Ce se află în spatele organizării unui eveniment? Un suflet FRUMOS, Ilinca Marcu de la MINU Events

Durata: 7 minute

Ilinca Marcu este o sursă de energie și magie. Este forța creativă din spatele studioului de evenimente MINU Events, despre care îmi povestește că “Nu îmi doresc să devină o cifră de afaceri, ci un amalgam de emoții și amintiri reale, un loc al prieteniei”, un spațiu unde se adună oameni frumoși și se pun la cale evenimente memorabile.

Ilinca are un background în jurnalism, experiență de peste un deceniu în agenții de publicitate, dar a lăsat „viața de corporație” pentru a face ceva pentru suflet. 

Astfel, cu Bensimon în picioare, face tot posibilul să îndeplinească dorințele clienților săi și să îi facă să jubileze, chiar și atunci când dau peste pățanii, precum o formație care nu mai vine la eveniment.

Deși visează la mare, locul care o liniștește, apreciază finalul unui eveniment ca să se bucure de un pahar de vin alb, “pentru că alb se potrivește cu orice”, când emoțiile zilei se scurg odată cu condensul de pe pahar. 

În 2021, la 35 de ani, și-a oferit cadou MINU Events, iar astăzi, un an mai târziu, vrea să ne facă și nouă cunoștință cu el.

La mulți ani Ilinca & MINU Events!

MINU Events

CURATORIALIST: Ce a inspirat lansarea MINU Events?

31 august 2013 este ziua primei nunți organizate.

ILINCA MARCU: Provocarea a venit de la vărul meu, Miky, nașul mirilor și unul dintre cei mai importanți oameni din viața mea. A considerat că eu – mare organizatoare de excursii, zile de naștere surpriză și reuniuni – sunt potrivită să fac această nuntă. I-am răspuns sincer că poate să “Google it”. Sunt oameni specializați pe asta. Eu nu sunt persoana lui. 

Dar a insistat și împreună cu mirii am decis să pornim la drum.

La finalul nunții, am plâns de emoție și de încântare. Totul a fost peste așteptări. Atunci am simțit ceva puternic, ceva ce am înțeles abia peste câțiva ani: organizarea de evenimente reprezintă drumul meu. Mulțumesc, Betty!

Între 2013 și 2018 am organizat evenimentele de familie ca hobby, în paralel cu jobul meu din agențiile de advertising în care am lucrat. Vara era sezonul nunților, iar prietenii mei au fost primii clienți. Datorită încrederii lor, azi sunt încă aici. ?

În 2018 am renunțat, firesc, natural și total asumat, la advertising; iar cu un mare curaj am început călătoria full time în lumea evenimentelor. Sufletul meu a vibrat întru totul cu această decizie.

Viața mi-a scos în cale mulți oameni frumoși, pe care i-am avut ca mentori pe acest nou drum și care îmi sunt tare dragi: Beatrice Stoicovici, Mariana Mitroi, Daneza, Alexandra Blaga, Octav Tănase și Irina Mărculescu. Fără ei, talentul meu în lumea evenimentelor ar fi fost unul discret. Sunt recunoscătoare pentru ei și pentru ce împărtășim împreună!

Nu am simțit până în 2020 că ar fi nevoie de prea mult “show-off” în ceea ce privește partea de evenimente. Lucrurile mergeau bine, organic. Proiectele veneau, oamenii mă recomandau. Nu mi-am dorit să expun prea mult ceea ce fac. 

Satisfacția muncii mele vine pe loc din toate evenimentele realizate, pe care eu și clienții mei le-am “simțit” și văzut de la începutul colaborării și până la final.

Dar în 2021, anul în care am împlinit 35 de ani, mi-am dorit să îmi ofer un cadou special, o formă de autoprețuire. Astfel, am creat studioul de evenimente MINU Events. Branding-ul este realizat împreună cu prietena mea bună, Lia Bîra, Group Creative Director într-o agenție de advertising.

Care este povestea din spatele numelui – MINU Events?

MINU vine de la “minunat”, cuvânt pe care îl exprim des, atunci când ceva îmi place mult. Dar vine și de la porecla străbunicului meu, care acum aproximativ 70 de ani era recunoscut ca fiind un fel de vraci în orașul copilăriei mele, Băilești, din județul Dolj. 

Străbunicul practica o formă alternativă de medicină. El “tăia oamenii sub limbă” și îi scapă de diverse boli. Era recunoscut ca un om care făcea minuni pentru oameni. Nu ne-am cunoscut în această viață, însă îmi apare des în vis, acolo unde purtăm conversații importante. Unii spun că semănăm la trăsături și caracter: voioși, activi, agitați și cu spirit antreprenorial.

MINU Events

Pentru mulți, evenimentele aduc multe emoții, cum ajungi să le stăpânești?

Ah, emoțiile! Le am la fiecare eveniment! Sunt bune, mă ambiționează și mă fac să mă arunc direct în fața fricilor, să le controlez și să înțeleg ce au de spus. 

Fiecare eveniment este o experiență de dezvoltare și de învățare pentru mine.

Cu timpul, am învățat să nu mă mai identific cu frica, ci să o recunosc ca pe un semnal benefic observării aspectelor la care am de lucrat. Mulțumesc, Anca Barbu!

Cum a fost dezvoltarea acestui proiect în plină pandemie? 

După un 2020 aproape dezastruos în domeniul organizării de evenimente, am decis în 2021 să respect toate regulile, dar să revin la viața mea normală și să mă bucur de tot ce am. Am revenit la organizare și la speranța că frica nu i-a făcut pe oameni să nu mai vrea să celebreze momentele semnificative din viață și să fie nevoie să mă reprofilez.

Provocarea cea mai mare o reprezintă timpul, împărțirea lui între sarcini și faptul că, în același timp, îmi rulează în cap câte patru evenimente diferite.

Poți să ne povestești despre provocările vieții de antreprenor aflat la început de drum, poate chiar o pățanie #behindthescenes?

Pățania s-a întâmplat în data de 11 septembrie 2021, când la o nuntă super organizată și așteptată, nu a mai venit band-ul să cânte. Trupa se despărțise de câțiva ani și “managerul” continua să mintă clienții că totul e bine, trupa vine, au supraviețuit pandemiei… 

A fost stresant, dar am reușit cumva să-l conving să aducă un alt band să cânte la eveniment. Recunosc, îmi place să fac lucruri inedite.

Cum decurge o colaborare cu tine, poți să ne povestești despre flow, despre cum te organizezi, ce tool-uri folosești, care este secretul respectării unui buget?

Clientul ajunge la mine, avem o discuție introductivă de cunoaștere și înțelegere a nevoilor și tipului de eveniment pe care îl dorește. Este foarte importantă prima apropiere pentru mine. 

Dacă nu este chimie din prima, aleg să nu colaborăm.

Să lucrezi chiar și un an de zile cu persoane nemulțumite este ceva ce am învățat să nu mai tolerez. Este normal să apară stres, modificări, situații-limită. Dar când totul este un chin, prefer să nu organizez evenimente care în loc să fie despre bucurie și împlinire, devin obligații apăsătoare. Nu cred ca este corect, în primul rând, față de mine, să accept astfel de colaborări.

Urmează ofertarea, negocierea și pașii de organizare: recomandarea furnizorilor, contractarea celor potriviți pentru client, degustări, alipirea pieselor de puzzle, printre altele.

Bugetul cu cât este real de la bun început, cu atât mai bine lucrezi pe el. Respecți bugetul cunoscând bine piața de furnizori: sunt furnizori scumpi și furnizori moderați. Există furnizor pentru orice tip de buget. Important este să îi găsești pe cei care rezonează cel mai bine cu tipul de eveniment ales.

În fiecare an, chiar și la capitolul organizat de evenimente, există tendințe, lucruri care vin din afară sau formate la noi pentru că mulți oameni le cer – poți să ne pui la curent cu ele în 2022?

“Minimalismul” pare că invadează piața de evenimente, dar mie îmi place cu mai multă creație. Iubesc simplitatea și încerc să păstrez o linie fină în organizare, astfel încât esențialul să fie vedeta. 

În final, totul se rezumă la stilul clientului, la gusturile sale și la flexibilitate. Eu vreau să creez ce-l reprezintă pe el, chiar dacă nu este în tendințele anului curent.

Care este planul dezvoltării MINU Events în următorul an 22/23?

Dezvoltarea MINU se va face prin oameni. Nu îmi doresc ca MINU să devină o cifră de afaceri, ci un amalgam de emoții și amintiri reale, un loc al prieteniei.  

Vreau clienți mulțumiți, care să aprecieze calitatea muncii pe care o fac. De cele mai multe ori, după un an întreg de organizare, trec prin diverse momente cu ei și ne împrietenim. Astfel, simt autentic să mă recomande mai departe.

Așadar, creștem alături de oameni care prețuiesc binele, înțeleg procesul de organizare și respectă implicarea mea în tot ce fac. Lucrez cât mai des cu ateliere individuale de flori, decorațiuni sau ateliere artizanale de dulciuri, deoarece simt o conexiune strânsă cu oamenii care au renunțat la o “carieră bănoasă” pentru pasiunea lor. Așa cum am făcut și eu.

MINU Events

Cum te-a ajutat munca într-o companie de advertising să fii un antreprenor mai bine pregătit acum?

Sunt foarte fericită pentru anii petrecuți în agenții. Au fost ani frumoși pentru mine. Mulțumesc, Sorin Trâncă! 

Agențiile te educă, te organizează, te lasă să creezi. Îți oferă libertate de decizie în fața clientului. Am învățat astfel să respect clientul, să îi ascult nevoile, să îl înțeleg și să îl apar la nevoie; să risc, să pierd și să continui.

Am descoperit și cum să pun limite. Fără ele programul meu ar fi non-stop.

Secretul meu este că nu cred în concurență. Consider că este loc pentru toți pe piața aceasta, dar văd în continuare planneri care sunt într-un pitch continuu cu concurența. Nu înțeleg această grabă.

Care este compromisul cel mai mare în domeniul tău, ce trebuie să știe cineva care cochetează cu ideea de a-și schimba cariera și a se îndrepta către organizări de evenimente?

Lipsa timpului liber. Mai ales în perioada mai-octombrie. Atunci când mulți prieteni pleacă în vacanță și te vor cu tine; când ratezi un weekend în Vamă pentru că sâmbătă ai vizionare de locație sau ești nevoit să renunți la vizitat Barcelona sau Cipru pentru că nu ai timp liber între evenimente. Mulțumesc, CS!

Te mai lovești și de neprofesionalismul unor furnizori și atunci e nevoie să iei decizii noi, pe loc. Asta schimbă un pic flow-ul stabilit. 

Uneori, bunul simț poate fi interpretat ca o slăbiciune. Dar este important să rămâi în “glasul” tău și să nu te oprești din a-ți exprima ideile

E nevoie să muncești continuu, ca să ajungi să lucrezi cu oamenii pe care ți-i dorești. 

Cred că la baza acestui business sta empatia și dragul meu de oameni și de diversitate, calități simple într-o lume din ce în ce mai complicată. Așa că accept liniștită să petrec timp frumos cu clienții mei, pentru că și ei îmi oferă multe momente frumoase.

Ce îți place la viața în București, unde te găsim în această vară… când nu organizezi evenimente?

În ultimii doi ani Bucureștiul mă agită. Însă acum îmi place că devine un oraș liber, cu locuri din ce în ce mai dichisite.

Când nu organizez evenimente, călătoresc, vizitez muzee dimineața, dansez și petrec timp cu prietenii și familia. Oriunde sunt oameni dragi, pentru mine e frumos.

Cum te încarci creativ în timpul liber?

Citesc din Istoria Artei și mai nou citesc cu drag cărțile lui Yalom. Iubesc filmele de festival, iar teatrul este a doua mea casă – piesele sufletului meu sunt “Oscar și Tanti Roz”, “Îngropați-mă pe după plintă” și “5 ore cu Mario”. În plus, ies la dans de câte ori am ocazia.

Ce face un eveniment să fie “de succes”?

  • Energia mea fără limite și cât suflet pun în tot procesul de organizare.
  • Creativitatea moștenită de la mama.
  • Calitatea furnizorilor aleși și caracterul acestora.

 

Acest articol a fost prezentat de MINU Events…și de noii prieteni din echipa Curatorialist.

Elena Vrabie
Elena Vrabie
Port multe pălării și învăț în fiecare zi despre viața de femeie, mamă, soție, iubitoare de patrupede și jurnalist Millennial cu o experiență de 10 ani în domeniu. Când nu scriu, vloguiesc! #alwaysoptimising