Lansarea Curatorialist mi-a dat ocazia să descopăr un întreg univers de antreprenori români din zona creativă și nu numai.
Dar, în acest caz, povestea noastră vine din 2014, pe când Alexia avea 18 ani și mi-a desenat cel mai frumos Mad Hatter pentru cel ce avea să îmi devina soț.
Despre ea și pasiunea ei pentru ilustrații aflasem de la o prietenă, ce mi-a descris-o scurt “o fetiță deosebit de talentată, venită din orașul natal în București.”
Au trecut ani, timp în care Alexia Udriste a devenit un nume pe scena de carte ilustrată, iar lucrările sale stârnesc în noi (sper), în mine sigur, sentimentul de răbdare și liniște. A lăsat Bucurestiul pentru tihna de la sat, și-a întemeiat o familie și a demarat un proiect în care încearcă țină în echilibru artista și antreprenoarea.
Am profitat de ocazia lansării unei colecții de gulere cu ilustrațiile sale și am rugat-o să ne prezinte mai multe despre.
Ai ales casa pe pământ, în afara orașului. Iar ilustrațiile tale sunt din lumea vegetală și cea a necuvântătoarelor.
De ce natura, Alexia?
Alexia Udriște: Găsesc în natură tot ce am nevoie cand vine vorba de inspirație și de liniștea care îmi dă voie să creez. Ultimii ani mi-au confirmat totuși că liniștea spre care eu tind e deseori cea de care toată lumea se ferește – fiindca te obligă să te privești foarte atent pe tine. Pandemia ne-a arătat tuturor asta foarte clar. Am nevoie de momentele dimineților cu brumă ca să mă conectez la fiecare anotimp, iar asta mă face foarte atentă la ceea ce mă înconjoară și la cum simt eu trecerea timpului. Îmi trag energia din fiecare detaliu nou care îmi apare în cale, fie el un codroș de munte sau o cârtiță micuță.
Aceste gulere sunt prima ta conexiune ca ilustrator cu “moda”. Cum ai facut pasul, a cui a fost ideea?
De ce gulere?
Ce-i drept, prima mea dragoste sunt produsele de home deco. Simt că e un domeniu cu care rezonez mai bine, însă idea gulerelor a venit de la Alexandra, fondatoare Molcush, cu care am colaborat în repetate rânduri. Mi-a adus un test de produs și între două povești casnice s-a strecurat și o sesiune de brainstorming, iar ele s-au întâmplat în primăvară. Colecția de acum suprinde și două modele de atunci, cel cu mușețel și nu-mă-uita, însă cu alte materiale și alte finisaje.
Cât despre gulere, eu mă topesc ușor cand vine vorba de porțelanuri, gulerașe, pliseuri, danteluțe și mileuri, deci nu a trebuit decât să-mi imaginez un gât înconjurat de mușețel sau de aripile unei berze ca să nu mă uit înapoi.
Spune-ne despre selecția de ilustrații aleasă pentru a fi printata în această colecție. Cum te-ai decis asupra lor? Există o simbolistică anume?
Ai dedica fiecare model în parte vreunei tipologii de femeie?
În prima parte a anului, în aprilie, am ilustrat gulerele cu musețel și flori, căci erau câmpurile pline și grădina mea deopotrivă. Am vrut să refac povestea în iarna asta, iar peste vară mi s-au arătat în cale toate: barza mi-a zburat pe deasupra biroului (mai să-i văd puful de pe piept) rândunelele m-au obișnuit de toamna trecută cu alaiul lor și exercițiile de zbor pe care le fac cu puii la începutul toamnei, iar rațele sălbatice au fost soundtrack-ul plimbărilor noastre la adunat de nuci, căci stufărișul le oferea intimitate.
Când gulerele erau deja pictate, la început de noiembrie – în timp ce plantam bulbii de primăvară – mi-au trecut vâj lebelele pe deasupra capului. Sunt niște emoții fantastice pentru un om născut și crescut printre betoane. Te scutură de tot ce știi despre lume și despre timp. Trăim într-un șir continuu de deadeline-uri și target-uri că uităm să ne uităm în sus și-n jos, unde restul își vede de viață la fel ca anul trecut, la fel ca acum 10.
Mi-am propus să învâț anotimpurile și ceasurile zilei uitându-mă în jurul meu, iar gulerele cu păsări simbolizează timpul și trecerea lui.
Nu m-am gândit la o tipologie de femeie, căci eu ilustrez având un rezultat în minte independent de vreo strategie de marketing. Încerc să-mi amintesc mereu că sunt ilustrator, inainte de a fi anteprenor – nu le pot face pe ambele ca la carte și îmi este din ce în ce mai ușor să accept asta.
Pe de altă parte, chiar dacă gulerele se adresează unui public majoritar feminin, ilustrațiile mele sunt gândite și ca printuri de artă – așa că ele nu au un target anume.
Un produs textil imprimat și lucrat de la 0 în România ajunge la un timp de producție suficient de mare încât să fiu foarte atentă cu presiunea pe care o pun pe mine – fiindca e foarte ușor să-ți pierzi entuziasmul după ce faci teste de țesături, tipare sau alte tipicării care țin de produsul final.
Scopul meu atunci cand compozitez un produs este ca acesta să transmit o stare și-o emoție unui om care nu mai e copil – iar asta mi se pare deja una dintre cele mai grele treburi pe care mi le propun.
