Andra Pintican este, în primul rând, o iubitoare de oameni. Cel puțin, eu așa o văd, în postările de pe Linked In prin intermediul cărora am cunoscut-o. Și o iubitoare de viață la țară, după cum veți citi în interviul de mai jos.
Profesionistă cu experiență în HR mai bine de 10 ani, Andra luptă pentru ca angajații din România să aibă un statut corect și condiții de muncă mai bune, respect din partea angajatorilor, un echilibru job-viață personală, salarii corelate cu munca, educația și experiența deținute.
Ea îi ajută pro-bono cu sfaturi pentru cei care au diverse probleme legate de job și recomandă pe profilul ei de Linked In pe cei care au dificultăți în a-și găsi o slujbă. I se potrivește de minune titulatura „People Advocate” pe care o are arborată pe profilul profesional.
În acest moment, Andra se ocupă de 3 proiecte personale: Școala de HR – un spațiu ce oferă programe de dezvoltare profesională pentru specialiștii HR, Consilierii de Carieră și Centrul de carieră – cursuri pentru dezvoltare personală și profesională și, cel mai recent, Serenity – Experential Camping.
Și, toate acestea, Andra le face din căsuța ei dintr-un sat idilic din Vâlcea, unde și-a găsit de 3 ani împlinirea și liniștea sufletească.
…
Acest articol face parte dintr-o serie dedicată celor care au luat decizia de a lăsa orașul pentru a se muta la sat. Ce i-a determinat să facă acest pas, cum s-au integrat în comunitatea rurală, cum decurge noua lor viață, ce urmări a avut în plan personal sau profesional acest shift, veți afla din interviurile seriei.
…
Curatorialist: Povestește-ne un pic despre tine, cine este Andra Pintican?
Andra: Sunt din Roman, Neamț. Moldoveancă cu frica de bunica ei care vine mereu în inspecție la curățenie 🙂
Educație am…și nu prea. Am fost genul de copil pe care îl dai exemplu să îți sperii copii: fugit de acasă, olimpică la istorie și română, dar corigentă la mate. Clasica poveste a adolescentului rebel.
Am început munca de la 16 ani și am lucrat în multe industrii, pe diferite roluri. Mi-am găsit nișa în HR și marketing și mă dezvolt în aceste direcții de ani de zile.
În școala primară scriam poezii despre discriminare, țineam prelegeri în fața clasei despre integrarea colegilor rromi în colectiv și îmi luam multe note mici la purtare pentru că luam apărarea celor agresați de profesori sau colegi.
Oamenii și etica par a fi pasiunile mele principale din câte m-am descoperit până acum și mă simt binecuvântată că am găsit de-a lungul carierei multiple moduri prin care să le manifest, împreună!
Cum ai luat decizia de a te muta de la oraș la sat? Care au fost motivele care te-au determinat să faci această schimbare?
A fost o decizie interioară de a mă scoate din circuitul minciunilor frumoase. Alergam non stop după poziții înalte, să fiu “cea mai bună”, “cea mai indispensabilă” și să câștig bani mulți.
După ce sprinturile astea m-au dus la două burnouts și la o calitate foarte îndoielnică a vieții de familie, mi-am dat seama că am nevoie de o redefinire a ce înseamnă pentru mine viața.
Până atunci, viața fusese muncă și supraviețuire. Acum, viața înseamnă pentru mine TRĂIRE.
Decizia de a pleca din București a venit …nu știu de unde 🙂 . Am simțit numai că trebuie să merg undeva aproape de natură, unde e suficient de liniște încât să mă aud pe mine.
Ce sat ai ales și care au fost criteriile pentru care ai decis că acela este „locul”?
Căutam pe OLX un frigider și am găsit o poza cu o casă.
Omul meu conducea și l-am pus să oprească mașina: “Nu știu unde-i casa asta, dar eu aici mă mut!”
O amărâtă de casă, care stătea să cadă. Locația era MIRIFICĂ. După câteva zile o vizitam în Vâlcea și, când am pășit prima dată în curte, am știut că acolo e ACASĂ.
Ne-am mutat când s-a dat “start” pandemie și am stat 6 luni într-o rulotă, până când renovarea casei a fost gata.
Care a fost de-a lungul vieții relația ta cu satul? Ai copilărit la sat, la bunici?
Deloc. Toți copii plecau la țară vara și rămâneam singură la bloc 🙂 Și spuneam că, atunci când voi fi mare, o “să-mi fac eu țara mea” .
Cum s-a reflectat mutarea din perspectivă profesională?
Am avut liniștea de care aveam nevoie să mă conectez cu cine sunt eu cu adevărat, dar mai ales pe cum vreau sa îmi trăiesc viața și cine vreau să devin.
Cine vreau să devin pentru mine, pentru familia mea și pentru oamenii din jurul meu.
Am dezvoltat două business-uri de la mine din gradină cu o conexiune bună la net și o conexiune și mai bună cu mine și misiunea mea.
Acum al treilea business e aproape gata: un camping experiențial la mine in curte, cu 4 căsuțe de camping și un atelier de training numai bun să îmi susțin cursurile în natură, mai ales după 2 ani de Zoom. 🙂
Știu că ai copii – cum a fost schimbarea pentru ei și cum este să te organizezi cu educația lor atunci când locuiești la sat?
Cea mică (3 ani) merge la grădinița în satul de lângă (3 min cu mașina). E o grădiniță minunată, cu condiții similare celor de la privat din București și plătim doar supliment de mâncare, pentru că e de stat.
Cea mare (13 ani) face școala în București și stă la tatăl ei și vine acasă în weekenduri și vacanțe. Dacă se decide sa vina la scoală aici, în sat avem inclusiv liceu sau mai e si opțiunea de a face școala în orașul aflat la 20 minute distanță de noi. Avem opțiuni de care eu sunt foarte mulțumită.
Cum a decurs integrarea în viața satului? Care au fost dificultățile cu care te-ai confruntat?
Mă uit la prietenii care vin în vizita și, după doua zile de liniște completă, unii abia așteaptă să se întoarcă la agitația orașului.
Viața la sat are o tihnă aparte, de care ne e greu să ne legăm dacă încă mai suntem conectați la centrifuga lumii moderne. Pentru noi a fost ca și cum am găsit paradisul.
Primele 6 luni trăite în rulota ne-au adus mult mai aproape de natură. Am învățat ce înseamnă să consumi responsabil apă sau lemne de foc, să nu afectezi ecosistemul care îți întreține viața și, mai ales, să ne bucuram de timpul nostru.
Să stai să te uiți la apus câte o oră, pur și simplu să te holbezi în zare, e ceva greu de închipuit daca nu ești în etapa vieții in care cauți liniște.
Dificil a fost să găsim muncitori, ca peste tot. Instalatori, electricieni, zidari. Echipe puține, greu disponibile și cu costuri măricele. Dar am avut răbdare și lucrurile s-au întâmplat cum aveam nevoie.
Îți lipsește ceva din viața urbană? Dacă da, ce anume?
Nu neapărat. Îmi lipseau adunările sociale, dar acum am spațiul necesar să le fac la mine acasă. Mă simt mai conectată ca niciodată cu oamenii.
Ce îți place cel mai mult la traiul rural? Dar cel mai puțin?
Cel mai mult, apusurile. Cel mai puțin, că s-au sucit anotimpurile și nu mai știi când e vremea să plantezi florile :))
Este diferit satul românesc actual de cel pe care îl știam de pe vremea bunicilor sau din cărți?
Nu am avut experiența vieții la sat în copilărie, însă acum e fix așa cum îmi imaginam. Nu știu dacă așa o fi fost viața la sat, dar mi-am creat eu viața la sat de care aveam nevoie.
Crezi că există un curent actual de mutare a tinerilor înapoi la sat, către rădăcini?
Multă lume îmi scrie să îmi ceară detalii despre cum e să te muți la țară. Nu am stat să evaluez vârsta, însă observ un interes tot mai mare în direcția asta.
Cum arată o zi tipică din viața ta, la țară?
Mă trezesc la 6, stau câteva minute cu mine (unii i-ar spune meditație), dacă e cald ies în grădină și o ascult pe Edith (e o pasare pe care nu reușesc niciodată să o vad, dar cântă minunat, ca Edith Piaf ).
De cele mai multe ori diminețile de lucru încep pe Linkedin oferind consultanță pro bono celor ce îmi scriu, iar startul oficial al zilei de lucru îl dau la 9:32 când dau “post” la articolul zilnic pe LK.
În timpul zilei, lucrez ba din casă, ba din gradină. Iau pauze atunci când am nevoie și, mai nou, dorm la prânz. VISSSS!!!
Când mă simt anxioasă sau agitată, mă duc în pădure sau la stână și mă joc cu iezii. E cea mai cea terapie pentru mine.
Seara și în weekend ne facem de lucru prin curte cu copii, ascultăm muzică și “holbam” la apus ca la Netflix :))))
Dacă ar fi să alegi un singur cuvânt care să sintetizeze viața la sat, care ar fi acela?
Trăire.
Te-ai mai întoarce vreodată să locuiești într-un mare oraș?
Momentan nu simt că e ceva ce mă atrage. Am înțeles totuși destule până acum de la viată, astfel încât să învăț să nu spun “niciodată”.
Ideea e ca îmi voi oferi mereu, pe cât posibil, ceea ce eu și familia mea avem nevoie. Oraș sau sat, important e să fim bine împreună.
fotografii: Andra Pintican
