Zece stații de metrou, două peroane, aproximativ 80 de trepte, dacă nu mergi pe scara rulantă, un autobuz și puțin joc de glezne. Cam așa se prezintă poezia din fiecare zi a multor bucureșteni. Ar fi minunat dacă chiar ar fi vorba despre poezie, însă de multe ori nu este.

Știu că nu aveți nevoie de încă un om care să vorbească despre aglomerația din București, dar așa cum spunea și Maurice Munteanu într-un articol recent din ELLE, ,,Bucureștiul miroase a trafic și a promisiuni neîmplinite”. Nu citez din ranchiună pentru oraș, din contră, am ajuns la nivelul de relație la care ne putem tachina. El mă critică când plec târziu de acasă, eu dau vina pe el, dar de fapt știm că este vina amândurora. 

Oricum, scopul meu nu este să vorbim despre infrastructură, ci despre ce fundal sonor am putea avea în timp ce cutreierăm minusculul Paris, în care se îngrămădesc omuleți grăbiți, fiecare cu pachețelul său de povestioare pe care, uneori, este chiar meditativ să ți le imaginezi.

articol pentru Curatorialist de Alina Bălan – full time în serviciul industriei muzicale românești, prin PR, comunicare, puțin jurnalism și fangirling.

Într-un city break Piața Unirii – Pipera, pentru că așa se simte, am zărit la un moment dat, printre omuleții cocoțați de bare, pe un scăunel, un domn care urmărea un clip despre cum să-ți îngrijești grădina și m-am gândit că poate nu o să aibă niciodată una, că poate toată viața o să viseze, înghesuit în metrou, să iasă dimineața în grădina sa și să culeagă flori. Sper că acum are totuși vaza plină.

Unde voiam să ajung, de fapt, este la faptul că ascultam Khruangbin atunci. Totuși, cu promisiunea că nu mă uit mereu în telefoanele oamenilor în metrou, azi vorbim despre muzica la care să dați play când vă simțiți copleșiți, când vreți să admirați apusul, după ce ați ieșit din autobuz, pentru că era prea aglomerat, sau pur și simplu pentru că vreți să vă imaginați o poveste.

berlioz (fără Hector)

Perioadele mele de studiu pentru liceu, facultate, au trecut apăsând religios play pe YouTube următorul cod: hip-hop jazz, tastând aceste cuvinte în căutarea unei muzici instrumentale, cu un beat mai alert care să-mi instige sinapsele la lucru.

De asta îmi aduce aminte berlioz și mi se pare minunat că un astfel de artist are un nume, are concerte și devine trend pe TikTok, căci așa cum spune și unul dintre materialele sale: Jazz is for ordinary people. Și așa e, toată lumea se poate bucura de o muzică languroasă precum a dânsului, fiecare notă dilatându-se în următoarea, precum și culorile pe care le creează, la fel.

Piesa care dă numele și unui EP, Jazz is for ordinary people, are un zvâc care pe mine mă pune în mișcare și v-o recomand cu căldură pentru început.

PLÜM

Muzică de background și, în același timp, de sine stătătoare. Lansările lui PLÜM sună ca o joacă armonioasă pe o consolă electronică, cu ritmuri antrenante și voci „încețoșate”, în sensul în care poate fi oricine acolo, este sesizabil, dar nu definitoriu pentru muzica sa.

Dânsul are și câteva cover-uri interesante, însă aproape de suflet rămâne pentru mine I See You, pe care dacă ar fi să o descriu ca o stare, este exact ca ora aia de vară dintre zi și întuneric, când pare că timpul s-a dilatat și el de la căldură.

Khruangbin

Nu voi trece vreodată peste live-ul de la KEXP al piesei Maria Tambien, peste naturalețea interpretării, universalitatea muzicii, cum are sonorități din părți diferite ale lumii.

Și dacă tot mă dezlănțui cu recomandările, mă arunc la vorbe și vă spun că albumul lor, Con Todo El Mundo, pe care regăsiți și piesa de mai sus, este unul dintre favoritele mele din toate timpurile.

Albumul se prezintă ca un zbor lin (amuzant, pentru că numele lor se traduce ca avion din thailandeză), vorbind, de fapt, pe limba tuturor prin muzică.

Trupa din Texas are puterea să fie universal valabilă, dar nu numai prin combinația de diferite genuri, soul, funk, indie rock, ci prin simțire, care în acest caz depășește lejer cuvintele care lipsesc.

Harry Styles

Albumul Harry’s House, ca să fiu mai exactă. Nu am dat inițial nicio șansă acestuia. Mi se părea boring, fără esență, mi se părea că domnul Styles a vrut să atingă un sound mult prea indie pentru orizonturile sale, dar uite-mă aici, 3 ani mai târziu, punându-l pe foaie și pe repeat.

Album nu excelează în adâncimea versurilor, I can’t get you of my mind, dar cu siguranță Harry ți se imprimă în memorie datorită carismei specifice, unul dintre motivele pentru care mă aflu aici. Un fan Harry Styles este mai predispus la a asculta acest album. În același timp, cred că este posibil să te transformi în fan, la urma urmei, piesa As It Was, inclusă pe album, a fost hit mondial. 

Întorcându-mă, synth-pop, cu funk, cu R&B, cu pop-rock, Harry’s House este intim, cald, ca o lumină ambientală, care pur și simplu te face să te simți confortabil, familiar, dacă vreți, la fel de confortabil precum te face să te simți Murakami în descrierile sale. 

Voiam să fac o poantă, să vă zic că am de coborât la prima, dar mă abțin și spun doar că acestea au fost recomandările, care sper să primească acceptul vostru în zona de confort proprie. Enjoy!

Sursă foto cover: https://unsplash.com/