multe ea.

Ei, bine, dar și când ne certăm, ies scântei, pentru că suntem amândouă capete tari – trebuie să recunosc că ea e mai înțeleaptă și, de fiecare dată, întinde prima un deget de împăcare înspre mine, sub forma unui sms sau telefon. Apoi discutăm și reglăm treburile, cum fac adulții. Cam așa, nu știu dacă am reușit să descriu această relație magică.

 Justina: Nu a fost simplu, fiind mici, din punctul meu de vedere, să am o soră geamănă. Mă frustra faptul că mama, și apoi toți ceilalți apropiați, nu făceau diferența între noi. La nivel de construire a personalității, a individualității mele, nu a ajutat să fim considerate la fel, să fim îmbrăcate la fel, privite la fel. Am înțeles, din postura de adult, că mama făcea acest lucru pentru a nu face diferențe între noi.

Pe de altă parte, deși ne certam foarte des, am simțit dintotdeauna, cumva, instinctiv, legătura unică dintre noi, am simțit că doar ea mă înțelege cu adevărat. Suntem conectate tot timpul, ne simțim reciproc și, nu de puține ori, ea știe ce simt eu, înainte de a conștientiza eu.

Uneori explicațiile sunt inutile, pur și simplu știm ce gândește cealaltă. Sunt momente când Ile poate pune în cuvinte mai bine ce simt sau prin ce trec eu într-un anumit moment. Ea este sprijinul meu în toate privințele.

gemene

gemene

Care a fost prima născută? Și cu cât este “mai mare”? Ați simțit vreodată o diferență legată de acest “statut” de a fi un pic mai mare?

Justina: Prima născută am fost eu. Mici fiind, nu am simțit nicio diferență legată de acest aspect. Se spune că, în perechile de gemeni, există un geamăn dominant. La noi nu cred că a fost sau este așa. În viața de adult, doar glumim pe această temă, ”sora mai mare”.

Ileana: Justina a apărut prima. Eu nu eram așteptată deloc, de fapt, mama nu a știut ce sex are copilul, darămite că suntem două. La 5 minute după ce a aflat că are o fetiță, am apărut și eu, mai grăsuță cu 400 de grame. Nu știu cum s-a simțit soră mea fiind „mai mare cu 5 minute decât mine” – așa le ziceam tuturor care întrebau care dintre noi este mai mare.

Ce știu sigur este că nu m-am simțit niciodată cea mică, decât atunci când, adulți fiind, m-am răsfățat și am lăsat-o să mă cocoloșească, cu mâncare și atenție: ”Te rog eu, fii atentă pentru unde te duci, nu mai sta pe telefon, fii atentă în jurul tău!! Îmbracă-te că este frig. Am făcut de mâncare, să treci să îți iei din frigider. Vin să te ajut să pui perdelele că nu știi!”.

Se spune că este o relație specială între gemenii identici, mai specială decât orice relație apropiată între frații obișnuiți. Voi ați simțit că împărtășiți această relație atât de deosebită? Aveți vreun astfel de exemplu care ilustrează exact acest fapt?

Ileana: Este, dar cum spuneam, dacă încerc să descriu relația noastră, poate nu pare ceva deosebit. Și poate că este la fel ca toate relațiile sănătoase dintre frați și surori. Noi ne simțim conectate mereu, chiar dacă nu suntem împreună, iar asta chiar nu pot să explic. Mi-aduc aminte o seară de vară în casa copilăriei noastre. Justina se îndrăgostise și pierduse noțiunea timpului, era în scara blocului cu iubi. Tata era furios și se îmbrăcase să meargă să o caute prin cartier. Îmi amintesc că m-am pus pe jos în baie, am închis ochii și m-am conectat cu ea, cu toată forța mea spunându-i că vine tata după ea, să se despartă de baiatul ăla și să vină acasă. Na, twin sister woodoo sau nu, a mers. S-a despărțit de el fix înainte de a apărea tata, că o făcea grav de râs.

Mai mari fiind, legătura asta extrasenzorială s-a dezvoltat. Anul trecut, am pățit o chestie ciudată și am ajuns la spital, chiar să fiu internată. În fiecare secundă cât am stat acolo, am simțit apropierea ei și dragostea ei. Simțeam în corp, efectiv. Când una dintre noi este agitată, cealaltă simte și ea în corp aceeași stare.

Dar ce cred eu că este cel mai interesant în dinamica noastră relațională – iar asta am trăit și în momentele cumplite din viață când eram praf amândouă – este faptul că, atunci când una dintre noi este jos, jooos psihic, cealaltă este sus și o ridică. Fără pozitivități toxice sau alte bullshit-uri dintr-astea. Pur și simplu doar fiind acolo.

N-am fost niciodată doborâte amândouă în același timp, ăsta iar este un amănunt interesant. Ce să mai zic? Că ne înțelegem din priviri când suntem undeva și nu putem vorbi? Și asta, da.

Justina: O simt în fiecare zi, am simțit-o, mai ales în viața de adult în fiecare zi. Este persoana cu care sunt totalmente EU. Simt bucurie, înțelegere, ușurință când vorbim despre orice. Este totul ușor și firesc cu ea, fie că e furie, supărare, revoltă sau bucurie, exaltare, le pot manifesta total cu ea. Și, să știți că, uneori, mai ales furia și frustrările le-am cam manifestat puternic. Dar nu a fost mereu așa, am construit această relație, făcând fiecare partea ei.

Cred că, mai mult decât într-o relație de frați/surori, este faptul că noi comunicăm și la nivel de energie. Această energie care curge între noi era clară de la început, dar nu am conștientizat-o copil fiind. Este sufletul meu pereche.

Cel mai bun exemplu și absolut revelator pentru mine că avem o relație deosebită este înțelegerea deplină a tot ceea ce am trăit când i-am pierdut pe părinții noștri, mai ales pe mama. Să ai o persoană care să înțeleagă ce simți, prin ce treci, fără să trebuiască să explici, să vorbești despre acest lucru, a fost absolut incredibil.

gemene

Care este prima amintire din copilărie legată de sora geamănă pe care o aveți, fiecare dintre voi?

Justina: Cu siguranță, Ile va scrie despre ceva de pe la 1 an sau 2 de viață. Eu îmi amintesc de ea la grădiniță, în primii ani de viață nu îmi amintesc mai nimic. Îmi amintesc de noi de pe la vârsta de 4-5 ani, cred. De acasă și de la grădiniță. Cum ne certam, mai mereu, cum ne stricam păpușile una alteia. Cum făceam spectacole în fața părinților și a bunicilor materni. Doamne, când scriu aceste rânduri, zâmbesc aducându-mi aminte acele zile.

Ileana: Am aflat mai târziu câți ani aveam, când i-am povestit mamei imaginile pe care le văd cu ochii minții, iar ea mi-a spus că este imposibil să îmi amintesc așa ceva, deoarece aveam un an. Eram amândouă la bunicii materni în casă, îmbrăcate în niște halate mici din finet, croite și cusute de bunica. Iar eu îmi amintesc că eram mici și alergam printr-un pat, la marginea căruia bunicul fixase o scândură de lemn lată, ca să nu cădem.

La prima vedere, sunteți aproape identice. Care sunt totuși lucrurile care vă deosebesc? Atât fizic, cât și ca personalitate?

Ileana: Suntem diferite, și fizic, și psihic. Foarte diferite. Și sunt oameni care ne-au zis asta și după o primă întâlnire cu amândouă. Am să zic, totuși, că ea este mai frumoasă decât mine, mai înțeleaptă și mai sociabilă. Pe de altă parte, în ultimii ani, pe fiecare dintre noi și-au pus amprenta experiențele trăite și mediul de viață, foarte diferite. Ne deosebește, cred, îndrăzneala de a ne expune, așa cum suntem. Ea încă mai „suferă” un pic de gura lumii și de ce cred oamenii. Dar, hey, uite că a acceptat să scriem povestea asta împreună și sunt foarte mândră de ea.

 Justina: Zilele trecute am văzut pe stradă niște fetițe gemene identice ca noi, cu ochii verzi și părul șaten. Am fost copleșită de cum arătau și m-am dus imediat  cu gândul în copilărie când așa identice eram si noi. Așa ne vedeau toți. M-am surprins întrebându-mă: ”Oare ele cum se percep? Oare se văd la fel?”. Fiindcă, pentru toți din exterior, când văd gemene identice, este doar imaginea a două persoane la fel.

Dar deosebirile sunt multe. La noi, ea are părul altă culoare, e mai suplă un pic, are altă formă a feței. Sânii sunt diferiți, buzele, forma ochilor. Noi nu credem că semănăm așa de mult. Mă și amuză persoanele care află că am o soră geamănă identică și mă întreabă dacă ne deosebim. Păi, noi ne vedem diferite, tocmai asta e!

Ca personalitate offline, ea este mai discretă, mai introvertită, eu sunt mai sociabilă, mai comunicativă. Eu mă adaptez imediat unei situații sociale noi sau de interacțiune cu cineva necunoscut. Eu cred că sunt mai logică, ea este mai mult pe latura creativă, mai idealistă, mai visătoare. Ile observă oamenii mai bine, este mult mai intuitivă ca mine, mai atentă la discursul celui cu care interacționează.

Tot ea este mai calmă decât mine, mai conectată cu ea, mai atentă la ea. Mă inspiră și pe mine. Nu știu dacă așa am fost sau ne-am dezvoltat diferit în funcție de experiențele trăite. Ce pot spune însă, cu toată tăria, este că, în majoritatea situațiilor pe care le-am avut de gestionat împreună, ne-am completat una pe cealaltă.

gemene

Când erați copii, ați folosit vreodată atuul de a fi gemene identice pentru a face vreo farsă cuiva sau pentru a rezolva vreo problemă?

Justina: Copii fiind nu, dar la facultate și în viața de adult, da, de câteva ori. Farse nu, mai degrabă glume, le mai facem cu elevii mei, până o cunosc. Intră ea în clasă, iar mie îmi place să observ reacția celor mici când o văd

Ileana: Mici nu, n-am fi îndrăznit, dar la facultate, da, de 2 ori îmi amintesc acum. Justina s-a dus la examene pentru ea și apoi a intrat, la aceleași probe orale, prezentându-se drept Ileana Andrei. Avantaj eu, desigur. Prima dată eram eu bolnavă și ea nu a vrut să ratez examenul, iar a doua oară a intrat în locul meu pentru că eram lemn la materia aia.

În generală și în liceu, am stat mereu în fața ei ca să îmi spună când nu știam, la teze și lucrări de control. Ea a fost mai studioasă, mai cu școala, i-a plăcut să învețe la toate materiile. Eu eram mai rebelă și mă preocupau, mai degrabă, experiențele, distracțiile și băieții.

Se spune că în cazul gemenilor identici, genele și mediul sunt aceleași, și, totuși personalitatea lor este diferită, iar acest fapt este determinat de modul în care fiecare dintre gemeni răspunde la ceea ce li se întâmplă. Ați observat și voi acest lucru? Aveți vreo poveste în care ați acționat/reacționat total diferit la ceva?

Ileana: Avem de acasă aceeași educație, avem valori și principii comune. Avem același tip de temperament, însă, în rest, suntem destul de diferite. Și eu zic că ne deosebim mult și fizic. Sunt multe situațiile în care am reacționat diferit, nu îmi amintesc acum una specifică. Ce pot spune sigur este că, atunci când am îndoieli asupra vreunui demers pe care vreau să-l fac, cer mereu și părerea ei.

Justina: Da, cum am scris și mai sus, personalitățile noastre sunt diferite. Dacă am observat și noi acest lucru? Păi, da, noi l-am observat, dar a fost mai greu și frustrant pentru noi că oamenii din jurul nostru nu vedeau acest lucru. Sunt multe povești sau situații în care am reacționat diferit.

Una care îmi vine în minte ar fi tristă, este vorba despre cum am gestionat emoțional moartea mamei noastre. Ea și-a permis să simtă și să trăiască durerea, eu am ascuns-o, am îngropat-o în suflet pentru o perioadă, mi-am pus cumva o mască.

gemene
Ileana, Justina și mama lor

gemene

Cum ai descrie-o pe sora ta geamănă în câteva cuvinte?

Justina: Frumoasă, amuzantă, isteață, înțeleaptă, creativă, scriitoare, jucăușă, atentă, conștientă de sine, conectată cu ea, spontană, darnică, fidelă credințelor sale, continuu dornică de a fi o cât mai bună și autentică versiune a sa.

Ileana: Justina mea este un om extraordinar de bun și o femeie frumoasă, cu un suflet mare, este iubitoare, puternică, creativă, generoasă și curajoasă. În ultima vreme parcă mult mai blândă cu ea și cu cei din jur. Mai vulnerabilă, mai conectată cu sine, iar asta mă bucură.

gemene
Aniversare 40 ani
gemene
Aniversare 42 ani
Aniversare 43 ani
Aniversare 44 ani (anul acesta)

Ați avut momente în adolescență în care ați vrut să vă răzvrătiți și să fiți altfel (în special prin modul în care arătați) decât sora geamănă?

Ileana: Am avut în clasa a șasea, când ne-am amorezat prima dată de același băiat. S-a mai întâmplat o dată în liceu și gata. De atunci, nu ne-au mai plăcut niciodată amândurora aceiași băieți și nici bărbați. Atunci, în școala generală, am decis că părinții noștri nu mai au voie să ne cumpere haine la fel, ne-am tuns diferit și uram, visceral, momentele în care oamenii se refereau la noi ca „gemenele” atunci când vorbeau cu noi sau despre noi. Acum, nu mai avem nicio problemă cu treaba asta.

Justina: M-a afectat foarte mult in adolescență faptul că profesorii și băieții ne vedeau la fel. Depășisem momentul cu părinții și familia. Cel mai greu a fost când ne-am îndrăgostit de același băiat. Eram fericită că m-a ales pe mine, dar tristă pentru suferința ei. La un moment dat, în școala gimnazială am decis să ne tundem diferit și să ne îmbrăcăm diferit, dar nu îmi mai amintesc exact când.

 Care e cel mai mare avantaj în a avea o soră geamănă?

Justina: Sunt așa de multe! Pentru mine cele mai mari sunt că mă simte, mă intuiește, mă cunoaște cel mai bine. Mă iubește cu toate defectele mele. Iată, nu m-am putut opri doar la unul.

Ileana: Mi-am întâlnit primul suflet pereche din viața asta încă din momentul în care ne-au conceput ai noștri. Și, de atunci, suntem nedespărțite prin viață. Ăsta e cel mai mare avantaj, faptul că ai un suflet pereche lângă tine de când ești mic mititel și că se creează, fără vreun efort prea mare, o legătură atât de intimă, profundă și solidă. Și am simțit asta dinainte de a conștientiza ce suntem exact una pentru cealaltă.

Fotografii: arhiva personală Ileana Andrei și Justina Bărbulescu

Andreea Mira
Andreea Mirahttps://andreeamira.ro/
Creatoare de povești scrise și vizuale. Fotografă de food (aruncă un ochi pe www.instagram.com/andreea.mira), food blogger @www.infarfurie.ro și profesionistă în comunicare cu peste 15 ani de experiență. Sunt mamă a doi copii minunați care mă ajută adesea să văd lumea cu alți ochi. Îmi place să beau cafea, să alerg dimineața, să admir case vechi și să descopăr poveștile celorlalți.