4 iubitoare de ceramică vintage care te ajută să redescoperi frumosul

Durata: 10 minute

Eu sunt o mare iubitoare de ceramică vintage, de la farfurii mari sau mici, colorate sau simple și elegante, la castroane, ceainice, sosiere, sfeșnice sau vaze care înfrumusețează căminul și îi dau personalitate. Pasiunea pentru obiectele vintage mi-am descoperit-o odată cu începuturile mele în ale fotografiei culinare.

Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că mâncarea arată mult mai bine atunci când este pusă în piese ceramice frumoase și alături de obiecte decorative care ajută la crearea unei atmosfere și a unei povești. Dar, la fel de bine, îmi place să folosesc piese din colecția mea de ceramică vintage atunci când pregătesc mese festive, la care ni se alătură familia și prietenii.

Dacă vrei să afli de unde îți poți alege și tu piese decorative pentru masă și cămin, am făcut o selecție de 4 iubitoare de ceramică vintage care și-au transformat pasiunea într-un mic business cu obiecte frumoase.

Fandosica

Ioana Vîlcu lucrează ca redactor de carte pentru copii și este omul din spatele Fandosica – obiecte cu poveste, cum este sloganul magazinului ei de obiecte vintage. Ioana și-a descoperit pasiunea pentru ceramica veche de colecție în urmă cu 10 ani. Atunci, timp de o lună, și-a vizita mai multe prietene din Germania și au mers împreună la talciocurile nemțești – Flohmarkt.

Nu-mi venea să cred ce minunății am descoperit la tarabele de acolo: porțelanuri fel de fel, înflorate sau opulente, cu ciobituri sau perfecte, toate ceainicele de pe lumea asta, mici obiecte de mobilier la care eu doar visam, lămpi în toate culorile. Îți dai seama ce supărată am fost că n-am avut loc în bagaj pentru tot ce aș fi vrut să iau cu mine! De atunci am rămas cu o mică obsesie pentru obiecte din astea unice, într-un singur exemplar (n-o să vezi vreun set la mine în casă), cât mai eclectice”, povestește Ioana.

Alege pentru magazin doar piese care îi plac, ca și cum le-ar lua pentru ea. De cele mai multe ori nu dă greș, deși mărturisește că “se întâmplă să postez fandosici care mi se par super-mega faine și să nu le vrea nimeni și atunci am un reality check și-mi aduc aminte că există atâtea gusturi pe lumea asta, încât n-am cum să le nimeresc pe toate”.

Având un job full time și ocupându-se de Fandosica doar în timpul liber, Ioana nu vede ceramica vintage drept un business propriu-zis: “Mi se pare fix o încăpățânare de-a mea de salva de uitare niște obiecte perfect funcționale, cum nu prea se mai fac, și de a le găsi o nouă casă. Când simt că sunt prea obosită, iau o pauză de câteva zile, dar apoi găsesc printr-o cutie un ceainic sau un set de farfurii care mi se par grozave și pe care știu exact când și de ce le-am luat și atunci reiau joaca”, spune ea.

Piesa preferată din colecția proprie? “A, n-aș putea niciodată să aleg o singură fandosică preferată. Și nu am obiecte pe care să le țin de bune sau pentru ocazii speciale, dar am observat că cel mai des folosesc un ceainic mic, albastru, japonez și un bol de la Rosenthal din colecția 331_Rainbow. În rest, în fiecare zi iau din dulap altă farfurie și altă cană, alt bol și alt platou (îți ziceam că nu am două fandosici la fel în casă) and they still spark joy”, încheie Ioana.

Sorbitor

Sorbitor a fost lansat ca magazin online în mai 2020, în plină pandemie, de către Silvia Floareș și Robert Șopârlache. Plăcerea de a colecționa obiecte ceramice vintage era, însă, mai veche, după cum povestește Silvia: “Ne place mult să gătim acasă și să invităm oameni la cină când vremurile ne permit, de aceea am început să căutăm obiecte speciale pentru ritualul acesta al meselor împreună. Apoi, acum vreo 5 ani am luat o casă veche la țară pe care a trebuit să o mobilăm și atunci am început să mergem în magazine de vechituri și pe la târguri, așa am aflat că nu era doar o atracție funcțională și am tot colecționat porțelan de toate felurile”.

Silvia a lucrat 15 ani în dezvoltarea și coordonarea de evenimente în industria creativă și în zona societății civile, iar, din 2018, a început pe drumul antreprenoriatului, mai întâi cu proiectul Mezanin Market, apoi cu Roditor Food Market. Apoi a venit și Sorbitor, ca mic shop de porțelan și accesorii pentru masă.

Obiectele din portofoliul Sorbitor sunt alese subiectiv: “Avem o slăbiciune pentru porțelanul vechi olandez și multe fabrici au folosit maeștri olandezi pentru primele colecții, dar nu ne uităm neapărat la ștanță, alegerile sunt de multe ori subiective și la impuls, ceea ce nu ne ajută să obținem cele mai bune prețuri de multe ori, dar descoperim lucruri așa frumoase pe care nu ne putem abține să nu le aducem”, spune Silvia.

Pandemia a fost cea care a dat impulsul lansării Sorbitor ca magazin online: “În mai 2020 ne-am trezit că s-au anulat toate evenimentele la care lucram și aveam foarte mult timp la dispoziție pe care l-am folosi pentru a dezvolta în paralel Sorbitor (decorațiuni și accesorii pentru masă) și Roditor Food Market (un market place și o comunitate a micilor antreprenori cu visuri mari). A urmat un an nebun, iar luna decembrie ne-a depășit orice așteptări și ne bucurăm că am adunat în jurul nostru pasionați și iubitori de porțelan special”.

Silvia mărturisește că piesele ei favorite se schimbă periodic: “Acum trec prin perioada sosierelor, mi se pare că pot prezenta frumos la masă înghețată, gustări cu măsline și castraveți, paste și pateuri, poți să pui lumânări sau să le transformi în vaze”.

Ciobz

Ciobz este numele ales de Ioana Popa pentru micul ei business cu obiecte frumoase. Ioana lucrează ca expert de comunicare într-un ONG, este consultant în monitorizare și evaluare și mamă full time de adolescentă.

Ioana a fost mereu atrasă de obiectele vechi, cu poveste: „Tare mi-e că pasiunea pentru ceramică vintage a existat dintotdeauna într-un fel sau altul în mine. Și ea s-a tot metaforzat până a devenit CIOBZ. Îmi aduc aminte că, atunci când eram mică, prețuiam ceașca cu scufița roșie în care bunica mea îmi dădea ou fiert moale cu bucățele de pâine. Apoi, pe măsură ce am crescut, am tot tras spre ceramică veche în diverse forme. Nu știu dacă din nostalgie după povești știute sau închipuite sau dintr-o apreciere pur estetică a formelor și culorilor. Sau ambele. Și, sincer, încerc să nici nu îmi pun prea multe întrebări și să las ceramica pur și simplu să mă acompanieze„, spune Ioana.

Transformarea unei pasiuni pentru obiecte vintage într-un mic proiect antreprenorial s-a petrecut după ce Ioana a cumpărat o casă bătrânească într-o zonă rurală: „Am cumpărat o casă bătrânească la țară și, dintr-o dată, nevoile și dorința de ceramică s-au dublat. A crescut și zona geografică în care să descopăr târguri și povești. Și când pericolul că voi deveni o hoarderiță a fost evident, am hotărât să împărtășesc cu lumea obiectele pe care le descopăr. Am început timid. Era un univers creat ca un pretext pentru a pune în cuvinte micile povești ale obiectelor, de a-mi petrece mai mult timp cu ele. În fiecare dimineață alegeam un obiect de pe rafturile CIOBZ, îl fotografiam, îi scriam povestea în timp ce îmi beam cafeaua de dimineață și îl trimiteam în lume. Un „one-woman universe” devenit un „one-woman shop”. Apoi, încetul cu încetul, a început să se adune lumea pe paginile de Facebook și Instagram, primele canale de vânzare. Până în momentul în care obiectele se vindeau în primele secunde de la postare, iar clienții îmi scriau „să se dea câte unul, să ajungă la toată lumea”. Atunci a apărut ideea unui site și planul unui business în toată regula„.

Dacă, la început, alegea instinctual piesele vintage pentru Ciobz, doar pe criteriul atracției de moment, cu timpul, Ioana s-a documentat și a început să aleagă după criteriul calitativ: “Am început să citesc despre design-ul mid-century modern, să înțeleg de ce este stilul care mă atrage și pe care îl caut în obiectele CIOBZ. În esență, caut piese care să fie atât funcționale, cât și care să aducă bucurie în stare pură, fără ornamente inutile. Să îți dorești să le faci loc în casă, să ocupe locul central pe masă, dar și să aibă efectul CIOBZ – momentele în care te trezești că stai cu obiectul în brațe și te uiți pierdut în depărtare, că intri într-o poveste doar de tine știută”.

Cu atâtea obiecte frumoase ]n jur, nu e de mirare că este greu să alegi o piesă preferată: „Au fost obiecte care m-au însoțit de dinainte de CIOBZ și unele dintre ele sunt încă pe lângă mine. Au fost obiecte CIOBZ pe care le-am retras din magazin pentru că, în momentul în care le-am postat, mi-am data seama că nu vreau încă să plece în lume, ci vreau să mai stea cu mine un pic. Sunt obiecte care au plecat în lume, dar la care încă mă mai gândesc. Dar dacă e musai să nominalizez o anume piesă, atunci am o oarecare obligație față de capra Octavian, mascota CIOBZ. Capra Octavian este o mică statuetă verde, cu exact strictul necesar de detalii specific stilului de care m-am îndrăgostit și pe care vreau să îl aduc în casele comunității CIOBZ. Octavian mi-a ieșit în cale fix în ziua în care am decis că se va naște CIOBZ și va sta alături de mine pentru totdeauna. Chiar dacă mai sare din când în când de pe raftul cu cărți unde locuiește și chiar și-a frânt gâtul. Dar asta nu mă face să-l iubesc mai puțin. Dimpotrivă„, mărturisește Ioana.

Philocaly

Anca Dumitrescu a profesat ca jurnalistă, iar din 2012 a devenit antreprenor deschizând o agenție de comunicare și media. În 2013, a inaugurat proiectul Vreau să fiu stewardesă, care oferă consiliere și pregătire celor dornici să înceapă o carieră ca membru în echipajul de bord. Philocaly este cel mai nou proiect antreprenorial al Ancăi, demarat în iunie 2020, în timpul pandemiei.

Iubirea pentru obiectele vintage vine din copilărie: “Am crescut într-o casă plină de porțelanuri fel de fel. Bunica avea în fiecare cameră o vitrină în care ținea porțelanuri de toate formele și culorile, pe care le priveam cu curiozitate de copil și, în același timp, cu o ușoară invidie (multe erau de „neatins” pentru copii). Îmi doream să cresc mare mai repede și să am cel puțin tot atâtea porțelanuri ca bunica, să-mi chem prietenele la cafea și să scot din vitrină cele mai frumoase cești, să ciocnesc din cupe de cristal în noaptea de Revelion sau să-i servesc mereu pe musafiri cu supă direct din supiera care trona întotdeauna pe mijlocul mesei. Au fost ritualuri cu care am crescut, ritualuri care au rămas mereu cu mine și azi au devenit parte din adultul care le duce povestea mai departe”, mărturisește Anca.

Numele “Philocaly” provine din greacă și înseamnă „iubire pentru frumos” și se potrivește perfect cu pasiunea Ancăi pentru obiecte frumoase și vechi. “Alegem mereu piese de colecție, porțelan & ceramică cu poveste, care să-l aibă pe „vino-ncoa” și, din punct de vedere estetic, să-mi încânte privirea. Avem un criteriu de selecție extrem de subiectiv când vine vorba de un obiect Philocaly, fie el porțelan, corp de iluminat sau mic mobilier: îmi place, l-aș vedea la mine acasă, aș vrea să-l folosesc în fiecare zi, atunci desigur că ajunge la noi în stoc. Bineînțeles, trebuie să se afle într-o stare cât mai bună, pentru că oricât de frumos este să poți readuce la viață obiecte vintage, funcționalitatea lor e extrem de importantă. Vrei să te bucuri și să folosești cât mai mult respectivul obiect”, descrie Anca despre modul în care face selecția pentru produsele care ajung pe rafturile magazinului Philocaly.

Acum, Philocaly are din ianuarie anul acesta și un mic showroom, pe strada Frumoasă nr 54 (aproape de Piața Victoriei), în care poți admira live obiectele vintage de colecție.

Cum s-a transformat o pasiune pentru frumos într-un business? Răspunsul ni-l dă Anca: “Philocaly este o prelungire a mea. A universului în care trăiesc. Simt că e reprezentarea mea într-un business, pentru că tot ceea ce există la Philocaly ar putea oricând să se afle la mine-n casă. Locuiesc într-un bloc vechi de pe Calea Victoriei, iar acasă poți regăsi, într-un context ușor mai actual, acea vitrină cu porțelanuri fel de fel pe care și bunica o avea. Dintotdeauna, am purtat un „mic” Philocaly cu mine, în casele în care am locuit. Însă, în viteza cu care lucram la celelalte proiecte în care am fost implicată, nu găseam niciodată timp și nici resurse s-o pun în practică. Dar a venit pandemia, iar Philocaly este o consecință a lunilor în care a trebuit să pun pe hold tot ceea ce făceam”.

Cel mai greu este să aleagă o piesă vintage preferată: “În tot acest timp de când există Philocaly, m-am îndrăgostit de foarte multe piese care ne-au trecut prin magazin. Pot spune doar că am o pasiune pentru porțelanul ivoire cu mici detalii aurii și orice există de acest fel în magazin mă face să-l invidiez un pic pe cel la care va ajunge și-n aceeași măsură să mă bucur că îi va umple casa de frumos”, spune Anca.

Tu ce alte magazine de ceramică vintage știi?

fotografii: Fandosica, Sorbitor, Ciobz, Philocaly.

Andreea Mira
Andreea Mirahttps://andreeamira.ro/
Creatoare de povești scrise și vizuale. Fotografă de food (aruncă un ochi pe www.instagram.com/andreea.mira), food blogger @www.infarfurie.ro și profesionistă în comunicare cu peste 15 ani de experiență. Sunt mamă a doi copii minunați care mă ajută adesea să văd lumea cu alți ochi. Îmi place să beau cafea, să alerg dimineața, să admir case vechi și să descopăr poveștile celorlalți.