Pe Ramona Barbu am cunoscut-o direct digital, ca vocea delicată și feminină care împletește cu drag și creativitate cuvinte din sârmă aurită. Țin minte că am apelat la ea pentru multe cadouri personalizate de-a lungul anilor, iar astăzi îmi doresc să descopăr mai multe despre femeia antreprenor din spatele brand-ului Cuvinte Aurite.
Ramona Barbu s-a născut în Năvodari și locuiește în București alături de soț. Ea a urmat cursurile Facultății de Litere la Universitatea Ovidius din Constanța, dar mi-a dezvăluit că a tânjit după capitală pe toată perioada studiilor. În București se aflau prietenii ei, care lucrau în publicitate, și voia să fie în orașul în care părea că se întâmplă totul.
“Eu mă simt, în esență, fatA de la mare care nu poate să trăiască fără o doză de agitație urbană. Nu știu cât ține de influența celor două orașe, și cât de vârsta la care am ajuns în fiecare dintre ele. Constanța mi-a hrănit nevoia de libertate și de creativitate. Bucureștiul m-a învățat să fiu mai curajoasă, mai îndrăzneață, să redesenez limitele.”
Ce îți aduci aminte despre mutare în București, care a fost motivul, ce te-a impresionat, ce continuă să îți placă la noua ta casă?
M-am mutat imediat după facultate, la master, a fost momentul cel mai potrivit pentru mine. Am început să lucrez imediat în presa „glossy”, totul era wow pentru mine. Îmi plăcea la nebunie agitația orașului, culmea. Tot zgomotul, claxoanele și aglomerația, evenimentele, oamenii – simțeam că trăiesc, că este viu orașul.
Deși iubesc să stau cu orele, singură, pe plaje goale, continuă să-mi placă agitația orașului. Sigur că-i știu toate minusurile deopotrivă, dar aleg să-i văd părțile bune în fiecare zi, oricât de superficiale ar fi pentru ceilalți – fie că vorbim de strada pietruită de lângă Ateneu, un muzeu, Grădina Botanică, străduțele din Cotroceni sau o plimbare nocturnă cu mașina, acum că putem să facem iar asta.
Crezi că mai sunt necesare cursurile unei facultăți pentru responsabilitățile de PR?
Sunt tentată să spun da, deși eu nu am urmat una. Am studiat la master și am simțit, pe alocuri, că-mi lipsește baza, de aici răspunsul meu. Am recuperat pe parcurs și am învățat mult studiind pe cont propriu și, apoi, lucrând. Cred că se poate și fără, desigur, prin prisma unor experiențe conexe comunicării.
Cum a început parcursul tău profesional ca PR consultant?
A început cam ca toate lucrurile din viața mea – fără să-l caut. În februarie 2012 am aflat că revista la care lucram se închide. O decizie de business, nimic mai mult. M-am trezit, așadar, fără job și fără vreun plan. Revista fusese preluată de un alt trust de presă și eram în plin „deadline” de predare când am aflat că lucrez la ultimul număr. Vestea a circulat rapid și, o săptămână, două, mai târziu, am primit o ofertă de job din partea unei agenții de comunicare.
Eram „beauty editor”, cu echipa agenției aveam deja o relație prin prisma clienților din portofoliu, oferta nu a venit chiar de nicăieri. Am fost la interviu și în martie scriam primul meu comunicat de presă. Colegii din agenție mi-au fost cei mai buni profesori și datorită lor m-am îndrăgostit de comunicare. E drept că mi-a și plăcut foarte mult și absorbeam toate informațiile ca un burete, dar nu am convingerea că ar fi fost la fel fără ei.
Bucurie, curaj, acasă, dor, cum ai descrie acest moment din viața ta, în 2021, în pandemie?
Sunt toate valabile încă de la începutul pandemiei, în doze diferite, nu doar în acest moment. Acum primează bucuria și curajul, sau mai degrabă nevoia de curaj de a implementa niște proiecte.
Ce a inspirat trecerea de la PR la proiectul de antreprenoriat, Cuvinte Aurite, și când s-a întâmplat mai exact?
Cuvintele au apărut înainte de PR, în perioada în care lucram în presă. Am împletit primul Cuvânt din dorința de a face un cadoul special unei prietene, colegă de birou la revistă. Prietena mea, cu spirit antreprenorial, a fost inspirată de cadou și mi-a dăruit un domeniu .ro și m-a obligat să-mi deschid o pagină de Facebook.
Am modelat mai mereu sârma în paralel cu un job sau cu un proiect în comunicare. Încep să cred că nu știu să fac una fără alta, deși obosesc uneori și îmi dau câte un ultimatum în care mă forțez să iau o decizie. Am trecut prin asta de câteva ori deja, însă nu știu să îți spun când o să scrie doar antreprenor în semnătura mea.
Poți să ne povestești un pic despre rutina handmade, când lucrezi, unde împletești cuvintele magice, ce simți când lucrezi, este muncă sau relaxare?
Ce întrebare bună! Am vrut întotdeauna să simt Cuvintele ca pe o relaxare, de aici teama de a face doar asta, „full time”. E imposibil să ai o relație perfectă cu munca tot timpul și atunci nu am vrut să pun presiunea asta pe Cuvinte, le-am lăsat în zona de relaxare. Dar, chiar și așa, am perioade în care nu reușesc să modelez, recunosc.
Nu găsesc inspirație, parcă sârma nu mă ascultă, nu vrea să prindă conturul pe care mi-l doresc. Când se întâmplă asta, merg des la mare, cu tot cu sârme și modelez acolo, pe nisip, cu fața la valuri.
Împărtășești multe cărți pe pagina de Instagram, ce carte ai recomanda unei femei de 20 de ani și uneia de 30 de ani?
Ce greu mi se pare! Îmi place să citesc, împărtășesc cărți pe Instagram, recomand cărți prietenilor pentru că pe ei îi cunosc și știu ce li se potrivește, dar nu cred că știu să fac altfel de recomandări. O să spun așa: Oscar și Tanti Roz – Eric-Emmanuel Schmitt, de citit și recitit la orice vârstă. Poate Umbra vântului – Zafon la 20 și Zuleiha deschide ochii – Guzel Iahina la 30.
Ce te mai inspiră în era digitală în 2021?
Tot ce e offline. Deși petrec (mult prea) mult timp online, inspirația vine din natură, din astronomie, din cărțile pe care încă le citesc în format clasic, pe hârtie.
Cum arată o zi din viața de tânăr antreprenor?
Sunt un antreprenor “all in one”, în unele perioade unul mai bun, în altele unul mai puțin bun, în funcție de organizare și de energie. O zi include câte puțin din toate: de la preluarea comenzilor, la modelare, pregătire pentru livrare, la fotografiat, pregătit content pentru social media, facturare, contracte, și așa mai departe. Sigur, o zi bună e cea care începe cu un program deja stabilit de seara.
Fericirea este…
fiecare întâlnire cu marea.
intimitatea unei îmbrățișări.
un sărut pe frunte.
complicitatea unui schimb de zâmbete cu un prieten vechi.
Fericirea e temporară și, uneori, aproape insesizabilă. E un fior, o bătaie accelerată a inimii.
