Verlinne – slow fashion și reîntoarcerea la simplitate

Durata: 4 minute

Când eram copilă, îmi plăcea să deschid ușile șifonierului din dormitorul bunicii mele și să îmi trec mâna printre hainele așezate ordonat, pe umerașe. Mirosea ușor a lavandă și a săpun. Cămăși, bluze, rochii, fuste, jupe sau furouri (se purtau mult pe vremea aceea), din materiale catifelate, satinate, cu dantelă sau cu motive florale, toate mi se păreau minunate.

Reîntoarcerea la materialele naturale: in, cânepă, lână, bumbac, mătase și crearea unor piese vestimentare care nu se demodează, versatile și care pot fi purtate ani la rând, calitate versus cantitate sunt ceea ce ar defini, pe scurt, moda sustenabilă sau slow fashion.

Un astfel de brand românesc de modă care se înscrie în direcția sustenabilității este Verlinne.

Andreea Trandafir a creat brandul de haine Verlinne în 2016, trecând de la o carieră în banking către un business creativ, moda. Schimbarea s-a produs o dată cu mutarea din agitația Bucureștiului către un trai mai tihnit, în Alba Iulia.

Scurtă poveste a brandului

Inițial, brandul se numea, simplu, Lin: “Cuvântul acesta reflecta foarte bine ceea ce eu îmi doresc să promovez prin acest brand: un stil de viață tihnit, feminitatea naturală și relaxată și, totodată, ideea de consum responsabil, atent. Apoi, pe parcusul anilor ne-am dorit să oferim o notă de prospețime și culoare brandului și așa am ajuns la denumirea de VERLINNE. Am adăuga un pic de verde în poveste :)” povestește Andreea.

Piese vestimentare sustenabile, din materiale naturale, care pot fi purtate ani la rând și care pot fi combinate ușor cu alte haine, a fost ideea de bază cu care Andreea a plecat pe acest drum.

“Am ales de la început să folosim materiale naturale pentru modul în care acestea se simt pe piele și pentru că sunt rezistente în timp. Ne-a atras mult imperfecțiunea frumoasă a inului și a lânii și, de aceea, am început cu aceste materiale. Apoi, treptat, am adăugat țesături din bumbac organic, mătase naturală, cânepă. Acum avem țesături diverse și ne bucurăm să putem oferi clientelor noastre o multitudine de produse din care pot alege, atât pentru sezonul cald cât și pentru cel rece”.

Majoritatea materialelor sunt importate, pentru că pe piața internă este dificil de găsit furnizori, dar au început și câteva colaborări cu producători români.

Noua colecția de vară Verlinne

Colecția de vară de la Verlinne a fost lansată sub deviza “Enjoying life is the greatest art!” și cuprinde piese vestimentare lejere, fluide din in, bumbac, mătase naturală, cânepă. Rochii vaporoase, cu bretele subțiri, maiouri, fuste cu nasturi în față, pantaloni largi, topuri tricotate, bluze înflorate sunt propunerile Verlinne pentru vara anului 2021.

“A trăi bine, frumos nu este întotdeauna prima noastră alegere, avem uneori tendința de a complica lucrurile, de aceea putem numi „artă” abilitatea de a găsi calea spre o astfel de viață. Adesea, bucuria autentică vine chiar din lucrurile cele mai simple. O rochie bine croită, aparent simplă, dintr-un material de calitate, poate să ne facă să ne simțim încrezătoare și relaxate și să ne permită să ne bucurăm de ceea ce ne oferă o zi”, sintetizează Andreea ideea de bază a colecției.

De ce să alegi slow fashion?

Pentru că vei arăta grijă atât pentru tine, cât și pentru planetă. Cumpărând mai puțin, dar lucruri durabile, de calitate, eviți risipa de resurse (naturale, dar și financiare) și limitezi deșeurile sau munca în condiții grele. Materialele naturale sunt prietenoase cu pielea ta, dar și cu mediul înconjurător. Abordând croieli clasice, care nu se demodează și care se potrivesc ușor cu alte piese vestimentare, reduci drastic nevoia de a achiziționa alte și alte haine, așa cum se întâmplă cu fast-fashion.

Altfel spus, este o reîntoarcere la simplitate.

Am întrebat-o pe Andreea cum ar convinge femeile din ziua de azi să aleagă moda sustenabilă versus fast fashion: Le-aș îndemna, în primul rând, să se cunoască foarte bine și să aleagă produsele care le fac cu adevărat fericite. În continuare, ca să pun accent și pe ceea ce promovăm noi, le-aș încuraja să cumpere produse din materiale naturale pentru că acestea, întreținute corect, pot fi purtate cu bucurie mulți ani”.

Tu ce faci pentru a susține curentul slow fashion?

fotografii: Verlinne

Andreea Mira
Andreea Mirahttps://andreeamira.ro/
Creatoare de povești scrise și vizuale. Fotografă de food (aruncă un ochi pe www.instagram.com/andreea.mira), food blogger @www.infarfurie.ro și profesionistă în comunicare cu peste 15 ani de experiență. Sunt mamă a doi copii minunați care mă ajută adesea să văd lumea cu alți ochi. Îmi place să beau cafea, să alerg dimineața, să admir case vechi și să descopăr poveștile celorlalți.