“De cele mai multe ori, când citesc un text îmi dau seama visceral dacă vreau sa spun povestea aceea. Așa s-a întâmplat și cu <<Tot ce-i minunat în lume>>”, îmi povestește actrița și producătoarea Denisa Nicolae Romanescu despre piesa pe care o face să prindă viață de mai bine de cinci ani, dar simte că interpretează rolul de o viață.
Denisa s-a născut în Târgoviște, Dâmbovița și locuiește în București. A studiat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale și anul acesta, cel în care face 35 de ani, am văzut-o live în show-ul „Tot ce-i minunat în lume”, lansat de compania Vanner Collective, în cadrul căreia este co-fondator.
Pentru mine, aceasta este revenirea oficială la o piesă de teatru după pandemie și după ce am luat în primire un nou rol, cel al mamei. Motiv pentru care am si ales un spectacol diferit, în care o fetiță își stabilește un țel în viață, acela de a o face pe mama ei să descopere un milion de motive pentru a rămâne pe pământ.
Nu vreau să spun prea multe despre piesă pentru că trebuie să o vezi și să o simți. Dar îți spun că se lasă cu momente intime, cu interacțiune între public și artist, cu lacrimi și cu zâmbete care vin în valuri și mai că nu îți vine să ieși din sală după două ore. Iar la final, poți lăsa bilețele cu lucruri minunate din viața ta.
“Bilețele cu lucruri minunate lăsate de spectatori sunt strânse după fiecare spectacol, plastifiate și tăiate cu mâinile mele și prinse în panourile de la ieșirea din sala de spectacol. Numărul lor se mărește, evident, și încă nu am afișat și cel de-al treilea panou pentru care avem toate bilețelele pregătite. Ăsta este albumul de care spectatorii se pot bucura. De vreo doi ani încoace, bilețele sunt, de asemenea, postate pe liternet.ro, câte unul pe zi.”
Dacă vrei să o vezi pe Denisa în diferite piese, poți vedea aici programul actualizat lunar. Astăzi mi-am propus să vorbesc cu ea despre începuturi, actorie și ce mai are în plan în acest an.
CURATORIALIST: Poți să îmi povestești despre prima dată când ai citit scenariul piesei “Tot ce-i minunat în lume”? Ce ți-a plăcut, ce ți s-a părut greu și cum vezi acum experiența?
Denisa Nicolae: Am citit „Tot ce-i minunat în lume” (“Every brilliant thing”), și m-am îndrăgostit iremediabil de stilul scriitorului Duncan Macmillan, al cărui text „Lungs” (plămâni) deja îl făcusem spectacol.
În primul rând, mi-a vorbit emoțional. Pe urmă, raționalizând, m-a atras structura specială de one-man show în relație atât de intimă și puternică cu publicul. Mărturisesc că asta m-a și speriat inițial.
În repetiții, toate momentele de interacțiune au fost “repetate” cu Nae ( regizorul Nicolae Constantin Tănase), dar în realitate, în moment, oamenii sunt diferiți, reacționează diferit, sunt mai mult sau mai puțin spontani, sau relaxați, sau efectiv blocați. Nu e ușor ca oamenii să iasă din zona de confort, sau să-și depășească anumite frici de a se expune și de a vorbi în public.
De aceea, de-a lungul celor cinci ani, principala mea grijă din timpul spectacolului e ca oamenii să se simtă safe, să se simtă ajutați, protejați și susținuți de mine în momentele de interacțiune.
Este fantastică experiența de a construi ceva cu un om pe care nu-l cunoști. Mă provoacă la fiecare spectacol și îmi aduce și multă, multă bucurie.
Ce poți să ne povestești despre dezvoltarea personajului, despre munca din spate pentru a crea acest one-woman-show spectaculos, despre ținuta minimalistă, despre crops?
Am lucrat destul de mult cu Nae la acest spectacol, până să-i găsim forma aceasta, în care situațiile de dramatism, enlightening și umor sunt echilibrate. Am căutat s-o construim pe Ana vulnerabilă, vorbind, în urma unui proces de vindecare, cu forță și curaj despre lucruri despre care e greu să vorbești.
Cufărul și costumul sunt viziunea scenografei Adeline Andreea Bădescu, care a înțeles perfect concepția regizorală. Iubesc cufărul în care se păstrează tot ce-i minunat în lume. Este un element de decor atât de simplu, dar bogat, cu care mi-a plăcut de la început să mă joc. Costumul l-am acceptat mai greu, dar după ce l-am acceptat, nu am văzut ceva mai potrivit pentru Ana.
De ce actorie, ce hrănește această profesie înăuntrul tău?
Nu mai știu să răspund la întrebarea asta. Știu când am ales, de prin clasa a VI-a m-am hotărât că vreau să mă fac actriță după ce sora mea a intrat într-o trupă de amatori și mergeam la toate spectacolele lor. Motivația intrinsecă și payout-ul emoțional s-au schimbat, modificat, transformat de-a lungul timpului.
Acum e terenul propice în care mă provoc și mă împing mai departe de limitele pe care am crezut că le am.
Și cum este să și produci? Crezi că rolul de actor te face un producător mai bun și invers?
Rolul de producător a apărut din nevoie. E dificil să mă scindez între aceste roluri de inițiator de proiect, producător, actor. Câteodată, când vorbesc în calitate de producător al unui spectacol, vorbesc despre mine ca actriță folosind termenul „actrița”.
Sunt, cred, suntem niște producători buni, nu doar pentru că suntem actori, ci pentru că suntem empatici și organizați și ne pasă de oameni, de echipă, vrem să creștem idei, să le dezvoltăm și să le implementăm. Și vrem ca produsul să fie unul care în care toată lumea implicată se simte ascultată și apreciată.
Ce proiecte mai ai în plan în 2022?
În plan sunt multe. Pregătim o nouă producție Vanner Collective, în toamnă va fi premiera. Există un proiect pe arte vizuale pe care ne străduim prin toate mijloacele să-l demarăm.
Independent de Vanner, sunt coordonatoarea pilonului Tabere de arte performative și revelații Ideo Ideis. Și sunt în repetiții pentru un nou spectacol la unteatru, ce va avea premiera în luna iunie.
Cum se vede evoluția teatrului prin ochii tăi în ultimul deceniu și unde ți-ar plăcea să ajungă?
Lucrez cu mine la un mindset de tip growth și încerc să reflame-uiesc cât mai des o situație în care simt că mă blochez. Însă, întrebarea asta mă prinde într-o perioadă în care văd multe nereguli și neajunsuri în ce privește cultura în România.
Sigur că teatrul a evoluat, exprimările artistice sunt mai curajoase și mai ancorate în prezent. Dar văd că sectorul independent suferă în continuare de o mare lipsă de sprijin din partea autorităților. Văd o ofertă mare de produse teatrale și artistice, multe de calitate, și o cerere foarte mică.
Mi-ar plăcea ca teatrul să nu fie de nișă, mi-ar plăcea ca teatrul și evenimentele culturale să fie în vocabularul uzual al petrecerii timpului liber. Mi-ar plăcea să continue să fie viu, să fie preocupat de creștere și dezvoltare, să ajute oamenii să ajungă la ei înșiși.
În 2015 ai co-fondat Vanner Collective, ce poți să îmi spui despre țelurile companiei în viitorul apropiat și ce rol joacă acest proiect în peisajul românesc, cum poate susține noua generație de actori?
Vanner Colective a pornit ca o companie internațională și vrem să o dezvoltăm în sensul aceasta. Ne dorim să dezvoltăm proiecte și în afara graniței, cu alte companii, cu alți artiști, să creăm o punte între ce se întâmplă în România la nivel artistic și ce resurse excelente se găsesc și în afara ei.
Ne dorim ca Vanner Collective să fie un hub cultural, o întâlnire a artiștilor. Lucrăm să ne extindem echipa, iar în felul acesta Vanner să poată crește și să absoarbă generații noi de actori care vor să lucreze cu noi, interesați în a-și dezvolta proiectele.
Ce te mai inspiră în București, ce locuri noi ai descoperit?
Îmi plac casele vechi din București, cu arhitectură frumoasă. Mă inspiră, dar mă și întristează lipsa de grijă în renovarea și conversarea unor asemenea bijuterii. Îmi mai plac grădinile ascunse, arta murală, spațiile salvate de uitare prin utilizarea lor ca locuri culturale sau educaționale.
Cum îți hrănești creativitatea în timpul liber?
Îmi place mult să citesc. Uneori mă refugiez in asta.
Citesc din mai multe zone, în funcție de cum mă simt, cum mă cheamă o carte sau ce am nevoie să citesc. Printre ultimele citite care mi-au rămas în minte și despre care mă surprind vorbind sunt “De ce peștii nu există” de Lulu Miller, „Scene dintr-o căsnicie” de Ingmar Bergman (și filmul-seria este excelent), „Mama tuturor întrebărilor” de Rebeca Solnit.
Îmi place designul, îmi place să-mi imaginez cum aș amenaja un loc, o cameră, o casă; să reciclez lucruri și să creez din ele ceva nou; să lucrez cu mâinile. Îmi place muzica, am momente dedicate dansului și cântatului în fiecare zi.