David Sandu este primul artist român care a transformat bijuteria contemporană în principalul său domeniu de interes și expresie artistică.
S-a născut în 1974, în București, într-o familie de artiști și, la 13 ani, își începe drumul ca viitor bijutier, fiind ucenic în atelierul maestrului Vlad Gherghiceanu, iar mai târziu urmează cursurile Universității Naționale de Arte din București.
A participat la numeroase expoziții ca artist individual, câștigând recunoaștere internațională. În 2005, a deschis propria galerie de bijuterii de designer, iar în 2010 a fost numit Furnizor al Casei Regale a României.
Tot în 2010, a fondat prima platformă educațională privată din România dedicată exclusiv designului de bijuterie – Școala de Bijuterie Contemporană Assamblage. Împreună cu Asociația Națională a Bijuteriei Assamblage, fondată în 2015, cele două instituții au oferit un program continuu de educație și evenimente culturale, având un rol esențial în formarea unei noi generații de artiști și designeri.
Din anul 2020, David a devenit, alături de Ioana Andrei și Valentina Buzamurga, membru fondator și curator al Romanian Jewelry Week, cel mai mare eveniment din România dedicat bijuteriei contemporane.
Citește interviul de mai jos și pătrunde în universul lui David Sandu.
Curatorialist: Care a fost momentul în care ai știut că vrei să devii designer de bijuterii?
David: Am început să învăț să lucrez cu metalele la 13 ani. Pentru acea vârstă, cred că nu aveam astfel de formulări culturale precise, ci mai degrabă sentimente imperative și nevoi emoționale puternice. Am știut că vreau, dar nu știam și cum se numește acel lucru. Am înțeles intuitiv că bijuteriile sunt făcute din bucăți, din piese componente, și asta a mobilizat în mine dorința de a face la rândul meu, de a acționa, de a interveni asupra metalelor și materialelor.
Nu am știut decât mult mai târziu că acest lucru se poate numi artă sau design și m-a amuzat oarecum că ar trebui să poarte un nume ceea ce făceam sau că eu ar trebui să am o meserie care să se numească într-un fel. Am acceptat și asumat aceste lucruri mult mai târziu, mai întâi ca pe un act formal, apoi ca pe o formă de inserție în social.
Ce te-a inspirat să fondezi Școala de Bijuterie Contemporană și cum a evoluat acest proiect de-a lungul anilor?
Assamblage Școala de Bijuterie Contemporană nu a început ca un proiect structurat după regulile pieței, a fost o creștere organică și un răspuns la nevoia unor oameni de a învăța tehnicile bijuteriei. Totul a început cu un curs intensiv de două săptămâni ținut pentru 4 oameni și cu o postare pe Facebook despre acest lucru. Și totul a crescut gradual într-o formulă amplă și permanentă, iar la anul avem 15 ani de când facem acest lucru.
Mulți dintre foștii noștri cursanți sunt acum designeri cu prezență stabilă în piață și sunt activi la evenimentele importante din țară și nu numai. Anul viitor, Școala Assamblage are deja planificată participarea la două evenimente importante din Germania: Inhorgenta și München Jewelry Week, două evenimente majore din Europa unde sunt prezente principalele instituții de învățământ din domeniu. E un lucru măgulitor pentru noi să fim acceptați și invitați la astfel de evenimente.
Cum îți găsești inspirația pentru colecțiile tale? Există teme recurente în creațiile tale?
Inspirația este o noțiune foarte vagă, este o idee pe care și anticii și contemporanii se străduiesc să o definească fără prea mult succes. Este multă muncă în spatele unui obiect plăcut privirii și care naște o trăire emoțională în privitor. Este un exercițiu al proporțiilor, al legăturii dintre formă și detaliu. Lucruri care par naturale sau aproape întâmplătoare au multe ore de încercări și observație la activ.
Cu alte cuvinte, o idee inspirată este pusă pe masă sub forma unei bijuterii în urma întâlnirii ei cu un algoritm foarte aparte, care este de fapt felul personal în care artistul și-a creat propria lume interioară. Pentru că, atunci când ne uităm la un act artistic, creator, înțelegem ce s-a întâmplat în mintea și emoțiile unui artist.
Temele pe care eu le abordez fac parte mai degrabă dintr-o preocupare care se leagă de legătura dintre lumea ideilor și lumea formelor.
Asta naște sens, iar bijuteriile mele se referă, deopotrivă, la formă și la idee. O temă recurentă este o formă de dialog și reevaluare a bijuteriei clasice, a unor forme arhetipale pe care le vedem reiterate de-a lungul istoriei artei.
Întrebarea cea mai interesantă este cum am ajuns noi, ca specie și cultură, să selectăm aceste forme și ce ne-a făcut să le conservăm și să le tot reluăm atâta vreme?
Ce înseamnă pentru tine bijuteria de autor și cum o diferențiezi de bijuteria tradițională?
Bijuteria tradițională este o convenție, mai degrabă o formulă fixă de funcționare a unei piețe în care evaluarea materialelor și a brandurilor este cel mai important lucru. E ca și cum ne-am gândi la lumea medievală a seniorilor și a vasalilor. Cei care poartă blazonul seniorilor sunt apărați de către aceștia.
Și, cu cât gramajul e mai mare, cu atât mai scumpă este bijuteria. Bijuteria de autor este un comentariu despre diferența dintre prețios și valoros. Valoarea este privită în acest context ca o noțiune culturală, în timp ce prețiozitatea este ceva care vorbește doar despre valoarea intrinsecă a materialelor unor bijuterii – gramaj, carataj.
Când vezi o bijuterie făcută de un artizan, te poți uita la meșteșugul minunat al acestuia. Când privești o bijuterie de autor, poți înțelege și ce a gândit artistul.
Iar bijuteria de artă se adresează oamenilor liberi, nicidecum vasalilor.
Care sunt materialele tale preferate și de ce? Există un material pe care ai vrea să îl explorezi mai mult?
Îmi place să mixez materiale, îmi place să lucrez și în maniera clasică, în care metalul și pietrele alcătuiesc bijuterii contemporane. Nu fac din alegerea materialelor o declarație de poziționare a discursului artistic și nu cred că materialele singure fac ca o bijuterie să fie clasică sau contemporană.
Am lucrat cu lemn, plastic, pietre de toate felurile, meteoriți și fosile, resturi industriale și pietre scoase din rinichi sau pancreas. Dar toate aceste materiale spuneau ceva despre o idee în contextul în care se întâlneau și construiau o comunicare, nu doar o asociere inedită. În ultimii 3 ani, am început să șlefuiesc și să fațetez pietre. Este un joc nou într-un univers de o vastitate uriașă, mă bucur maxim că fac asta.
Cum reușești să îmbini funcționalitatea cu expresia artistică în designul tău?
Funcționalitatea bijuteriei își începe drumul odată cu purtarea ei, odată cu asocierea ei cu anatomia umană. Împreună cu purtătorul, cele două fac un tot ca o declarație de statut, de apartenență sau de manifestare a unei credințe. Expresia artistică, împreună cu mesajul conținut în formă, materialul și tehnicile bijuteriilor mele, sunt elemente interdependente.
Încerc să găsesc legătura între idee, formă și purtător într-o manieră de complementaritate. Nimeni nu este pe primul loc. Toate împreună formează ceva mai mult decât erau înainte să se întâlnească.
Ai o piesă preferată din creațiile tale? Dacă da, care este povestea acesteia?
Piesele mele preferate sunt cele în care am reușit să fac o sinteză a unei perioade. Piese care reunesc într-o manieră structurată detaliile și elementele care m-au preocupat pentru o perioadă de timp. O astfel de temă/colectie este Floating Fragments, o serie de broșe pe care le-am alcătuit din elemente disparate, pe care le-am adunat de-a lungul anilor. Povestea colecției se leagă de imposibilitatea de a renunța la amănunte importante din parcursul nostru biografic.
Ca niște amintiri prețioase pe care nu le treci la categoria „și altele”, elementele din care am făcut seria de broșe sunt piese găsite pe stradă, pietre sparte, dar foarte frumoase, experimente tehnice, rateuri tehnologice de atelier, mici mărunțișuri pe care le-am cumpărat fără să am nicio nevoie sau gând special cu privire la ele.
E o negociere cu renunțarea, cu desprinderea de formă, o negociere cu ordinea impusă de educație, în care periodic trebuie să faci curat și să arunci lucrurile pe care nu le-ai folosit 5 ani, de exemplu. Și elementul coagulator al acestor nimicuri sunt chiar eu; modul de organizare al elementelor îmi aparține, e o lume pe care o pot coordona și de care sunt și responsabil în același timp.
Cum percepi scena designului de bijuterii contemporane din România în comparație cu cea internațională?
La nivel creativ și inovativ, cred că designul românesc de bijuterie nu are motive de modestie sau complex de inferioritate.
Ce ne diferențiază, în general, de spațiile cu tradiție culturală îndelungată este structura pieței de artă și design din care face parte și bijuteria contemporană.
Sistemul artist-impresar-galerie-casă de licitație-muzeu nu este încă pus la punct. Și aceasta este provocarea la care lucrăm și care ne preocupă maxim. Noțiunea de cotă de piață a unui artist bijutier, în felul în care această idee e deja structurată în lumea cu tradiție, este încă o dimensiune pe care trebuie să o adăugăm coordonatelor de funcționare din piața românească.
Care sunt provocările principale pe care le întâmpină un designer de bijuterii în România?
Pentru designer, marea provocare este simultaneitatea, ubicuitatea și sindromul omului-orchestră. Designerul trebuie să fie creativ, să își facă prototipurile și producția, fotografiile de produs, să vândă, să se organizeze să participe la târguri și expoziții, să facă marketing și advertising, social media, și să rămână creativ și zâmbitor în tot acest timp.
Bineînțeles că există specialiști cărora să le poți externaliza aceste servicii. Ideea principală este, însă, că artistul/designerul român nu este de la început o instituție cu un buget de investit, este mai degrabă acel om-orchestră, cu un atelier în bucătăria părinților sau în garajul lor, și care are de parcurs lent o distanță foarte mică.
Distanța de la debutant la emergent. Este ceva extenuant și asta devine un proiect al provizoratului fără de sfârșit. Aici se vede ruptura dintre școală și piață, dintre profesori și lumea reală. Lipsa verigilor de legătură care să ducă designerul din zona potențială în lumea reală. Assamblage încearcă să suplinească multe lipsuri structurale, însă putem face asta doar legat de bijuteria contemporană.
Pe lângă cursurile școlii, avem un spațiu de coworking pentru 17 persoane, servicii de producție în care acordăm și consultanță pentru proiecte, un stoc de materiale și consumabile pentru partea de producție individuală și posibilitatea de a comanda scule și utilaje specifice breslei bijutierilor.
De asemenea, Galeria Assamblage este un spațiu deschis celor care vor să se alăture evenimentelor pe care le organizăm și la care participă, de la designeri debutanți și emergenți, la cei consacrați. E un efort care a dus la acest rezultat de care ne bucurăm sincer.
Cum vezi relația dintre bijuterie și identitatea personală a celui care o poartă?
Relația mea ca artist cu viitorul purtător al bijuteriei pe care o fac este, de multe ori, complicată. Mai simplu este când bijuteria pe care o lucrez nu este adresată unui destinatar cunoscut, nu e vorba despre o lucrare comisionată de cineva.
Pur și simplu, fac o bijuterie pentru un purtător imaginar – freudian vorbind, acest purtător imaginar sunt chiar eu! – deși eu nu port bijuterii.
Pentru a duce la bun sfârșit o piesă pentru un client am nevoie să îmi imaginez cu claritate faptul că misiunea mea este să integrez cererea clientului în ceva mai larg, mai exact în modul meu de a vedea lucrurile, în lumea formelor și a ideilor pe care le exersez de atâta vreme și pe care mă străduiesc să le reîmprospătez permanent. În felul acesta, purtătorul bijuteriilor mele este și un ambasador al ideilor mele despre bijuterie și artă în general. Este o altă formă de simbioză decât întâlnim în bijuteria clasică.
Ce rol joacă sustenabilitatea în procesul tău de creație? Cum alegi să integrezi acest aspect?
Discursul despre sustenabilitate îl veți regăsi în temele propuse pentru expozițiile colective internaționale pe care Assamblage le-a organizat de-a lungul timpului. Remains of the Feast și Belongings sunt două dintre temele cu conținut social pe care le-am itinerat în multe dintre evenimentele internaționale de la acea vreme.
Ceea ce fac fără să comunic neapărat este să folosesc metal prețios care provine din reciclare și pietre care să aibă un pedigree trasabil și legal. Am început de curând să șlefuiesc și pietre de laborator, cum sunt cristalele hidrotermale sau cubic zirconia, sau cristale dedicate producției de lasere – yag. Dar sunt în faza de experimentare și va mai dura până voi avea primele piese finalizate.
Cu sinceritate, pentru mine rămâne o temă de atenție și vigilență personală să fac diferența între discurs, demagogie și realitate. Pietrele minate distrug ecosistemele naturale, de exemplu, însă pietrele crescute în laborator consumă atât de mult curent electric încât ți se face rușine să afirmi că ai contribuit cu ceva pozitiv la tema mediului. E de gândit și cântărit permanent acest aspect.
Cum îți păstrezi creativitatea proaspătă în fața tendințelor din industrie?
Să te menții permanent în cursă este o preocupare și un efort continuu, dar este totodată un efort natural. Asta mă preocupă, asta fac. Desenez și proiectez permanent, chiar dacă nu lucrez la bancul de lucru în fiecare zi. Iar tendințele din piața de bijuterie de artă nu se definesc la fel ca în fashion, nu se perindă cu acea perisabilitate culturală agresivă și efemeră.
Durabilitatea ideilor din artă este mai mare ca a celor legate de design și infinit mai stabile decât cele din fashion. Și asta simplifică mult procesul prin care te menții actual și viabil. Marile teme culturale se vor menține întotdeauna.
Care este cel mai valoros sfat pe care l-ai primit în cariera ta?
Am primit multe sfaturi valoroase. Unul dintre ele a venit de la un văr mai mare, aveam 23 de ani, cred, a fost un șiretlic cu un scop precis și sfatul și-a atins scopul. Mi-a spus: când o să ai o diplomă de la o universitate, nimeni nu va mai dori să știe dacă o ai sau nu. Este un sfat bun și pentru cei care se lasă astăzi de școală.
Al doilea sfat pe care l-am primit, și care e foarte discutabil, a fost: trebuie să crezi până la capăt în tine. Nu doar puțin la început. Nu este de ajuns. Trebuie să crezi în ce faci și când merge din plin. Nimic nu merge fără acest combustibil al încrederii.
Ce înseamnă succesul pentru tine ca artist și antreprenor?
Haha! Nu m-am gândit niciodată la succes, de multe ori chiar, pare că m-am împotrivit. Nu știu de ce cu precizie, nu este nimic mistic în asta, e o formă de confuzie pe care am avut-o de-a lungul timpului cu privire la valoarea convențiilor sociale.
Succes poate însemna să faci pe cineva fericit cu lucrările tale. Și mai poate însemna că structura pe care am generat-o prin proiectul Assamblage este una folositoare pentru breaslă și are relevanță în creșterea domeniului.
Nu aș măsura nimic în bani, nici în like-uri. Aș măsura în oameni și ce înseamnă pentru ei ceea ce face echipa noastră.
Ce impact îți dorești să ai asupra celor care poartă bijuteriile tale?
Uneori mă gândesc cu invidie – glumind, bineînțeles – când cineva cumpără și poartă o bijuterie făcută de mine. Știu că ceva frumos i s-a întâmplat, știu că este vorba despre o întâlnire foarte valoroasă între mine și purtător, întâlnire posibilă prin intermediul unei bijuterii. Îmi doresc ca acest lucru să fie reciproc și simetric, același lucru să îl resimtă și purtătorul.
În colecția Simbiotică am încercat, de exemplu, să descriu această relație prin asocierea dintre o sculptură care găzduiește/poartă o bijuterie. Sculptura era casa bijuteriei și bijuteria avea propria ei libertate, putea fi detașată și purtată de către cineva care o scotea în lume.
Cum decurge procesul de creare a unei bijuterii, de la idee la produs final?
Sunt bijuterii care încep cu un gând, un gând care își revendică forma, la fel cum un suflet își revendică trupul. Alte bijuterii pornesc de la desenul pe hârtie, unde contează totul – și unde sunt, ce instrument de desen am în mână și ce hârtie se întâmplă să folosesc. Am desenat în săli de așteptare, în muzee, în avion sau la școală, la orele plictisitoare ale profesorilor „killeri” de suflete tinere. Am desenat ca să îmi amintesc sau ca să fac praf câte un gând care mă muncea.
Uneori, astfel de desene s-au transformat în bijuterii, multe au rămas, mai degrabă, ca un jurnal de idei mute, idei care nu au avut nevoie de cuvinte. Procesul facerii unei bijuterii nu este de un singur fel și a lucra o bijuterie înseamnă pentru mine a atinge împlinirea unor nevoi foarte diverse. Fac bijuterii ca să mă exprim, ca să vând și să trăiesc plătind facturi, ca să fiu ironic sau meditativ.
Sunt bijuterii pe care doar le desenez, pe desen așez cote și dimensiuni și oamenii din echipa atelierului le fac, le construiesc și eu doar intervin în momentele esențiale legate de proporții, de finisaje, de montare a pietrelor.
Acestea din urmă sunt bijuteriile pentru care sunt un om mai distant și mai rece și cărora le ofer în mod direct doar esențialul. Nu am o singură formulă de lucru, m-am străduit să îmi definesc aceste modalități diverse de-a lungul timpului.
Există artiști sau designeri care te-au influențat în mod special?
Cred că muzica clasică și istoria artei au fost, în egală măsură, importante pentru mine. Descifrarea structurii și legătura dintre regulă și excepție este fascinantă în arta clasică.
De asemenea, arta din neolitic este foarte plină de conținut pentru mine, mai ales prin anonimatul ei și pentru faptul că noi avem nevoie să o numim artă, fără să știm ce era de fapt pentru cei care au produs-o. Arhitectura romană și gotică, dar și exemplele din lumea hindusă, budistă și precolumbiană, sunt exemple ale unor lumi de idei de care nu se poate să nu țin seama.
Dacă este însă să mă refer la autori cunoscuți, unul care înseamnă maxim de mult pentru mine este arhitectul Frank Lloyd Wright. Nu o să mai spun de ce. La fel Gerrit Rietveld, nu are nevoie de explicații.
Un bijutier important pentru mine este Frederik Becker, promotorul bijuteriei cinetice și, de asemenea, elevul lui strălucit Michael Berger. Mă uit la lucrările lor cu un amestec de idei și sentimente foarte ample și diverse, sunt capabili să mobilizeze în mine simultan mai multe feluri de înțelegere, aproape de ce îmi imaginez eu că este sinestezia.
Iar dintre compozitori, Bach cu interpretările lui Glenn Gould. Pentru generația tânără probabil că pare că sunt atașat de lumea veche, fără să fi făcut update. M-am referit acum la lucrurile care m-au influențat și atunci când aveam 18 ani și care au rămas și acum repere la care continui să mă raportez.
Ce planuri ai pentru viitor? Ce proiecte noi sau direcții artistice explorezi?
Anii viitori vin cu provocări și cu planuri de sinteză. Lucrăm mult acum la crearea unei galerii internaționale online și la dezvoltarea pe mai multe planuri a proiectului Romanian Jewelry Week. Iar personal, ca artist, sper să am tot mai mult timp pentru șlefuirea pietrelor pe care vreau să le folosesc altfel decât am făcut-o până acum. Sper să avem timp și spațiu pentru toate ideile pe care încercăm să le adunăm laolaltă.
Ce ai frumos astăzi?
În fiecare zi am ceva frumos. Astăzi desenez printre picături la o serie nouă de inele și, mult mai important decât atât, mă întâlnesc cu fiica mea Ilinca. Vrem să vizităm o casă memorială a unui pictor român interbelic.
fotografii: arhivă David Sandu
