De vorbă cu autoarea Ioana Chicet-Macoveiciuc despre educația blândă în lumea generației Z

O urmăresc pe Ioana Chicet-Macoveiciuc – sau Prințesa Urbană, cum mai este autoarea cunoscută în mediul digital – de aproape patru ani, de pe vremea când îmi mângâiam pântecul cu speranța că cel mic o să adoarmă și o să mă lase și pe mine să mă odihnesc. Astăzi îți propun o discuție deschisă alături de aceasta în care deschidem subiectul educației blânde și al comunicării deschise cu noile generații.

Ioana Chicet-Macoviciuc este o scriitoare care a vorbit mereu deschis despre copilăria ei, despre viața de familie, dar și despre experiența cu adolescenții. Nu de puține ori, a fost invitată să le vorbească copiilor de liceu, iar proiectul acesteia prezintă multe dintre poveștile generației.

Ca mame, încă din timpul incubației în cuptorul magic, ne facem tot felul de gânduri cu privire la cum o să creștem generația nouă, cum o să îi ajutăm pe cei mici să prindă aripi și să nu fie trași în jos de dorințele personale. Sau, cel puțin, astea sunt gândurile mele.

Pilonii de mamă cred că îi formăm de mici, când avem grijă de păpuși și animăluțe. Apoi ne conturăm personalitatea în timpul adolescenței și ne șlefuim cunoștințele de-a lungul tinereții prin diferite experiențe. Cu toate acestea, tot ne blocăm când vine vorba despre educarea propriilor copii, cu toate cursurile absolvite și cărțile citite.

Fiecare suflet vine cu un bagaj personalizat de aptitudini, dorințe și provocări. Cele din urmă pot fi atât trăsăturile unei personalități puternice, cât și greșeli, experiențe negative sau temeri. Iar studiile cu privire la generația Z sunt dovada că trebuie să purtăm aceste discuții.

Câteva statistici despre adolescenții din România

1. Suntem pe locul al doilea în Uniunea Europeană la nașteri în rândul mamelor adolescente.
2. Aproximativ 30% din adolescenții cu vârste cuprinse între 13-15 ani au încercat să fumeze cel puțin o dată.
3. Rata obezității infantile a crescut la nivel mondial de zece ori în ultimele decenii, iar în lipsa unui studiu recent, în România se speculează că 1 din 4 copii au o relație nesănătoasă cu mâncarea.
4. În Europa, cele mai frecvente tulburări psihice sunt anxietate și depresia, iar apariția lor este în creștere, cu 14% din tineri prezentând un risc, dar nediagnosticat.
5. Un studiu efectuat pe un eșantion de 1000 de tineri arată că au probleme cu somnul.

Acestea sunt doar câteva dintre studiile de pe piață. Am citit mai multe studii internaționale care documentează faptul că adolescenții preferă să vorbească prin mesaje, decât să iasă cu prietenii sau că până la 18 ani li s-a oferit cel puțin o dată droguri gratis. Bineînțeles, aceste probleme nu sunt noi, le aveam și noi, acum două decenii, dar nu existau oportunitățile de comunicare deschisă de acum.

Ce amintiri păstrezi din adolescență, ce evenimente consideri că au fost formatoare?

Îmi amintesc sentimentul de singurătate, confuzia, nevoia de a fi auzită și înțeleasă, oboseala, stările emoționale fluctuante, nevoia de a dramatiza, de a mă simți specială, dar în același timp la fel cu ceilalți.

Mi-a lipsit mult un adult cu care să pot vorbi despre ce mă frământă. M-am refugiat în scris și matematică. Lipsa tatălui m-a schimbat esențial, am învățat că pe adulți nu te poți baza, că depind doar de mine.

Să călătorim un pic în timp, la ultimul an de liceu – cu BAC, cu admitere, cu prieteni care poate vor pleca din țară, care ar fi trei sfaturi pe care tu, Ioana-adolescentă, i le-ai spune Ioanei-mamă pentru când vor crește copiii?

1. Ascultă-ți copiii fără să îi compari cu tine, doar fii acolo ureche și suflet, fără analiză, sfaturi, concluzii.
2. Chiar dacă te reped, trântesc uși și spun vorbe grele, copiii tăi te iubesc și au nevoie de tine, rămâi acolo pe poziții și cere ajutor altui adult să n-o iei razna.
3. Lasă-ți copiii să greșească, să încerce, să spere și fii de partea lor orice aleg.

Care au fost pașii tăi în educarea blândă a copiilor ca piloni pentru o comunicare deschisă în timp?

Am încercat să le ofer copiilor mei timp mult împreună, adevărul despre orice m-au întrebat, siguranța că orice ar face, eu voi rămâne aici și iubirea mea e neclintită. Le-am oferit respect pentru nevoile lor și limite sănătoase în care ei să crească fericiți și liniștiți că eu veghez.

Nu de puține ori, mă gândesc că tare norocoși am fost că în adolescență nu am simțit presiunea social media, pe lângă cea fizică de la liceu – haine, gadget-uri, prietenii, petreceri. Care crezi că sunt capcanele cele mai mari în zilele noastre și la ce ar trebui să fie atenți părinții de la distanță, fără să intervină dacă nu este nevoie?

Comparația între ei pe social media, nevoia de a arăta perfect, bullying-ul ascuns, suferința provocată de lipsa discernământului pe internet, lipsa de maturitate și de gândire critică (dacă le punem copiilor telefon în mână mult prea devreme, le va fi imposibil să gestioneze toate astea).

Cred că e important să îi creștem în valori sănătoase, să le fim un exemplu bun, să le hrănim stima de sine, să le oferim prilej de a construi relații sănătoase în lumea reală, și vor reuși să navigheze bine prin tot acest marasm al social media.

Îi lăsăm pe cei mici cu acces la tot internetul, să își deschidă conturi de social media, facem un set de reguli de familie?

Eu nu aș lăsa niciun copil pe Social Media mai devreme de 16 ani.

Nu este nimic util pentru ei acolo, iar ei nu sunt suficient de maturi emoțional și cognitiv pentru a gestiona tot ce vine spre ei. Știu că e utopic, dar cred că putem încerca să împingem limita de vârstă cât mai sus se poate. Sunt copii de 8 ani care se machiază pentru selfieuri pe Insta. Să permiți așa ceva mi se pare de-a dreptul abuz parental.

Din studii și din comentariile online la diferite articole sau vloguri, am observat că tinerii nu au educație sexuală și sunt mai deschiși online, cu străinii, decât cu părinții. Cum putem învăța să ascultăm, să avem încredere în educația pe care am oferit-o, programăm conversații săptămânale, îi lăsăm pe ei să vină la noi?

În primul rând, ne clarificăm relația noastră cu acest subiect. Ne informăm, învățăm termenii corecți, mergem în terapie cu traumele și rușinea noastră. Apoi, de mici, ghidăm copiii spre igienă, grijă de sine, limitele spațiului personal, cine și în ce condiții îi poate atinge, ce sunt secretele, cum reacționăm când suntem abordați de membri ai familiei sau străini cu cereri mai dubioase, apoi le vorbim despre respect, relații. Pe la 8 ani sunt pregătiți să afle totul despre actul sexual și implicațiile lui.

Răspundem întrebărilor lor scurt și la obiect, păstrăm relația relaxată și de încredere, ca să rămânem pentru ei o sursă bună pe acest subiect.

Este vreodată prea târziu să o luăm de la capăt cu un adolescent, încercăm singuri sau mai bine apelăm la un specialist, un psiholog, care să ofere un teren neutru?

Nu e niciodată prea târziu să îți regăsești copilul, dar este greu și da, un specialist cu care el să vorbească, dar și tu, poate face mult bine.

Crezi că pandemia a afectat dezvoltarea generației Z?

În mod cert i-a făcut mai atenți la sine și la ceilalți, la oportunitățile tehnologiei, la nevoile proprii și la propriile lor resurse de reziliență și putere.

O carte pe care o recomand pentru părinți este…

Cum să ne păstrăm copiii aproape, de Gabor Mate.

Fericirea înseamnă…

Să ai la îndemână tot ce îți este necesar și să fii conștient de asta.

Fotografii via UNSPLASH și Ioan Stoica