Pe Cristina-Mina Dalea am descoperit-o întâmplător, pe un grup de Facebook pe tema mutării la țară. Postase, pe scurt, despre mutarea ei în satul în care a copilărit, cu o bucurie și un entuziasm molipsitor. M-a cucerit și am contactat-o pentru a-i cere să ne dezvăluie pe îndelete ce a mânat-o să se întoarcă la „rădăcini” și ce curs a luat viața ei acum.
Cristina s-a născut în Râmnicu Vâlcea, a copilărit într-un sat la poalele munților Făgăraș, s-a mutat apoi în București unde a locuit timp de 20 de ani, iar anul trecut a decis să se mute în casa bunicilor în care și-a petrecut copilăria pentru a o termina de renovat, iar în acest moment locuiește în comuna Cristian de lângă Brașov.
Profesional vorbind, Cristina este Leadership & Transformational Coach, având o experiență de 15 ani în leadership, din care aproape 10 ani în domeniul tehnologiei (având de-a lungul timpului diverse roluri de Senior Manager și Director al unor echipe globale în cadrul companiei Oracle).
Iubește natura, îi place să fie un explorator al lumii și al frumosului, este pasionată de oameni, de auto-descoperire și de învățare. Prețuiește relațiile cu cei dragi mai mult decât orice și are ca valori personale: sănătatea, libertatea, autenticitatea, familia și prietenii.
…
Acest articol face parte dintr-o serie dedicată celor care au luat decizia de a lăsa orașul pentru a se muta la sat. Ce i-a determinat să facă acest pas, cum s-au integrat în comunitatea rurală, cum decurge noua lor viață, ce urmări a avut în plan personal sau profesional acest shift, veți afla din interviurile seriei.
…
Curatorialist: Când ai luat decizia de a te muta la țară? Care au fost circumstanțele care te-au motivat să faci acest pas?
Cristina: Am locuit dintotdeauna la oraș și, în ultimii 20 de ani, în București. Cei ce mă cunosc știu cât de mult iubesc natura și să călătoresc. Cu orice ocazie, fugeam din Bucureștiul aglomerat și poluat. Simțeam că nu e locul meu acolo, dar nu puteam sa îmi închipui o “altfel” de viață. Până anul trecut!
M-am mutat din București direct la poalele munților Făgăraș, în satul în care am copilărit și unde îmi petreceam vacantele, in Casa Bunicilor din Ucea de Jos. Nu a fost o mutare plănuită, ci s-a întâmplat în urma unei schimbări profesionale neprevăzute și a pandemiei. Acestea m-au determinat să plec la Ucea ca să continui să lucrez la casă și curte în iunie anul trecut.
Mă simt foarte norocoasă să am prieteni minunați ce mi-au fost alături și care și-au luat timp liber ca să lucreze împreună cu mine la casă: ușile sunt recondiționate împreună cu un prieten pasionat de tâmplărie, mobila din casă e montată împreună cu prietenii mei de la București și doi prieteni dragi din copilărie etc.
Viața mea înainte să mă mut la țară era o viață urbană, in timpul săptămânii petrecând multe ore la corporație și, după job, întâlnindu-mă cu prietenii, jucând tenis sau urmând diverse cursuri/ workshopuri de fotografie, mindfulness sau meditație. Iar în weekenduri și vacanțe fugeam din București cât mai departe, în țară sau în multe locuri faine din lume. Așa am călătorit prin toata Europa, India, Thailanda, Maroc, Islanda etc. Eram într-o fugă constantă de tot ceea ce reprezenta Bucureștiul, mai puțin prietenii dragi, cei ce îmi lipsesc mai mult acum.
Nu-mi mai vine să fug din viața mea de acum. Ci aș sta în ea, să mă bucur de tot ceea ce trăiesc, de a locui la casă, de a ieși in curte să-mi iau lemne să fac focul în sobă, să culeg mere și pere din curte, să ies pe poartă și să pot să alerg prin sat fără să trebuiască să fac nu știu cât până la un parc.
Îmi place la nebunie că sunt aproape de natură, că muntele e lângă mine și că mă pot urca pe bicicletă și să dau o tură cu bicicleta sau să urc pe munte într-o tură scurtă, uneori și în timpul zilei. Anul acesta, în iarnă, am mers cu iubitul meu la ski de tură noaptea și este un sentiment fantastic să te urci in mașină și în 15 min să fii în Poiană, să urci pe skiuri noaptea până pe Postăvaru, să cobori și până la 10 seara să fii deja acasă. Mă simt mult mai liberă! Ca în copilărie :).
Care a fost satul în care te-ai mutat și de ce ai făcut această alegere?
Ucea de Jos, județul Brașov, Țara Făgărașului. M-am mutat aici pentru că aici aveam casa bunicilor, casa în care s-au născut bunicul și tatăl meu și unde am copilărit. În plus, începusem să renovez casa în care au locuit bunicii mei și cea în care am copilărit cu scopul de a petrece mai mult timp în vacanțe și în weekenduri cu prietenii.
Care a fost de-a lungul vremii relația ta cu satul și viața rurală?
În copilărie, relația cu satul și viața la tara a fost una foarte apropiată. Aici mi-am petrecut vacanțele și este locul ce mă leagă cel mai tare de copilăria mea. Scăldatul în bulboaca de la râu, plimbările cu bicla, speriatul cu lămpașul, jocurile de pe uliță, culesul de cartofi toamna și strânsul fânului sunt unele din cele mai frumoase amintiri ale copilăriei mele fericite de aici. Aici am simțit că sunt liberă cu adevărat.
Însă am pierdut aceasta legătura o dată cu terminarea facultății și viața la București, venind din ce in ce mai rar și alegând să petrec weekendurile și vacanțele în locuri din țară sau lume, explorând mult.
Poate că am avut nevoie de această perioadă ca apoi să încep încet-încet, fără să îmi dau seama, să mă întorc la rădăcini și să nu mai caut doar să fug din București, ci să îmi aleg o altfel de viață, mai cu sens, la sat, acolo unde mă simt în mediul meu, mai aproape de natură și alături de oameni faini.
Cum ai defini satul românesc? Cum îl percepi în prezent?
Satul românesc pentru mine este locul unde ne reîntoarcem la noi, la legăturile cu pământul, cu strămoșii, cu timpul mai molcom al zilei și în care nu mai alergăm după “a avea”, ci ne reîntoarcem la “a fi”. Este adevărat că, probabil, această percepție pot să o împărtășească doar cu cei ce au trăit o viață urbană și apoi, conștient, au ales-o pe cea rurală.
Spun asta pentru că observ că pentru cei ce au locuit dintotdeauna la sat e mult mai greu să se bucure de ceea ce eu mă bucur. Pentru ei este un fel de a fi axat mai mult pe gospodărire, pe a face ce trebuie, fără a se bucura, de exemplu, de masa de prânz luată afară, în curte, la umbra viei vara, in loc de în casă.
Satul românesc poate nu mai este la fel de viu ca în copilăria mea, când viața străzii era minunat de frumoasă și animată de căruțe cu fân, de ciurda de vaci și bivoli ce venea în fiecare seară pe uliță, de bătrânii ce stăteau de vorbă la porți și, mai ales, de copiii la joacă.
Este însă într-o transformare și cred că cei ce ne reîntoarcem la sat putem contribui foarte mult ca această transformare să fie în bine.
De exemplu, eu, la Ucea, înainte să pornesc la drum cu Casa Bunicilor, cei cu care am vorbit din sat, deși m-au încurajat, au fost și foarte sceptici, considerând că poate nu e un sat suficient de turistic. Văzând însă cum merge și-au dat seama că s-au înșelat și, așa, niște mituri s-au spulberat, dând mai mult curaj oamenilor să încerce.
Și cred că încă mai putem vorbi de autenticitate. În satul în care am copilărit și în cam toată Țara Făgărașului, încă se mai păstrează tradițiile de Crăciun, cu ceata ce vine și colindă din casă în casă, obicei ce face parte de câțiva ani din patrimoniul universal UNESCO. Această tradiție e reprezentativă pentru satul din Țara Făgărașului și e simbolică pentru conceptul de ospitalitate, de a-ți deschide poarta și a-i primi cu sufletul deschis în curte și în casă pe cei care te colindă și îți urează de bine.
Cum a fost procesul de integrare în viața satului? Ți-a fost mai ușor fiind satul copilăriei tale?
Vecinii mei sunt niște oameni minunați și le sunt recunoscătoare. M-am simțit primită cu multă căldura și am primit tot sprijinul de care aveam nevoie din partea comunității. Vecina mea, Nico, și prietena mea din copilărie este omul pe care mă pot baza întru totul și care mă ajuta cu oaspeții atunci când nu sunt eu aici. Soțul ei, Marian, este un meșter priceput cu care fac acum terasa și recondiționez poarta veche de lemn.
Prietenul meu din copilărie, Dodo, m-a ajutat tot timpul cu lucrările din curte. Vecinul meu, Gilu, îmi mai găsește oameni care să mă ajute cu diverse lucrări prin curte și mă ajută și el. Să nu mai zic că, mai ales la început, tot primeam de toate de la vecinii mei: dulcețuri, rachiu, cartofi din curte, gogoși, mâncare. Când am avut Covid în iarnă împreună cu iubitul meu și am stat în carantină 2 săptămâni, în ziua de Crăciun, tanti Marioara ne-a lăsat mâncare pe fântâna dintre casele noastre, prietenii mei din copilărie, Dodo și Tela ne-au făcut cumpărături. Și pot continua :).
Dacă ai un loc care spune ceva sufletului tău, un loc unde ai copilărit, unde te-ai simțit ca nicăieri în altă parte, întoarce-te acolo.
Viața la țară nu este însă numai feerică, ci implică să lucrezi mult mai mult afară, la curte, la casă. Tot timpul e ceva de făcut. Partea bună e că așa faci clar mai multă mișcare, stai afară mai mult, în natură. Mie mi s-a părut important și felul în care te integrezi în comunitate. Nu am avut niciodată pretenția să fiu ajutată, ci am fost recunoscătoare pentru fiecare ajutor primit cât de mic și fiecare cuvânt de încurajare.
S-au potrivit așteptările pe care le aveai despre viața rurală cu ceea ce este în mod real?
Aș spune că este mult mai bine decât mi-am imaginat. Cred că de multe ori ne temem de ceea ce nu cunoaștem și ne creăm în mintea noastră o imagine bazată pe frică și nu pe ceea ce ne dorim. Cu toate greutățile și îndepărtarea de prieteni, sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am primit la schimb: iubitul meu pe care l-am cunoscut anul trecut pentru că m-am intors aici, la Casa Bunicilor, prietenii din copilărie de care m-am reapropiat, oameni noi frumoși pe care i-am descoperit, o viață pe care simt că o trăiesc mai mult zi de zi, fără să mai stau în așteptarea weekendului.
Ce îți place cel mai mult la viața rurală? Dar cel mai puțin?
Cel mai mult îmi place aproprierea de natura și liniștea. Mă bucur mult mai mult de viață. Simt că trăiesc!
Am văzut cum au înflorit pomii primăvara, cum s-au scuturat de flori, cum a crescut iarba în gradină și a trebuit cosită, am simțit mirosul de fân proaspăt, am cules merele și strugurii ca să fac suc, am privit din curte stelele în atâtea nopți, m-am plimbat cu bicla pe câmpuri, am mirosit narcisele sălbatice din dumbravă, am făcut focul în șemineu și m-am bucurat de seri liniștite cu un pahar de vin roșu sau un ceai cald de plante culese din împrejurimi, am pregătit cina în curte până toamna târziu și m-am bucurat de reîntâlnirea cu prietenii din copilărie.
Cel mai puțin cred că îmi plac oamenii din structurile de stat care nu mai caută soluții pentru satul lor și care se uită foarte mult doar la propria bunăstare. Mi-ar plăcea să văd mai multa implicare și din partea oamenilor din sat cu privire la satul lor și la ceea ce își doresc și mai multa încredere că putem schimba ceva pentru că putem.
Îți lipsește ceva din viața urbană? Dacă da, ce anume?
Îmi lipsesc prietenii din București cel mai mult. În afară de asta, nu sunt multe alte lucruri – poate doar să ies în oraș din când în când la un restaurant sau o cafenea sau să particip la evenimente culturale. Dar pot să fac asta oricând vreau mergând în Sibiu sau în Brașov, acum de când locuiesc în satul Cristian de lângă Brașov. Sibiul și Brașovul sunt orașele mele preferate din România si mă consider norocoasă să am Casa Bunicilor între aceste două orașe si să locuiesc acum lângă Brașov.
Cum este o zi tipică din viața ta, la sat?
O zi tipică a mea presupune activități în aer liber – ori în curte (să tund iarba vara, de exemplu) ori în sat – ies la alergat de cel puțin 2 ori pe săptămâna sau să merg la plimbare până în centrul satului 🙂 și să-mi fac si niște cumpărături de la magazinul din sat. Este extraordinar să pot ieși din casa și să încep să alerg. Nu trebuie sa mă urc în mașină și să mă duc pana într-un parc, să pierd nu știu cât timp pe drum sau să alerg printre noxe. Și, de când locuiesc aici, fac săptămânal drumeții, pe jos sau cu bicicleta și nu prea trece săptămâna fără sa urc pe munte sau să fac o drumeție prin pădure.
Pe lângă asta, restul ține mult de viața mea profesională ce implică să lucrez de la birou în casă, având sesiuni de coaching și mentoring cu clienții, lucrând la promovarea Casei Bunicilor sau învățând pentru psihologie, unde sunt studenta în anul I, la 20 de ani distanta de prima mea facultate :). Însă și de la birou, din casă, viața mea s-a schimbat pentru că am parte de multa bucurie când stau la birou și mă uit pe geam și văd curtea, văd mult verde, pomi, flori sau alte case și sunt recunoscătoare.
Din perspectivă profesională, te-a afectat în vreun fel această mutare?
Categoric, pentru că mi-am propus să lucrez preponderent remote și, momentan, asta este ceea ce fac. Deși sunt o persoana extrovertită și pentru mine e foarte importantă conexiunea cu oamenii, am descoperit că pot să o am și online prin videoconferințe și am cunoscut oameni extraordinari așa și am avut parte de experiențe meaningful și sub această formă.
Ai îndeletniciri specifice vieții rurale? De exemplu, solar cu legume, livadă cu pomi, crescut pui/rațe etc.
Momentan, nu. Am doar livadă cu pomi și viță de vie din care am făcut în toamnă suc natural pasteurizat. Simt însă că sunt într-un proces și îmi doresc ca anul acesta să investesc mai mult timp în a amenaja curtea, viziunea mea fiind una de aducere a naturii mai sălbatice în grădina. Am de gând să plantez muri, zmeuri, soc, frăguțe, mesteceni etc
Ce cuvânt ți se pare cel mai legat de lumea satului?
Libertate.
fotografii: Cristina-Mina Dalea
