“Hi, I’m Irina, I’m based in Bucharest and I love illustrating eerie fashion utopias and recreating my friends in 3D”, scrie Irina Bako pe Behance. Și uite așa mi-a atras atenția, apoi am descoperit că avem un background în comun, de la liceul George Coșbuc, la iubirea pentru scris. Irina a propus pentru Festivalul XR Month de luna trecută “Sky Snake”, o proiecție care a putut fi văzută la Muzeul de Istorie din București, reprezentând un lup-șarpe roz, cu pene, blană colorată și ochi mari, simbol al păcii, dragostei, acceptării și înțelegerii intracomunitare. Nu este tot ceea ce ne dorim și noi, locuitorii capitalei?
Sorina Topceanu și Mădălina Ivașcu, co-fondatoarele One Night Gallery, organizatorul principal al festivalului, ne povestesc că XR Month s-a dorit a fi o punte între artiști și public, un altfel de storytelling digital. Experiența stradală ne-a arătat cum putem interacționa cu tehnologia și cum augmentează aceasta arta. Ele au fost susținute de diferiți parteneri, dar mai ales de Primărie, care le-a ghidat în procesul de obținere a avizelor pentru desfășurare.
„Rezultatele obținute spun că AR este o tehnologie care câștigă din ce în ce mai mult teren. Au fost peste 40.000 de persoane care au accesat filtrele, aceștia fiind vizitatorii expoziției noastre. O alta măsurătoare care ne-a arătat interesul crescut este numărul de story-uri pe care l-am avut în cele 30 de zile ale expoziției și modurile creative prin care publicul s-a jucat cu aceste lucrări. Anumite secțiuni au fost gândite pentru a-i face pe vizitatori să devină co-autori ai experiențelor. Astfel, filtrele postate au fost văzute de și mai mulți oameni, având un reach de peste 450.000 de vizualizări”, povestesc co-fondatoarele care se gândesc să extindă următoarele ediții și în alte orașe.
Astăzi ne-am propus să descoperim mai multe despre mintea creativă din spatele “Sky Snake” și să încercăm să privim și noi viața poate cu un filtru al acceptării și iubirii. Irina ne povestește despre copilărie, traume, inspirație și ce îi mai place la București.
„Iubesc rutina și faptul că pot să am grijă zilnic de cinci pisicuțe salvate de pe stradă, îmi bucură existența mult de tot. Îmi place să am grijă de ele și ele sunt fericite să trăiască cu noi, în apartamentul luminos de lângă Grădina Icoanei. E armonia ideală.”
CURATORIALIST: Cine este Irina Bako?
Irina, Blisi sau Datejuice s-a născut în București în vara lui 1985, iar din 1986 până în 1995 am locuit cu bunicii într-un sat din județul Harghita. Îmi vedeam părinții doar în concedii și vacanțe. Am crescut printre multe animale, plante și cărți, fără prieteni umani.
Mutarea la bloc la București m-a șocat enorm. Am dezvoltat comportamente anxioase și m-am simțit rușinată de propria-mi existență timp de mulți ani. Acum știu că este doar neurodivergență și un pic de traumă. Însă, atunci eram confuză, într-o stare de vigilență continuă. Sufeream de depersonalizare și de insomnie cronică, despre care nu vorbeam cu nimeni, pentru că nu aveam cu cine.
În clasa a opta am realizat că trebuie să scap pentru totdeauna din cartierul Sălăjan și am dat la liceul bilingv George Coșbuc, una din cele mai bune decizii ale vieții mele. Acolo m-am simțit bine și am putut să fiu eu însămi. Coșbuc în anii 2000 era un loc care strângea majoritatea copiilor atipici, nu știu exact de ce. Acolo am început să gândesc mai mult în engleză decât în română, lucru neschimbat până azi.
Pe urmă am dat la scenaristică la UNATC. Din nou, nu m-am regăsit deloc în acest mediu profund poluat moral și nu știam cum să scap mai repede de demagogie și irelevanță curriculară. Așa că în anul al III-lea m-am angajat în publicitate. Am petrecut doi ani în două agenții, cărora nu cred că le-aș fi supraviețuit fără prietena mea, Bianca Oana, cu care locuiam deja din liceu, persoana care m-a ajutat cel mai mult să fiu cine sunt eu. Îi sunt etern recunoscătoare pentru iubirea necondiționată pe care mi-a dat-o timp de mulți ani.
Apoi m-am mutat timp de trei ani în Germania. Am călătorit un an în Asia. Am revenit în țară și am devenit A&R la propriile label-uri de muzică electronică.
Au urmat evenimentele, festivalurile, eșecurile, scandalurile, aproape 10 ani de grind petrecuți în paralel în lumea muzicii underground și a evenimentelor mainstream. Am obosit foarte mult în această perioadă și sănătatea mea mintală a avut mult de suferit.
Acum locuiesc, ca mai mereu, în centrul Bucureștiului, într-un apartament mare și luminos, alături de partenerul meu Ștefan și pisicile noastre Ades (7), Miți (14), Chico (4), Maestro (3) și Suka (2).
Ai urmat cursurile Facultății de Film, dar acum ești artist ilustrator, ce a motivat această schimbare?
Singurul motiv pentru care am dat la UNATC este pentru că am simțit nevoia să îl “răzbun” pe tata, care dăduse de 4-5 ori consecutiv și fără succes, la Regie. Mă intimida ideea de a da la Arte sau la Psihologie, celelalte două opțiuni. Cred că a fost mai degrabă o fugă de ideea de responsabilizare pe un singur skill, așa că am preferat să fac ceva ce îmi mai dădea niște timp și spațiu de gândit. Nu mă pasionează în mod deosebit cinematografia, mă atrage doar estetic, nu și narativ.
După scurta imersiune din facultate în lumea publicității și a jurnalismului freelance, mi-am dedicat 9 ani muzicii electronice de club – ca antreprenor, ca promoter, ca label owner, ca DJ, dar mai mult decât orice, ca și curator. Acum simt că s-a încheiat și acel capitol și că urmează cel mai important, practic climaxul meu artistic, în care pot să fiu în continuare curator în timp ce sunt și o creatoare.
Care este trademark-ul tău artistic?
Când am realizat că aveam o problemă neconfruntată de low self-esteem creativ, mi-am recalibrat gândurile și am început să învăț programe 3D. Fac content ilustrație și animație de la sfârșitul anului 2019, însă dintotdeauna am încercat să fiu art director într-un fel sau altul.
Artistic mă identific cu numele datejuice, care poate fi citit în cea mai inocentă notă, ceea ce vă recomand. Chiar mă refer la sucul de curmale și/sau la flow-ul unei conversații intime între doi parteneri care beau un suc la un date.
În viața de zi cu zi nu sunt strictă și perfecționistă, deși toată viața mi-am dorit cu disperare să fiu, așa că mi-am creat un outlet vizual prin care pot să mă exprim și să explorez partea asta a creierului meu.
Am fost și am rămas fixată de mică pe ideea de a prezenta estetica vizuală perfectă sau măcar “corectă”, care în cazul meu cuprinde simetrie bilaterală, figuri umane stilizate în pose-uri și lumini artificiale, haine și accesorii fashion, animale fantastice, detaliere suprarealistă, focus pe personaje feminine sau efeminate, stări de melancolie, androizi cu sentimente, teme sugestive, dar non-erotice, palete pastel, iridescență, aur, sticlă.
Care sunt sursele tale de inspirație și cum te încarci creativ?
Mă interesează în mod deosebit lumea digital fashion/beauty în aceeași măsură cu arta conceptuală abstractă. Instagram și tumblr sunt surse semnificative de inspirație, dar practic orice poate fi.
Tot ce fac e să fiu atentă la ce gânduri aparent random am și să mi le notez. O sursă permanentă de inspirație și entuziasm este partenerul meu Ștefan, și el artist 3D, care e mereu ocupat cu ceva nou.
Nu am nevoie să mă încarc creativ, ci să mă descarc. Mereu încerc să mă descarc de stresori senzoriali și de efectul conversațiilor în care e nevoie să fac dialog superficial.
Să ne imaginăm că ai o pereche de ochelari cu lentilă roz, ce vezi când ieși la plimbare prin București?
Am zeci de ochelari cu tot felul de filtre și lentile colorate, îi folosesc unii peste alții ca să nu rămân constant frustrată sau dezamăgită de mediul exterior în care trăiesc, dar nu prea mai merge.
Mulți ani am făcut poze la tot felul de contraste puternice de prin oraș, dar nu mă mai entuziasmează, nu mai găsesc absurdul românesc amuzant. Îmi doresc să ne mutăm la Lisabona câțiva ani, într-o comunitate mult mai diversă și mai benignă, să ne recuperăm un pic psihologic.
Mi se pare imposibil să trăiești în orașul ăsta și să nu te afecteze stresul permanent din jur. Altfel, prin lentila roz văd detaliile: porți, garduri, decorațiuni pe case, pisici, cireșii simetrici din Grădina Japoneză, librării, brutării, second-hand-uri, căței, ciori, bicicliști, flori și copaci.
Ce îți mai place la oraș?
Ce îmi place: că există o mișcare feministă importantă, că apar din ce în ce mai multe artiste vizuale fantastice, că există jurnalism independent de calitate, că copiii (zoomerii) sunt OK, că am puțini prieteni, dar sunt toți oameni absolut deosebiți, că stau într-un loc plăcut cu vecini drăguți, că există parcul amplu de lângă Palatul Mogoșoaia și complexul acvatic Therme, că există reducerile mari la mâncare bună pe Bolt Food, că există mARE și galerii precum CAV, că există Faiăr & Team Prieteni pe Twitch, că există câteva vile și palate din secolul al XIX-lea care sunt corect renovate, că pot să cumpăr produse de calitate la bani puțini de la etajul 1 de la Obor și că pot să mă plimb cu barca gonflabilă în parcul Bordei.
Ce ți-ar plăcea să se schimbe?
Ce nu îmi place și aș vrea să se schimbe: nu îmi plac în mod deosebit cetățenii inflexibili, rasiștii, misoginii, superstițiile, impostorii din funcții importante, naționalismul, bigoții, mașinile (îmi imaginez câteodată întregul centru fără mașini, doar cu biciclete și scutere), poluarea, bormașinile matinale, țipetele pasiv-agresive, graba furioasă, zgomotul traficului seara, faptul că nu știu ce se întâmplă cu gunoiul reciclabil, starea spitalelor, drumurile peticite, cablurile, lipsa pistelor de bicicletă, blocurile în paragină, lipsa trotuarelor, lipsa copacilor, blocurile pictate, clădirile cu bulină roșie cărora li s-a albit bulina, parcurile Cișmigiu și Herăstrău în starea lor prezentă, praful, șantierele ilegale, cazinourile de la parterul blocului, drogurile de club folosite în exces, gândacii și căpușele, țevile vechi care crapă, lifturile din centru, mafioții, combinatorii și toate celelalte probleme sociale și de infrastructură de care ne împiedicăm cu toții în fiecare zi.
Ce planuri ai pentru următorul an?
Încerc să îmi fac cât mai puține planuri ca să îmi mai reduc din anxietate. Singurul lucru pe care îl intenționez în mod real este să îmi îmbunătățesc skillset-ul, ceea ce oricum se întâmplă organic. Am avut un an bun, plin de proiecte frumoase.
Îmi place mult să fiu curator și îmi place să lucrez cu mâinile. Așadar, probabil vor urma tot felul de obiecte de artă, expoziții și instalații. Și probabil o colecție NFT de digital fashion.
În 3D, cea mai grea parte este animația, așa că, realist vorbind, aștept să facem suficient de mulți bani să putem să ne luăm un costum pentru motion tracking, de la Rokoko sau Xsens. Sper că anul viitor voi putea face tranziția de la “ilustrație” 3D la animație mai serioasă. 2022 va fi anul Unreal Engine pentru mine.
