Durata: 4 minuteParcă nu ești bucureștean dacă nu ai vizitat, măcar o dată de când se ține – din 2006, Street Delivery. Iar dacă ești așa, și ești cu „buletin vechi de bucurești”, atunci te vei bucura să afli, la fel ca și noi, că între 15-17 septembrie 2023, Street Delivery revine după perioada pandemiei pe strada Pictor Arthur Verona, consolidând manifestul inițial al festivalului: restabilirea rolului străzii ca spațiu public.
Ne întoarcem pe Verona, strada pe care am transformat-o într-un colt viu de București încă din 2006, când ne-am făcut prieteni noi și ne-am reîndrăgostit de oraș.
Alegem să populăm spațiul cu artă urbană, muzică, ateliere de creație și, în premieră – Dezbateri Publice moderate de arhitecți, la care invitați sunt fix reprezentanții instituțiilor publice în care ne consumăm anual nervii și timpul.
În plus, am pregătit un scurt moment de magie, ne reîntoarcem în timp și traversăm Bulevardul Magheru pe amprentele trecerii de pietoni desființate în anii ‘70.
În noaptea de sâmbătă, 16 septembrie, timp de 15 minute, între 22:00-22:15 ne organizăm frumos pentru o traversare simbolică, o reconectare a fragmentelor străzii Arthur Verona, o rețesere, cât o clipită, a zonei Icoanei de zona Ateneului.
Că tot ziceam despre DEZBATERI PUBLICE, ele vin ca un răspuns la afirmația Pasul este unitatea de iubire a orașului.
Cum este Orașul în care alegem să facem pasul? Cum ne primesc clădirile? Cum se simte asfaltul? Pe ce trotuar alegem să mergem? “Atenție cade tencuiala” sau “Interzis mașinilor”?
Întoarcem răspunsurile pe toate părțile vineri și sâmbătă, în cel mai amplu program de dezbateri găzduit PE O stradă Pentru OAMENI.
Cele trei zile de festival de stradă se vor completa frumos cu program de lecturi poetice și cu energii artistice aflate la confluența dintre poezie și muzică live.
Serile ne prind dansând ca nebunii pe stradă, nu de alta dar îi avem în program pe Norzeatic&Qinta Spartă vineri de la 9PM.
Ținem ritmul și sâmbătă cu Jazz Roots Bucharest Swing Dancing și cu We Singing Colors duminică.
Vineri, 15 septembrie, începem încetișor să ocupăm strada, montăm Expoziția Gheorghe Ursu a celor de la Re:Rise – Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic, descoperim Unintentional – proiectul foto cu imagini din București al Biancăi Bârsan și ne reconectăm cu natura prin elementele aduse de Andr0meda în instalația din Curtea Verona. Vor fi alături de noi Străzi pentru Oameni, Între Vecini, Eyes on the City, Bucurestiul Meu Iubit, Wonderland în comunitate, Ateliere Fara Frontiere pentru a ne reaminti că locuim în orașe, că o comunitate este cea care crează nucleul, că spațiile sunt pentru toate categoriile de persoane.
Spre după amiază dezbateri despre dispariții cu reprezentanți din Primăria Municipiului Bucureşti, Nod Makerspace, UAUIM Facultatea de Arhitectura, Code4Romania, Primăria Sectorului 6, Grupul de Inițiativă Civică IOR – Titan și Institutul National al Patrimoniului.
Vine și primarul Nicușor Dan, deci e de neratat discuția!
Ne adaptăm ideilor despre oraș, la atelierele arhitectură și design thinking pentru comunitate, educație financiară pentru toate categoriile de vârstă, cu sprijinul Școala de bani.
Nu uităm să ne dezmorțim prin mișcare la atelierele de dans contemporan by Centrul Național al Dansului Bucureşti și AREAL spațiu pentru dezvoltare coregrafică, ca să așteptăm seara pe ritmuri dansante cu Norzeatic&Qinta Spartă, Red Joy și Orkid.
Sâmbătă, 16 septembrie, pornim în forță cu discuții dedicate schimbărilor din oraș, la Masa Comunității cu Marinela Rață Panaite, aflăm date despre cutremur și cum le putem adapta Bucureștiului, dezbatem cât ne costă patrimoniul cu reprezentanți OAR, 112 Patrimoniu, Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, Re:Rise, Institutul Francez.
Privim cu alți ochi străzile orașului atât de cunoscut nouă, în cadrul Plimbărilor Performative We are Developing Art, ne reconectăm meditativ prin storytelling în Church of the Resurrection, Bucharest.
Le provocăm imaginația copiilor la atelierul Portretul orașului by Grow Up Romania și la atelierele de lectură organizate de Atelierul de păpădii.
Aflăm de la Societatea Ornitologica Romana ce vecini cu aripi avem în București și cum îi putem respecta. Descoperim tradiții culinare și dansuri tradiționale de la vecinii de pe stradă Ambasada Libanului din București / Embassy of Lebanon in Bucharest și Institut français de Roumanie à Bucarest.
Iar seara ne reconectăm cu Bucureștiul – dansând cu Jazz Roots Bucharest, Coven Clash, Luna Maar și Valeria Stoica.
Duminică 17 septembrie, vedem orașul colorându-se sub ochii noștri, ne recuperăm strada prin artă colectivă cu Alternative Bucharest și Săfițicuminți.
Participăm la atelierele de artă cu lipici ale Creionetica, aflăm despre tehnologia blockchain si AI, dar ascultăm și versuri cunoscute din poezii contemporane pe ritmuri muzicale la Spoken Word Jam.
Nu uităm de vârstnicii din jurul nostru, ne reconectăm cu ei la povești în cadrul sezătorii de tricotat a Asociației Niciodata singur – prietenii varstnicilor.
Seara o începem lejer în ritmuri de swing cu Jazz Roots Bucharest, Cristina Lupu, We Singing Colors.