Acasă. Spațiul care a devenit esența vieții noastre de când a început pandemia. Și asta pentru că acasă a devenit centrul în care mulți dintre noi ne desfășurăm cea mai mare parte a activităților, inclusiv cea profesională – nu degeaba work from home s-a transformat din excepție în regulă. Și am senzația că lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel ca înainte de martie 2020.
La noi acasă s-au produs multe schimbări în ceea ce privește organizarea spațiilor și funcționalitatea lor. Pandemia ne-a găsit într-un moment în care definitivam amenajarea etajului casei în care locuiam, așa că dublarea spațiului a fost o gură de aer proaspăt.
În lockdown, ne-am trezit cu toții acasă, 2 adulți cu serviciu și 2 copii (unul la școală și unul la grădiniță), luptându-ne să ne găsim spațiul, timpul și dispoziția de a ne desfășura activitatea profesională, educațională și familială în același loc.
Inițial, am lucrat amândoi în bucătărie, pe masa mare de lemn pe care o avem acolo. Copiii, și ei, cu cărțile de activități sau cu manualele de școală, tot acolo. Credeam că este ceva temporar și că ne vom întoarce la viața normală. Pe măsură ce zilele s-au transformat în săptămâni și săptămânile în luni, ne-am dat seama că trebuie să facem ceva cu spațiul interior și organizarea acestuia pentru a funcționa mai bine.
După ce am terminat de amenajat etajul și am mutat dormitoarele acolo, am reușit să eliberăm o cameră de la parter pe care o foloseam ca dormitor și am reamenjat-o drept birou și studio foto pentru mine. Soțul și-a amenajat un colț de birou în interiorul livingului. Și-a adus de la birou scaunul și un monitor suplimentar și a continuat să muncească de acasă.
Copiilor le-am amenajat o cameră de joacă și de studiu la etaj, cu birouri, bibliotecă de cărți și spații de depozitat jucării. Aici, Albert, fiul meu, face școala online atunci când se închid școlile din cauza valurilor de îmbolnăviri de covid.
Ne-am reorganizat cum am putut pentru a ne putea gestiona viața mai bine.
Sunt convinsă că mulți alți oameni au trecut prin experiențe asemănătoare, de aceea am invitat-o pe Lidia Râmniceanu, arhitectă de design interior și fondatoare a biroului de design Interioare Urbane, să ne povestească despre cum ne înfluențează spațiul interior viața și ce sfaturi de design interior are pentru noi în această perioadă în care pandemia ne-a schimbat modul în care trăim și lucrăm.
Curatorialist: Cum crezi că influențează designul interior al locuinței modul în care trăim și ne simțim?
Lidia: Mie îmi place să cred că designul interior este o forță a binelui care implică emoție, empatie, deschidere și transformă un gând sau o schiță în ceva real, tangibil reflectând totodată personalitatea si stilul acelor proprietari.
Fiecare casă spune o poveste despre familie, despre hobby-uri, despre călătorii, și mai ales despre rutina zilnică, pentru ca acasă trebuie să ne simțim bine. Acasă trebuie sa fie despre noi!
Pandemia a determinat o schimbare de paradigmă în viețile noastre, iar casa a devenit locul în care se desfășoară, de multe ori, toate tipurile de activități. de la cele personale (familiale), la cele profesionale și sociale. Ce sfaturi ne poți da pentru a îmbina armonios toate aceste activități în interiorul casei noastre?
Designul trebuie să fie simplu de înțeles, simplu de trăit si ușor de adaptat, acesta este și motto-ul Interioarelor Urbane. Eu le spun clienților mei că designul vine din ordine și organizare. Îndată ce avem ordine și organizare, vom avea curățenie, iar curățenia, ordinea și organizarea duc la o stare de bine. În condiții de pandemie, spațiul interior a fost ușor transformat, fiecare casă acomodând spații noi de lucru și studiu. Clienții au acordat o mai mare atenție, spațiului de lucru, dar și experiențelor în bucătărie, jocului și petrecerii timpului împreună.
Holul este prima cameră în care intram, el trebuie să aibă suficiente spații de depozitare, să fie bine iluminat și primitor.
În living, canapeaua este vedeta, fie că e vorba de una dreaptă sau de un colțar. Livingul este spațiul in care se strânge toata familia pentru relaxare și petrecere a timpului liber. De cele mai multe ori aici este integrat biroul, fie în aliniamentul mobilierului pentru TV, fie printr-o separație spațială, un panou decorativ, un riflaj sau o bibliotecă.
Bucătaria, fie că este separată ori încadrată în open-space, ea trebuie să fie în primul rând funcțională, utilată corect și organizată. Designul este dat de forma și de organizarea corectă a spațiilor de lucru. Locul de luat masa e bine să fie în proximitatea ferestrei pentru a spori starea de bine. Tot la fereastră putem avea câteva ghivece cu plante aromate pe care le putem folosi la gătit (ex. oregano, cimbru, menta).
Dormitorul este camera destinata odihnei și relaxării. Somnul este foarte important pentru sănătatea noastră, de aceea avem nevoie de o saltea și pernă bune, le recomand pe cele cu spumă de memorie. Spațiul trebuie să fie aerisit, lipsit de corpuri de mobilier inutile. În ultima vreme, am văzut o scădere a dorinței de a avea televizor in dormitor.
Camera copiilor – Copiii merită o cameră spațioasă și frumos amenajată deoarece amintirile se formează în copilărie, iar imagini despre locul unde s-au născut și au copilărit vor rămâne în minte pentru totdeauna. Camera copiilor are mai multe funcțiuni: este camera de studio, camera de joacă și dormitor.
Copii își petrec cea mare parte din viață la scoală, astfel locul biroului trebuie să ocupe zona de la fereastra, să fie suficient de mare, cu spații de depozitare a rechizitelor, a cărților și a ghiozdanului. Zona de dormit, patul este poziționat în zona mai întunecată a camerei, iar spațiul din mijloc ramane de obicei liber, folosit ca spațiu de joacă. Deseori, copiii mici prefera să se joace pe jos, deci un covor colorat sau un covor de joacă poate fi o alegere inspirată.
Funcțional sau estetic? Cum sunt solicitările clienților din ultima vreme?
Atât funcțional, cât și estetic…desigur. Solicitările sunt fel de fel, unele pentru interioare mai colorate și mai îndrăznețe, altele mai temperate și mai calde, dar toate au la baza niște funcțiuni bine definite. Uneori, se fac și compromisuri, alteori nu, depinde de spațiu, de forma și de bugetul alocat.
Clienții cu care am lucrat vor să trăiască simplu, să experimenteze în bucătărie, să facă repede și cu un minim de efort curățenie, să se joace mai mult cu copiii, sa doarmă liniștiți într-un pat bun. Copiii își doresc camera lor, spațiul lor de studio, de joacă, de experiențe. De sărbători sau aniversari și nu numai, oamenii încă se mai strâng in jurul mesei mari întinse, dar nu exclud nici varianta cu pizza si pop-corn la canapea. De aici nevoia de o masa pliabilă sau extensibilă.
Suntem diferiți și asta este minunat!
Ce reguli generale ar trebui urmate pentru a avea un spațiu cât mai armonios și mai benefic pentru starea noastră de bine?
- Organizarea spațiului cu strictul necesar. Prea multe obiecte sau corpuri de mobilier într-o cameră poate sa ne copleșească și să ne încarce negativ. Recomand mobilarea minimalista și un echilibru între spațiile de depozitare închise și deschise (etajere, biblioteci).
- Lumina joaca un rol important în amenajarea spațiului. Într-o amenajare se va ține cont de sursele de lumina naturală, ventilație și de orientarea cardinala. Lumina naturală, se știe, reprezintă o sursă importantă de energie care ne poate schimba starea de spirit și gradul de optimism. Și lumina artificială joacă un rol important. Aceasta poate fi ambientală, de lucru (la birou, la bucătărie, aplică pentru citit la dormitor), de accent (care pune in valoare un perete, un tablou, o plantă).
- Plantele fac legătura între exterior și interior, ne amplifică starea de bine și aduc și un plus de oxigen. Poziționate în proximitatea ferestrelor și întreținute conform instrucțiunilor, acestea se vor dezvolta, vor creste, vor înflori și vor aduce natura în casă.
- Culorile în nuanțe pământii, griuri colorate sau pastelate dau un plus de prospețime și curățenie spațiului interior. Recomand folosirea accentelor, a nuanțelor mai intense în suprafețe mici și doar la textile. Mobila trebuie să fie în nuanțe naturale.
- Temperatura optima a spațiului interior trebuie să fie cuprinsă între 22-23 grade Celsius, iar umiditatea între 40-50%, desigur depinde de la sezon la sezon. Acești parametrii ne influențează în mod direct starea de sănătate, de aceea este important să-i urmărim și să ne aerisim frecvent casa.
- Mirosul ne influențează, de asemenea, starea noastră de bine. Fiecare casa are un miros al ei, se știe… și depinde de noi a ce vrem să miroasă. Am gătit recent niște sarmale? Casa trebuie aerisita, trebuie ventilată, în timpul gătitului se va utiliza hota, cu atât mai mult dacă avem o bucătărie deschisă. Din punctul meu de vedere, o casă trebuie să miroasă natural, nu sintetic/artificial, de aceea recomand uleiurile esențiale din fructe sau plante.
Dacă ar fi să alegi o piesă de mobilier și o culoare pentru a îmbunătăți starea de bine a unei persoane, care ar fi acestea?
Când vine vorba de culoare, mie îmi place să aleg piese mici în nuanțe tari. Așadar, un fotoliu colorat așezat lângă o bibliotecă pe care să stea aranjate niște cărți și niște plante verzi ar fi idee bună pentru o pauza de respiro pentru a ne încărca bateriile.
La tine cum s-a modificat structura spațiilor interioare după apariția pandemiei?
fotografii: Lidia Râmniceanu