#PlecateLaStudii – Cum este viața în New York cu Diana Chisiș

Durata: 7 minute

Diana Chisiș a plecat în New York în 2008 să studieze publicitatea “la ea acasă”, în America. Un deceniu mai târziu, la 32 de ani, Diana locuiește în “Marele Măr” și lucrează ca Manager de Strategie la GALE Partners, o companie ce oferă consultanță media. Astăzi stau de vorbă cu un alt #CoșbucAlumni despre experiența studiilor în afară, ce îi lipsește de “acasă și cum mai este viața ei peste ocean.

Acest interviu face parte dintr-o serie cu mai multe femei #PlecateLaStudii în afară care au și rămas să lucreze acolo. Sunt curioasă să descopăr avantajele și provocările unei astfel de experiențe, dar și să ținem pasul cu viața diferită a comunității românești din afară. Dacă ai și tu o poveste, nu ezita să ne-o spui la curator@curatorialist.ro.

Studii New York America

CURATORIALIAT: Ce te-a motivat să pleci la studii în afară?

DIANA CHISIȘ: Idea de a avea mai multe oportunități într-o țară care avea o reputație nemaipomenită, unde orice e posibil, cel puțin așa era când eram eu în liceu. Majoritatea colegilor din liceu plecau să studieze în Anglia sau Germania, așa că era ceva obișnuit să plănuiești să pleci din țară.

De ce ai ales această țară?

Aveam familie în SUA și părea cea mai ușoară alegere atunci. În plus, una din cele mai bune prietene ale mele plănuia să vină la New York.

Alegerea țării a părut mai mult ca “destin” decât „alegere”.

Ce îți mai aduci aminte despre procesul aplicării la facultate?

Procesul a fost lung și un pic complicat. A trebuit să ne pregătim de examenul SAT (test de aptitudine scolastică) care acoperă trei zone: citirea (întrebări despre pasaje care trebuie citite și înțelese), scriere și limbă (teste de gramatică), matematică (întrebări de algebră, geometrie și trigonometrie) și un eseu argumentativ.

Am dat examenul SAT la Școală Americană din București. Cât am așteptat rezultatele, am dat testul TOEFL, un test care se asigură că știi engleză la un nivel avansat.

Apoi am făcut cercetare și am găsit 3-5 facultăți americane unde să aplic. Fiecare facultate are propriul proces de aplicare. De obicei, câteva formulare care te întreabă ce vrei să faci în viață, ce ai făcut în liceu, un eseu de 500-1000 de cuvinte despre un subiect generat de facultate.

Împreună cu aplicația, eseul, rezultatele de la TOEFL și SAT, trebuie să trimiți și trei scrisori de recomandare de la profesorii din liceu și foaia matricolă pentru patru ani de liceu. Totul trebuie trimis cu 5-6 luni înainte de primăvara ultimului semestru de liceu.

Cum te-ai pregătit înainte să pleci?

Nu cred că am realizat atunci că viață mea se va schimba complet.

Am dat BAC-ul și apoi mi-am petrecut cele două luni de vacanță împreună cu prieteni și familia. Am încercat să mă gândesc ce trebuie să împachetez și ce trebuie să las în urmă și să nu mă gândesc prea mult dacă mă voi întoarce înapoi curând sau în general.

Studii New York America

Poți să ne povestești despre viața de student acolo – avantaje și dezavantaje, lecții învățate, ce ți-a plăcut și ce nu?

Mi-am petrecut anii de facultate în tren învățând sau citind.

Viața de student a fost dificilă. Nu mi-am permis să locuiesc în cămin, așa că am făcut naveta dintr-un oraș în Connecticut, unde locuia o sora de-ale mamei, până la facultatea care era într-un oraș la o distanță de aproximativ 90 de minute.

Facultatea în sine a fost exact cum mi-am imaginat-o. Un campus mare, verde, cu un teren de sport imens și sute de studenți. Comparativ cu alte facultăți din America, era mică, dar pentru mine a fost perfectă.

Notele din liceu și rezultatele de la SAT și TOEFL au fost foarte bune și am fost admisă la facultate în programul de onoare. Asta a însemnat că pentru fiecare curs care trebuia completat erau doua variante, una pentru “începători” și una pentru “nivel avansat”. Eu a trebuit să iau cursurile avansate. Nu m-a intimidat idea, până când am aflat că trebuia să fac Chimie și Matematica avansat…iar în România am fugit de matematică cât am putut de mult.

În America, facultățile au o structură generală de cursuri în primii doi ani. Asta înseamnă că trebuie să faci literatură, limbi străine, matematică, informatică, chimie, printre altele. La sfârșitul anului doi decizi ce specialitate dorești să aprofundezi, apoi faci cursuri speciale.

Un lucru interesant pentru mine, a fost faptul că la fiecare curs ales am avut colegi noi, diferit față de viața de liceu, unde am avut aceiași colegi timp de patru ani. Deoarece fiecare student are posibilitatea de a alege cursurile în fiecare semestru, orele obligatorii se parcurg diferit. Astfel, cunoști o groază de oameni în primii ani.

Ideea de a avea colegii noi era nemaipomenită, dar și tristă. E o oportunitate să cunoști oameni repede, dar e greu să îți faci prieteni când nu aveți același program.

Cursul meu preferat a fost Humanities — un curs săptămânal pentru elevii de onoare pentru care se citea câte o carte care a schimbat cursul omenirii. Începi cu Biblia, Etica nicomahică de Aristotel, Socrate și așa mai departe.

A fost și este cea mai plăcută metoda de a învăța istoria lumii.

Ce ți-ar plăcea să știe un tânăr care visează să plece în New York?

Plecatul de acasă e greu. Imaginează-ți ce crezi că e greu și apoi înmulțește cu o mie. Odată ce ești pregătit mental pentru “greu”, restul e mai ușor e înțeles.

Cel mai important e să îți faci un mic grup de prieteni cât poți de repede ca să te ajute cu întrebările pe care le ai despre școală, stilul de viață și care să te ajute să asimilezi cultura locală.

Crezi că rădăcinile de român te-au ajutat să supraviețuiești cu succes în afară?

Da, de mică am auzit că trebuie să muncești greu ca să ai succes în viață, nu știu cât din realitatea aia e filozofia părinților mei și cât e mentalitatea de român pe care am văzut-o reflectată și în prietenii mei. Am întâlnit în America oameni din Franța, Italia și Spania, iar mentalitatea lor era foarte diferită când era vorba de muncă și nivelul de angajament.

Fiind român, nu prea te aștepți ca lucrurile să fie ușoare sau simple, așa că ești pregătit pentru orice.

Ce poți să ne spui despre viața profesională după facultate?

Când eram în anul doi de facultate am aplicat pentru un internship la o agenție de publicitate. Experiența a durat 3 luni și după mi-au oferit șansa de a lucra part-time cât eram studentă. Iar după ce am absolvit mi-au oferit un job full-time. A fost perfect.

După absolvire ai un an din viza de student, dar după ai nevoie de o viză de muncă. Iar aceasta e posibilă numai dacă o companie aplică pentru tine și declară că are nevoie de tine. Nu sunt multe companii care vor să treacă prin acest proces, din cauză că durează mult timp și costă bani. Agenția unde am lucrat a aplicat pentru mine pentru două vize de muncă și apoi pentru Green Card.

Însă, după 11 ani acolo, am decis că a venit vremea pentru o schimbare și mi-am schimbat locul de muncă. Am ales o companie mai mare cu clienți precum Goldman Sachs, Santander Bank, BMW și NBA. A fost greu să schimb locul de muncă, dar cred că odată ce ai un portofoliu cu branduri renumite și diverse, e mult mai ușor să aplici pentru o orice companie.

Studii New York America

Cât de greu este să fii român în America?

Ești cumva prins la mijloc, nu te potrivești nici acasă, nici în America.

Tot timpul mă lupt în mintea mea cu ideea că am plecat de acasă la 18 ani și de fiecare data când mă întorc mă simt ca și cum am încă 18 ani. Cred că și familia mea are aceeași percepție. E greu să înțelegi că vremea trece când nu vezi pe cineva constant.

În America, tot timpul o să am un pic de accent și nu o sa înțeleg cultura lor 100%. Dar cred că a fii imigrant mă forțează să mă dezvolt în moduri care nu ar fi fost posibile dacă aș fi rămas acasă.

America are o reputație de rasism și xenofobie. Am întâlnit oameni care mă plac pentru că sunt imigrantă și oameni care mă urăsc pentru că sunt imigrantă. E greu când cineva decide că nu ești destul de bun pentru un lucru care nu are de a face cu cine ești, dar înveți să faci pace cu idea că nu poți schimba percepția altora.

Cu ce țeluri ai plecat, pe care le-ai îndeplinit și pe care nu, dar îți dorești?

Când am plecat tot ce mi-am dorit era să absolv facultatea și să găsesc un job care să-mi placă. Bineînțeles, viața nu se termină după ce începi primul job. De atunci, am învățat să pun în balans ce îmi doresc cu ce trebuie făcut și ce trebuie făcut cu ce așteptări am. Câteodată reușesc, câteodată nu.

Ai repeta experiența dacă ai putea da timpul înapoi?

Părți din experiență sigur. Cred că aș alege o țară mai aproape de România, una pe care părinții mei să o poată vizita mai des. Cred că o cultură europeană ar fi fost mai simplu de asimilat.

De ce îți este dor din România?

Merdenele! Glumesc (sau poate nu), în afară de familie și prieteni, mâncarea.

Cum mai este America în 2022?

Asta e o întrebare bună. America s-a schimbat mult recent din cauza conflictelor politice, rasism și Covid. Încerc să fiu optimista că o să fie bine în viitor, dar deocamdată învăț să o iau zi cu zi.

Studii New York America

Dacă vrei să vezi mai multe despre viața în New York, cărți, cafea și Diana, care este o cititoare avidă, cu o colecție impresionantă de cărți superb ilustrate, poți să îi urmărești proiectul Bookoffee pe Instagram. Prin intermediul acestuia a lansat și o campanie în care lasă cărți prin diferite colțuri ale orașului ca să îi facă ziua mai frumoasă altcuiva.

Citește și:

#PlecateLaStudii – Cum este viața în Germania cu Anca Cristea

 

Elena Vrabie
Elena Vrabie
Port multe pălării și învăț în fiecare zi despre viața de femeie, mamă, soție, iubitoare de patrupede și jurnalist Millennial cu o experiență de 10 ani în domeniu. Când nu scriu, vloguiesc! #alwaysoptimising