GO Scholarship – programul care susține performanța în sport pentru tinerii români

Durata: 4 minute

Asociația Sports HUB, având sprijinul partenerului strategic SuperUnited, a lansat programul GO Scholarship, adresat tinerilor români care vor să se dedice unei cariere sportive.

În cadrul ediției 2021-2022 al programului GO Scholarship, 35 de sportivi cu vârste între 14 și 18 ani, au fost selectați pentru a fi pregătiți într-una din cele zece discipline: baschet, handbal, volei, fotbal, atletism, scrimă, triatlon, ciclism, escaladă și box.

Ana Mărunțelu
Alexandru Marcu, Vladimir Spârlac
Maria Bulavska
Claudiu Olteanu, Ana-Maria Besenyei

Tinerii au fost preselectați în urma recomandărilor venite de la federații sportive, cluburi și specialiști din fiecare ramură sportivă, iar la începutul acestui an au trecut prin procesul de testare al echipei de specialiști din programul GO Scholarship.

Pentru acest sezon, alegerea sportivilor s-a făcut din municipiul București și din zonele limitrofe, dar, în viitor, vor fi selectați tineri din toată țara și vor exista și mai multe discipline sportive.

Consider această inițiativă demnă de toată lauda. Sportul românesc are nevoie de astfel de proiecte și faptul că în program sunt incluși atleți din mai multe ramuri sportive poate reprezenta o motivație în plus pentru fiecare tânăr sportiv care își dorește să devină un campion! Ce mi se pare la fel de important este că pe lângă tinerii talentați, care sunt beneficiarii direcți, vor avea acces la informații și antrenori, părinți sau reprezentați ai cluburilor, iar pentru ca un sportiv să performeze la cel mai înalt nivel este nevoie de o echipă întreagă și de un sistem bine pus la punct. Felicitări inițiatorilor, partenerilor GO Scholarship și mult succes întregii echipe!, a declarat din partea SuperUnited cea mai bună spadasină a lumii, de cinci ori la rând, Ana Maria Popescu (Brânză), recent retrasă din activitatea sportivă.

Bursele GO Scholarship

Bursele de performanță GO Scholarship se acordă fiecărui sportiv pentru un an de zile și se reconfirmă anual, în funcție de interesul, progresul și rezultatele acestora. Programul este o completare a pregătirii sportive și educaționale de care fiecare tânăr are deja parte și își dorește să ofere acestora inclusiv susținerea psihologică, emoțională și fizică.

GO Scholarship este un proiect foarte drag mie. Este acel proiect care cred că va schimba în bine viețile unor tineri. Am avut șansa să trec prin sisteme coerente atât din punct de vedere sportiv, cât și educațional și mi-am dat seama cât de mult înseamnă un sistem suport pentru tinerele talente, pentru cluburi și pentru părinți. Vreau să cred că acum, prin GO Scholarship, am făcut primul pas pentru a crea contextul ideal astfel încât unii dintre sportivii selectați în program să devină atât campioni în sporturile practicate, cât și oameni cu educația și valorile necesare modelelor sociale cu care să ne mândrim. Și mai sper că GO Scholarship va deveni, în timp, un model de bună practică, demn de urmat,” a afirmat Virgil Stănescu, președinte al Asociației Sports HUB și cofondator al proiectului GO Scholarship.

Bugetul proiectului GO Scholarship în sezonul 2021-2022 este de aproximativ 330.000 de euro. Cea mai mare parte a sumei este asigurată în primul an de funcționare de partenerul strategic SuperUnited.

Echipa GO Scholarship

Din echipa GO Scholarship fac parte unii dintre cei mai buni și experimentați specialiști din sportul românesc – preparatori fizici, nutriționiști, kinetoterapeuți, psihologi, consilieri de carieră, analiști de date și manageri de proiect.

Echipa GO Scholarship

Echipa este formată din: Dumitru Butilcă (preparator fizic), Erwah Alnablsi (preparator fizic), Claudiu Ilina (kinetoterapeut), Alexandru Marcu (nutriționist), Cristian Olteanu (psihoterapeut), Claudia Rusu (consilier de carieră) și Cătălin Gherman (analist de date).

„Atât ca sportivă de performanță, cât și, ulterior, ca manager, am realizat necesitatea și beneficiile unui sistem bine pus la punct, gândit să vină în ajutorul sportivilor. De aceea, când am construit proiectul GO Scholarship, am avut tot timpul în minte dezvoltarea unui sistem performant prin care să le dăm ocazia celor admiși să-și lărgească orizontul, să se depășească de la o zi la alta și să devină cea mai bună versiune a lor”, a adăugat Ana Luca, manager și cofondatoare a proiectului GO Scholarship.

fotografii: GO Scholarship

Andreea Mira
Andreea Mirahttps://andreeamira.ro/
Creatoare de povești scrise și vizuale. Fotografă de food (aruncă un ochi pe www.instagram.com/andreea.mira), food blogger @www.infarfurie.ro și profesionistă în comunicare cu peste 15 ani de experiență. Sunt mamă a doi copii minunați care mă ajută adesea să văd lumea cu alți ochi. Îmi place să beau cafea, să alerg dimineața, să admir case vechi și să descopăr poveștile celorlalți.