Un spațiu luminos, o cățelușă devotată și simpatică și o artistă care împletește pasiunea mai veche pentru sculptură cu cea mai recentă, pentru ceramică: Xantya Turcu și al ei atelier, Pottery Paw.
Xantya a crescut într-un mediu familial creativ și și-a cultivat încă din copilărie spiritul artistic. Deși i-a plăcut și desenul, a ales să se specializeze în sculptură, pe care a studiat-o în liceu și, ulterior, la Universitatea de Arte.
Interesul pentru ceramică a venit ulterior, plecând de la gândul de a da utilitate creațiilor sale artistice și de a face arta mai accesibilă publicului larg.
Citește întreaga poveste despre incursiunea Xantyei în lumea ceramicii și despre cum se simte antreprenoriatul din perspectiva ceramistului în interviul de mai jos.
Curatorialist: Cine este Xantya Turcu dincolo de brandul Pottery Paw? Cum te vezi, cum te auto-definești într-o frază?
Xantya: Dincolo de Pottery Paw, care a devenit mica mea lume de poveste, sunt o fată visătoare, copilaroasă, în căutarea frumosului și a binelui, dar si curioasă legat de tot ce mă înconjoară.
Când ți-ai descoperit latura artistică? Cum se manifesta în copilărie înclinația ta spre artă?
De mică mi-a plăcut să desenez și să modelez. Am fost atrasă de tot ce implică manualitate. Iar cei din jur m-au incurajat să merg pe acest drum. Mă alăturam oricărei activități artistice, iar plimbările prin muzee erau preferatele mele. Obișnuiam să desenez în loc să scriu în jurnale, recream scene din diferite zile cu momente care mă impresionau.
Dar am crescut și într-un mediu creativ acasă. Mama este păpușar de meserie. Primele interacțiuni cu arta au fost când eram foarte mică și mergeam la spectacolele ei de teatru de păpuși.
Ai urmat Universitatea de Artă, specializarea Sculptură. Cum a apărut ceramica în viața ta și ce a făcut-o să rămână aici și acum?
Sculptura este prima mea dragoste și am ajuns să fac asta natural, fără presiunea de a trăi din asta. Ceramica, în schimb, a apărut ca o necesitate de a da utilitate lucrărilor mele și de a oferi publicului un obiect de artă mai accesibil.
Consider că ceramica este o prelungire a sculpturii, o abilitate în plus. Nu am renunțat pentru asta la sculptură sau la artă, este doar o completare.
Iar ideea de a face ceramică a apărut în momentul în care am început să lucrez direct cu materialele ceramice și să le descopăr într-un atelier de ceramică.
Am văzut ce deschidere creativă îmi oferă acest domeniu și cât de versatil este. Se poate realiza aproape orice tip de obiect, utilitar, decorativ, bijuterie sau chiar și piese de mobilier. O altă motivație a fost și cerearea crescută a publicului pentru astfel de piese. Obiecte unice, produse în serii mici și care să aibă o poveste în spate.
Consideri că te-a schimbat în vreun fel această călătorie în domeniul ceramicii?
Ceramica și creșterea acestui atelier, m-au ajutat să-mi depășesc multe limitări și temeri. Am devenit mai organizata datorită procesului riguros și foarte îndelungat pe care îl parcurg obiectele ceramice până să ajungă în forma finită.
Am început să îmbrățișez noul rol de antreprenor, care vine la „pachet” cu meseria de ceramist și partea mai puțin creativă care ține de gestionarea unui atelier.
Am înțeles cât de importantă este comunicarea și felul în care interacționez cu oamenii, dar și feedback-urile lor. Mereu este loc de mai bine, deci orice sfat constructiv este bine primit.
Cum ai învățat să lucrezi ceramica? Ai urmat cursuri, ai avut un mentor sau ai fost o autodidactă? Sau, poate, câte un pic din toate?
Prima tehnică pe care am învățat-o a fost să lucrez la roata olarului, alături de un meșter olar foarte talentat si priceput, dl Cristian Munteanu. Am avut un curs intensiv de două zile. Dar, după aceste două zile, am continuat să învăț singură.
Am testat până a început să-mi iasă câte ceva. Dar cu cât lucram mai mult, cu atât începeam să cunosc materialele și să controlez mai bine procesul. Pentru mine, cei mai buni mentori au fost timpul și exercițiul.
Ce simți atunci când lucrezi cu lutul, când finalizezi un proiect și dai viață unui nou obiect?
Mă relaxează foarte mult procesul și fiecare etapă are farmul ei. Simt o pace interioară atunci când creez și mă imersez în starea de lucru. Culorile luturilor și glazurilor se ivesc abia după ultima ardere, cea de 1200°.
Acela este pentru mine cel mai emoționant moment, când văd obiectele care au trecut de testul focului și cele care nu.
Privindu-le parcă pentru prima dată, culorile și efectele spectaculoase ale materialelor nu încetează să mă surprindă. Cu fiecare ardere încheiată, simt că am învățat ceva nou, iar asta mă motivează să continui.
Cum te vezi în rolul de antreprenor în domeniul ceramicii?
Trebuie să găsești echilibrul între rolul de antreprenor si meseria de ceramist. Sau chiar să devii ambele în același timp. De exemplu, atunci când creez o colecție mă gândesc la detaliile și povestea ce o vor face specială, dar și la metode mai eficiente de producție.
Gândirea de antreprenor trebuie să însoțească viziunea artistică.
Sunt și situații mai dificile când procesul îți mai bagă bețe-n roate, iar antreprenorul din tine, care are termene limită de urmat, târguri de pregătit, stocuri de completat, nu reușește să le gestioneze bine sau chiar deloc. Pentru asta este bine sa fii foarte conștient de ce poți sau nu să faci.
Uneori anumite lucruri ce vin sub forma unor oportunități, pot crea mai mult neplăceri. De aceea este bine să spui și nu, sau nu, momentan. Dar, per total, antreprenoriatul ar trebui să fie o unealtă pentru creator, nu o povară. Lucrurile bune, precum libertatea și puterea de decizie, vin doar dacă reușim să integrăm antreprenoriatul în practica noastră artistică.
Cum evaluezi piața ceramicii din România în acest moment? Cum o vezi și cum te situezi în cadrul acesteia?
Pare că este o piață în continuă creștere, iar odată cu asta simt și o creștere a posibilităților de promovare a ceramicii de atelier, precum târgurile și magazinele de specialitate.
Eu cred că mă situez printre ceramiștii cu producție mică și foarte mică. Îmi doresc să cresc, vreau să măresc și producția, dar în așa manieră încât să nu afecteze calitatea sau complexitatea pieselor.
Ai ceramiști români care te inspiră? Dar străini?
Se spune că ceramica este „sora sculpturii”, iar eu, pentru că am trecut prin atelierele mai multor sculptori români, de unde am preluat meserie și învățături, o voi mentiona pe doamna Elena Lot Vlad, o ceramistă și o sculptoriță care m-a îndrumat și inspirat la început de drum în arte. Aceasta a integrat în arta ei figurativul și argila arsă, doua elemente ce aveau să mă preocupe și pe mine în viitor.
Dar admir mulți alți artiști ceramiști, romani și această „breaslă” care e în continuă creștere.
Este un meșteșug care cere multă dăruire și pasiune, dar și multă reziliență fizică si psihică, fiind de multe ori, foarte provocator.
Cât despre artiști străini pe care îi admiri, aș vrea să o menționez pe ilustratoarea si ceramista Emily Gravett. Este o artistă foarte creativă în ceea ce privește ilustrația de carte și ilustrația pe ceramică.
Care sunt sursele tale de inspirație predilecte în lucrul cu ceramica?
Îmi culeg inspirația din natură, arhitectură și din ce se află în jurul meu. Privesc către stiluri și mișcări artistice precum Art Nouveau sau Arts and Crafts. Admir și mă inspir din arta niponă, arta medievală și cea a vechilor civilizații.
Inspirația este pretutindeni, trebuie doar să o fac să vină. Uneori cel mai bun mod este să lucrez sau să studiez. Pentru că nu tot timpul mă simt inspirată, îmi dau timp pentru a răsfoi albume de artă sau încep să lucrez fără a avea vreo idee precisă în minte. Uneori și o plimbare, o piesă de teatru sau o conversație mă pot inspira.
Care este povestea numelui Pottery Paw? De ce ai ales acest nume?
Este cel mai drăguț nume pentru ca „Paw” vine de la muza atelierului, cațelușa noastră, cea care uneori își lasă amprentele pe obiectele lăsate la uscat. Iar „Pottery” de la activitatea principală a atelierului și tehnica mea de lucru preferată, olaritul.
Plus că ideea numelui a venit ca o sugestie din partea prietenului meu, ceea ce îl face și mai special pentru mine.
Consideri că se poate trăi din ceramică în România? Poate fi pasiunea ta o profesie full time și un business din care să te poți susține?
Pentru a avea venituri constant, trebuie să lucrez constant și organizat. Există cerere pentru obiectele pe care le fac și au început să apară tot mai multe oportunități pentru ceramiști. Intr-adevăr, la început este dificil, până îți construiești o bază de clienți și câteva colaborări pe termen lung. Dar, în timp, oamenii au început să-mi descopere produsele și să primesc comenzi regulat.
Pe lângă produsele pe care le vând, țin și ateliere de ceramică. Îmi place să predau, iar o parte din venituri sunt și din aceste activități.
Cum este clientul care iubește ceramica pe care o creezi tu, cum l-ai defini?
De fiecare dată când sunt întrebată asta raspund la fel pentru că este ceva ce simt și văd atunci când am ocazia să-mi întâlnesc clienții. Sunt oameni calzi și senini, care apreciază munca artiștilor. Și îmi dau seama că ne asemănăm prin simplul fapt că și ei se regăsesc în obiectele pe care le creez.
Cum este o zi în studioul tău, ne poți povesti puțin din culise?
Când ajung la atelier îmi fac o cafea și o mică planificare pentru ziua respectivă. Fiecare zi este dedicată unei părți din proces. În unele zile modelez, în altele finisez, pictez, glazurez. Cele mai dragi îmi sunt zilele în care experimentez și creez noi prototipuri sau variante de obiecte.
Iau pauze destul de des, pentru că este o meserie care te obosește fizic și am nevoie de momente în care să mă opresc. Obișnuiesc să ascult muzică pe fundal sau sunetele naturii din jur.
Uneori vin la atelier și când nu trebuie să lucrez efectiv, ci doar să deschid cuptorul, să fac poze la obiecte sau să țin mici ateliere de ceramică. Încerc să fiu productivă, dar să mă și bucur de libertatea pe care mi-o oferă acest stil de viață.
Tu ce ai frumos astăzi?
Frumosul este în lucrurile marunte, în lăbuțele imprimate pe lut, în plimbările lungi și în fiecare dintre noi.
Fotografii: arhivă Xantya Turcu
