Bari și frumoasa regiune Puglia din sudul Italiei au devenit destinația noastră de vacanță pentru 4 zile, presărate cu peisaje de vis, locuri încărcate de istorie, mâncare tipic italienească, espresso și răsfăț zilnic cu gelato, mii de pași făcuți pe străduțele pavate ale orășelelor și multe trenuri schimbate.
Nu aveam în plan cu adevărat această mini-vacanță. Dar, căutând la un moment dat pe un site de bilete de avion (cam cu o lună înainte de plecare), am găsit o ofertă bună și, pentru că se apropia ziua de naștere a Siminei pe 1 iunie, corelată și cu ziua copilului (deci și a lui Albert), am decis să plecăm în acestă aventură.
Nu mai plecasem într-un city-break cu copiii până acum, dar fiind destul de măricei acum (8 respectiv, 6 ani), am avut curaj și încredere că vor ține pasul cu noi. La propriu și la figurat. Și am avut dreptate.
Nu aș recomanda o astfel de călătorie pentru vîrste mai mici decât dacă îți asumi că îi poți căra în brațe/în port-bebe pentru cei foarte mici.
Insight-uri despre zbor
Noi am mers în perioada 31 mai – 4 iunie și a fost o vreme perfectă, poate puțin cam cald la amiază (27-30 de grade). Oricum, cred că în iulie și august este mult mai cald, deci fiți pregătiți pentru soare arzător dacă planificați o călătorie în miezul verii.
Biletele le-am achiziționat online, direct de pe site-ul Wizz Air, după ce făcusem o simulare cu Skyscanner și găsisem la Wizz Air cea mai bună variantă de preț. Bineînțeles că, până la final, se mai adaugă diferite tarife față de prețul găsit inițial, dar știm cu toții că așa e la low-cost.
Astfel, noi, pe lângă biletele care includeau doar un bagaj mic de cală (gen rucsac mic sau geantă de umăr), am achitat un singur bagaj de cală și rezervare de locuri. Per total, costul a fost cam de 1800 lei pentru 4 persoane.
Insight-uri despre cazare
Pentru cazare am ales să rezerv de pe Booking. Am căutat un apartament cu două dormitoare (copiii sunt destul de mari, nu mai încăpem de ceva vreme toți într-o singură cameră), cu geamuri (da, vei descoperi că în Bari multe dintre cazări duc lipsă de ferestre sau au unele dau spre curți interioare) și destul de aproape de Stazione Centrale (gara centrală) și de centrul orașului.
Am ales inBlu, un complex cu 10 apartamente independente, situate în același imobil. Apartamentul nostru avea 2 dormitoare (cel matrimonial avea ferestre și balcon spre stradă), în rest bucătăria deschisă cu un mic living și dormitorul copiilor aveau ferestre spre holul blocului.
Condițiile au fost bune: curat, modern echipat, aer condiționat în fiecare cameră, espressor, frigider, plită cu inducție și cuptor (păreau nou-nouțe), cuptor cu microunde, tv. Am stat atât de puțin în apartament încât nu pot zice că ne-am bucurat prea mult de aceste facilități.
Apartamentul era cam la 1,2 km de Stazione Centrale – drum făcut zilnic dus-întors cam în 15 minute și cam 2,5 km până la port și zona centrală.
Este fain că de îngrijirea apartamentelor am aflat la fața locului că se ocupă o familie de români – stăteau de vreo 10 ani în Bari și aveau și o fetiță cam de vârsta Siminei. Îți pot da sfaturi bune pentru ce să vizitezi, cu ce sau alte curiozități legate de Bari și viața în Italia. Noi aveam deja stabilit ce și cum, dar dacă nu ai, e o ocazie bună.
Cum ne-am planificat itinerariul
Nu știu cum sunt alții, dar, pentru noi, Bari a fost în principal loc de cazare. Orașul l-am văzut în ultima zi, cea cu plecarea spre casă. Pentru că zborul a fost foarte târziu, la 9 seara, am lăsat bagajul la inBlu (după ce am predat apartamentul și cheia) și l-am luat înainte să plecam la aeroport.
Bari este drăguț, are un mic centru istoric, zona de faleză și port, ba are și plajă, dar pe noi ne-au atras mai mult orășelele de vis de pe lângă. Așa că, pentru asta, trenurile au fost aliatul nostru care ne-au dus oriunde am vrut în regiunea Puglia, confortabil și cu un preț modic.
Sigur, poți închiria și mașină, dar de ce să te complici cu parcare, combustibil, taxe de autostradă etc când poți să ajungi cu bilete de 2,5-4 euro de persoană cu trenul?
Pentru vizitat, ne-am stabilit așa:
- pe 1 iunie, Alberobello și, dacă mai e timp, Locorotondo.
- pe 2 iunie, Monopoli și Poliagno a Mare
- pe 3 iunie, Matera
- pe 4 iunie (ziua plecării), Bari.
Transportul de la și către aeroport
Când am ajuns în aeroport, pe 31 mai, era seară, cam 21.30 ora locală. Pentru a face transferul către Bari am luat un shuttle bus, ne-a costat 4 euro/persoană, iar pentru copii nu am plătit. Shuttle bus-ul te lasă la Stazione Centrale.
La plecare, familia de români de la inBlu ne-au sfături să luăm autobuzul 16, tot din fața Stazione Centrale, ajunge direct în fața aeroportului și costă doar 1 euro biletul (copiii nu au nevoie de bilet).
Trenurile – marea revelație a acestei călătorii
Pentru călătoriile în orășele, biletele se cumpără de la tonomatele pe care le găsești în fiecare gară, meniul este destul de friendly (poți alege din vreo 7-8 limbi). Bilete de tren am cumpărat și pentru copii (apoi am văzut că era destul de relativă treaba asta, s-ar putea ca pentru vârste mai mici de 6 ani să nu trebuiască).
Doar pentru Matera, care era orășelul cel mai departe de Bari, trebuie luat tren de la o linie privată numită Ferrovie Appulo Lucane. Sediul este lângă Stazione Centrale, în partea dreaptă, sunt indicatoare și poți întreba gardienii italieni pe care îi vezi pe peroanele gării.
În trenuri este obligatorie masca. Condițiile de călătorie sunt foarte bune, este aer condiționat, este curat și scaunele sunt confortabile. Nouă ne-a plăcut foarte mult să mergem cu trenul, mai ales că nici nu mai țineam minte când fusesem ultima oară cu unul.


Copiii au fost și ei încântați. De la nerăbdarea de a aștepta trenul pe peron la alergat voioși să prindem la mustață ultimul tren pe seară respectivă, de la privit pe geam și jucat prin vagon la somnul care se instala pe drumul de întoarcere la Bari.
Mulți călători în trenuri, în parte turiști, dar și mulți adolescenți italieni, care circulau fără griji și fără să fie însoțiți de părinți, cum se întâmplă la noi până la vârsta majoratului 🙂
Despre Puglia
Regiunea Puglia este în sudul Italiei – dacă privești harta, vei observa că este cam zona „tocului” dacă ne raportăm la forma de cizmă a Italiei.
Are cam 800 de km de coastă, la Marea Adriatică și Marea Ionică, iar plajele sunt în general cu pietre sau stânci. Solul are o culoare specifică, de un roșu-grena și este pretabil culturii de măslini și de viță de vie (dar și cireși, după cum am văzut pe geam din tren).
Puglia abundă de orășele cu arhitectură medievală, case albe, străzi înguste și pavate cu piatră sau marmură, cu plaje mici și aglomerate, cu trulli – căsuțele specifice care arată ca în povești. Mâncarea este delicioasă, fructele de mare sunt la ele acasă, iar gelato găsești peste tot, mai greu e să te decizi la sortimente.
Alberobello
Pentru Alberobello, am luat trenul din Bari, Stazione Centrale, cu o schimbare de tren la Putignano. Fiind un tren regional, drumul a durat vreo 2 ore jumătate.




Alberobello este orașul trulli-lor, micile case albe circulare, datând de la 1500, cu un acoperiș conic. Un trullo (forma de singular în italiană) era construit fără mortar, fără fundație, doar din pietre, cu mici ferestre și uși, servind pe vremuri ca adăpost pentru agricultori sau pentru a depozita hrana/recoltele.
Acum, toate au intrat în circuitul turistic, unele pot fi locuri de cazare (dacă poți, ia o noapte de cazare aici, cred ca e wow!), altele sunt magazine cu suveniruri, altele ateliere de meșteluguri diverse sau restaurante. Sunt unice și atât de frumoase! Nu degeaba Alberobello a fost inclus în Patrimoniul Unesco.
Ne-am plimbat pe străduțele în pantă, mărginite de o parte și de alte de trulii, am făcut fotografii și am admirat priveliștea. Voiam să mâncăm la restaurantul Il Pinnacolo despre care citisem review-uri bune, dar ghinion, miercurea era închis și noi am ajuns într-o zi de miercuri!
Așa că, de la un local deschis la ora fatidică 15, am luat pentru copii câte o pizza Margherita și noi câte un Peroni și un platou cu bruschette. Cu această ocazie, am aflat că multe dintre pizzerii – deși sunt pizzerii – nu servesc pizza decât seara! În plus, trebuie fiți pregătiți și pentru siesta lor între orele 15-18, când multe localuri sunt închise.
Înghețată am luat de la Arte Fredda, a fost bunicică, dar se topea extrem de repede. Copiii s-au mânzolit în fel și chip, noroc că s-au putut spăla la baia localului.

Locorotondo
Este un orășel mic, aflat doar la 8 km de Alberobello, drum făcut tot cu trenul. Centrul este mic, dar fermecător prin străzile înguste și casele vechi. Nu am stat foarte mult, pentru că trebuia să ne încadrăm cu ora trenului de întoarcere. Aici a fost experiența de neuitat cu alergatul către tren, prins exact când se pregătea să plece din gară.


Dacă am fi putut rămâne până mai târziu, găsisem pe străduțe o pizzerie tare draguță, Pizzeria Casa Pinto, recomand dacă sunteți în Locorotondo.

Monopoli
Este unul dintre cele mai frumoase orașe văzute, situându-se pe coasta Adriaticii, imediat după Polignano a Mare. Am luat bilete până la Monopoli și retur, iar la întoarcere ne-am oprit și în Polignano a Mare.
Înainte să ajungem în centru, ne-am oprit pentru prânz (era cam ora 13.00, nu voiam să intervină siesta) la Il Ritrovo – Pizzeria-Tratoria, care, la fel, nu servea pizza decât seara. Așa că ne-am luat fructe de mare ca să fie ceva local și delicios. Am mâncat tare bine, deși am cam așteptat un pic – erau multe mese ocupate și mulți localnici.



Centrul istoric este minunat, ne-am pierdut pe străduțele înguste, printre clădirile vechi, cu rufe atârnate la geam și flori în ghivece. Am ajuns și în micul port, cu plaja înțesată de oameni care se bucurau de câțiva metri de pietricele și stânci pe care să stea la plajă.
Printre obiectivele turistice din Monopoli se numără: Museo della Cattedrale, Basilica of the Madonna della Madia, Piazza Giuseppe Garibaldi.


Polignano a Mare
Una dintre cele mai râvnite atracții turistice ale Pugliei, Polignano a Mare un oraș foarte vechi, construit pe stânci, cu o plajă „urbană” foarte fotogenică și aglomerată, la care ajungi coborând o mulțime de trepte și trecând pe sub un pod pe care se plimbă și fotografiază turiștii.


Sunt emblematice grotele din stânci, care dau un farmec aparte orașului. Într-un dintre ele s-a deschis chiar un hotel-restaurant luxos, Grotta Palazzese. Nu, nu am luam masa acolo :))
Centrul vechi este destul de mare, timp să ai să te preumbli pe toate cotloanele orașului și memorie la aparatul foto/telefon să surprinzi atâtea locuri de poveste! Ne-am oprit la o terasă drăguță și am băut un cocktail cu Limoncello, care era pe lista mea de to-do în această călătorie. Am mâncat pizza la felie de la una dintre pizzeriile din centru.
Matera
După cum spuneam mai devreme, pentru a ajunge cu trenul la Matera, trebuie să iei trenul privat din gara Ferovie Appulo Lucane, iar coborârea se face la Matera Centrale. Biletul a costat 4 euro de persoană (copii au mers gratuit).



Matera a fost orașul meu preferat din această vacanță. L-am lăsat în categoria Bari-Puglia, deși geografic intră în regiunea Basilicata, vecină cu Puglia. Orașul este una dintre cele mai vechi așezări locuite permanent, este săpat în stâncă, clădirile parcă ies unele din altele. Este spectaculos, monocrom, un muzeu vivant, aș zice.
Masa ne-am stabilit de la început să o luăm la restaurantul Bella Vista, situat pe o margine a orașului vechi, cu priveliște către canion. Interiorul restaurantului era fascinanta – totul era într-o grotă, cu tavan boltit și pereți ce păstrau aspectul de peșteră. Am mâncat aici cea mai bună pizza din această vacanță și, poate, din toate călătoriile făcute în Italia până acum.





Greu de cuprins toată frumusețea și unicitatea acestui oraș, nici măcar în fotografii, darămite în cuvinte. Trebuie trăit. Am urcat și am coborât că nu mai puteam răsufla noi, adulții, ce să mai zic de copii… Noroc cu energia și entuziasmul de nou pe care îl au cei mici. Oriunde te uitai, era magnific de văzut și fotografiat.
Am mâncat și o gelato tare bună la Gelida Voglia. Era drăguț că îți dădeau, la cerere, și apă filtrată, la pahar, pentru a-ți potoli setea după înghețată. Sortimentele cu nocciola (alune de pădure), cocos, ciocolată și lâmâie au fost alegerile noastre de la ei.

Bari
Bari rămăsese nevăzut până în ziua plecării, dar știam că vom avea timp o zi întreagă să îl tot batem la pas. După ce am făcut check-out-ul și am lăsat bagajul de cală într-un loc special amenajat la parterul inBlu, contra unei sume de 5 eur, am plecat pe jos către port.
Ne-am plimbat pe faleză și am stat pe băncile special amenajate de-a lungul mării ca să poți admira priveliștea. Mulți făceau jogging în zonă, alții, la promenadă, ca și noi. În Porto Vecchio încă se păstrează obiceiul ca pescarii să vină și să-și vândă captura, pește și fructe de mare proaspete.



Apoi am mers în Bari Vecchia, zona veche a orașului, ca un labirint, tot cu străzi mici și clădiri apropiate, de poți da mâna cu vecinul pe geam. Peste tot, magazine cu suveniruri și orecchiete (tipul de paste specific zonei) făcute manual și puse uscat în cutii mari, ca niște site. Monumentele istorice de văzut în Bari sunt: Castello, Basilica San Nicola, Biseria San Sabino.


De știut
- la restaurante/pizzerii/cafenele se plătește, de regulă, pe nota de plată și taxa se servicii numită coperto, care este între 1,5-2 euro de persoană.
- dacă veți merge în tot atâtea orășele ca noi, fiți pregătiți pentru o oră de sosire târzie la cazare, noi nu am reușit înainte de 21.30-22.30, în fiecare seară.
- Bari este un orășel gălăgios, oamenii vorbesc tare (deh, sunt italieni, nu?), iar gunoiul se ia la orice oră din noapte (nu cumva ziua), făcând un zgomot infernal.
Concluzia
Cele 4 zile au fost suficiente pentru a face acest periplu în zona Bari – Puglia, dar dacă vrei să stai și la plajă sau să o iei mai pe îndelete, trebuie să mărești numărul de zile sau să scazi numărul de orașe vizitate. Asta depinde de fiecare în parte, de ritmul și plăcerea fiecăruia.
Copiii noștri deja ne întreabă când și unde mai mergem, semn că le-a plăcut vacanța în ciuda ritmului alert și a oboselii. Ce le-a plăcut cel mai mult? Mâncarea! Cred și eu, cu pizza și gelato :))
Have fun și călătoriți mult!
fotografii: Andreea Mira