Sorin Chiuzbaian lucrează de ani buni cu lemnul. Face piese de mobilier, dar și produse care înfrumusețează masa și bucătăria: căni, linguri, boluri și tocătoare. Și asta cu pasiune, multă muncă și năzuință spre perfecțiune.
Sorin este din Baia Mare, unde a urmat Liceul de Artă, apoi s-a mutat în Timișoara pentru a urma cursurile Facultății De Artă și Design, secția Sculptură, urmat și de un Master în Sculptură.
În 2011, după terminarea studiilor, Sorin a decis să rămână în Timișoara și s-a angajat într-o firmă de alpinism utilitar. Din ianuarie 2016, și-a dat demisia și a demarat proiectul său de suflet dedicat lemnului, Handcrafted by Chiuzbi.
Despre cum este să lucrezi cu lemnul, cum și-a început proiectul atelierului și ce reprezintă lemnul pentru Sorin Chiuzbaian vei afla în interviul de mai jos.
…
Acest articol face parte dintr-o serie dedicata artizanilor zilelor noastre, oameni care încă mai fac cu propriile mâini lucruri frumoase, cu grijă, cu pasiune. Dacă vrei să ne povestești despre meșteșugul tău sau cunoști pe cineva care este artizan într-un domeniu, scrie-ne pe curator@curatorialist.ro ca să î(ț)i facem povestea cunoscută.
…
Curatorialist: Când și cum au luat naștere ideea și apoi proiectul Handcrafted by Chiuzbi ? Cum au fost începuturile?
Sorin: Eu aveam în minte să pornesc o afacere dintotdeauna, dar nu știam exact ce, nu era concretizată încă ideea. Și eram într-un concediu pe o insulă în Grecia, cu niște prieteni și toți sculptau linguri de lemn.
Și atunci mi-am zis că dacă toți ceilalți cioplesc, hai să mă pun și eu să cioplesc. Și așa am făcut și eu o lingură. Am postat-o pe Facebook și cineva mi-a zis: „Poți să îmi faci și mie 5 linguri, te rog?” Am zis da, ok, și m-am pus și am făcut 5 linguri și după aceea, tot așa, au venit alte cereri. Cred că am făcut în total vreo 300 de linguri atunci.
Perioada aceasta era cam între octombrie 2015 până prin mai 2016. În ultimele 3 luni din 2015, când încă eram angajat, au fost niște probleme în firmă, iar eu simțeam că nu mai am unde să mai cresc în firma aceea. Și a fost momentul pentru mine să încep ceva cu gândul că uite, se poate. Eu câștigam deja niște bănuți din sculptatul lingurilor. Nu erau mulți, dar mă descurcam.
Din ianuarie 2016 mi-am dat demisia și am continuat să fac linguri. La un moment dat, cineva m-a întrebat dacă îi pot face o cană de lemn și am zis că hai să văd. M-am documentat puțin și am aflat mai multe despre cănile astea din lemn – ele se numesc „kukse”, sunt originare din țările nordice, în special Finlanda și Norvegia.
Eu am preluat ideea kuksei, dar încerc să le fac în felul meu, cu un nivel mai înalt de finisare, mai artistic. La bază, cănile acestea de lemn sunt foarte rudimentare, sunt numai din daltă și cuțit făcute, din lemn cu esența moale, ca să fie foarte ușor de sculptat.
Dar eu mi-am zis că vreau să șlefuiesc lemnul acela și, în plus, mi-am ales să lucrez doar cu lemn de esență nobilă: nuc, măr, cireș, măslin – ceva ce nu este la îndemâna oricui. Și așa am început să fac cănile acestea, m-am experimentat și am început să le vând.
Apoi, tot așa, cineva m-a întrebat dacă pot face un tocător din lemn. Poți? Cum să nu, pot! Și de acolo au escaladat lucrurile până departe de tot. Totul a fost organic, natural.
De când ai pasiunea pentru lemn? Cum ai deprins meșteșugul de a lucra cu lemnul?
Sunt un om care umblă mult la munte, încă de copil foloseam toporul, tăiam tot ce prindeam, plus că pe vremea aceea chiar că nu aveam ce altceva să facem – ne jucam cu lut, cu crengi, cu tot ce apucam.
Eu aveam înclinația aceasta spre artă, spre lemn, chiar din liceu, unde am avut de ales între secția de scupltură și secția de textile. Și eu m-am dus la sculptură, din clasa a IX-a.
Dar și aici, mai mult se lucra cu modelaj, am fost singurul care a încercat să facă ceva din lemn. Și apoi, eu am deprinderea asta cum să rezolv o treabă cu propriile mâini, mai ales că, făcând Facultatea de Sculptură și Masterul în Sculptură, am tot lucrat cu lemn și piatră. Doar cu metal nu am lucrat – nici nu îmi place.
Aș zice că adevărata atracție spre lemn a venit mai târziu, când am crescut și am început să conștientizez lucrurile.
Am pornit de jos, acum dacă mă uit în urmă și privesc primele linguri… da, ele sunt drăguțe, dar se vede că sunt rudimentare.
Ce îți inspiră lemnul? Ce sentimente/emoții îți induce lucrul cu acest material?
Văd lemnul ca pe un material cald, viu. Și, cumva, un material care, metaforic zis, nu te rănește.
Metalul și piatra sunt materiale reci. Lemnul altfel îl simți, altfel îl modelezi. Și ceea ce mi se pare foarte fain la lemn este că ai o paletă foarte largă de texturi.
Fiecare tip de lemn are o textură diferită, o densitate diferită. Trebuie să-l înțelegi cum lucrează, pentru că altfel poți să faci lucrări super faine, dar care or să crape în timp. Asta e deja la nivelul de trucuri. Trebuie să simți lemnul, să știi cum să faci tăietura acolo unde trebuie să o faci ca să îi tai tensiunea și, dacă nu faci cum trebuie, s-ar putea să ai surprize, iar după 6 luni, să te sune clientul că i s-a crăpat mobila.
De aceea, când te apuci să fac o masă sau proiecte mai mari din lemn masiv, nu e pur și simplu că ai luat bucata de lemn, ai trecut-o prin utilajul de rindeluit, ai îndreptat-o, ai finisat-o și ai dat produsul de lemn. Trebuie să îl înțelegi.
Ce tipuri de lemn folosești în atelierul tău? De ce, care ar fi punctele forte ale fiecăruia dintre ele?
Cel mai mult folosesc stejar, frasin și fag. Mai am și lucrări în care folosesc nuc, nuc european și nuc american. Cam astea sunt lemnele cu care lucrez acum în proporție de 90%. Și, dintre ele, în special stejarul. Asta e și ce se găsește pe piață în România. Eu îmi iau lemnele de pe piața internă, lângă Timișoara este un depozit mare, un brand internațional, se numește Holver și au și ceva lemne exotice, dar și esențe autohtone.
Fiecare tip de lemn are 3 – 5 categorii. De pildă, stejarul poate fi stejar rustic, cel mai ieftin, care are noduri, crăpături; după aceea, e stejarul standard – mai are câte o crăpătură, câte un nod, dar puțin. Urmează stejarul standard plus, după aceea premium și premiul plus, care este foarte bun, fără crăpături, fără nimic, foarte calitativ.
Alegerea tipului de lemn și categoria sa depind foarte mult și de ceea ce dorește clientul. Am avut clienți care au dorit cât mai multe noduri, crăpături care ulterior să fie umplute cu rășină și să capete un aspect cât mai spectaculos. Am alte lucrări care sunt realizate în colaborare cu designeri și acolo vor lemn „curat”, cât mai calitativ. Deci, depinde mult de ce își dorește fiecare.
Care ar fi dificultățile cu care te-ai confruntat când ai demarat proiectul?
Atunci, una dintre probleme era spațiul, unde să fac proiectele. Din ianuarie 2016 de când mi-am dat demisia și până la începutul lui mai când am închiriat spațiul, am lucrat pe unde am apucat: acasă, mergeam la pădure, am mai încercat o colaborare cu un prieten să mă duc la el în atelier, dar mai mult îl încurcam.
Atunci nu știam cum vor evolua lucrurile și mi se părea foarte greu: vai, unde o să găsesc eu un spațiu, cât o să ma coste fiind șomer, trebuie să vii cu bani de acasă… nu-i ușor. Și până la urmă am găsit un spațiu foarte fain, foarte aproape de unde stăteam înainte. Vezi, lucrurile intră în viața noastră atunci când trebuie să intre. De atunci, lucrurile s-au conturat destul de ok.
Ce tip de produse faci în cadrul atelierului Handcrafted by Chiuzbi?
În general, îmi place să lucrez la proiecte unice – de altfel asta e visul meu să ajung să fac mobilier de design, ceva ce nu este la îndemâna oricărui tâmplar. Ceva unic, ce nu se găsește nicăieri în altă parte. Aceasta ar fi o primă categorie de produse pe care le fac la Handcrafted by Chiuzbi.
Cealaltă categorie – de bază acum, sunt cănile și tocătoarele. De-a lungul timpului, ca piese de mobilier am făcut mese, noptiere, corpuri cu rafturi, am făcut o dată chiar și un pat.
Care sunt, pe scurt, principalele etape în realizarea unui obiect din lemn?
Hai să îți povestesc despre kukse, că tot îmi sunt dragi. Mai întâi aleg bucata de lemn, mă uit să nu aibă crăpături – am nevoie să fie cât mai compactă fibra. De pildă, ieri am făcut 5 kukse, 3 au ajuns finale, iar 2 au ajuns pe foc. Efectiv, le-am făcut, dar când am sculptat în ele, când am făcut partea de adâncitură, căușul, am descoperit că lemnul era fisurat în interior și nu le-am mai putut salva.
Eu folosesc undeva la 60% și utilaje electrice – la nivel de business nu mai poți face totul manual. După aceea, se face partea de căuș, adâncitura în care practic se ține lichidul, apoi se taie forma de sus văzut, cam cum ar arăta. Și aici am clienți care zic: vreau cu toarta așa, să aibă două găuri când prinzi toarta sau ai mână liberă, fă cum vrei tu!
Așa îi dau forma, apoi am un aparat care șlefuiește în mare, apoi intervine partea manuală în care stai cu șmirghelul și finisezi să îi scoți toate imperfecțiunile, să rămână o formă curată. Eu folosesc un șmirghel cu o granulație de 360-400, suficient să facă suprafața atât de fină încât ochiul să nu mai perceapă nicio imperfecțiune.
Un alt proces interesant e când spăl cu apă produsul – inclusiv tocătoarele și lingurile. De ce fac asta? Pentru că umflă porii și practic mai intervii o dată cu șmirghelul și îndepărtezi toți porii aceia care s-au umflat.
Partea de finisaj – există uleiuri, lacuri, ceară, depinde de produsul pe care îl finisezi. Dacă e un tocător, 100% doar uleiuri speciale care pot intra în contact cu alimentele, pentru boluri și kukse, mai nou am început să folosesc un tip de lac care plastifică, îmbracă lemnul pentru impermeabilizare.
Se poate vorbi despre o artă a lucrului cu lemnul?
Eu zic că da, deși am avut contradicții cu alți meseriași, care au zis că ce fac ei nu se numește artă, deși, din punctul meu de vedere, ceea ce făceau ei erau adevărate piese de artă. Ziceau că e doar multă muncă.
Bine, muncă, sunt de acord, dar dacă nu simți un pic, dacă nu ai un pic de simț estetic, nu ai cum să ajungi să faci așa ceva. Din punctul meu de vedere, da, e și o artă, depinde și cât te rezumi să faci, cât îți dorești.
Mie îmi place la proiectele mele să le duc cât de departe pot, mai ales la partea de finisaj. Nu doar gata, am terminat proiectul, am finisat, l-am livrat și am scăpat de încă o lucrare. Eu vreau ca fiecare piesă de mobilier pe care o fac să transmită ceva sau să atragă ceva: privirea, admirația.. e și un mod de a te vinde, până la urmă. Cu siguranță, există loc pentru artă. Dar acuma depinde și pe cine întrebi :).
Ne poți enumera niște principii de lucru cu lemnul?
Da, în primul rând, eu personal lucrez cu lemn de calitate. Niciodată nu o să fac compromisuri la partea de lemn. Și ce înseamnă asta? Lemnul pe care îl voi folosi pentru un proiect al unui client întotdeauna îl voi cumpăra de la un magazin specializat, care îmi garantează lemnul respectiv.
Pentru că nu mi se pare normal să vând unui client un produs, care este foarte scump, cu lemn luat din piață sau de pe la nu știu cine și care nu poate să îmi garanteze calitatea. Nu fac compromisuri de genul acesta.
Apoi, lemnul trebuie să fie foarte bine uscat, de aceea și colaborez cu tipul asta de firmă, cu depozitul acesta – ai niște garanții. Am avut prieteni care au avut probleme cu un anumit tip de lemn, li s-a decontat întreaga lucrare și au putut să o facă din nou.
Cum îi consiliezi pe clienți legat de alegerea tipului de lemn?
Întotdeauna există o discuție prealabilă cu clienții, îi ajut un pic să înțeleagă de ce vor un anumit tip de lemn. De fapt, sunt două categorii de clienți. Cei care vin cu un designer știu exact ce își doresc. Și mai sunt ceilalți, cam 60-70% dintre clienți, cu care stau de vorbă înainte.
De regulă, ei văd ceva pe internet și vin la mine și zic că vor ceva ca în imaginea asta. Și atunci îi ajut să aleagă lemnul. Contează și partea financiară, dar nu foarte mult în cazul celor 3 tipuri de lemn cu care lucrez cel mai mult (stejar, frasin, fag) unde diferențele de preț nu sunt prea mari. Și atunci, cumva, îi ajut să înțeleagă de ce își doresc un anumit tip de lemn și să aleagă ce li se potrivește mai bine (în funcție de ce mobilier mai au în casă, tipul blatului din bucătărie, parchet, dacă au vreun riflaj pe perete etc).
Lucrezi singur sau mai ai și alți membri în echipă?
Lucrez singur, de regulă. Mai am un amic care vine doar din când în când, foarte rar, când am piese foarte mari și sunt grele. E dificil să găsești oameni motivați și dornici de lucru.
Uite, chiar câteva săptămâni, am invitat pe cineva la un interviu. Trebuia sa fie la ora 13. Mă suna la 13.30 să îmi spună că acuma s-a trezit. I-am zis: „bine, dormi în continuare!” Încă o data mi s-a confirmat de ce lucrez singur. Eu îmi doresc să am pe cineva în echipă, dar e foarte greu să găsești pe cineva și apoi să îți și înțeleagă visul, ideea, ce vrei să faci. Eu însumi sunt mai meticulos, așa, adică îmi doresc ca lucrul care iese din atelier să fie bine făcut, chiar dacă asta înseamnă să mai stau o jumătate de zi în plus să lucrez în atelier.
Da, mi-aș dori să vină cineva, un prieten… dar lucrurile intră în viața noastră când trebuie să intre, nu când vrem noi să intre. Cam asta e concluzia mea din ultimii 10 ani.
Lucrurile s-au întâmplat când trebuie să se întâmple. Adică atunci când suntem pregătiți pentru asta.
Cu ce instrumente sau echipamente lucrezi lemnul în atelierul tău?
Am niște aparate mari, strung, un abric care practic îndreaptă lemnul, îl finisează. Am foarte multe scule de mână, de la filetante, la flex, la circular, circular cu masă… cam tot ce are un atelier de tâmplărie. Și tot îmi mai lipsesc cam jumătate din sculele de care aș avea nevoie.
Un punct forte, ce multe ateliere nu au, este strungul. Am un strung profesional cu care, de fapt, am și început atelierul – primul lucru pe care mi l-am cumpărat când am demarat a fost strungul. Cu ajutorul lui pot face bolurile de lemn, acele kukse, lucrurile astea mai mici.
Ce te inspiră atunci când creezi un nou design pentru un produs în atelierul tău?
Mă uit foarte mult pe internet, ma uit și la ce lucrează alții – am câteva zeci de conturi pe care le urmăresc din SUA și mă uit la ei cum fac și ce fac. Și, de multe ori, e suficient să ai un imbold să faci ceva și, de acolo, să dezvolți ideea.
De exemplu, fratele meu mi-a zis la un moment dat că ar vrea să îi fac niște boluri din lemn, din alea japoneze, cu pereți foarte subțiri, foarte finuțe. Atâta mi-a trebuit – să îmi zică. Și apoi m-am dus în atelier și am început să le fac, deși nu mai făcusem asta niciodată.
E o limită acolo, între a face ceva fain sau a face un kitsch. Eu nu sunt de acord cu a lua o rădăcină, a-i da cu lac și gata, mamă ce bine arată! Sau tipul ăla de mese cu rășină, toată lumea pune dopuri și cafea… Adică trebuie să te duci un pic mai departe decât asta.
E ideea, dar trebuie să vezi ce poți să faci tu un pic mai diferit. Dar „diferit” să fie ceva fain, să îți placă ce vezi. Profesorul meu de sculptură avea o vorbă, zicea „ai grij la lucrările pe care le feci, să nu rămână neutre!”. Mai bine fă o lucrare care să placă sau una care să nu placă, deci să atragă într-un fel atenția.
Clienții tăi sunt majoritar din Timișoara sau ai comenzi și din alte orașe?
La partea de mobilier și lucrări mai mari, în principiu sunt din Timișoara și de pe lângă Timișoara. Am avut și cereri gen din București, dar nu s-au concretizat.
În ultimii 3 ani de zile, nivelul atelierelor a crescut foarte mult în România. Sunt câteva ateliere foarte bune în București, vreo 3 cunosc eu și sunt foarte bune, un atelier în Oradea, în Cluj, Brașov. Prin Moldova nu prea le știu, cred că doar unul știu, undeva prin Iași. Așa că, în fiecare colț din țară există acum un atelier bun care cumva acoperă cererea din zona respectivă.
În schimb, pe partea de proiecte mici, cum sunt lingurile, cănile kuksa, tocătoarele – astea le pot livra oriunde în țară, chiar și în Europa și în America.
Unde găsim de cumpărat produsele Handcrafted by Chiuzbi? Colaborezi și cu alte magazine?
Nu lucrez cu magazine, am avut doar la un magazin din Sibiu câteva produse din astea micuțe, stilouri din lemn, agende din lemn pe care nu le mai fac acum. Am în lucru site-ul propriu, sper să fie gata într-o luna-două. Pe Facebook și Instagram, aici mă găsesc acum oamenii, nr meu de telefon este public, încerc să răspund cât de repede pot.
Dacă ar fi să alegi un singur cuvânt pentru a defini lemnul, care ar fi acela?
De fapt, pentru mine ar fi două cuvinte difinitorii pentru lemn: viu și cald.
fotografii: Sorin Chiuzbaian
