MOON and CHAPEL – new place in town. Sabrina Marinescu și Adriana Toma, fondatoarele MOON and CHAPEL, mai întâi și-au imaginat, apoi au dat viață unui spațiu de poveste, un colț de liniște și regăsire.
Regăsire a sinelui, a timpului personal, a ceea ce contează cu adevărat în viața fiecăruia dintre noi.
Sabrina și Adriana au studiat împreună la Paris, fiecare dintre ele locuind și călătorind ulterior în multe colțuri ale lumii. Contactul cu numeroasele culturi și valori de peste tot din lume au constituit și baza pentru dezvoltarea ulterioară a proiectelor lor antreprenoriale.

Și asta pentru că, atât Sabrina, cât și Adriana mai au experiența dezvoltării unui business: Sabrina este co-fondatoare la Avocadoo, iar Adriana – la Hadar Chalet. Având în spate experiența demarării unor proiecte de business, cele două inițiatoare și-au luat răgazul de a găsi spațiul potrivit (o minunată casă de pe strada Washington, la numărul 18), de a-l amenaja după chipul și asemănarea lor (pe pagina lor de Instagram poți vedea cum prinde, treptat, viață acest loc de poveste), de a alege produsele și furnizorii care rezonează perfect cu spiritul MOON and CHAPEL.
Astfel, într-o frumoasă zi de septembrie, MOON and CHAPEL și-a deschis ușa pentru cei care vor să includă în viața lor ritualuri moderne și produse dedicate minții și spiritului.
…
Află din interviul de mai jos povestea din spatele MOON and CHAPEL, care sunt ritualurile moderne și produsele care ne ajută să ne redescoperim și ce semnificație au simbolurile alese și folosite de cele două fondatoare.
…
Curatorialist: Cum a pornit acest proiect, care a fost sămânța din care a rodit MOON and CHAPEL?
Sabrina: Acest brand este reprezintă notițele de jurnal al drumului de căutare de sine pe care l-am început acum câțiva ani, alături de buna mea prietena, și acum partenera, Adriana. Acest drum nu a atins nicidecum o destinație finală, însă fiecare noua oprire, ne aduce mereu la aceeași concluzie.
Nimic nu este mai important decât timpul pe care ți-l aloci ție însuți și spațiul pe care ți-l creezi pentru a te exprima și descoperi liber. Doar în momentele în care reușim să ne dezbrăcam de problemele cotidiene și să fim cu onestitate noi înșine, putem trăi cu sufletul deschis și în acord cu natura.
MOON and CHAPEL este suma tuturor obiectelor și obiceiurilor care ne-au ajutat și ne ajută în această căutare și care, împreună, înglobează o serie de ritualuri moderne, mici tabieturi care te ajută să te conectezi la tine în primul rând, și apoi la ceva mai mare.
Cum ați ales denumirea brandului? De ce MOON, de ce CHAPEL și de ce MOON and CHAPEL? Care este povestea de dincolo de cuvinte?
Adriana: Povestea este una, în aparență, a contrastelor ce de fapt ne duc în același loc: o conectare cu ceva mai mare ca noi. Fie că suntem mai atrași de lună (Moon), de energiile și fazele ei sau canalul nostru de conectare este prin religia organizata, prin biserică (Chapel), este important să ne oprim și să ne luăm câteva clipe cu și pentru noi.
În comunicarea brandului, folosiți de multe ori sintagma “modern rituals”, cum ne-ai descrie mai pe larg aceste ritualuri moderne?
Sabrina: Ritualurile, prin definiție sunt obiceiuri repetitive, menite să marcheze un moment special. În viețile noastre urbane, mereu pe fugă si agitați, momentele de conectare au devenit unele speciale, rare și de multe ori greu de obținut. Credem că este extraordinar de important să ne obișnuim, ca societate, să readucem focusul pe oameni, pe timpul cu sine.
Pentru asta, o mică serie de obiceiuri zilnice pot fi o modalitate minunată de a marca momentul și de a obișnui creierul cu rutina de a se decupla de la realitatea cotidiană, plină de griji și to-do lists, și de a aduce focusul înapoi pe corp, pe trăiri interioare.
Un astfel de ritual modern poate să însemne ceva atât de simplu ca o lumânare aprinsă în fiecare zi și cinci minute liniștite, înainte de a porni către munca, sau un obicei mai complex, cum ar fi curățarea spațiului prin fumigație, arderea unui bețișor de tămâie, meditație etc.
Pentru noi, ideea de ritual modern înseamnă în primul rând libertatea de a-ți aloca timp cu tine și de a te redescoperi, iar felul în care o faci este extrem de personal și mai puțin important.
Ați lucrat mult la amenajarea acestui spațiu, am urmărit în stories etapele prin care ați trecut. Care a fost conceptul gândit pentru acest loc dedicat minții și spiritului? Și ce elemente-cheie ați ales pentru a construi acest loc așa cum vi l-ați imaginat?
Adriana: Conceptul a fost unul al integrării viziunilor și esteticii noastre diferite, îmbinate în ceva ce a devenit coerent o dată cu apariția, aproape ca prin minune, a două elemente ce ne-au ajutat să definitivam spațiul: vitraliile vechi de peste 100 de ani găsite la o biserică catolică din Transilvania aflată în renovare și a unor uși din lemn recuperat, ce parcă ne invita să îi trecem pragul pentru a descoperi un alt univers.
Locul a devenit o poveste frumoasă, ce aduce la un loc obiecte de arta unice, toate făcute de artiști cu care avem o conexiune personală specială, și cele mai bune incense-uri, tămâi, bakhoor-uri din lume, prezente pentru a ne ajuta să cream un univers olfactiv aparte.
Care sunt principalele produse destinate mind&spirit pe care le regăsim la MOON and CHAPEL?
Sabrina: MOON and CHAPEL este un univers ce trebuie experimentat. Nu există produse principale pentru noi, ci produse potrivite pentru fiecare persoană. Vizitatorii noștri gravitează în mod natural către acestea și, de cele mai multe ori, selectează produsele bazându-se strict pe intuiție.
Universul Moon and Chapel se împarte în zona parfumată, reprezentată de bețișoarele parfumate, 100% naturale, găsite în diferite zone ale lumii. Din Japonia am adus bețișoare făcute alături de un brand cu tradiție ce le produce încă de la 1550, din zona bazinului Amazonian unde se folosesc pentru ceremonii străvechi, dar și din zona munților Himalaya, unde se folosesc în templele budiste de secole.
Tot ce înseamnă tămâie de cea mai bună calitate, mir și oud-uri le-am adus din Oman, zona arabă fiind cunoscută pentru tradiția și calitatea pe care o produce în zona de incense. Cealaltă jumătate a acestui mic univers este zona artiștilor și artizanilor care au creat pentru noi produse ce susțin toate aceste ritualuri de fumigație și creează spațiu pentru acestea.
Într-un univers urban permanent agitat și zgomotos cum este Bucureștiul, cum am putea să ne concentrăm mai mult pe latura spirituală a actului de a trăi? Ce sfaturi ne puteți împărtăși?
Adriana: Cred că secretul stă în a fi prezenți și a ne dedica nouă fie și 10 minute în fiecare dimineață în care să ne adunăm, să ne punem o intenție, poate să aprindem o lumânare și un bețișor parfumat, să ne încărcam înainte de o zi plină în acest haos urban.
Ce spun produsele MOON and CHAPEL celui care le cumpără sau le primește? Care este mesajul, promisiunea cu care vin ele?
Sabrina: Produsele noastre vin încărcate de puterea simbolului și intenției alocate fiecăruia. Scopul lor este de a te acompania și de a te ghida în drumul tău către tine. Sunt produse vii, cu suflet, făcute de artiști și artizani care fac ceea ce fac din iubire și pasiune. Nu există nicio promisiune pe care produsele noastre o fac, ci doar o invitație către adevărul și esența sinelui.
Aveți o serie de simboluri asociate brandului. De unde provin ele – sunt creații proprii sau împrumutate? Și care sunt semnificațiile lor?
Adriana: Avem o serie de 6 simboluri inspirate din pictogramele populare regăsite în tot Estul Europei. Am simțit nevoia, în intenția de creare a acestui brand, de conectare la ceva mai mare ca noi. La aceste simboluri ce au în miezul lor, intrinsec, credințele, speranțele, rugăciunile a mii de ani de existență, a milioane de oameni ce le-au purtat cusute pe portul popular sau sculptate pe case și pe obiectele folosite în activitatea de zi cu zi.
Ne-am dorit să le folosim într-o manieră modernă, să le facem prezente acum în micile ritualuri pe care le putem desfășura și noi astăzi ca oameni moderni, urbani și mereu fără timp.

Ne-am oprit asupra a șase intenții cărora le-am atribuit șase simboluri foarte des întâlnite în etnografia populară:
Sacred Space
Am ales ochiul ca simbol universal al protecției și i-am adăugat pieptenele cu puterea de curățare a tot ce este rău, de a lasă în urmă tot ce este bun și ordonat.
Morning Grace
Soarele și spirala ce ne inspiră evoluție și speranță, energie, creștere permanentă și mișcarea înainte cu intenție. Este un simbol al energiei active, al începuturilor, al forței ce ne arată drumuri noi. Din momentul în care ne trezim, el ne ajută să ne atingem obiectivele, să ne transformam visele și aspirațiile în realitate.
Growth Manifesto
Copacul vieții și firul de grâu – abundență, prosperitate, fertilitate. Este o amintire permanentă că suntem înconjurați de daruri și că abundența este o stare de fapt. El te ajută să accezi la belșug și bunăstare.
Eyes of the Heart
Simbolul inimii este cel mai puternic dintre toate. Nu există forță în lumea asta mai puternică decât iubirea. Cu cât iubirea crește, cu atât limitările se dizolvă și speranța crește. Semnul este o reinterpretare a pictogramei femeii cu mâinile în șolduri, dedicate creări feminine, aceea care hrănește, protejează și oferă iubirea în toate formele ei. Acest simbol permite energiei feminine să curgă liber și delicat, să umple inima cu iubire pură.
Meditatia Rituals
Acesta este un simbol al înălțării, al contemplării și al trezirii interioare. Coloana infinitului și mâinile care se roagă formează o imagine puternică ce ne deschide către viață, către un sentiment al apartenenței la universal. Se folosește în practicile de meditație pentru ghidare spirituală, pentru claritate și răspunsuri.
Night Magic
Acest simbol a apărut ca o împreunare între Steaua Nordului și colții lupului, ce în armonie te protejează și te conduc în direcția bună în timpul somnului, protejându-te în timp ce dormi. Acesta este un simbol al bunăvoinței ce crește vibrația spațiului în care te afli.
Care este ritualul modern preferat și ce implică el? Dar produsul preferat MOON and CHAPEL?
Sabrina: Fiecare produs dezvoltat a plecat de la ideea de nevoie a noastră, personală, așadar iubesc pasional fiecare produs și acestea se regăsesc deja foarte prezente in universul meu. Cred însă că primul produs dezvoltat pentru brand, și anume un vas pentru ars tămâie creat de FireKultur pentru MOON and CHAPEL, reprezintă, pentru mine, perfecțiunea.

A fost, în primul rând, pentru prima oară când am putut să vedem tot ethos-ul brand-ului nostru luând forma unui singur produs și nu am să uit niciodată entuziasmul pe care le-am simțit când l-am desfăcut pentru prima data. Lutul greu și finisajul rugos mă aduc mereu cu picioarele pe pământ, mă ajută să mă ancorez în prezent și să mă centrez, iar glazura aurie îmi amintește mereu de faptul că viața este minunata și plină de surprize.
Capacul acestuia, imprimat de intenția simbolului de protecție, mă ajuta mereu să îmi setez intenția și direcția zilei respective. Totodată, alături de acest obiect, asociez puternic și mirosul înălțător de tămâie pură de cea mai buna calitate din Oman sau de cedru, așadar pentru mine acest obiect este o experiență complexă și îmi este extraordinar de drag.
Ai un reper feminin în ce privește adoptarea unui stil de viață centrat pe dezvoltare spirituală și mentală?
Adriana: Cred că reperul ți-l poți lua exclusiv față de propria persoană, față de propriile trăiri ale corpului și minții tale. Este un exercițiu de prezență permanentă și de multă sinceritate cu sine.
Ce valori/ritualuri/simboluri ancestrale consideri că ar trebui readuse în contemporaneitate pentru a ne (re)conecta mai mult la minte și suflet?
Sabrina: Viețile moderne s-au îndepărtat tare de natură și de ciclicitatea acesteia și se trăiesc într-o deconectare de la univers ca un tot unitar.
Întoarcerea la sine este egală pentru mine cu întoarcerea la natură și simplitatea acesteia.
Valorile acesteia, introduse în viețile moderne, ar putea duce la o mult mai bună conduită a oricărei activități, fie ea de business, etică, prezervare a naturii, de relaționare interumana etc. O întoarcere la firesc.
Ce aveți frumos astăzi?
Emoțiile unui început frumos.
fotografii: MOON and CHAPEL