Vara este, pentru mulți dintre noi, sinonimă cu relaxarea, evadarea din cotidian, concediul mult așteptat. Însă, chiar și pe plajă, între sunetul valurilor și mirosul sărat al mării, nu putem ignora realitatea tensionată în care trăim. Contextul geopolitic actual este marcat de conflicte, crize și dezbateri aprinse despre libertate, drepturi și identitate.

Într-un astfel de peisaj, lectura poate deveni mai mult decât un refugiu, poate fi o cheie prin care să înțelegi prezentul, dar și să devină o formă de empatie și conștientizare.

Un articol scris de invitata noastră de astăzi, Cristiana Pantici, jurnalist cultural, fondatoarea Zenobisme.ro, feministă și autoarea cărții „Zenobistele. 27 de feluri în care să ai succes, regăsindu-ți feminitatea”.

Vreau să îți recomand patru cărți aparent „neobișnuite” pentru o listă de lectură de vacanță, care pot transforma zilele petrecute la plajă.

Înainte de toate

Până să ajungem la cărți, vreau să facem o scurtă trecere în revistă a ceea ce s-a întâmplat, recent, pe plan mondial.

La mai bine de doi ani de la invazia rusă, Ucraina continuă să fie un teatru de război. Satele sunt rase de pe fața pământului, orașele sunt ruinate, iar milioane de oameni trăiesc în exil sau sub ocupație. Războiul a redesenat harta Europei nu doar geografic, ci și moral, fiindcă ne-a pus față în față cu fragilitatea democrației și cu prețul libertății.

În Orientul Mijlociu, conflictul dintre Israel și Hamas este deosebit de sângeros. Atacuri, riposte, bombardamente și foarte mulți morți. În acest tablou tragic, oamenii simpli, femeile, copiii și bătrânii,  au devenit victime colaterale.

În SUA, tensiunile legate de imigrație continuă să se amplifice, alimentând polarizarea politică. În paralel, drepturile femeilor, în special cel la avort și contracepție, sunt contestate sau restrânse, transformând Statele Unite dintr-un simbol al libertăților într-un episod sinistru din „Povestea Slujitoarei”.

Atunci când inocența este pierdută pentru totdeauna

Scris de o adolescentă evreică ascunsă de prigoana nazistă, „Jurnalul Annei Frank” transcende timpul. Anne își notează speranțele, temerile și gândurile intime, într-un context în care însăși existența îi era amenințată.

Ceea ce face jurnalul atât de actual este paralela directă cu tragediile de azi. Oare ce gânduri ar nota o adolescentă ucraineană refugiindu-se într-un adăpost antibombardament? Ce ar scrie o fată din Gaza, blocată între ziduri? „Jurnalul Annei Frank” nu mai este doar despre Holocaust, ci este despre orice copil căruia războiul îi fură copilăria.

Anne visa la o lume mai bună. Citindu-i jurnalul azi, suntem obligați să ne întrebăm: facem destul pentru ca astfel de drame să nu se mai repete?

Cealaltă față a frontului

Svetlana Aleksievici strânge în „Războiul nu are chip de femeie” mărturii tulburătoare ale femeilor sovietice care au luptat pe front în al Doilea Război Mondial. Vocea lor, prea des uitată în marile cronici ale războiului, ne arată ororile conflictului dintr-o perspectivă umană, directă și imposibil de ignorat.

În Ucraina de azi, femeile sunt soldați, doctori și mame care își cresc copiii sub sunetul sirenelor. În Gaza, femeile își îngroapă copiii sau își caută rudele printre dărâmături.

Cartea Svetlanei Aleksievici aduce la lumină povești ale femilor care au trăit ororile frontului nu doar ca infirmiere, ci ca lunetiste, artileriste, combatanți în linia întâi. Mărturiile lor sunt dure, necosmetizate, un contrapunct la imaginea romanticizată a războiului. Femeile vorbesc despre mirosul de sânge, despre hainele sfâșiate de schije, despre ce înseamnă să îți pierzi menstruația, despre teama permanentă de moarte și despre drama întoarcerii acasă, unde erau privite cu suspiciune pentru că fuseseră „prea aproape de bărbați” sau de moarte.

Una dintre scenele care mi-au rămas în minte face parte din povestea unei lunetiste, care vorbește despre clipa în care a trebuit să tragă în primul ei inamic: un soldat german tânăr, care încerca să-și salveze camarazii răniți. Ea își amintește cum a ezitat o clipă, copleșită de gândul că și el poate avea o mamă care îl așteaptă acasă.

„Dar dacă nu-l împușcam eu, m-ar fi împușcat el pe mine. Și nu mai era nimic romantic în asta.”

Lecții de reziliență

În „Povești despre speranță”, Heather Morris reunește istorisiri ale unor supraviețuitori ai lagărelor naziste, dar și reflecții despre ce înseamnă să găsești puterea de a merge mai departe.

Poveștile din această carte capătă o rezonanță aparte, mai ales în fața tragediilor din ziua de azi. Imaginile refugiaților ucraineni (și nu numai) își găsesc ecou în lecțiile de viață pe care le oferă Morris.

Una dintre scenele din carte care rămâne cu cititorul este povestea lui Lale Sokolov, tatuatorul din Auschwitz. Într-o zi, în timp ce inscripționa un număr pe brațul unei tinere deținută, îi șoptește: „Te voi salva de aici.” În acele câteva cuvinte se concentrează toată forța umană de a visa, chiar și în fața morții.

Cartea devine astfel o punte între trecut și prezent, arătându-ne că, oricât de întunecate ar fi vremurile, speranța nu moare.

Literatura ca formă de rezistență

În „Citind Lolita în Teheran”, Azar Nafisi a scris despre un grup de tinere care, într-un Iran sufocat de cenzură și bigotism, se adună să citească romane interzise. Cartea nu este doar despre literatură, ci despre puterea gândirii libere, despre cum lectura devine un act de rezistență și de afirmare a sinelui.

Când în SUA drepturile femeilor sunt puse sub semnul întrebării, când în Iran femeile mor pentru că refuză să-și acopere părul, „Citind Lolita în Teheran” ne reamintește că libertatea începe cu libertatea minții. Mai mult, este o pledoarie pentru curajul de a gândi critic, de a refuza conformismul toxic.

O scenă definitorie din roman este cea în care grupul de studente citește împreună „Daisy Miller”, de Henry James. Discuția despre libertate, despre alegerea de a-ți trăi viața după propriile reguli, capătă o încărcătură dramatică în contextul Iranului teocratic. Fetele, cu vălurile tras peste chipuri, înfruntând zilnic poliția moralității, își regăsesc pentru câteva ore libertatea în cuvintele scriitorului american.

„Literatura devenise spațiul nostru secret, locul unde eram din nou libere”, mărturisește Nafisi.

Aceste patru cărți nu sunt ușoare. Dar nici vremurile pe care le trăim nu sunt. Ce reușesc ele să facă, cu onestitate și foarte multă sensibilitate, este să ofere o fereastră către viețile celor prinși în vâltoarea istoriei.