Andra Geangu: “Acasă nu este un loc. Acasă înseamnă împreună”

Durata: 11 minuteSunt oameni care nu pot sta locului. Au un dor de ducă atât de mare încât lasă deoparte confortul și stabilitatea cuibului propriu pentru a îmbrățișa călătoriile, cu tot imprevizibilul, oboseala, diferențele culturale, lipsa unei rutine pe care le presupun aceastea. Pentru că și satisfacțiile sunt pe măsură.

Andra Geangu este omul pentru care călătoriile sunt mai mult decât un hobby, sunt un stil de viață. De câțiva ani, Andra, împreună cu soțul ei, Alex și cei 3 copiii, au adoptat un stil de viață nomad. Asta înseamnă că aproximativ 4-5 luni pe an ei sunt plecați la drum, fie să facă turul țărilor europene, fie în țări cu climă mai caldă care le devin gazdă când la noi e frig și mohorât.

Andra povestește desprei călătoriile lor, dar și despre cum simte maternitatea și parentingul pe blogul ei, Momadica.

Te invit să citești interviul cu Andra și, de ce nu, să visezi și tu la un stil de viață nomad.

Curatorialist: Înainte de a începe să depănăm istoriile voastre de călătorii, spune-ne mai multe despre tine. Care e povestea ta?

Andra: Nici cât am fost mică mică nu am stat locului :). Sunt născută în Iași, crescută prin mai multe orășele, dar, în mare parte, copilăria mea o leg de Onești, iar adolescența de Ploiești. Copilăria mi-o amintesc cu zile întregi petrecute afară, în rouă, pe dealuri și prin râuri. Iubesc mult natura încă de pe atunci.

De mai bine de 13 ani, am devenit bucureșteancă și de aproximativ 6 ani sunt semi-nomadă, cum îmi place mie să spun.

Familia mea nu a fost una clasică, la vârsta de 5 ani părinții mei au divorțat, iar eu am crescut o perioadă cu bunicii și o alta cu tatăl meu care mai apoi s-a recăsătorit. Așa am cunoscut și bucuria de a avea un frate. Cu Alex, soțul meu, m-am cunoscut în căminul facultății, mai întâi ne-am împrietenit, iar apoi ne-am îndrăgostit. Trei ani mai târziu l-am născut pe Carol, după încă doi ani pe Călin și după încă trei ani pe Leila, deci în prezent suntem o proaspătă familie de cinci.

După școala generală din Onești, m-am mutat la Colegiul Național Ion Luca Caragiale din Ploiești, iar apoi am studiat geografia la UniBuc, mai exact specializarea Geografia Turismului (o mare pasiunea de-a mea) și am terminat masterul de Sisteme Informaționale Geografice.

Acesta din urmă a venit cu niște oportunități faine, pentru că primul meu job (cele din timpul facultății nu le pun la socoteală :)) ) a fost un proiect în care am crezut tare mult – un atlas interactiv cu ajutorul căruia puteai să vezi cum a arătat harta lumii de-a lungul timpului.

Tot înainte de copii, am fost solistă, pe rând, în trei formații de jazz pe care le-am iubit. După ce am născut copiii, am abandonat proiectul și am pus pe pauză proiectele muzicale. În prezent am diverse proiecte de product sau project management pe partea de tech startups, mă ocup cu content creation și am mici escapade muzicale.

Pasiuni am o mie: îmi place să cânt, să dansez, să îmi încep diminețile cu meditație și yoga, îmi place să călătoresc, să mă plimb și să stau în natură de dimineață până …dimineața următoare, să merg la teatru și la concerte, să gust tot felul de mâncăruri, să fac sport în toate formele lui, și, foarte, foarte mult, să citesc și să scriu.

Cum ai decis să lași în urmă stilul de viață stabil și predictibil pentru un lifestyle nomad, ba mai mult, cu copii cu tot?

Niciodată nu mi-a plăcut predictibilitatea. Mă simt cel mai în elementul meu atunci când am lucruri de rezolvat, de cunoscut, de planificat. Știu exact momentul în care am luat această hotărâre, deși a fost cumva o trecere firească.

Din momentul în care a venit primul copil pe lume, s-au schimbat foarte multe în viața mea. Visam la ele de ceva timp, însă nu venise momentul clar în care să se concretizeze. Fiind conștienți că timpul cu copii mici se scurge ireal de repede și că e o perioadă în care vrem să le fim alături cât mai mult, ne-am hotărât ca măcar în primii 2-3 ani să stăm cât mai departe de București, să cunoaștem în amănunt alte locuri, să locuim câteva luni pe insule.

Am testat apele cu un road trip prin România, pe când Carol avea 4 luni. Ne-a plăcut ce a ieșit, așa că la scurt timp ne-am luat primele bilete doar dus, spre Insulele Canare. Atunci a fost clar că asta ne dorim și am continuat așa până în ziua de azi.

Deci, consideri că maternitatea te-a schimbat? În ce fel?

Absolut. Tot ce a schimbat maternitatea în mine, a schimbat în bine. Mi-a oferit atât de multe, a venit cu împlinirea visului meu de a fi parte dintr-o familie completă. Ador perioada de bebelușeală, ea a venit cu multă liniște, cu multă dorință de a fi mai bună, de a mă iubi mai mult, de a mă cunoaște și de a trăi în acord cu visurile, valorile și nevoile mele.

Cât am fost foarte tânără, nu știam prea bine cum să fac toate astea.

Aveam așa de multă iubire de dat și nu știam încotro să o revărs. Acum mi-e clar unde îi era locul :).

O altă diferență notabilă este că înainte mă simțeam foarte extrovertită. De când sunt mamă mi-am explorat mult latura introvertită, iar acum încep să le îmbin, să le accept și îmbrățișez pe ambele.

Ce înseamnă călătoriile pentru tine și cum le-ai simțit de-a lungul vremii, înainte să alegi stilul de viață nomad?

Călătoriile pentru mine sunt extaz. Ele sunt acolo, în definiția vieții, nu mi-o imaginez fără.

Mă bucur atât de tare când ajung pe pământ nou, să cunosc oameni cu alte viziuni, cu alte obiceiuri, să văd peisaje diferite, să mă afund în locurile noi cu totul, îmi place aventura.

Înainte simțeam călătoriile mult mai ușoare pentru că nu îmi făceam prea multe planuri, orice problemă se rezolva cu un pic de râs și nepăsare. Am călătorit cu trenul, cu ocazia, am făcut road trips, am mers mult pe munte, am încercat un pic din toate.

Călătoriile cu copiii sunt în altă ligă, avem nevoie de un grad de confort mai ridicat, de timp de joacă, timp de relaxare, mai mult timp dedicat meselor și somnului, grijă suplimentară la siguranță în mijloacele de transport, standarde de igienă riguroase, toate astea pe lângă tot ce faci normal într-o călătorie.

Cum a fost prima călătorie făcută atunci când ai luat decizia de a nu mai sta într-un singur loc?

Prima călătorie sau cea care ne-a pus pe gânduri și ne-a confirmat că așa vrem să petrecem următorii ani, a fost o călătorie de 3 săptămâni prin România, cu Carol, care pe atunci avea 4 luni. A fost o explorare foarte interesantă și atunci am luat cu siguranță decizia că vrem să ne petrecem iarna la distanță de casă.

Iarna a venit odată cu fuga la căldură, ni s-a părut fabulos ca acasă să fie zăpadă, iar noi să ne răsfățăm sub palmieri și să ne petrecem zilele pe nisipul cald. Primul drum a fost pe insula La Gomera, o insulă mică, unde trăiești experiența unei intimități aparte. Ne leagă de ea multe amintiri frumoase. Am avut un bilet de avion doar dus și am sfârșit fiind plecați 4 luni.

Cum îmbinați partea profesională în acest nou stil de viață?

Cu greu, haha. Eu am lucrat mult mai puțin în această perioadă, pentru că mereu am avut câte unul sau doi copii sub 3 ani în acești 6 ani. În perioadele cu proiecte, am încercat să am un program de lucru care să nu depășească 20-25 de ore pe săptămână. Alex, soțul meu, a lucrat mai mereu, mai puțin în primul an în care am fost liberi amândoi și a fost minunat.

Clar trebuie făcute compromisuri, ca să poți călători astfel și lucra în același timp. De exemplu, trezitul foarte de dimineață, alegerea locurilor astfel încât să ai acces la internet decent. Din fericire, fusul orar nu este o problemă majoră în joburile noastre, așa că nu ne-am ales până acum destinațiile în funcție de asta.

Ne e mai ușor când alegem de acasă cazările, o parte dintre restaurante și activități, să stăm în apartamente pentru a pierde mai puțin timp cu micul dejun sau cina.

Ajută mult atunci când petrecem mai multe săptămâni în același loc. Atunci când alegem să facem road trips e mult, mult mai complicat să și lucrăm. Dar nu îți imagina că în călătorii doar lucrăm, avem și porțiuni de câte o săptămână, când și când, în care nimeni nu lucrează. Dacă plecăm 6-8 săptămâni, de exemplu, vom avea cam 25 – 30 de zile în care vom fi liberi de explorat – un cumul de zile libere plus weekenduri.

Dar educația copiilor?

În ceea ce privește educația copiilor, eu cred că este minunat pentru ei să învețe direct din ceea ce experimentează, ce văd, ce simt. Din punct de vedere informațional, al cunoștințelor, copiii învață impresionant de bine atunci când interesul le vine natural.

Recunosc că am și o mică pasiune de a strecura cunoștințe și moduri de a gândi în joaca noastră, e chiar o plăcere să învățăm împreună din mers în călătorii și din explorările în împrejurimi.

Motivul pentru care vom îmbina, la un moment dat, acest stil de învățare cu învățarea într-o comunitate, va fi apartenența la un grup social, experiență din care, personal, consider că avem foarte multe de învățat, atât la nivel emoțional, cât și cognitiv. Trăim printre oameni și e minunat să îi cunoaștem în profunzime, relații care se leagă atunci când împărtășim lucruri pe termen lung.

Cum ai descrie viața voastră, acum? Cum se desfășoară zilele “tipice”, dacă le-am putea numi așa?

Cel mai des ne facem planuri în funcție de sezon. Avem primăvara, pe care ne-o petrecem de obicei în țară, în București și în apropiere, cu câteva excursii de câteva zile și cu weekenduri petrecute la evenimente urbane sau în pădure. Facem multe activități, cursuri de tot felul, ne bucurăm de natură, ne inspiră mult copacii înfloriți și zilele însorite.

Vara suntem plecați, cam trei luni, în natură, la mare, la munte, prin orașe boeme sau prin sate uitate. Toamna, în octombrie, revenim acasă, unde stăm cam până în ianuarie. E un timp care ne place extraordinar de mult, plecăm după ciuperci, reluăm cursurile, biciclim în pădurile din apropiere, vizităm muzee, mergem la circ și teatru și plantăm copaci.

Iar apoi vine iarna, timpul marilor distracții. Ianuarie și februarie (cel puțin) pentru noi înseamnă climă tropicală, locuri inedite, plaje sălbatice și peripeții.

O zi “tipică”, că și asta mă întrebasei, decurge foarte diferit, în funcție de locul în care suntem. Ce știm sigur e că începe obligatoriu cu yoga și îmbrățișări și că se termină cu un duș relaxant (ceva mai agitat pentru cei mici :)) ) și povești. Noi lucrăm cât mai de dimineață sau uneori, seara târziu. Uneori ne despărțim – eu plec cu copiii până termină Alex lucrul, iar de la 3-4 încercăm să stăm împreună, pentru o activitate mai lungă și cină.

În călătoriile noastre, rareori petrecem timp acasă, poate câte jumătate de zi la ceva timp pentru regrupare. În rest, de dimineață până seara, ne găsiți sub cerul mare. Fie în vreo grădină, fie la o cafenea pe plajă unde copiii fac construcții din nisip sau activități educaționale, fie în acvarii, muzee, skate park-uri, ne place să le îmbinăm pe toate.

Când suntem plecați, avem zile când învățăm despre vulcani stând lângă ei, despre plantele din farfurie culegându-le, admirăm cascade sau cucerim munți, încercăm sporturi noi, precum surfing (cu tot cu cei mici), dansuri locale sau feluri hibrid de yoga, căutăm șerpi, brotaci și maimuțe în natură, gătim Pad Thai sau tortillas cu oamenii locului, construim castele de nisip pe plaje sălbatice și vânăm apusuri de pe zgârie-nori sau de pe malul mării.

Care a fost cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o de când ai plecat pe acest drum?

Că acasă nu este un loc. Acasă înseamnă împreună.

Care sunt provocările pe care le aduce un astfel de stil de viață? Și cum le-ai făcut față?

Timpul prea scurt pentru a face tot ce ne dorim când suntem plecați. Schimbările de plan atunci când ajungi undeva și nu este deloc cum ți-ai imaginat acasă, din fața cărților sau a laptopului. Eficientizarea bugetului. Pauzele în pasiunile noastre, pentru că nu pe toate le putem susține atunci când suntem plecați. Oboseala și drumurile lungi cu mașina.

Le facem față cu răbdare, învățăm din mers, uneori ne iese mai bine, uneori mai puțin, dar, la urma urmei, așa este viața, indiferent unde și cum alegi să o trăiești.

Cum se vede lumea atunci când ai un stil de viață nomad față de atunci când ești, pur și simplu, turist în vacanță?

Atât, dar atât de diferit! Cele mai faine lucruri le descoperim după ce stăm o vreme într-un loc, lucruri pe care ar fi aproape imposibil să le cunoști ca turist.

Cred eu că ajungem mai aproape de esența locurilor, că avem mai multe șanse să cunoaștem oamenii potriviți, oameni care trăiesc ca noi sau oameni care nu au plecat niciodată din locul în care s-au născut și iubesc ceea ce fac. Avem foarte mult contact cu cultura locală. E un pic ca și cum am trăi acolo.

Care sunt cele mai mari satisfacții pe care le-ai avut de când ai plecat pe acest drum?

Curiozitatea copiilor. Să le aud întrebările, cu miile, să mă minunez de felul în care gândesc, să aud cum își amintesc lucruri din călătoriile noastre, ei absorb fiecare experiență cu o intensitate greu de pătruns. Deschiderea spre oameni, spre limbi străine. Apropierea de natură și faptul că văd lucrurile drept firești.

Copiii mei nu se sperie dacă văd un șarpe, dar nici nu se vor duce să îl atingă. Adună bețe în toate locurile în care mergem, dar vor întreba dacă văd o plantă necunoscută înainte să o atingă. Felul în care se bucură atunci când punem cortul într-o pădure pe malul mării sau numărăm furnici și păianjeni, dar și când urcăm într-un zgârie-nori sau mergem la un restaurant high end.

Să văd cum creștem împreună. Să ne simțim liberi, să scăpăm de frici, să conștientizăm că suntem fiii Pământului, că e al nostru, că ne iubește și că primește deschis toată iubirea noastră.

Că există o mulțime de oameni care inspiră, oameni care au inițiative deosebite, oameni frumoși.

Pe unde ați călătorit până acum și ce urmează?

În fiecare iarnă încercăm să călătorim cât mai departe. Am stat perioade bune de timp în Insulele Canare (La Gomera, Tenerife, Lanzarote, Fuerteventura), Thailanda, Malaysia, Indonezia, Singapore, Costa Rica, Republica Dominicană, Mexic.

Vara ne-o petrecem, cu mici excepții, prin Europa, ca să ne bucurăm de mașina proprie, de vremea bună, de comoditatea cu care o putem explora. Am vizitat țările balcanice, am făcut turul Franței, al Greciei, Croației, Portugaliei, am călătorit și în țări precum Austria, Elveția, Bulgaria, Suedia, Regatul Unit, Spania continentală, Italia și chiar ne-am cununat în Gibraltar.

Urmează, cu siguranță, să ajungem în America de Sud și Africa, să mergem în tabere și la festivaluri pentru nomazi sau pentru homeschoolers (înainte de pandemie ne făcusem multe astfel de planuri), poate chiar să fugim un an întreg sau poate doi la un moment dat. Încă nu am făcut planul pentru vara asta, însă ne tentează Europa Centrală, Turcia sau insule grecești pe care nu le cunoaștem încă.

Ce ai frumos astăzi?

Ceva nou pentru sufletul meu – o oră de aerial yoga care m-a provocat mai mult decât mă așteptam, raze de soare din cap până în picioare, brațe pline de copii și sunete bizare de care nu mă satur, miros de creștet de bebeluș lipit de pielea mea, un om minunat alături de care pășesc în orice direcție și entuziasmul înfometat de a descoperi ce va aduce cu ea clipa următoare. Ah, și interviul ăsta care m-a făcut să mai cunosc câteva bucățele din mine.

fotografii: Andra Geangu

Andreea Mirahttps://andreeamira.ro/
Creatoare de povești scrise și vizuale. Fotografă de food (aruncă un ochi pe www.instagram.com/andreea.mira), food blogger @www.infarfurie.ro și profesionistă în comunicare cu peste 15 ani de experiență. Sunt mamă a doi copii minunați care mă ajută adesea să văd lumea cu alți ochi. Îmi place să beau cafea, să alerg dimineața, să admir case vechi și să descopăr poveștile celorlalți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here