Am pus de mult ochiu’ pe Aura Petrașcu. Nu numai pentru că este fotograf culinar și stilist, iar eu sunt un foodie și mă atrage tot ce ține de subiect, ci pentru că propune ceva diferit, ludic, spiritual.
O bucureșteancă sub acoperire în Brașov, Aura are un background în inginerie. Dar, ca o iubitoare adevărată de mâncare autohtonă și cadre simple, a lucrat cu nume precum Bistro de l’Arte, Brutăria Simplu și Twinbeans Coffeeshop la poalele muntelui Tâmpa, printre alte colaborări.
Astăzi mi-am propus să descopăr mai multe despre ea, cum a fost trecerea de la corporație la artă, de la București la Brașov acum un deceniu și ceea ce o inspiră. Încă de la început mi-a spus că nu este bucătar și nici food blogger, da? Se știe? Dar că îi este bine cum este.
CURATORIALIST: Care este prima ta amintire legată de mâncare, ce îți mai aduci aminte din copilărie?
Aura Petrașcu: Amintirile mele legate de mâncare nu sunt din genul celor cu bunica sau cu familia în jurul mesei, sunt amintiri cu mine bâjbâind prin bucătărie după ingrediente sau combinații care să-mi placă. Așadar, dacă mă concentrez puțin, pot simți gustul de bulion prin paste ușor nefierte sau ouăle prăjite tari acoperite de brânză rasă și castraveți murați.
Ce a venit pentru prima dată, iubirea pentru fotografie sau mâncare – ce înseamnă pentru tine fotografia versus mâncarea?
Au venit împreună, ținându-se de mână ca un cuplu proaspăt format.
Și cumva foarte natural, având în vedere experimentele pe care le porneam zilnic în bucătărie și trend-ul de a fi pe Instagram publicând fiecare farfurie (gătită și pregătită) de care eram mulțumită.
Ideea s-a conturat sub hashtag-ul #munchies și documenta exact procesul de a crea preparate din nimic sau după anumite pofte. Acum fotografia este „ochiul” prin care văd eu mâncarea. Și cred că e important să completez aici că m-am specializat doar pe food photography, alte subiecte nu-mi (mai) atrag atenția și nu-mi mai stârnesc creativitatea.
Ești fotograf freelancer din 2016, ce s-a întâmplat atunci, ce a inspirat acest drum profesional?
Mă aflu într-o continuă căutare-explorare. Drumul meu de corporatist și, mai apoi, omuleț-de-birou, n-a mai fost pavat cu bune intenții, era chiar plin de hârtoape aș spune.
Anul 2016 a fost o combinație de final de concediu post-natal și un job care nu mă mai satisfăcea personal și profesional. Aveam deja o parte din aparatura foto, așa că n-a mai fost nevoie decât de un pas în față. Pe care l-am făcut cu inima deschisă.
Ce este diferit la acest tip de fotografie și ce te diferențiază pe piață?
Fotografia culinară e o provocare continuă pentru că depinde de mulți factori și e musai să releve un subiect clar și delicios. Îmi aprinde tot timpul beculețe, pentru că este o ramură care se dezvoltă în același timp cu inovațiile din bucătărie, cu trend-ul chefi-lor sau noilor ingrediente apărute pe piață.
Între noi fie vorba, mă bâțâi de nerăbdare la gândul că aș putea fotografia foarte curând o bucată de carne creată în laborator.
Ți-ai descris stilul fotografic ca fiind simplu. Ce te inspiră să concepi cadrele, care este procesul tău creativ?
Am ales să merg pe două direcții, cu un punct comun: mâncarea.
>>> Dacă vorbim aici despre direcția pe care merg când lucrez cu restaurante sau cafenele, atunci aleg simplitatea și sinceritatea (da, există în fotografie conceptul ăsta). Inspirația îmi vine după ce aflu brief-ul, văd locația, cunosc meniul pe care îl voi avea în fața camerei, printre altele.
>>> Dacă vorbim despre latura mea artistică, unde mă joc „de capul meu” cu ingrediente ca props – serie mea de fotografii portret „Don’t play with your food, let me do it for you” – atunci îmi dau mână liberă și încă puțin peste. Amestec culori și texturi, nu mă limitez la unul-două accesorii și, mai ales, suport să stau cu felii de ceapă crudă pe ochi până declanșează camera.
Ce înseamnă o fotografie bună pentru tine, când simți că ai cadrul pe care îl voiai?
Consider că o fotografie e bună când m-am uitat prima oară la ea pe dispaly-ul camerei foto și nu am niciun dubiu că e ce trebuie. Când nu trebuie să îi găsesc scuze, să-mi închipui că va fi mai bună după post-procesare.
Poți să ne povestești despre câteva lecții învățate ca fotograf culinar?
Poate suna a clișeu, dar tot istoricul de fotograf culinar mi-a adus lecții utile pentru viața de zi cu zi. Să fii fotograf culinar înseamnă să interacționezi cu manageri, agenți de publicitate, ospătari, livratori, chefi. Toți aduc un touch în viitoarea colaborare.
Una dintre cele mai importante lecții – și cea care mi-a dar imboldul de a porni proiectul foto-portret menționat mai sus – e cea prin care am ajuns să îmi doresc să fac awareness asupra importanței și rolului unui fotograf culinar într-un business. E o ramură relativ nouă în România, care se confundă des cu ceea ce fac food-bloggerii și care, de multe ori, e renegată de chefi pentru că au impresia că fotograful intervine peste preparatul lor. Ori, nu este acesta rolul nostru.
Ochelari cu ursuleți gumați, vestă din ouă, coliere cu vinete, care este prop-ul de mâncare cel mai complex pe care l-ai făcut până acum și ce poți să ne spui de procesul acesta ludic pe care l-am văzut pe Instagram?
Întregul costum de la ediția de Paște 2021 – Eggrabbit – a fost o provocare. Am început să adun încă din februarie cojile de ouă, pe care le-am păstrat la uscat, care mai apoi au ajuns pe „scutul” din portret.
Apoi, casca de polistiren burdușită cu căpșune proaspete și cârnații de mangaliță pe post de urechi, pe cât de mirositori, pe atât de greu de fixat pe o sârmă. Procesul de creare a tuturor portretelor risca să rămână necunoscut dacă nu apărea funcția Reels pe Instagram.
Așa că am prins curaj să o documentez și am văzut asta ca pe un mod de a întări ideea din spatele proiectului. E preludiul. Fix etapa în care îmi așez ideile în minte, le materializez și ajung să le dau drumul în public cu cea mai mare relaxare.
De ce Brașov după București?
Așa s-au așezat lucrurile în etapa aia a vieții mele, în mindset-ul de a pleca din haosul capitalei, acum 10 ani fix.
Ce îți place la Brașov? Unde ne recomanzi să mergem să mâncăm și de ce?
Acum, nimic în mod special. Consider că “l-am consumat” în toți anii ăștia. Și cum îmi răsare în minte gândul unei mutări, cum mai descopăr un delușor însorit, o casă șmecheră deschisă pentru artiști, o gașcă de oameni dispuși să mai învârtă o rotiță pentru un Brașov mai friendly – mai verde, mai cu evenimente faine.
Fără nicio modestie spun, m-am perindat în spatele camerei foto prin 75-80% din locurile cu mâncare din oraș, în toate am mâncat la un moment dat, dar recomand negreșit Bistro de l’Arte pentru simplitate și ingrediente, Brutăria Simplu pentru eclere și ișler, Twinbeans Coffeeshop pentru cafea și vibe, Piața Dacia pentru produse proaspete (de gătit acasă) și pentru că e o experiență în sine o vizită acolo.
Ce ai în frigider acum, sincer? Ești un foodie? Ce nu ai mânca niciodată?
Am frigiderul plin cu ingrediente dintr-un meal plan pentru o săptămână, de la ouă la brânzeturi, lipii și legume. Dar întrebarea corectă și exactă e: ce am PE frigider? Pentru că acolo e adevărata sursă de munchies :)) Yes, I am a big gurmand, de câțiva ani destul de deschis la minte să încerc de toate.
Ce ai tu FRUMOS?
Frumosul meu e tot amalgamul pe care-l port zilnic pe interior. Foarte rar îl las să fie admirat în exterior, eu însă îl prețuiesc în fiecare moment.
Care este planul pentru 2022?
Să nu mai fac concesii pentru nimic.
Am deja direcția, mi-am demonstrat că nu-mi pot sta în cale obstacole decât dacă le las. Iată, un prim pas din planul pe 2022 e chiar ăsta: să fiu publicată pe Curatorialist și e wow! (insert dansul bucuriei aici)
