Alexia Udriște-Olteanu | Shift urban-rural

Durata: 8 minuteUniversul rural în care trăiește ilustratoarea Alexia Udriște-Olteanu este, în același timp, refugiu de aglomerația și ritmul galopant al vieții din Capitală, dar și loc de inspirație și creație, iar această dualitate respiră în toate ilustrațiile ei.

Alexia lucrează de mulți ani ca freelancer, la fel ca și soțul ei, de aceea mutarea din București nu a fost o problemă din perspectivă profesională. Fauna și flora sunt teme predilecte în ilustrațiile Alexiei, astfel că îmbrățișarea vieții rurale a venit foarte firesc.

Satul în care s-a refugiat Alexia este în județul Giurgiu, în apropierea Bucureștiului, ceea ce le dă posibilitatea de a fi departe de marele oraș, dar și aproape, în condițiile în care este necesar să ajungă în Capitală.

Acest articol face parte dintr-o serie dedicată celor care au luat decizia de a lăsa orașul pentru a se muta la sat. Ce i-a determinat să facă acest pas, cum s-au integrat în comunitatea rurală, cum decurge noua lor viață, ce urmări a avut în plan personal sau profesional acest shift, veți afla din interviurile seriei.

Curatorialist: Ai crescut la oraș, cum a fost copilăria ta? Ai avut bunici la țară pe care să îi vizitezi și să iei contact cu lumea rurală? Cum îți luai “porția” de natură?

Alexia: Am crescut în Craiova și Calafat, două orașe de provincie, unul mai mic ca altul. Bunicii mei au locuit în Craiova, așa că nu am avut niciun contact cu lumea de la sat. Nu am simțit nevoia de natură și liniște decât după ce am petrecut 6 ani în București și m-am lămurit că nu e un ritm pe care să mi-l doresc mai departe.

Cum vedeai satul și viața la sat înainte de a alege să te muți din București?

Chiar dacă mi-am petrecut primii ani în oraș, am avut contact cu viața la casă. Cu toate astea, nu cred că aveam o percepție anume, fiindcă la urma urmei, contactul meu a fost minim cu satul. Cred că odată cu pandemia și „migrația” către sate se încearcă un soi de romanticizare a satului – departe de așa ceva.

Când ai decis să faci mutarea de la oraș la sat și care au fost circumstanțele care te-au făcut să iei această hotărâre?

Au fost niște ani în care am luat în serios posibilitatea de a ne muta din țară definitiv, însă nu am fost convinși că pasul acesta era ce ne doream de fapt. Traiul în București nu mai era o opțiune, așa că a trebuit să decidem exact ce vrem să facem cu economiile strânse. Am cântărit mult toate variantele, iar cea în care locuim la 20 de minute de oraș s-a potrivit cel mai bine cu nevoile noastre. Partenerul meu este fotograf, în sfera de advertising, așa că era necesar să găsim un colț de liniște relativ aproape de Capitală.

Lucrurile au curs de la sine odată ce a venit pe lume fiica noastră. Am început concret să facem pași pentru a pleca, iar într-un an de zile am găsit locul perfectă.

Ce sat ai ales și de ce? Te lega ceva de acest sat?

Am ales un sat în apropiere de București, în zona de sud. Nu ne leagă nimic de el. Zona de nord era peste bugetul nostru în plină pandemie, așa că nu am vizionat mai mult de o proprietate acolo. Locuind în sudul orașului mult timp și având părinții în sectorul 4, a fost mult mai prietenoasă direcția aceasta fiindcă nu ni s-au schimbat traseele foarte mult. Dar sincer, nici nu știam de existența satului în care locuim până la vizionarea casei, caci este o zonă pe care nu o explorasem.

Cum s-a împăcat profesia ta cu această mutare?

Fiind amândoi freelanceri, nu s-a pus problema de navetă zilnică – ceea ce e un plus fantastic. Mi se pare că aspectul acesta este foarte important, căci e una dintre piedicile pe care mulți de  resimt odată ce fac acest pas.

Eu am nevoie de liniște ca să pot lucra – liniște și natură, căci munca mea este strâns legată de contextul în care trăiesc. A fost un mix foarte bun, fiindcă mi-a adus nu doar inspirația de a creea, dar și nițel de tihnă de zi cu zi care îmi dă aer să respir mai ușor.

Ce îți place cel mai mult la a locui într-un sat? Există și aspecte care te nemulțumesc?

Îmi place că am găsit aici oameni plăcuți în jurul nostru. Am plecat de la început cu nevoia de a ne face frumos în jurul nostru și de a îmbrățișa într-un fel sau altul locul în care am ajuns. În oraș lipseau vecinii și căldura gesturilor simple – de a oferi jumătate de plăcintă celui de lângă tine, de a ți se oferi struguri proaspeți, flori, dovleci. E ceva aparte în a asta. E ceva ce toți am trăit când eram mici, ceva ce generația care crește azi nu va mai simți – iar eu mă bucur că-i pot oferi asta copilului meu.

Cât despre nemulțumiri, ele există, evident. Trăim totuși în România, iar asta înseamnă mizerie, sărăcie și lipsa de oportunități și suport social. Lipsește o ofertă educațională decentă, ca în 90% din țară, iar politicile sociale sunt inexistente. Se lucrează pe partea de infrastructură, satele se repopulează cu familii tinere, iar asta poate fi bine sau poate fi rău, datorită gentrificării.

Cred cu tărie că binele începe cu propria ogradă. Începe cu încurajarea vecinilor de a nu mai arunca sau arde plastice. Începe cu a le arăta deschidere celor care se simt mai prejos. Începe cu a vedea pe bune oamenii din jurul tău.

A fost grea despărțirea de oraș? Cum ai resimțit primele zile după ce te-ai mutat definitiv în sat?

Nu a fost greu deloc, fiindcă ne pregătisem pentru asta. Nu ne-am mutat la țară cu gândul că ne va fi dor de cafeaua de specialitate zilnică. În primele zile a fost extrem de ciudat să nu auzim ambulanțele (am locuit chiar lângă Marie Curie mult timp) și claxoanele tipice intersecției bucureștene. Auzeam câini – lătrau câini de peste tot. Curând am început să știm orele zilei după programul oilor de pe câmp. Ne-am adaptat repede. Avem un an și jumătate și încă ne batem pe umăr zi de zi pentru decizie.

Ce îți lipsește din marele oraș?

În clipa asta resimt lipsa grădinițelor, însă problema ar fi fost la fel de acută și pentru zona de sud a orașului, care nu ar fi inclus în oferta educațională ce mi-aș dori eu. Dincolo de asta, nu e nimic ce-mi lipsește pe bune, fiindcă ajungem de 3-4 ori pe săptămână în București.

Este viața la sat așa cum te așteptai sau realitatea a fost alta?

Cum am spus mai sus, nu am avut așteptări bine conturate și m-am ferit enorm de romanticizarea aceste plecări. Dacă mă gândesc strict la ce trăim acum, cred că este mai bine decât credeam că va fi.

În linii mari, învățăm zi de zi să lăsăm ropotul acela zilnic în urmă și chiar e o treabă de introspecție și lucru cu sine continuu. Când ești obișnuit să grăbești fiecare clipă, e lucru mare să înveți să stai.

Cum ați fost primiți în comunitate? Oamenii au fost primitori, deschiși sau dimpotrivă?

Nu mă așteptam să găsesc aici vecini care să ne îndrăgească, sincer. Când trăiești la bloc atâta vreme devine greu să mai crezi că genul acesta de relații mai există între oameni. Aici oamenii sunt curioși și e interesantă reacția lor când vă tineri mutându-se „de la oraș” ca să-și sape curtea în timpul liber.

Am rămas uimită să primesc oale cu mâncare caldă, spre exemplu. Am rămas plăcut surprinsă și de interacțiunea cu asistenta și medicul satului, ceea ce mi-a luat o piatră de pe inimă, vorba aia. Contează să ai siguranța că oamenilor le pasă dacă îți e bine sau rău în comunitatea în care stai.

Pe de altă parte, nu mă așteptam să se mute bucureșteni cu care să nu se poată vorbi, pe bune – iar asta e strâns legat de ce spuneam mai sus – că venirea orășenilor e a blessing and a curse, vorba englezului. Nu te poți aștepta ca oameni care cresc animale de zeci de ani să înceteze să mai facă asta fiindcă tu, mutat proaspăt lângă ogradă, ești deranjat de zgomot sau miros.

Nu există programe de suport realiste din partea autorităților pentru pășuni. E lungă discuția și complicată – deloc ca-n povești, iar teama mea este că avem tendința să vedem mutarea la țară în România ca pe-o dovadă de curaj și ca pe o misiune de a schimba mersul lucrurilor. Toate sunt surprize de zi cu zi, iar eu încerc să le primesc cu claritate.

Ce elemente din viața rurală te inspiră în munca ta de ilustrator? Simți că ai mai multă înspirație aici față de București?

Evident că am mai multă creativitate, fiindcă zi de zi văd răsăritul soarelui. Cum să nu te simți inspirat când începi ziua așa? (până și țipetele de copil și viața de părinte devin mai line pentru câteva secunde). Știi toate imaginile din abecedar care suprind toamna? V-ul format de rațele care pleacă, tractoarele care se aud zi-noapte, păpușoii, nucile, păsările, strugurii și prunele – zâna toamnei chiar există (încă), iar eu am văzut asta cu ochii mei, abia anul trecut pentru prima dată.

Nu încape discuția că viața de aici este mai presărată cu frumos prin comparație cu trotuarele murdare și betonul încins de final de august pe care le găsești în oraș.

Cum arată o zi tipică din viața ta la sat?

În zilele de iarnă nu diferă foarte mult de cea de la oraș, fiindcă sunt friguroasă, iar relieful din spatele casei favorizează vânticelul. Vânticel + temperaturi negative = no bueno. Cum trece timpul de 7 grade, ies să-mi fac de lucru prin grădină. În zilele de primăvară petrecem majoritatea timpului afară. Am program de lucru la birou și rar mă abat de la el, așa că zilele sunt destul de bine structurate.

Ce sfat ai da celor care stau în cumpănă dacă să lase orașul pentru a se muta la sat?

Nu aș putea da un sfat, fiindcă mi se pare extrem de subiectiv. Cred că am atins mai sus câteva puncte care pot fi reiterate. E important să știi ce vrei, să știi ce lipsuri și ce beneficii ai avea. La fel de impotantă mi se pare și atitudinea asupra satelor și vieții din sate, asupra oamenilor între care vei ajunge. Satele sunt la fel peste tot, rar răsare o excepție care pleacă în primul rând dinspre administrație. Nu poți pleca spre sate din sudul țării din județe prost administrate și să te aștepți la sate transilvănene. Cred că fiecare știe cel mai bine ce își dorește și la ce e dispus să renunțe, la urma urmei. E un mers pe sârmă pintre compromisuri și bucurii.

Care au fost dificultățile cu care te-ai confruntat când te-ai mutat la sat?

Nu am dat de nicio dificultate majoră. Nămolul e o provocare sezonieră. Avem un drum de acces din pământ care arăta interesant la finalul ierii trecute. Altfel, sunt tot soiul de lucruri pe care le înveți treptat. Nu le-aș numi inconveniențe.

Te-ai mai întoarce vreodată să locuiești în București sau în alt oraș?

Aș putea locui în orașe mai mici, însă nu mai pot concepe să trăiesc la bloc sau în zone cu trafic și mașini. M-am desprins de partea din mine care tolera zgomotul, praful și înghesuiala. În București însă, nu – în 2014 i-aș fi dat o șansă. În 2022, mi-aș dori să nu fiu vreodată în poziția în care să trebuiască să mă întorc. Cu toate astea, nu știi niciodată ce îți rezervă viitorul.

Cu ce cuvânt unic ai identifica satul?

Liniște.

fotografii: Alexia Udriște-Olteanu

Andreea Mirahttps://andreeamira.ro/
Creatoare de povești scrise și vizuale. Fotografă de food (aruncă un ochi pe www.instagram.com/andreea.mira), food blogger @www.infarfurie.ro și profesionistă în comunicare cu peste 15 ani de experiență. Sunt mamă a doi copii minunați care mă ajută adesea să văd lumea cu alți ochi. Îmi place să beau cafea, să alerg dimineața, să admir case vechi și să descopăr poveștile celorlalți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here