După o carieră de 23 de ani în domeniul bancar, a lăsat totul în urmă pentru a se reinventa și a-și îndeplini propriul vis. Este vorba de Claudia Dora Oprina și al ei inspirațional atelier floral, Dora Bloom.
Se spune că niciodată nu e prea târziu să o iei de la capăt. În asta a crezut și Claudia, care la 44 de ani a pornit pe calea antreprenoriatului într-un domeniu cu totul nou, dar care o pasiona și simțea că îi aduce adevărata bucurie de a trăi.
Claudia s-a născut la Sibiu, a locuit o vreme și în Făgăraș, apoi s-a mutat în București. A urmat Facultatea de Management din cadrul ASE București și a început să lucreze în domeniul bancar, după ce a absolvit și un program de Master în Finanțe și Audit Contabil, „gândind că ies la pensie activând în acest domeniu”, după cum mărturisește chiar ea.
Are două fete, Elisabeta și Maria, care au fost sursă de inspirație și care au motivat-o pe Claudia să aibă curajul să schimbe totul și să o ia de la zero într-un domeniu nou.
…
Citește mai jos povestea Claudiei și al atelierului ei floral, Dora Bloom și lasă-te inspirat de această experiență de antreprenoriat feminin.
Curatorialist: Care ar fi propoziția care te descrie cel mai bine?
Claudia: Ieri nu mai este, mâine încă nu este. Trăiește deci, astăzi!
Aveai o carieră în banking. Ce te-a făcut să te oprești și să dai reset?
Știi ce m-a făcut să mă opresc? TIMPUL! Timpul, care se duce și nu se mai întoarce și trebuie profitat de noi, de familie, de tot ce ne înconjoară, să savurăm cu mintea limpede fiece clipă și să păstram frumos amintirile.
Am încercat să dăm copilelor noastre să guste, pe lângă cele școlare, din cât mai multe: de la călărit, la balet, pictură, pian, actorie, dans, să încerce să se descopere, să găsească acel domeniul care le-ar pasiona, să-l crească, să-l valorifice.
Învățându-le ca importantă este călătoria, nu destinația, am realizat că și eu pot și vreau mai mult, că ceva al MEU este pus de o parte, că la orice vârstă, o femeie se poate reinventa și poate avea succes.
Mi-am dat seama că mai sunt multe de făcut în afară de a respecta doar niște proceduri, de a inventa în permanenta modalități de a reduce bugetul sau să atingi target-ul propus, ca să-ți fie setat altul.
Mi-a plăcut să fac banking până la un moment dat, când am simțit o presiune care apăsa.
Ce am dobândit în corporație mi-a ajutat mult, pentru că noțiuni ca buget, termen limita și lucru în echipă fac parte acum din afacerea mea, însă la un alt nivel sau la nivelul impus de mine, care se echilibrează perfect cu mulțumirea sufletească, cu liniștea mentală și cu satisfacția ca fac oameni fericiți.
Recunosc că am alături un partener de excepție, un munte de energie și încredere, care m-a susținut și m-a încurajat să dau reset, cum spui tu.
De ce ai ales să lucrezi cu florile? De unde pasiunea pentru aranjamentele florale?
Puține lucruri au o putere atât de sensibilă, dar puternică precum florile; de mii de ani, oamenii au folosit florile pentru a se conecta cu natura, cu divinul. Ce mijloc de comunicare abil și sincer este să oferi un buchet de flori, nu?
Îmi place să călătoresc, să vad locuri frumoase, să aflu lucruri noi, să caut ineditul, iar vitrinele îngrijite, decorate deosebit, mă atrăgeau ca un magnet. Asta pentru că ideea antreprenoriatului îmi dădea târcoale de mai mult timp.
Visam să am o florărie cochetă, plină cu flori speciale, să-ți stârnească curiozitatea să-i calci pragul, unde iubitorii de gesturi frumoase să fie întâmpinați de floriști talentați și primitori. Dar, de ce să nu fiu chiar eu floristul din florăria mea?
Noțiunea de business a trezit pasiunea pentru creație, pentru flori și pentru a realiza aranjamente florale, ceea ce m-a făcut să privesc altfel plantele, nu doar ca un element de decor.
Am urmat cursuri, am participat la workshop-uri, apoi m-am înscris la o școală de floristică din America, unde am studiat on-line și am primit informația pe care o puneam în practică după fiecare oră de clasă.
Aranjamentul floral este povestea în care fiecare frunză este un personaj, fiecare floare trebuie pusa în valoare, iar un mic detaliu, ca textura a unei plante, poate crea mișcarea care-ți captează atenția.
Cum simți viața de antreprenor versus cea de angajat? Ai regretat vreodată plecarea de la stabilitatea unui job în bancă?
Viața de antreprenor este trepidantă! Angajat fiind, chiar dacă ai o zi mai proastă și randamentul este mai scăzut în ziua respectivă, rotițele companiei se învârtesc. Antreprenorul este activ și atent zi de zi, el este cel ce învârtește toate rotitele. Să fii antreprenor înseamnă să ai curaj să-ți asumi anumite riscuri, înseamnă să ai talent de a conduce și organiza, de a lua decizii pentru afacere și pentru echipă.
Nu, nu regret stabilitatea unui job, pentru că am câștigat bunăstare sufletească, împlinire și strălucire, am ceva mult timp de răsfăț (sau poate ca acum mă vad altfel și îmi acord mai mult timp).
Trag linia, ies pe plus și nu este zi fără să mulțumesc astrelor pentru decizia pe care am luat-o .
Care au fost dificultățile cu care te-ai confruntat atunci când ai pornit proiectul antreprenorial Dora Bloom și cum le-ai depășit?
Pot spune ca sunt o norocoasa! Soțul meu este antreprenor de peste 20 de ani, iar experiența lui mi-a fost de mare ajutor. M-am bucurat de suport, de energie și de sprijin financiar (perioada de început, când salariul nu mai vine automat, la sfârșit de lună, nu este deloc plăcută). Pot spune că am plecat pe calea antreprenoriatului cu un ușor avantaj și cu multa încredere.
Am avut, însă mult de învățat și lucrat pentru a mă poziționa în design-ul floral. Chiar dacă piața era bogată, am venit cu creații diferite de produsele existente în alte florarii, absolut toate produsele de pe site sunt realizate în atelier și fotografiate, bucată cu bucată, și urcate on-line.
Nu mică mi-a fost mirarea să găsesc fotografiile Dora Bloom puse si pe site-urile concurentei (da, preluate fără jena, chiar cu marca Dora Bloom pe ele). La început m-am necăjit, apoi m-a bucurat acest lucru: înseamnă că atrag atenția cu ceea ce fac, că alți colegi se inspira din creațiile mele, poate că îmi fac și reclamă.
A venit si „Greul”! pentru că le făceam eu pe toate: de la creație la aprovizionare și comunicarea cu clienții. Așa s-a născut nevoia unui angajat. La început au fost colaborări, în funcție de proiect sau de perioada a anului (1/8 martie, sărbători, început de an școlar etc). Nu a fost deloc ușor, însă când am găsit colega potrivită, nu i-am mai dat drumul și acum ne coordonăm perfect în atelier.
Și de perioada pandemiei, mai ales în lockdown, cum ai dus proiectul Dora Bloom mai departe?
Provocator a fost în perioada pandemiei. Chiar mă panicasem puțin când am văzut cum evoluează lucrurile, cum se anulează evenimente și se închid locații. Surpriza a fost că oamenii au început să ne caute, pentru că își doreau frumos, își doreau colorat, își doreau FLORI.
Prieteni care își făceau surprize ca sa bucure singurătățile celor apropiați, fie erau aniversari sau urări de bun venit pe lume, erau multe mesaje de iubire, de mulțumire, din păcate și de condoleanțe. Apoi, de Sărbători, cei plecați în străinătate au transmis gânduri bune celor de acasă tot prin intermediul florilor.
A fost puțin dificil cu aprovizionarea, depindeam de stocurile furnizorilor și de transportarea florilor, însă bucuria clienților era enormă când răspundeam afirmativ, că funcționam normal și le procesam comenzile. Mie mi-am făcut un mare bine pentru că am avut posibilitatea să rămân activă, să nu mă dezechilibrez, să rămân concentrată pe partea plină a paharului.
Ce reprezintă florile pentru tine? Cum le simți, cum le-ai defini?
Pentru mine, florile reprezintă liniștea cu care adorm seara și mulțumirea cu care mă trezesc dimineața.
Așa le-aș defini: bucuria cu care intru în atelier, pentru că ele mă fac să nu mă simt „la serviciu”.
Sunt prietenele mele, cu care abia aștept să mă întâlnesc, sunt zâmbetele pe care le ofer clienților mei și energia pe care o primesc cu fiecare livrare, pentru că îi știu (pe clienți) mulțumiți. Mi-au colorat și împrospătat viața!
Cum ai învățat să faci aranjamente florale?
Am învățat în primul rând niște reguli ale floristicii, însă un aranjament floral nu poți să înveți să-l faci, creația vine din interior, apoi fiecare floare are personalitatea ei, crește și se așază diferit, iar talentul este cel care te ajută să le pui închegat împreună.
Cum spuneam, am urmat cursuri, atât pe plan local, cat și în străinătate. Am dobândit cele mai multe cunoștințe la Academia înființată în România de un maestru recunoscut internațional, cu multe concursuri câștigate și cu un har extraordinar de a împărtăși din știința floristicii. În februarie care ne-a schimbat (puțin) viața, eu am primit cel mai fain cadou de la soțul meu: un curs la o scoală de tradiție din Olanda, cu înalte standarde de predat și tehnici de lucru, unde am fost un burețel însetat de noi cunoștințe.
În continuare, citesc si urmăresc profesioniști în domeniu, floriști cu al căror stil rezonez. Nu este suficient să respecți legile, care, până la urma sunt lucruri uzuale legate de potrivire/asortare, echilibru, culoare sau lumină.
Ai nevoie cunoștințe despre plante și cum să le combini într-un aranjament, apoi de viziune să combini echilibrat, de curaj să introduci, pe lângă flori diferite elemente noi. Exersând, îți dezvolți aptitudini care favorizează compoziția estetică.
Cum am învățat să fac aranjamente florale? Observând natura, cu paleta ei senzațională de culori strașnic asortate, îmbogățindu-mi cultura în domeniu, dezvoltându-mi abilitatea de a lucra și prelucra florile și accesoriile pe care le folosesc.
Ceea ce învăț, pun în practică, ceea ce gândesc, experimentez în atelier, ceea ce văd și îmi place, încerc să recompun imprimând viziunea personală. Pot spune că mi-am creat un stil Dora Bloom, pe lângă flori, în aranjamentele mele florale introduc cu mare succes lemn, metal, hârtie, sfoară sau lână. Este inedită combinația de elemente care, aparent, nu au legătura, însă, împreună, creează o lucrare extrem de atrăgătoare și apreciată.
Care ar fi calitățile unui bun florist?
Calitățile unui florist bun sunt aceleași cu cele ale unui fotograf bun, sau sudor bun, doctor, inginer sau croitor bun si anume: corectitudine, interesul pentru lucrul bine făcut, atitudinea cu care lucrezi. Poate că nu toți avem norocul să facem ceea ce ne place, important este să găsești plăcerea în ceea ce faci. Designul floral este un domeniu extrem de provocator și solicitant, care necesita mai mult decât pasiunea pentru flori și frumos.
Importantă este arta comunicării, să înțelegi exact ce își dorește clientul și să îi expui detaliat ce urmează să primească. Poate că o mireasă vede buchetul visat în vreo fotografie (gata prelucrată), iar floristul trebuie să știe cum să îi spună și să o sfătuiască ce i-ar fi ei potrivit pentru a-și completa ținuta din ziua cea mare.
Floristul trebuie să aibă cunoștințe despre plantele cu care lucrează, despre tehnicile de prelucrare ale acestora, despre întreținerea și durata de viață. Apoi trebuie să fii o fire sportivă, rezistentă, veselă, ca să le placă și florilor de tine.
Când se întâmpla să nu primești la timp un anumit produs, să se deschidă prea mult o floare sau nu înflorească atât cât ți-ai dori, important este să nu te panichezi că strici totul. Nu cauți vinovați, floristul talentat are soluții! Creativitatea, imaginația și experiența de scot din încurcătură.
Un florist bun nu vinde flori, el realizează prin arta sa prilejul de a exprima sentimente prin mesaje florale, strecoară emoție într-un buchet de flori, este prezent în viețile clienților în multe situații.
Care ar fi cea mai mare bucurie pe care ți-a adus-o noul drum pe care ai ales să mergi?
Cea mai mare bucurie pe care am primit-o sunt chiar eu! M-am regăsit puternică, creativă și cu mai mult zâmbet în coltul ochilor.
Simt că am întinerit, alături de flori sunt veselă și energică, iar numărul crescând al comenzilor, cât și mesajele primite de la clienți nu fac decât să confirme că merg bine pe noul drum.
Florile sunt mesagerul iubirii, al generozității si inimilor deschise, iar ceea ce pun eu alături de ele este bucuria care se întoarce înzecit când clienții revin în atelier pentru alte comenzi, când recomandările lor aduc alți clienți, când aud „am primit primăvara într-un buchet Dora Bloom„!
Cum îți încarci bateriile? Ce îți place să faci în timpul liber?
După cum spuneam, îmi place să călătoresc si, ori de cate ori avem ocazia evadăm pe câte undeva, unde ne îmbogățim vizitând muzee, expoziții, căutam să experimentăm „noul”, ne plac spectacolele muzicale, concertele. Vizionam multe filme, fie la cinema, fie acasă, urmărim turneele sportive (în principal cele de tenis, patinaj, snooker).
Avem prieteni dragi cu care petrecem timp frumos, ne plimbăm sau pregătim câte ceva bun cât stăm la povești.
Mă străduiesc să nu lipsesc de la întâlnirile „ca fetele” organizate aproape în fiecare lună cu minunatele foste colege de banca de la ședințele cu părinții. De asemenea, în timpul liber încerc să stau departe de mediile de socializare, de echipamentele electronice care sunt nelipsite vieților noastre.
Cum arată o zi obișnuită din viața ta?
În atelierul Dora Bloom nu sunt două zile la fel, fiecare zi este unică și o întâmpin cu plăcere împreună cu noile ei provocări și bucurii, cu clienți noi, cu comenzi speciale sau evenimente diferite.
Sunt o fire matinală și îmi place să lucrez dimineața devreme. De fapt, un florist nu ar putea altfell! aprovizionarea se face dis de dimineață, comenzile trebuie proaspăt pregătite, fie că este vorba de un eveniment sau ceea ce primim on-line pe site.
Nu avem timp să ne plictisim la Dora Bloom, chiar dacă sunt zile în care nu avem comenzi de pregătit, avem de strâns și igienizat accesorii după vreun eveniment. De mare ajutor colega mea! când mă gândesc la vreo idee, îmi pot permite să o las cu treabă, iar eu să testez, să compun și să aduc la viață câte o creație nouă.
Mă documentez, citesc sau urmăresc vreun workshop on line cu influencerii în domeniu, mă întâlnesc cu clienți sau cu furnizorii.
Pregătirea evenimentelor este o activitate complexă și necesită timp: măsuram săli, scene, candelabre, creionam schițe (adesea, se mai modifică pe parcurs), adesea, decorăm spații neconvenționale apelând la idei creative și accesorii originale, care necesită studiu.
Ceea ce este obișnuit în atelier este tihna și încântarea cu care fac toate aceste, dar, să te ții însă, când … intru în priză! Sunt situații, când, în ultima clipă, intervin schimbări, când trebuie decorat un spațiu exterior și afară este prea cald, când întârzie furnizorul sau se modifică ora de începere a evenimentului, când sunt închise anumite străzi și eu trebuie să ajung la un sediu din zona aceea. Acesta poate fi momentul în care apare încă o comandă urgentă (ha!ha!ha! se întâmplă să mai uiți de o aniversare, dar te liniștești știind că există Dora Bloom).
Respir, mă adun, zâmbesc și începe o nouă zi, pe care o trăiesc cu tot sufletul!
Ce sfat ai da cuiva care stă în cumpănă dacă să aleagă calea antrepenoriatului?
Sunt încântată să spun că evoluția mea în antreprenoriat a atras atenția apropiaților. Încrederea, bucuria și satisfacția ce mi se citeau pe fata, i-au motivat adesea, să-mi ceară sfaturi sau să încerce să se inspire din demersul parcurs. Cu toata sinceritatea și prietenia am împărtășit din experiența mea multe informații folositoare, am oferit idei care au ajutat si mă bucur că le pun în practică.
Așadar, dragă cititorule, încurajez îndrăzneala de a face pasul spre business-ul propriu, dar nu pleca în aceasta frumoasă călătorie fără sa te documentezi!
Calea spre antreprenoriat nu este una ușoară la început, până te adaptezi cu noua … viață și te poziționezi pe piață.
Înseamnă investiție (în educație, în promovare, în aprovizionare) înseamnă putere să continui și perseverența să te menții. Cu răbdare, tenacitate și credință, totul se va întoarce. Sentimentul de mulțumire este de nedescris când împlinirea dorinței este palpabilă, când știi că ceea ce faci atinge sufletul oamenilor, că ești parte la evenimente memorabile!
Se spune că atragi ceea ce ești. Eu primesc cele mai sincere îmbrățișări, o tonă de zâmbete și cuvinte frumoase, energie și voie bună. Altfel, înainte de a porni pe drumul numit Antreprenoriat, asigură-te că cel de lângă tine te susține și te înțelege. Vor fi momente de oboseală, de îngrijorare, de stres și atunci, să primești o vorbă bună sau o îmbrățișare este o binecuvântare. Desigur, și sărbătorirea reușitei tot cu o îmbrățișare este bine-primită.
Concluzia este să nu stai în cumpănă dacă ai un vis! Urmează-l, crezi în el, fermitatea și emoția ta sunt cele mai stabile cărămizi ale fundației construcției tale de suflet.
fotografii: Claudia Dora Oprina