Dacă new-yorkezii au Humans of New York, noi avem MutreofBucuresti, proiectul fotografic al lui Răzvan Marin. Trebuie menționat că, deși numele este un tribut adus proiectului american, cele două inițiative diferă.
Pe mine m-au cucerit spontaneitatea și lipsa de regie din spatele acestor portrete, ceea ce le conferă autenticitate. În plus, fiecare portret este însoțit de un titlu și de o descriere, inspirate de acea persoană, ceea ce face ca proiectul să fie chiar mai mult decât unul pur fotografic, apropiindu-se de storytelling.
Răzvan este copywriter și a demarat MutreofBucuresti în vara anului 2019 – pe 16 iulie a postat oficial prima mutră pe contul dedicat de Instagram. Până în acel moment, nu avea nicio experiență în fotografie, dar avea un vis pe care și-a propus să și-l îndeplinească: „tot timpul mi-am dorit să fotografiez oameni și să fac portrete. Am început cu un point and shoot pe film, apoi mi-am cumpărat un aparat mai bun și am învățat din mers și ceva cursuri online”, povestește el.
…
Citește în continuare interviul cu Răzvan ca să descoperi mai multe despre MutreofBucuresti.
…
Curatorialist: De ce „mutre” și nu fețe sau chipuri? Are o semantică aparte pentru tine acest termen?
Răzvan: Mi se pare că „mutre” mi se potrivește mie, ca personalitate, și e un reminder să nu ne luăm așa de în serios.
Nu îmi pasă în mod special cât de bine arată cineva în acel moment. Portretele nu sunt de fapt despre cum arata cineva, ci despre cine sunt ei.
Numele contului este un tribut pentru HumansOfNewYork, deși proiectul e total diferit.
Care a fost motivația ta atunci când ai gândit proiectul? Care este misiunea sa?
În principiu am vrut să văd dacă este posibil să fac ceea ce îmi doream – cât mai multe portrete cu oameni necunoscuți – într-un oraș destul de neprietenos cum este Bucureștiul. De asemenea, voiam să scriu mai mult și, prin Mutre, aveam săptămânal o mică „temă”. Nu am văzut niciodată Mutre ca un proiect strict fotografic, ci ca pe o combinație între portret, nume, descriere. Cred că asta îl face special și îi dă o valoare unică.
Misiunea este să aduc un pic de voie bună în oraș, să nu uităm că suntem cumva toți vecini.
Cum decurge efectiv acest proiect, cum sunt aleși oamenii din fotografiile postate, unde se fac fotografiile, faci doar câte o fotografie sau mai multe și alegi una? Descrie-ne un pic din culise.
„Mutrele” alese sunt total intuitiv. Îmi place să merg mult și să stau prin cafenele și oricând văd pe cineva potrivit întreb daca pot sa îi fac o poză. Aș vrea să zic că fac asta cu ușurință și că am întrebat majoritatea oamenilor cărora le fac poze, dar adevărul este că, și după doi ani, îmi este în continuare foarte greu și ezit de multe ori.
Probabil că doar 10% din mutrele pe care chiar aș fi vrut să le fac sunt pe cont. Încerc să ajung la 20% în 3-4 ani :). În practică, fac portretul pe loc acolo, unde găsesc omul, și de regulă fac minim 3 încercări și o aleg pe cea mai bună.
Știu că multe dintre portretele realizate le-ai realizat cu un aparat pe film, de ce ai ales tipul de fotografie clasic și nu pe cel digital?
De jumătate de an am trecut pe digital, dar inițial așa e, toate pozele erau pe film. Sunt mai multe motive pentru asta: faptul că nu poți vedea imediat poza m-a ajutat foarte mult să pot începe să rog pe cineva să îi fac portretul. Nu mai simțeam presiune să arăt imediat cât de „wow” a ieșit. Când le vedeam, după developare, putea decide dacă chiar merita postate. Filmul are magia sa și m-a ajutat mai mult la început când nu prea știam ce fac, de fapt.
Un alt avantaj al filmului este că te obligă să fii mai atent și să te gândești bine înainte să apeși butonul, pentru că ai un număr foarte limitat de poze și fiecare click costă. Simt că am reușit să progresez mult mai repede așa și mi-a creat niște obiceiuri sănătoase pe care le-am luat cu mine și pe digital.
Acum am trecut pe digital pentru că îmi doresc să încerc mai multe tipuri de fotografie, dar continui să mai iau și aparatul pe film cu mine când și când.
În final, mediul e irelevant de fapt, fotografia se face în cap, nu în camera foto.
Cum stabilești titlul și descrierea? Sunt bazate pe informații reale, de la subiecți sau reprezintă viziunea ta despre persoana respectivă?
Titlul îl aleg bazat pe ce îmi inspiră portretul, iar descrierea este o combinație de subiectivitate (cum mi s-a părut persoana, de ce am ales-o în momentul ala, poate s-a întâmplat ceva interesant sau purta ceva mișto) și obiectivitate, în caz că am stat un pic de vorbă si știu niște lucruri în plus. Adesea, prefer să nu știu prea multe și să descriu aproape ca pe o ficțiune. Ficțiunea poate fi mult mai relevatoare și adevărată ca o înșiruire de date.
Povesteai că este destul de greu să abordezi oamenii în cadrul proiectului. Ți s-a întâmplat să îți ceară cineva expres să îl/o fotografiezi special pentru a apărea în galeria „mutrelor”?
Se mai întâmplă să îmi scrie pe Instagram. Deși tehnic nu este o mutră – aceea care implica serendipity și “in the moment” – este în același spirit. Și, câteodată sunt și mai interesante pentru că fiind totul mai organizat un pic, avem timp să și vorbim și să cunosc un pic mai bine persoana respectivă. Câteodată asta face portretul mai dificil, dar narațiunea mai nuanțată.
Te gândești să faci o expoziție la un moment dat?
Nu m-am gândit serios la asta, deși am mai fost întrebat. Dacă o să fac vreodată însă va fi mai mult o instalație-poveste, nu o expoziție 🙂
fotografii: Răzvan Marin
