Destinații de vacanță: Ferma de sub Penteleu – reîntoarcerea la natură și simplitate

Durata: 14 minuteSimplitate și tihnă. Acea simplitate și liniște pe care o aduce traiul în mijlocul naturii, departe de agitația și zgomotul perpetuu al orașului. Acea tihnă care aduce reconectarea cu sine și cu micile bucurii ale lucrurilor de lângă noi, pe care, în tumultul vieții cotidiene, nici nu le observăm. Timp care trece domol, invitând parcă la observarea naturii și a vieții înseși în toate formele ei.

Așa aș descrie experiența trăită la Ferma de sub Penteleu. Un loc de poveste, în mijlocul naturii sălbatice, rupt parcă de lume, unde și accesul pe o punte de lemn îngustă deasupra râului Bâsca Mare întregește impresia că pășești într-o altă lume. Să menționez că nu există semnal, nici GSM, nici internet?  Ei bine, da, am fost cu adevărat rupți de ceea ce azi numim civilizație.

De la plan la… drum

Planul era simplu – o evadare de weekend, cu copiii, într-un loc în care să ne bucurăm de natură și de liniște și care, bineînțeles, să se potrivească atât nouă, ca adulți, dar și celor mici. În plus, să nu fie nici prea departe de București, ca să nu petrecem prea mult timp pe drum.

Astfel, am ales Ferma de sub Penteleu pentru că mi s-a părut că întrunește toate condițiile – locația este la aproximativ 160 de km de București, în județul Buzău, la poalele Penteleului, iar Ferma este o fermă în toată puterea cuvântului, cu o suprafață de 9 ha, animale, ateliere de meșteșuguri, case și decoruri tipic țărănești.

Drumul a durat cam 3 ore, cu o bucată mică de autostradă (din A3, București-Ploiești), apoi am mers pe varianta Urlați–Nehoiu-Gura Teghii-Ferma de sub Penteleu (vatra fostului cătun Gura Milii). Este un drum pitoresc, în care treci din sat în sat, cu benzi înguste și pe alocuri cu gropi sau cu șantiere în lucru, uneori și cu căruțe pe șosea, serpentine, copaci umbroși pe marginea drumului, păduri și câmpuri înverzite. Drumul se face mai încet, dar cu un farmec pe care nu îl regăsești în goana pe autostradă.

Un loc renăscut

Gura Milii era pe vremuri un cătun tipic din comuna Gura Teghii, dar care, de-a lungul vremii, a fost părăsit de cei care și-au dorit o viață diferită, la oraș. În 2007, când au ajuns în acest loc Alexandru și Valerica Dincă (fondatorii Fermei), la Gura Milii mai erau doar 2 locuitori, o familie de săteni care își aveau casa pe malul râului Bâsca Mare. După ce s-au stins și aceștia, casa lui Nea Ionică a fost renovată și păstrată în circuitul turistic al Fermei de sub Penteleu.

Casa lui Nea Ionică

Fermecați de sălbăticia și frumusețea zonei, Alexandru și Valerica au cumpărat teren aici și și-au făcut, inițial, o casă de vacanță. Ulterior, au început să crească păsări și capre, să cultive legume și fructe pentru a-și asigura lor și celor 2 copii mici hrană cât mai naturală.

Casa Mare (fosta casă de vacanță a familiei Dincă)

De aici, lucrurile au evoluat natural, casa de vacanță a devenit gazdă pentru prietenii familiei Dincă, apoi produsele au crescut cantitativ astfel că au început să fie și ele împărțite cu cei apropiați.

Treptat, ei au mai cumpărat teren și au mai adăugat câteva căsuțe pentru cazare, au fost construite clădiri speciale pentru creșterea animalelor, iar locul, cândva părăsit, a redevenit la viață. Din 2016 pentru a susține administrativ si logistic, proiectul turistic din ce în ce mai complex al Fermei, familiei Dincă i s-a alăturat familia Flesariu, Cristina și Dan.

Acum, cele două familii reușesc să administreze o Ferma cu o suprafață de 9 ha, cu 17 unități de cazare (case construite în stil tradițional), clădiri dedicate meșteșugurilor, zona de creșterea a animalelor și păsărilor, un mic centru de Spa tradițional (veți vedea ulterior despre ce e vorba), zonă de jocuri și sport, zona de relaxare și chiar o biserică din lemn – aflată în acest moment în construcție.

Cristina și Dan Flesariu

Clădirea Fermei (aici am fost cazați noi într-o suită cu 2 dormitoare)

Cum am trecut puntea

Ajunși în Varlaam, ultimul sat cu semnal de telefon, am contactat-o pe Cristina ca să știe și să trimită pe cineva să ne aștepte cineva la podul de lemn peste râu. De aici, șoseaua devine un soi de off road, pentru că este de fapt vechiul drum forestier care duce pe Penteleu. Se pare că, mai demult, pe aici era traseul unei mocănițe.

Ajunși la pod, am parcat alături de alte câteva mașini. Un lucrător de la Fermă, echipat cu o roabă, ne-a întâmpinat zâmbind și ne-a rugat să punem tot bagajul acolo, în roabă. Puntea de lemn care face legătura cu Ferma, peste râul Bâsca Mare, mi-a dat fiori. Și nu glumesc, pentru că am rău de înalțime de când mă știu. Puntea este din scânduri de lemn, cu laterale din plasă de sârmă și se clatină sub pașii noștri.

Podul de lemn care asigură accesul

Am trecut doi câte doi, pe rând, eu cu fetița de mână, soțul – cu băiatul. Nici nu știu cum am trecut, am evitat să mă uit în jos la râul care curgea cu repeziciune printre pietrele mari și am ținut strâns copilul de mână, încurajându-mă singură ca să nu o fac și pe ea să se teamă.

O dată ajunsă pe partea celalaltă, am scăpat de frică. Dar și de stres, de griji, de scroll-ul nesfârșit și, în general, de tot ce ne ocupă timpul și ne toacă nervii.

Căminul nostru de weekend

Ajunși în perimetrul Fermei, am fost impresionată de spațiul imens pe care se desfășoară. Căsuțele de cazare sunt dispersate, astfel încât să te bucuri de intimitate, ba unele au și o curte mică, împrejmuită, ca să te simți cu adevărat în universul rural. Dacă ai dubii despre mutatul la țară, ai putea proba aici traiul simplu, rural.

Noi am fost cazați într-o clădire cu mai multe suite și am avut un mic apartament cu 2 dormitoare, baie și hol, la mansardă. De la scara clădirii am fost întâmpinați de o doamnă care ne-a condus și ne-a prezentat camera.

De cum pășești pe hol, trebuie să te descalți – regulile casei: nu se intră încălțat în camere :). Așa că pantofii turiștilor stau aliniați sub o bancuță de lemn, la intrare pe hol.

O a doua regulă a casei: nu se încuie ușile! Și asta pentru că se consideră că musafirii sunt oameni de calitate, care știu să prețuiască intimitatea și bunurile celorlalți. Aveam aparatul foto, laptopul, portofelele și totuși nu ne-am făcut griji că ar putea dispărea ceva, zi sau noapte, cât timp nu am fost în cameră. Și pe timpul zilei nu cred că am stat înauntru mai mult de o oră, însumat.

Micul apartament era foarte frumos amenajat, simplu, cu multe elemente tradiționale, mult lemn, obiecte vechi recondiționate și readuse la viață sau noi, dar în stil țărănesc (cum era de pildă chiuveta de la baie improvizată dintr-o copaie de lemn), motive florale pictate pe perete, covoare țesute și cărți pe noptieră, în caz că ți-ai uitat acasă lectura de vacanță.

În seara de vineri, când am ajuns, am făcut cunoștință și cu una dintre gazdele noastre, Cristina Flesariu, care, conform regulii de rotație stabilite între cei 4 parteneri, superviza activitatea Fermei în acel weekend. Caldă, zâmbitoare și deschisă la discuții, Cristina ne-a răspuns tuturor curiozităților legate de Fermă și de traiul în zonă.

Restaurantul și mâncarea

Fiind un loc izolat, cu ultima bucată de drum destul de dificil de parcurs (parte a drumului forestier) și nefiind într-o zonă foarte dezvoltată turistic, servirea mesei la Fermă este cam subînțeleasă.

Locul în care se servea masa era intitulat “Cârciumă” și avea, de asemenea, un stil rustic, cu lemn și elemente de decor tradiționale. Un bufet mare te întâmpina dimineața cu felurile pentru micul dejun. În spatele clădirii era o terasă cu câteva mese de lemn, astfel că puteai lua masa și în aer liber, după preferință.

Meniul este tradițional românesc, cu mâncăruri simple, ingrediente din producție proprie (când sezonul o permite) și locale. Angajații furnizează și ei o parte din gospodăriile proprii o parte din produse (de exemplu, ouă, păsări, zacuști), ceea ce aduce un dublu beneficiu: îi ajută și pe ei să își valorifice munca, iar turiștii au parte de o hrană curată, din partea locului.

Lângă restaurant erau câteva zone cultivate cu plante aromatice (tarhon, leuștean, pătrunjel, cimbru, rozmarin), iar în peregrinările noastre prin Fermă am văzut loturi cultivate cu căpșuni și zmeură.

Micul dejun este de tip bufet și ai la dispoziție o varietate impresionantă de feluri pentru toate gusturile: lapte proaspăt, unt, dulcețuri de câteva feluri, miere locală, platouri cu brânză de capră și de vacă (mai proaspătă sau mai maturată), șuncă, pastramă, măsline, omletă, ouă fierte, pate făcut în casă, icre, salată de vinete, legume (roșii, castraveți, ardei), cereale, fructe proaspete de sezon (noi am avut noroc de căpșuni), boluri individuale cu griș sau orez cu lapte. Ca băuturi, am avut de ales între ceai, cafea, apă plată sau apă infuzată cu lămâie.

Prânzul și cina au aperitiv, fel principal și desert și la fiecare am avut la dispoziție câte 2-3 feluri din care să alegem (mai puțin desertul, care era unic). În timpul sejurului, noi ne-am delectat cu tocană de cerb cu mămăligă (cerbul provenea din vânat chiar din pădurile din zonă), fasole bătută cu ceapă călită deasupra – o bunătate, mămăligă cu brânză și smântână, ciorbă de fasole cu afumătură și tarhon, supă de curcan cu găluști, rață pe varză, ied la ceaun, ciulama de ciuperci cu carne de curcan și mămăligă, cârnați, păstrăv la cuptor, ceafă de porc cu piure/legume la tigaie, zacuscă.

Mâncarea a fost atât de îndestulătoare că la un moment dat am renunțat să mai luăm și aperitiv pentru că nu îl mai puteam mânca. Copiii, destul de mofturoși după cum îi știm, și-au găsit și ei ceva preferat între variantele oferite, iar la masa de dimineață s-au bucurat de unt, lapte cald și ouă (atât omletă, cât și ou fiert). Pâinea este făcută în casă și e tare bună!

Costurile pentru pensiune completă sunt: 65 euro de adult / zi, 32 euro pentru copil 4-12 ani /zi, 16 euro pentru copil 1-3 ani / zi.

Un sat în miniatură

În funcție de câți membri ai familiei sunt, de buget sau de preferințe, pur și simplu, poți alege din cele 17 unități de cazare existente în acest moment. Casa Mare – fosta casă de familie inițială, are 4 dormitoare și este cea mai mare unitate de cazare.

Alături de ea se află Căbănuța, cea mai mică dintre căsuțe, cu doar o cameră. Sunt apoi căsuțe de diverse mărimi și stiluri tradiționale, inclusiv o Casă Maramureșană. Multe dintre ele au nume provenite de la meșteșugari: Casa Tâmplarului, Casa Berarului, Casa Olarului, Casa Fierarului, Casa Pietrarului.

O clădire găzduiește atelierele, iar o alta este dedicată olăritului.

Fostul restaurant (cât Ferma avea mai puțin oaspeți) este un loc de reuniuni mai mari sau de relaxare, purtând, în mod hazliu, numele de Birt.

Spa-ul țărănesc de tip ciubăr, alături de cameră de saună.

Iar pe deal, în spatele Casei Mari, se află în construcție o bisericuță de lemn, care aparține Parohiei Varlaam, și care, spera ctitorii, să fie finalizată și sfințită anul viitor.

Activități pentru cei mici și mari cât este Ferma de mare

Bineînțeles, cum am ajuns, noi adulții ne-am plimbat și am admirat priveliștea, iar copiii au făcut ce știu ei cel mai bine: s-au cocoțat peste tot și s-au jucat cu toate animalele ieșite în cale – imediat au ochit doi căței (cu nume simpatice: Pluto și Hapo) și vreo 4 pisici, care ne-au dat târcoale cât am luat masa afară, la terasă.

Nu prea ai cum să te plictisești, domeniul fiind atât de mare și plăcut plimbării. Găsești pe alocuri și harta Fermei ca să fie mai ușor să reperezi diferite obiective. Copiii ochiseră o tiroliană (de fapt erau două, dar funcționa doar cea pentru copii mici) și o trambulină. Cu această ocazie, am mai descoperit un mini teren de fotbal pe iarbă, o masă de ping-pong, o țintă pentru tras cu arcul, câteva leagăne și balansoare.

Cei mari se puteau opri în zona de relaxare – o zona mare cu șezlonguri puse la soare, buturugi, un mic foișor și un loc pentru foc de tabără. Mai sus, pe un mic deal, se afla zona de Spa tradițional, adică un ciubăr cu apă sărată și o saună mică, din lemn, alături. Acestea se puteau rezerva, la cerere. Nu am apucat să vedem cum este de data aceasta, poate data viitoare.

Peste tot găseai locuri în care te puteai așeza și odihni, fie că erau bănci din lemn, leagăne mari (încăpeam cu toții într-unul) sau pur și simplu iarbă pe care îți așezai pătura (ți-o ofereau tot ei dacă nu aveai de acasă).

Pentru perioada verii, pe malul râului Bâsca Mare este amenajată o zonă de plajă, unde poți sta la soare sau chiar intra în ochiurile de apă formate între pietrele mari care străjuiesc cursul apei. Mesteceni umbroși, puțin nisip și iată un loc perfect pentru zilele călduroase de vară.

În afara programului pe care ți-l puteai face după bunul plac, exista și un program cu o serie de activități pe care, de regulă, le considerăm dedicate celor mici, dar despre care Cristina mi-a mărturisit că sunt gândite a fi și pentru adulți, deopotrivă. Și, la o adică, de ce nu? Când ai meșterit ultima oară ceva cu propriile mâini? 🙂

Înainte să ajungem noi, vineri, avusese loc un atelier de pregătit turte. Sâmbătă a fost o zi plină și am încercat să ajungem la toate activitățile. Dimineața, am fost cu copiii la un atelier de împâslit lână, ținut de Rodica Pătrașcu (citește interviul cu ea despre arta de a împâsli lâna). Puteau participa doar 4-5 copii o dată, așa că atelierul s-a făcut în mai multe runde. La finalul aelierului, fiecare participant făcuse o floare din lână împâslită.

La ora 15 a fost drumeție cu caprele pe drumul lor obișnuit de păscut, pe dealul din spatele Fermei, spre pădure. Cu mic, cu mare, copii și părinți, au luat drumul în urma caprelor și au trăit o experiență ancestrală, dar străină celor mai mulți dintre noi.

La 16.00, a avut loc atelierul de fierărie. Un om din sat, deprins cu meșteșugul fierăriei, a demonstrat în fața noastră tehnicile străvechi de lucru cu fierul, folosind foale și lovituri cu barosul în fierul înroșit în foc, arătându-ne cum se făceau potcoavele pentru cai. Fiecare copil a plecat acasă cu o potcoavă făcută direct sub ochii lor, norocul fiind dat nu numai de simbolistica potcoavei, ci și de șansa de a vedea cu ochii lor un meșteșug din vremuri de demult.

În cadrul Fermei, mai sunt un atelier de tâmplărie, unul de țesătorie și altul de olărit, dar care nu au fost în program pe perioada șederii noastre.

Seara, Albert a participat și la mulsul caprelor și a băut din laptele proaspăt muls chiar acolo. Simina nu a avut curaj (încă).

Animalele din fermă sunt una din atracțiile majore pentru copii și le vor ocupa mare parte din timpul zilei. Cel puțin, la noi așa a fost: de la mângâiatul caprelor și iezilor la hrănitul iepurilor, de la observarea unor broscuțe într-un bazin cu apă la dat tîrcoale pe lângă țarcul cu păsări (găini, rațe, curcani), de la zmotocit pisici la alergat cu/de căței.

Seara se sâmbătă s-a încheiat cu un foc de tabără, muzică, gogoși și cacao cu lapte, dans, socializare și voie bună.

Păstrarea moștenirii trecutului

Poate mai mult decât confortul și localizarea într-un colț feeric de natură sălbatică, la Ferma de sub Penteleu m-a impresionat efortul inițiatorilor de a recupera din comorile trecutului, de la obiecte vechi (mobilă, covoare, decorațiuni, unelte și ustensile casnice, chiar și un car cu boi a fost salvat și transformat ca masă) la meștesugurile străvechi, ideea de trai simplu (sigur, nerenunțând la confortul băii în casă sau a apei calde) și mâncarea autentică, folosind pe cât posibil, ingredientele locului.

Cristina mi-a mărturisit că aceste ateliere și activități din cadrul Fermei, pe lângă scopul de distracție și de învățare de lucruri/deprinderi noi, au avut un obiectiv mai generos și mai apropiat de suflet. Au fost o formă de a salva de la uitare meșteșuguri care sunt din ce în ce mai rar practicate de oameni pe care cu greu îi mai găsești să le înfăptuiască.

Și toate acestea plecând de la un numitor comun pe care îl au cei 4 parteneri, deși își trag obârșia din zone diferite (Alex este din Buzău, Cristina din Galați, Valerica din Tulcea, iar Dan este ardelean): toți au copilărit la țară și au iubit simplitatea vieții rurale, așa cum au simțit-o și au văzut-o prin intermediul bunicilor lor.

Cristina spune că experiența pe care vor să o ofere turiștilor veniți aici este “să simtă viața de la țară, care este o viață mai simplă, mai conectată cu natura, iar oamenii să se regăsească pe ei înșiși, să își regăsească familia, să socializeze“.

Oamenii locului

O dată cu dezvoltarea Fermei, care s-a realizat treptat, a fost necesară angajarea mai multor oameni care să ajute la funcționarea întregului angrenaj presupus de un proiect de anvergură cum este acesta. În acest moment sunt angajate 20 de persoane, toți fiind localnici din satele învecinate, cărora li se asigură dimineața și seara transportul.

Cristina povestește că de când s-au angajat la ei, oamenii și-au schimbat mentalitatea, au învățat să lucreze în echipă și au învățat să își ia un angajament pe termen lung. Și asta e o mare diferență față de modul în care erau ei obișnuiți să trăiască, bucurându-se de ceea ce au câștigat la momentul actual și lăsând ziua de mâine în voia sorții.

Întâmplarea face ca pe una dintre doamnele de la servire să o cheme tot Simina, ca pe fetița noastră și ce tare s-a bucurat și s-a mirat, totodată, că nu mai auzise pe altcineva cu acest nume 🙂

De final

Ne-am urnit la drum duminică după-amiază, după alte plimbări pe la animale, pe malul râului, prin pădure, urcând și coborând pantele care înconjoară Ferma. Ne-am luat rămas bun de la Cristina și Dan cu gândul că vom reveni pentru altă reîntoarcere la simplitate și natură.

fotografii: Andreea Mira

Andreea Mirahttps://andreeamira.ro/
Creatoare de povești scrise și vizuale. Fotografă de food (aruncă un ochi pe www.instagram.com/andreea.mira), food blogger @www.infarfurie.ro și profesionistă în comunicare cu peste 15 ani de experiență. Sunt mamă a doi copii minunați care mă ajută adesea să văd lumea cu alți ochi. Îmi place să beau cafea, să alerg dimineața, să admir case vechi și să descopăr poveștile celorlalți.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here