Dacă lucrezi în comunicare și marketing, creare de conținut și social media sau ești antreprenor într-unul dintre aceste domenii, atunci cu siguranță îți va fi utilă această agendă cu evenimentele organizate de Evensys în acest an.
Conferințele te vor ajuta să fii la curent cu tendințele în comunicare, instrumentele de promovare, dar și cu cerințele consumatorilor mereu în schimbare. După cum ne-a obișnuit Evensys, speakerii sunt aleși dintre cei mai buni specialiști din domeniu.
Conferințele vor avea loc în sistem hibrid, adică se va putea participa atât online, cât și fizic, în locația în care se organizează discuțiile.
Vezi mai jos lista evenimentelor de marketing și comunicare și planifică-ți din timp participarea la ceea ce este de interes pentru tine.

Agenda 2022 – Conferințele de marketing & comunicare
25 februarie 2022: Big Idea Conference
Este o conferință de marketing leadership, aflată la prima ediție, care își propune să aducă în prim plan inovația și creativitatea din offline și online.
24 martie 2022: PR & Communication Summit
Evenimentul aduce cele mai noi tendințe și perspective în comunicare și relații publice la cea mai mare întâlnire a practicienilor din domeniu.
06-07 aprilie 2022: Digital Marketing Forum
Primul eveniment de marketing digital din România, ce oferă cele mai noi tendințe și idei de promovare eficientă în mediul online pentru oamenii de marketing din companii.
17 mai 2022: Podfest Romania
Singurul eveniment de la noi dedicat fenomenului podcasturilor, locul de intâlnire al pasionaților de podcasting și o doză de inspirație pentru producția, editarea și promovarea acestora.
09 iunie 2022: Marketing B2B Conference
O conferință care își propune să aducă mai aproape de marketerii din domenii business to business trenduri, strategii eficiente și instrumentele utile de promovare și dezvoltare a campaniilor B2B.
05 iulie: Visualfest Romania
Cea mai mare conferință a creatorilor de conținut vizual din România îți oferă o serie de subiecte actuale, dezbatute de cei mai îndrăgiți specialiști din mediul online, pentru a-ți pune la punct strategia vizuală de marketing.
08 septembrie 2022: Digital Divas
Un mix perfect între know-how și inspirație, este un eveniment unic despre comunicare, networking și implicare, despre resursele și oportunitățile de care femeile pot beneficia în ziua de azi pe Internet.
15 septembrie 2022: Influencer Marketing Conference
Cea mai importantă conferință despre marketingul prin influenceri reunește profesioniști străini sau din România care aduc în prim plan noutățile din lumea influencerilor, tactici de succes și tendințele în rândul brand-urilor.
07 octombrie 2022: Webstock
Festivalul de social media al anului ce inglobează conținut actual, inspirație la nivel inalt, experiențe inedite și o gală memorabilă într-un singur eveniment.
24 noiembrie 2022: Brand Power Summit
Prima conferință dedicată brandurilor de top din România, recunoscute pentru impactul sustenabil și angajate în inițiative pozitive în societate.
Tu ce eveniment îți propui să nu ratezi în 2022?
fotografii: Evensys