Raluca Ciupe este o inspirație pentru oricine o întâlnește: o artistă prin tot ceea ce face zi de zi. Prin felul frumos în care trăiește, prin modul în care se bucură de viață, prin pictura ei, prin experiențele acumulate în călătoriile și țările pe care le-a vizitat.
Spune despre ea că o persoană care se bucură de lucruri simple și adoră autenticitatea. Este o fire pozitivă, empatică, iubitoare de oameni, de animale și de natură.
Raluca pictează de mai bine de 10 ani, și-a expus deja de 3 ori lucrările în Dubai, unde și locuiește, adoră să călătorească, așa că recent s-a întors dintr-o vacanță de-a dreptul paradisiacă în Seychelles, iar în viața de zi cu zi vinde camioane.
Raluca recunoaște cu zâmbetul pe buze: „Poate fi surprinzător, dar jobul meu de zi cu zi este în domeniul auto, mai exact vânzări de camioane pentru una dintre cele mai importante companii din acest domeniu.”
Unde locuiești acum? Și care sunt țările în care ai locuit si cum ai ajuns acolo?
De aproape 4 ani locuiesc în Dubai, Emiratele Arabe Unite, unul dintre cele mai dinamice orașe din lume. Până acum am locuit în trei țări. Prima țară în care m-am mutat a fost Spania, la vârsta de 20 de ani, chiar după terminarea facultății. Am locuit acolo 2 ani, iar decizia de a mă muta s-a datorat mamei mele, care locuia acolo deja de câțiva ani. Apoi a fost Qatar, în 2012, unde am locuit aproape 3 ani.
Totul a început cu un interviu pe care l-am avut la Cluj, iar de acolo a început aventura în prima țară arabă în care aveam să locuiesc. Iar cea de-a treia țară este Emiratele Arabe Unite – Dubai, unde locuiesc din 2017. După experiența din Qatar am revenit în România pentru aproximativ 1 an, timp în care am aplicat pentru locuri de munca în Dubai. Imediat ce o oportunitate s-a ivit, mi-am făcut bagajele și am venit către Emiratele Arabe Unite.
Ca artist îmi place să-mi exprim trăirile, sentimentele și experiențele prin pictura în ulei, utilizând pânza ca o platformă de comunicare cu publicul. În același timp, încerc să stimulez publicul să se gândească la o interpretare individuală a creațiilor mele și să încerce să le asocieze experiențelor personale.
De când ai început sa pictezi? Și ce te inspiră să pictezi?
Având bunicul și mama foarte talentați la desen, încă de mică am fost încurajată și motivată să desenez. Interesul pentru pictura s-a materializat în anii in care am locuit în Spania, atunci fiind prima dată când am pictat în ulei și tot acolo am avut oportunitatea de a participa la primele clase de pictură cu un pictor spaniol.
Mă inspiră situațiile prin care trec, emoțiile pe care le experimentez, probleme cu care se confruntă societatea, muzica, oamenii și natura. În general un pic din toate acestea.
Cum se îmbină pictura, călătoriile și camioanele?
Deși pare o combinație nu tocmai la ordinea zilei, se îmbină bine. Pe principiul unde îți este atenția, acolo îți este și energia și concentrarea. Jobul îmi oferă oportunitatea de a călători în diferite țări, iar asta mă ajută mai tot timpul să găsesc idei, inspirație și creativitate.
Spune-ne despre expozițiile din Dubai
Aici, în Dubai, am avut șansa să expun pentru prima dată în 2018. Expoziția a avut loc pe faimoasa insula palmier din Dubai, unde au participat mai mulți artiști locali și internaționali. În cadrul acestui eveniment am expus creația intitulată “The Hand”, tablou pe care l-am vândut imediat după eveniment. Sentimentul trăit atunci când îți vezi creația expusă și admirată de vizitatori este de nedescris, iar acesta a fost unul dintre cele mai frumoase momente din viața mea.
A doua expoziție a fost în cadrul WORLD Art Dubai în 2019. Este un târg de artă organizat anual și este deschis unui public larg. La acest eveniment am participat cu creația numită “Energy Symbols”, care a ajuns într-o colecție privată.
Cea de-a treia expoziție a avut loc în aprilie anul acesta, în Dubai Design District. Aceasta a fost una dintre cele mai lungi expoziții la care am participat, a durat 9 zile și am expus două dintre creațiile mele intitulate “Who Taped my Banana?” și “Liberation”. Am lansat și o mică provocare in timpul expoziției, inspirată fiind de excentricul artist Maurizio Cattelan. Pe parcursul evenimentul am lipit o banana reala lângă tablou, astfel provocând vizitatorii să mănânce banana și să înregistreze momentul.
Care este cea mai recentă călătorie a ta?
Destul de recent, în aprilie, am avut plăcerea și oportunitatea de a călători în Seychelles, unde am petrecut luna de miere alături de soțul meu. Seychelles este o minunăție de arhipelag aflat în Oceanul Indian, format din 158 de insule, având unele dintre cele mai frumoase și spectaculoase plaje din lume.