Romanian Jewelry Week 3.0 va avea loc între 5 și 9 octombrie 2022 și reunește 190 de designeri de bijuterie contemporană din România și alte peste 30 de țări ale lumii: SUA, Canada, Mexic, Brazilia, Chile, Spania, Germania, Ungaria, Franța, Marea Britanie, Italia, Olanda, Grecia, Austria, Republica Moldova, Israel, China, Iran, Mongolia și multe altele.
În cadrul evenimentului, vor avea loc expoziții, conferințe, workshop-uri de bijuterie și târguri, iar iubitorii de bijuterii vor avea ocazia de a achiziționa piesele preferate în cadrul Târgului de bijuterie ROJW, între 8 și 9 octombrie, la Biblioteca Națională.
Romanian Jewelry Week 3.0 te invită să vezi și să afli ultimele tendințe din bijuteria contemporană în cele 6 locații culturale în care se vor desfășura activitațile:
- Biblioteca Națională a României – expoziția centrală,
- Muzeul Național de Istorie a României – Workshop de bijuterie contemporană cu David Sandu,
- Muzeul Național Cotroceni – Legnica Silver Festival (Polonia) și Budapest Jewelry Week,
- Galeria Galateca – expoziția Jewelry Design by Ukraine și Inskspective de Ioana Halunga,
- AlbAlb – Romanian Jewelry Focus,
- Dizainăr – Vitrina de Bijuterie.
Lista completă cu cu expozanții și mai multe detalii despre colecțiile lor regăsești pe site-ul Romanian Jewelry Week.
…
10 designeri de bijuterie contemporană care participă la Romanian Jewelry Week 3.0 au răspuns întrebării-slogan Curatorialist:
Tu ce ai frumos astăzi?
Sloganul nostru devine un exercițiu de a descoperi și de a deveni mai conștienți de ceea ce am făcut, am văzut, am simțit, am avut, am dat mai departe FRUMOS într-o zi.
…
#Angela Ciobanu (România) – colecție capsulă: HOLLOW. A Lie Story
„Un parfum discret care îmi amintește de o livadă de smochini, cel mai frumos cer albastru, dezordinea atelierului, liniștea din gândurile mele”.
#Contemporia (România) – colecție: No Man is an Island
„Oameni – am în jurul meu oameni pentru care sunt recunoscătoare: cei foarte apropiati pe care mă pot mereu baza, cei de la care învăț, cei care mă inspiră, cei care fac lumea asta un loc mai bun, cei cu care râd sau plâng deopotrivă.
Povești – povești pe care le citesc, pe care le spun, cele care fac lumea să meargă mai departe, poveștile de la care plec când creez.
Lucruri mici care colorează viața, căci nu degaba am ales să fac bijuterie, le prețuiesc și pe acestea – un ierbar, o colecție de pietre naturale de tot felul, cărți cu ilustrații, ceai de flori de iasomie, o grădină care începe să se coloreze a toamnă„.
#Dimitrina Daneva (Bulgaria) – colecție: Adaptation
„Pe lângă o viață fericită alături de oameni pe care îi iubesc și de animalele mele dragi, „zi și noapte” am frumoase aceste inele mici și fine, cu citrine, granate și praf de argint„.
#Jennifer Wells (Italia/SUA) – colecție: Growing
„Apreciez din toată inima acest demers și cum această întrebare te conduce să vezi lucrurile bune de care ar trebui să ne bucurăm că le avem – acum – în viața noastră. Putem aplica acest principiu și în lumea bijuteriilor și a obiectelor de artă, la fel cum o putem lega de experiențe și locuri faine.
Sunt norocoasă că locuiesc în zona rurală a Toscanei, iar pentru mine unele dintre cele mai frumoase momente ale zilei sunt cele în care fac plimbări. Acum, că vine toamna, adierile de vânt devin mai răcoroase și totul e minunat.
Creațiile mele sunt inspirate de elementele naturale și de creațiile umanității, de texturile și pattern-urile găsite în acestea. Linia găsită în aceste surse de inspirație este esențială pentru cursul vieții noastre.
Fiecare dintre noi – pe măsură ce viețile noastre se întrepătrund cu ale celorlalți, creăm în același moment linia care ne formează, pe noi și destinul nostru. Ținându-ne împreună, urmând-o de-a lungul vieții noastre și existând momente în care linia se termină și apoi începe din nou, la fel cum se întâmplă lucrurile și în viață. O puteți considera ca o pauză, un moment de respiro, un prilej de schimbare.
Noile mele lucrări ce vor fi expuse la Romanian Jewelry Week explorează linia ca formă pozitivă și spațiu negativ; luând în considerare dualitatea vieții; perioadele de mișcare și odihnă, a avea și a dori, bucurie și disperare„.
#Khajornsak Nakpan (Tailanda) – colecție: Soil
„Această întrebare evidențiază linia fină între “frumos” din perspectiva rațiuniii și experiența de a ajunge la “frumos”. Nu se referă la ceea ce înțelege fiecare om ca fiind frumos. În schimb, dezvăluie că integrarea cunoașterii, de pildă știința cu creația etc poate transmite frumusețea absolută. Mai mult, integrarea are propriile urmări. Poate fi vorba de creație artistică, valorizarea oricărei forme, un semn cu semnificație sau o senzație. Astfel, în viziunea mea, sensul frumosului este ceea ce leagă înțelepciunea omenirii cu estetica într-un limbaj primar„.
#Fabiana Fusco (Italia) – colecție: Home
„Cutiile cu bijuterii sunt împachetate, la fel și cărțile de vizită, hârtiile și cadourile pentru a mă întoarce în București și a-mi revedea colegii și prietenii pe care i-am întâlnit la ROJW 2021, ne-am trimis mesaje unul altuia în aceste ultime luni și sunt convinsă că va fi minunat să ne reîntâlnim.
O minte fremătând care plănuiește noi proiecte de realizat și noi bijuterii de creat. Lista cu melodii noi de învățat pentru orele mele de canto, cărțile de școală nou-nouțe ale fiicei mele, care au acel miros plăcut de hârtie nou-tipărită, ploaia pe care o văd pe fereastra mea după prea multe zile însorite, imaginile verii: mâncare bună, mare și familie. O mulțime de cărți citite în vacanță și cafea, da, un espresso este întotdeauna un lucru frumos!”
#Leslye Zhang (China) – colecție: Remote Habitants
„Forma vizuală a bijuteriilor reprezintă pentru mine forma perfectă ca să îmi exprim percepția asupra a ceea ce este frumos astăzi în lume și folosesc bijuteriile ca mijloc de a comunica asta. Aspir să îmbin creația de bijuterii cu o stare de spirit pură, doar de dragul frumuseții și al cunoașterii.
M-am născut într-o familie de biologi, sunt licențiată și am experiență profesională într-un domeniu legat de biologie. De aceea sunt foarte interesată de subiectul conservării vieții acvatice.
Vreau ca tot mai mulți oameni să înțeleagă că schimbările climatice și ale mediului vor afecta toate viețuitoarele, inclusiv oamenii și viața marină. Chiar și planctonul minuscul este o parte importantă din ecologia oceanului, iar oamenii trebuie să înțeleagă că prosperitatea economică nesfârșită pune în pericol mediul.
Alegerea mea de a țese cu fire de metal evocă amintirile acestei lumi subacvatice organice, colorate, moi, transparente, dar ne îndeamnă să ne gândim mai departe. Provocarea țeserii cu sârmă este că fiecare pas este ireversibil, dar are în același timp avantajul de a fi ceva inovator. Totul se învârte în jurul temei de design, creând noi conexiuni, forme structurale și o expresie flexibilă și fluidă a limbajului vizual„.
#Alis Lalu (România) – colecție: Skyline
„Frumos am în fiecare zi, în atelier, înconjurată de unelte, metal, piatră, emoții, teamă, curaj, inspirație – toate în același timp. Cred că bijuteria vine din nevoia de exprimare a sinelui, atât pentru cel ce o poartă, cât și pentru cel ce o creează. Și, când ai această libertate, ce poate să fie mai frumos?
Inspirația vine din orice și, câteodată, în cele mai neașteptate momente. Uneori, mă inspiră lucruri pe care le vad în jurul meu sau oameni pe care îi întâlnesc. Astăzi, lucrez la colecția Skyline, colecție pe care o voi prezenta la Romanian Jewelry Week. Este o poveste urbană despre un oraș care se întâlnește cu cerul„.
#Lily Kanellopoulou (Grecia) – colecție: The Sight of Memory
„Am fost întotdeauna impresionată de amprenta timpului, reflectată în orice obiect de pe pământ. Frumusețea este pretutindeni. Un obiect perfect realizat este la fel de frumos ca o țeavă spartă, un lemn putrezit sau o clădire în ruină. Capacitatea artistului de a izola și proiecta o piesă astfel încât să transmită publicului gândurile, ideile și sentimentele sale interioare, îl conduce de fiecare dată la acea alegere„.
#Logvin Jewelry (Ucraina) – colecție: Sunrise
„În acest moment, ce am eu frumos este să particip la evenimentul Romanian Jewelry Week care va avea loc în octombrie. Mă bucur foarte mult că fac parte din acest proiect și aș dori îmi exprim cu această ocazie cea mai mare speranță a națiunii mele: că binele va învinge răul, iar pacea va reveni pe pământul meu – Ucraina„.
fotografii: Romanian Jewelry Week