Nu ai cum să nu îndrăgești, instantaneu, frumoasele imprimeuri textile create cu migală și talent de designerul Iulia Groves. Ți se deschide în față un univers delicat, în culori pastelate, în care predomină motivele vegetale și florale.
Iulia este din Craiova, iar din 1995 s-a mutat cu familia în București. A avut mereu o înclinație nativă către grafică și design, de aceea a și ales Facultatea de Arhitectură, secția Design, urmată de un master în Design de produs.
După facultate, a lucrat ca freelancer în branding, în principal dezvoltând proiecte de identitate vizuală și, în paralel, s-a concentrat pe dezvoltarea colecțiilor de imprimeuri digitale.
La devenirea Iuliei ca antreprenor a contribuit și maternitatea, care a venit ca o perioadă de reflectare asupra vieții și profesiei pe mai departe. Iar din 2019 lucrează exclusiv în sfera designului textil și a designului de imprimeuri.
Află povestea Iuliei Groves și descoperă-i creațiile artistice sub forma imprimeurilor textile care înfrumusețează case și încântă inimi.
Curatorialist: Cum a devenit Iulia designer și când a apărut sâmburele acestei pasiuni devenită profesie?
Iulia: Curiozitatea pentru designul de imprimeuri a apărut în timpul facultății, când căutam să îmbin rigorile unei educații din sfera designului și arhitecturii cu experimente artistice inspirate din lumea organică. Atunci am început să mă documentez, să citesc despre designeri de imprimeuri, să înțeleg cum se construiește un print repetitiv.
Aproape tot timpul liber rămas după facultate era dedicat proiectelor mele de printuri și experimente cu textile. Așa a început tot, desi munca exclusivă în designul de imprimeuri avea să se întâmple mult mai târziu, după aproape 10 ani. Numele “Month of Sundays’ vine și de la această idee de răbdare și așteptare, că toate se vor întâmpla exact la timpul lor.
Care sunt, în viziunea ta, principalele trăsături pe care ar trebui să le aibă un bun designer?
Un designer bun trebuie să știe cum să înceapă și când să termine un design.
Ce te inspiră în procesul creativ și cum se desfășoară acest proces de creație?
Mă bazez mult pe instinct și încerc să mă ghidez folosind propriile mele valori și sisteme de lucru dobândite de-a lungul timpului. Deci pot spune că inspirația vine atât din afară cât și din interior.
Pentru fiecare colecție nouă de imprimeuri, munca începe cu multe ore de documentare și ordonare a informației. Adun, într-un mod aproape obsesiv, diverse texte, imagini, gânduri, culeg idei plimbandu-mă prin grădini botanice și muzee, strâng tot ce mă leagă vizual de tema colecției. Apoi aleg instanțe pe care le descompun și le regândesc într-un nou context. Atât spațiul urban, cât și lumea botanică sunt surse fascinante de inspirație.
Colecțiile gândite de mine mă poartă pe aleile Grădinii Botanice, pe holurile Muzeului de Geologie sau printre paginile unui album filatelic descoperit într-un anticariat.
Ce te-a făcut să te apropii de linogravură și să adopți această metodă de design?
Linogravura este, în primul rând, un proces artistic, o tehnică de reproducere a unei schițe pe hârtie sau material textil. Este un proces organic, fluid, se schimbă în funcție de textura materialului imprimat, de proporții și de poziționare. Imprimarea manuală vine în completarea procesului artistic prin care creez imprimeuri, la baza cărora se află instanțe repetitive.

Am învățat să imbrățișez și să apreciez caracteristicile spontane și imperfecte ale imprimării manuale și le consider esențiale pentru livrarea unui mesaj autentic.
Care sunt avantajele și neajunsurile unei meserii creative în România?
Cum fiecare oraș este diferit, nu aș știi să generealizez la nivel național, dar pot să spun ce se întâmplă pe plan local. Bucurestiul este un oraș cu o comunitate creativă mică, iar acesta este cu siguranță un avantaj. Everyone knows everyone și, de cele mai multe ori, oamenii se ajută intre ei.
Un mare dezavantaj, însă, este lipsa unui suport real și consecvent din partea administrației și a instituțiilor în ceea ce privește taxele și impozitele și programele de finanțări.
Ce reprezintă designul pentru tine, cum l-ai defini?
Design înseamnă în primul rând o idee, o intenție. Apoi tot ce urmează pentru a materializa gândul inițial. În mod ideal, ar trebui să funcționeze ca o punte intre artă și viața de zi cu zi. Astfel designerul trebuie să fie cel care găsește și întreține echilibrul dintre estetic și funcțional.
Care este semnificația numelui pe care l-ai ales pentru colecția „Month of Sundays”? Care este semnificația zilei de „duminică” pentru tine?
Pentru mine, Month of Sundays îmbină noțiuni de rigoare cu indulgență, de muncă și pasiune pentru frumos. Daca ar fi să scoatem din context, ziua de duminică mă duce cu gândul la răgaz, timp pentru apreciere și recunoștință.
Linogravura este un proces care implică o mare resursă de timp, un proces bine definit: se începe cu o idee – o schiță, care se transfera pe blocul de linogravură, se gravează cu dălți, se imprimă manual pânza, care mai apoi trebuie lăsată la uscat pentru fixarea cernelii în țesătură. De aici semnificația numelui “Month of Sundays” drept timp îndelungat.
Ești antreprenor, creativ, soție și mamă. Cum reușești să jonglezi cu toate responsabilitățile pe care le implică fiecare dintre aceste roluri?
Atunci când am devenit mamă am simțit o frânare a ambițiilor și proiectelor din sfera muncii mele. Mi-a luat mult timp să gestionez frustrările și să accept că doar pentru că există o mișcare permanentă în munca noastră, nu inseamnă că mișcarea este neapărat într-o direcție creativă bună.
Această încetinire a carierei, impusă de venirea primului copil acum 8 ani, a adus cu sine o explorare lentă și fără un scop precis, lasând loc unor pasiuni care până atunci nu își găseau locul în ziua mea de lucru.
Așa am început un proiect dedicat comunității de femei creative din București și tot atunci s-a întors curiozitatea pentru designul de imprimeuri, apărută în facultate și neexplorată suficient până în acea perioadă. Să îți acorzi timp și spatiu pentru proiecte inițiate de la sine este un privilegiu pentru orice designer și maternitatea m-a ajutat să privesc munca mea în ansamblu.
Tot maternitatea m-a ajutat să fiu mai selectiva în abordare, poate chiar mai eficientă și, cu siguranță, mai recunoscătoare pentru munca și parcursul meu de-a lungul timpului.

Ce te apropie de modelele vegetale/florale pe care le regăsim cel mai des în printurile pe textile pe care le creezi?
Îmi vine în minte ce a spus odată Agnes Varda – “If we opened people up, we’d find landscapes.” Și eu încerc să redau, cât pot mai bine, ce este în interiorul meu.
Ce proiecte sau colaborări de design au fost cele mai inspiraționale și mai pline de satisfacții pentru tine?
Un proiect tare drag mie a fost realizat alături de Mădălina Teler, (De Ceramică), designer ceramist. Împreună am gândit un proiect de iluminat, care să aducă împreună elemente de sine stătătoare din atelierele noastre textile printate şi obiecte din ceramică. Aşa au apărut două lămpi, care au la bază boluri şi vaze din ceramică şi abajururi din în printate manual.
O amintire frumoasă din această colaborare este de când am sosit în atelierul ei cu materialele mele imprimate și ne-am dat seama că folosim nuanțe de culori similare, astfel că puse împreună, obiectele noastre se potrivesc fară efort.
Care ar fi sfatul pe care ți-ai fi dorit să îl știi când erai la început de drum și pe care l-ai da unui tânăr aspirant la o carieră în domeniu?
Să facă lucruri cu bucurie și cu atenție pentru armonie și frumos.
Cum decurge o zi tipică din atelierul tău?
Lucrez chiar deasupra bucătăriei mele, un spațiu care în 1950 era camera-spălătorie a clădirii în care locuiesc. Este un loc mic, transformat în atelier, la doi pași de Cișmigiu, în care am tot ce îmi trebuie. Chiar și o chiuveta de fontă montată aici încă de la construcția clădirii, încă funcțională. Ajung aici de obicei dimineața, unde printez manual țesăturile din in, lucrez la imprimeuri noi sau pregătesc comenzile primite în timpul săptămânii.
În funcție de ajutorul pe care îl am cu copiii, unele zile se termină mai devreme, altele se lungesc și uneori este timp pentru un ritual creativ: timp de 10 minute și folosind rămășițe din blocurile de linogravură rămase de la alte proiecte, creez câte un print repetitiv, pe care îl arhivez într-un caiet. Singura regulă este să fie repetitiv și să se încadreze în 15 x 15 cm. Uneori schițe din aceste caiete ajung să fie baza unor printuri mai complexe, alteori mă bucur de procesul creativ spontan fară o miză reală.
Care ar fi un pattern de design care ar exprima cel mai bine starea ta de spirit de astăzi?
Oricând – printul Unikko de la Marimekko, foarte echilibrat și optimist.
Ai vreo poveste mai aparte legată de creațiile tale pe care ne-ai putea-o împărtăși?
Unul dintre cele mai apreciate printuri făcute de mine a pornit de la o sămânță căzută dintr-un copac la picioarele mele. Mi-a plăcut așa tare încât am păstrat-o și am transformat-o într-un imprimeu digital. Totul s-a întâmplat spontan, în câteva ore și chiar dacă a trecut mult timp de atunci, îmi place tare și nu aș schimba nimic la printul final.
Dacă printurile tale ar avea asociată o melodie, care ar fi aceea?
Ce spun copiii tăi despre munca ta? Le place să petreacă timpul cu tine în atelier, să se uite la ceea ce faci?
În general, copiilor le place să fie incluși în orice fac adulții, așa că încerc să îi țin aproape în activitățile mele din casă și din atelier. Uneori, îi ghidez să își imprime singuri ideile lor pe prosoape de bucătărie, iar această experiență îi ajuta să înțeleagă mai bine ce fac eu când sunt departe de ei, dar și să aprecieze conceptul de munca și lucrul făcut cu mâinile lor.
Care a fost printul sau creația care a fost cea mai apropiată sufletului tău, care a avut o semnificație specială?
Nu am un print preferat, toată munca mea este o manifestare a spiritului meu, a trăirilor și a gândurilor mele.
Ce ai frumos astăzi?
Acest print cu o ciupercă stridie.
Fotografii: arhivă Iulia Groves