Brunch-ul a intrat în viețile noastre o dată cu trezitul târziu în zilele de weekend și pofta de a mânca ceva bun, doar că nu știam că se numește așa.
Dar acum știm și ne place cum sună, mai ales că nu avem un echivalent în limba română pentru acest tip de masă, un amestec eclectic de feluri sărate și dulci, mai apropiate de mic dejun sau, dimpotrivă, aproape ca un prânz, după foamea și preferința fiecăruia.
Am făcut o selecție de 5 localuri din București în care brunch-ul este o tradiție și un stindard în sine pentru acest tip de meniu. Ce este și mai cool la această selecție? Că poți servi brunch-ul aici până târziu, nu doar un interval limitat între 10-13. Chiar așa, felurile de brunch sunt atât de bune, încât le-am mânca la orice oră, așa că de ce să nu avem și această opțiune?
5 localuri din București cu brunch-uri delicioase
Simbio
Aflat în zona Mântuleasa (strada Negustori nr 26), Simbio are un meniu special de brunch pentru sâmbătă și duminică, care se poate servi între orele 10-16. Poți sta atât în interiorul localului, dar și în frumoasa grădină cu gutui, aflată în spatele clădirii, departe de agitația orașului.
Bucătăria Simbio este deschisă și poți vedea (dacă ai curiozitatea asta) cum se pregătește mâncarea. Ingredientele sunt mereu proaspete, iar sezonialitatea este un principiu cheie în meniu.
Iată ce feluri ne-au plăcut din meniul Simbio pentru un brunch delicios:
Felurile pe bază de ouă: ouăle florentine sau Benedict (au brioșă făcută în casă, ou poșat, sos Hollandaise și spanac sote la ouăle florentine, respectiv jambon pentru ouăle Benedict), dar și faimoasa Shakshuka, servită cu iaurt grecesc cu mentă și foccacia de casă.
Pancakes cu ricotta, felii de banane și sirop de arțar – o alegere perfectă pentru cei care preferă să-și înceapă ziua cu o masă „dulce”.
Pate din ficat de pui și vin de Porto, cu chutney de fructe de sezon coapte (mere, prune), servit cu foccacia de casă.
Hot Tuna Sandwich – Sandviș cald cu salată de ton, brânză Gouda și pâine integrală cu maia.
Naked Burger (servit fără chiflă) – burger de vită cu roșii uscate, avocado, brânză de capră și salată verde.
Salată asiatică de vită – antricot de vită la grătar, roșii, ardei copt, salată verde, paste de orez, caju și dressing cu sos de soia, ghimbir, usturoi și semințe de susan.
Salată cu brânză Halloumi și legume la grătar (dovlecei, ardei, vinete, ciuperci) și salată verde.
Asortează-le cu smoothie-uri proaspete, cafea sau cocktail-uri, merităm un răsfăț de weekend, nu-i așa?
Miss Alé – Central Culture
Miss Ale – Central Culture se descrie ca „All day brunch place”, ceea ce pe noi, iubitorii de brunch, nu poate decât să ne bucure. În plus, în locația din Constantin F. Robescu nr 2 mai găsim viniluri de cumpărat (ce fain!), expoziții și vânzare de lucrări artistice și un micro-cinema la subsol, Blue Velvet Cinema (iată mai jos programul acestei săptămâni).
Programul localului este zilnic între 10-22.
Dacă ești în cautare de un brunch bun, iată câteva sugestii din meniul Miss Alé – Central Culture:
Pastrami Sandwich – sandviș cu pastramă de vită făcută în casă, varză, sos Dijonaise, pâine cu maia.
Samurai brunch bowl
Veggie and Hummus Sandwich
Midnight in Paris – croisant, avocado, salată și ou ochi.
Ouă Benedict – pâine cu maia, șuncă, ou, sos Hollandaise, salată
Salată cu cartofi dulci și brânză Halloumi
Omletă pufoasă cu somon (sau cu avocado, Halloumi sau bacon crocant) și pâine de casă cu maia.
La Miss Alé – Central Culture, ziua de joi este dedicată mâncării asiatice, așa că dacă și tu iubești aromele Asiei, ar fi bine să le calci pragul atunci.
Ză Lokal
Pa Calea Victoriei 214 se află Ză Lokal, un restaurant specializat în mic dejun și brunch, după cum vestesc și hashtagurile #micdejunlenes sau #alldaybreakfast. Filosofia Ză Lokal este simplă și suntem total de acord: „Everyone knows #ză_breakfast is the most important meal of the day… which is why we serve it all day”.
Meniul este bogat în sortimente, care mai de care mai atrăgătoare, iar vedetă este fără doar și poate, oul. Iată ce ne-a făcut cu ochiul aici:
Spanac cu ouă ochiuri românești și fulgi de ceapă cripsy
Ouă pe pat de sparanghel și sos de busuioc
Drăgănele – cartofi prăjiți, bacon, ouă ochiuri, brânză și ceapă verde.
Salată caldă cu somon copt, ou poșat și legume
Hot Dog cu ananas copt, ceapă crocantă și sos columbian
Cartof copt cu bacon crocant, porumb și înmuiat în cașcaval
Ouă poșate, pastă de tahini cu ierburi, sos de unt cu piper și iaurt grecesc
Halloumi la grătar cu sos de miere, mentă si oregano, ouă poșate pe cremă de leurdă, pâine de cartofi artizanală
Clătite americane cu cremă de mascarpone și fructe proaspete
Trofic
Trofic este extensia culinară a celebrului Origo, cafeneaua de specialitate și prăjitoria aferentă, având sloganul „Naturally evolved food„. Sunt 2 locații Trofic, una pe strada Ion Brezoianu nr 29A (prima deschisă, o dată cu lansarea brandului Trofic, în 2018), iar a doua este în zona Timpuri Noi, pe strada Mircea Vodă 52.
Funcționând ca restaurante de mic dejun și brunch, cele două localuri Trofic completează oferta de cafea oferite de brandul-mamă, Origo. Sunt deschise de joi până luni, între orele 08-17 (marți și miercuri sunt închise).
Iată ce îți recomandăm din meniul Trofic pentru brunch:
Ouă poșate cu somon marinat sau cu pastramă de curcan
Avo Toast – sandviș cu avocado, ou poșat, roșii uscate, felii de portocală, salată
French toast cu topping de fructe proaspete (merge minunat lângă un pahar de Prosecco)
Granola cu iaurt și pere coapte
Salate: cu somon marinat, iaurt grecesc cu mărar și hrean, cartofi noi, mazăre, ridichi și ou fiert sau cu pastramă de curcan, roșii cherry, mozzarella și pesto
Sandvișuri: cu somon marinat și cremă de brânză, cu pastramă de curcan gătită la sous-vide sau cu ciuperci călite și brânză maturată de vacă cu trufe
B4 Market
În apropiere de Parcul Floreasca (Str. Av. Radu Beller 54) se află B4 Market, un restaurant-bistro cu o ofertă bogată pentru mic dejun și brunch, care se pot servi pe tot parcursul zilei.
Deviza B4 Market este „Bread • Beans • Breakfast • Bistro„, iar misiunea este simplă și la obiect: mâncare delicioasă care să-i facă pe clienți să revină. Bonus, te bucuri de o priveliște minunată către parc prin geamurile generoase.
Dintre variatele feluri ce pot fi servite la un brunch de weekend, ne-au plăcut următoarele:
Ouă ochiuri servite pe un pat de cartofi copți, bacon și legume
Crispy Ciabatta cu pui – ciabatta, roșiii, piept de pui la grătar, avocado, salată
Pancakes sau gauffres – mereu e greu de decis între cele două variante dulci 🙂
Pocket Beef – antricot de vită, orez, edamame, ceapă verde, ciuperci shimeji
Avocado Toast – avocado, ouă poșate, salată
Chunky Guacamole – avocado, roșii, ceapă, pătrunjel, crispy tortilla
fotografii: paginile de Facebook ale localurilor prezentate.