Eat to connect sau, altfel spus, mâncarea care ne aduce împreună, care creează legături între oameni prin experiența (aparent) simplă și, totuși, complexă a împărțirii bucatelor, a degustării, a experimentării gusturilor, a descoperirilor.
Ioana Guică, fondatoarea Eat to connect, a jonglat de-a lungul timpului cu mai multe domenii de activitate, începând cu o diplomă în inginerie economică în cadrul Politehnicii București și un doctorat în inginerie mecanică și continuând cu o carieră de 11 ani în HR și de 13 ani ca asistent universitar. Și, totuși, lipsea ceva. Ceva mai altfel decât făcuse până atunci. Ceva care să îmbine dragostea ei pentru mâncare și pentru oameni.
„Ajut oamenii să se conecteze cu ei înșiși și cu ceilalți prin intermediul mâncării„, își definește Ioana misiunea pe care și-a propus-o atunci când a lansat proiectul care i-a adus o împlinire mai mare decât reușiseră toate celelalte joburi și activități întreprinse până atunci.
Citește mai jos, pe îndelete, povestea Ioanei Guică despre cum a făcut primii pași în antreprenoriat și în devenirea ei ca personalitate matură și asumată și despre țelul ei de a ne aduce pe toți laolaltă, prin intermediul mâncării.
…
Curatorialist: Cine este Ioana Guică atunci când se uită în oglindă?
Ioana: Ioana este suma tututror Ioanelor care s-au uitat de-a lungul celor 37 de ani în oglindă. Uneori o văd pe Ioana mică, de câțiva ani, care stătea lipită de piciorul mamei, să o simtă aproape. Alteori e o fetiță cu imaginație bogată, pentru că sora mea îmi desenase un castel cu un prinț și o prințesă pe perete, ca să îmi creez eu propriile povești și să nu fie nevoie să îmi spună ea în fiecare seară câte una.
Mai văd și o copilă care gătea și făcea curat în casă, ca să se bucure părinții când vin de la serviciu. E o puștoaică căreia îi plăcea sălbăticia din Vama Veche pe vremea când nu era mai nimic construit. E o adolescentă care ar fi zburdat peste tot, dar care nu avea mereu libertatea să facă asta.
E o femeie care multă vreme a stat ascunsă, până am început să merg după ea și să o aduc aici, acum, în prezent să mă pot uita la ea în oglindă și să îi spun „te văd!”.
Care sunt primele 3 cuvinte care consideri că te descriu cel mai bine și de ce?
Kindness, Creativitate, Poftă de viață.
Kindness pentru că mă ghidez după principiul de a fi bun și a face bine oricând pot, oricui pot. Îmi place mult și proiectul Danielei Groza – Be kind for real, un manifest pentru a aduce mai multă bunătate în lumea asta. Mi s-a spus,de nenumărate ori, că sunt naivă, că trăiesc într-o bulă roz, că oamenii sunt răi și că trebuie să am grijă.
Nu cred că oamenii sunt răi, cred doar că unii au o Suferință mai mare decât alții. Atât. Cred că avem nevoie de mici gesturi de bunătate în fiecare zi – de la un melc mutat din drum pe iarbă, ca să nu îl calce cineva, la o îmbrățișare strânsă oricui are nevoie.
Când eram mică și mergeam la Soveja, satul natal al tatălui meu, îi salutam pe toți pe uliță. Când veneam înapoi în București continuam să salut oamenii pe stradă, doar că ei nu mai răspundeau, sau se uitau ciudat la mine. Acum nu îi mai salut cu voce, dar o fac uneori dintr-o privire sau un zâmbet.
Creativitate pentru ador să creez. Ador să combin lucruri la care poate nu te-ai mai gândit până atunci că ar merge împreună. Fie că este vorba de biscuiți cu cimbru și mandarine sau despre cum ar fi să pun sub aceeași umbrelă constelațiile familiale și mâncarea. În training-uri îmi place să aduc joaca. Îmi place să creez exerciții care cred că le pot oferi participanților ocazia să descopere ceva nou despre ei. Și pot să folosesc orice instrument – lego, carduri, sfori, paste, mere, orice.
Poftă de viață pentru că viața e atât de bogată și de frumoasă. Mă uit câteodată la câte s-au întâmplat într-o săptămână în viața mea și am senzația că trăiesc mai multe vieți odată. Îmi place să experimentez, să călătoresc, să întâlnesc oameni, să mă înfrupt din toate bucuriile vieții. Am un freamăt constant în interior și un dor de ducă pe oriunde. Uneori mă deplasez fizic, alte ori călătoresc interior, că ne amintim de la prima întrebare că am imaginație bogată.
Cum ai ajuns de la domeniul resurse umane la antreprenoriat cu proiectul Eat to connect? A fost domeniul în care lucrai un teren de pregătire pentru business-ul pe care urma să îl lansezi?
Încă lucrez în consultanță în resurse umane și țin training-uri. Oamenii sunt elementul comun între toate job-urile mele actuale. Lucrez în resurse umane de 14 ani și am învățat foarte multe în toți acești ani. Pentru că firma în care lucrez avea toată paleta de servicii de HR mi-am băgat nasul prin tot felul de proiecte.
Am făcut analiză de aplicații și site-uri de job-uri, pentru că acesta a fost pimul meu proiect, un site de job-uri în care mi s-a părut interesant să aduc și elemente de employer branding. La vremea aceea nu era atât de în floare pe cât este acum.
Am învățat să fac design, pentru că participam la târguri de job-uri și aveam nevoie de flyere și afișe. Am învățat să fiu evaluator în centre de evaluare. Am creat și ținut training-uri. Am făcut analiză de procese de HR și le-am reconfigurat. Am organizat teambuilding-uri. Am mers la întâlniri de vânzare, am făcut bugete, oferte.Toate aceste experiențe îmi servesc acum și în business. Am dezvoltat abilități pe care le pot transfera în orice aș face.
Când ai lansat Eat to connect și ce te-a determinat să pornești pe acest drum?
Ideea a apărut în urma unui proces de coaching, acum 2 ani. Eram în căutarea unui drum cu sens pentru mine. Am început să mă întreb dacă vreau să continui drumul în resurse umane și să dezvolt mai mult acest domeniu sau pot să fac ceva cu pasiunea mea pentru gătit și pentru oameni. Și mai era și elementul de libertate – să am libertatea de a crea orice îmi trece prin cap, fără să am niciun fel de restricție.
În plus, aveam nevoie de o direcție către ceva mult mai mare decât mine.
Aveam nevoie să pot să visez și cu ochii larg deschiși, nu doar când dorm. Aveam nevoie să simt că într-un fel sau altul contribui în această lume. Că poate pasiunea mea poate să dărâme ziduri. Ziduri ridicate în jurul inimii.
Mărturisești, la un moment dat, că gătitul este un limbaj de iubire pentru tine. Poți să ne povestești mai pe larg ce înseamnă asta pentru tine?
Mulți ani am primit întrebarea de ce nu îmi deschid ceva, un restaurant, dacă tot îmi place atât de mult să gătesc. Era gătitul de dragul gătitului, ca formă de joacă și de exprimare, dar era și gătiul ca formă de iubire. Făceam fursecuri de Crăciun pentru prieteni în semn de recunoștință că sunt în viața mea. Făceam câte o prăjitură când mergeam într-o vizită. Găteam și invitam prieteni la mine să mâncăm împreună. Țin minte ce le place oamenilor din viața mea să mănânce și le fac din când în când câte o surpriză.
Mâncarea era limbajul pe care îl folosesc să spun “ești important(ă) pentru mine”, “îmi pasă de tine”, “m-am gândit la tine”, “știu că îți e dor de bunica ta, uite un pandișpan cu vișine”.
Din fire sunt introvertită. Am găsit de multe ori dificil să deschid o discuție cu cineva pe care abia îl întâlnesc. Totuși, dacă îmi stârnește curizitatea, îmi este mult mai ușor să îi spun – vrei să vii la mine să mâncăm ceva împreună sau să gătim împreună? E o forma de a petrece timp (care limbajul meu predominant de iubire). E o formă de a manifesta recunoștintă. E o formă de aproiere.
În plus, mâncarea ne conectează cu viața. E un alt fel de a spune că iubesc viața.
Uitându-te în urmă, cum ai caracteriza relația ta cu mâncarea. din copilărie și până în acest moment?
În copilărie, mama era cea care gătea, bunica îmi făcea prăjituri și cartofi prăjiți. Amândouă au gătit clasic românesc. Mâncam ce făceau ele, nu făceam mofturi. Îmi plăcea să mănânc mai ales când tocmai luat mâncarea de pe foc. Dacă ciorba era gata la 7 dimineața sau la 9 seara, atunci mâncam. Bunica punea cartofii la prăjit când intram pe ușă. Am păstrat obiceiul acesta – cel mai mult îmi place gustul mâncării abia făcute.
Felul meu de a găti este foarte diferit de ce am văzut acasă. Îmi place să combin multe arome – am acasă vreo 180 de borcane cu condimente. Îmi place să încerc rețete noi cât de des pot. La fiecare eveniment sunt noi cel puțin jumătate din rețete. Îmi place adrenalina aceea de a nu ști ce va ieși, dar de a trăi cu imaginea gustului până apuc să testez și să văd ce a ieșit.
Cred că am păstrat și obiceiul de a găti foarte mult, că așa am văzut și la mama și la bunica. La primul eveniment, am gătit 12 feluri. Am înțeles că e prea mult, am mai ajustat. Încă mai am de ajustat cantitățile.
Consideri că au existat câteva momente-cheie care te-au ajutat în a ajunge unde ești acum? Care ar fi acestea?
Da, cred că nici nu le conștientizez pe toate. De la faptul că ai mei au incercat să facă clătite și pentru că nu le-au ieșit au zis că în familia asta nu se vor face clătite. La 6 ani am cerut rețeta unei vecine și am făcut eu. Cred că atunci am plantat primele semințe.
O prietenă din copilărie a adus în urmă cu vreo 20 de ani o carte în germană cu rețete de fursecuri. Atunci am făcut primii biscuiți cadou. De atunci, am făcut aproape în fiecare an. Acum am în minte să fac workshop-uri de gătit cookies pentru prieteni – cadouri din bucătărie.
Am făcut facultatea în germană și, mult timp, am glumit cu mine că poate ăsta a fost drumul ca să știu să îmi traduc toate rețetele de cookies. În anul 3, un prof a văzut ceva la mine și m-a întrebat dacă nu vreau să rămân să predau în Poli. Nu am luat atunci decizia, dar a contat mult încrederea dânsului. 2 ani mai târziu am rămas să predau, prin el am ajuns la firma la care lucrez de la sfârșitul facultății în resurse umane.
De când am decis că fondez business-ul Eat to connect, sincronicitățile s-au ținut în lanț și este fascinant pentru mine să văd cum se leagă totul, cum apar oamenii, oportunitățile, ideile, tot ce am nevoie. Sunt nenumărate exemple aici. Am înțeles că atunci când intenția este puternică și fac pași, se arată și drumul în față.
Exemplul care îmi place foarte mult și despre care am mai povestit este legat de felul în care am cunoscut-o pe Laura Chiriac. Eram anul trecut la un curs despre cum să faci reels și ne-am atras atenția reciproc. Ea mie, pentru că are un business cu pahare din sticlă reciclată și m-am gândit că a fi interesant să colaborăm la un moment dat. Eu ei, că am făcut o prăjitură cu ciocolată și vin. Ne-am întâlnit 6 luni mai târziu când am făcut niște găluști cu prune, le-a văzut pe story și i-am dus, dacă tot îi era poftă.
Am invitat-o să gătim și să mâncăm ceva împreună, i-am arătat o poză de pe vision board-ul meu cu o masă mare într-o livadă și i-am zis că mi-ar plăcea să facem asta într-o vie. Două săptămâni mai târziu m-a sunat că a găsit via, să stabilim data. Așa am început și de atunci am tot organizat cine și brunch-uri și avem idei care mai de care mai crețe. Pentru fiecare găsim soluții, oameni și transformăm ideile în realitate.
Datorită Laurei am cunoscut-o și pe Ramona Enache Lorenz, fondatoarea business-ului Pointer, cu care am organizat 6 cine în Berlin – Romanian Wine and Dine. A fost prima trecere peste hotare cu Eat to connect și pare că am deschis larg ușa și către alte oportunități.
Cât de greu este să treci de la statutul de angajat la cel de antreprenor? Ce resorturi interne trebuie modificate pentru a te adapta noului statut?
Încă nu am făcut trecerea completă. Am toate pălăriile – lucrez și la stat, lucrez și într-o firmă privată, am și business-ul meu. Vine cu multe frici la pachet trecerea asta și le lucrez în paralel în terapie pe măsură ce le descopăr. Am din ce în ce mai mult curaj, dar încă mai am nevoie să îmi construiesc plasa de siguranță.
Cea mai mare frică la început a fost că dacă nu este perfect, dacă nu am totul gata pentru cel puțin 6 luni, nu pot să fac primul pas. Am învățat că este foarte important să fac primul pas și văd după care sunt resursele de care am nevoie. Îmi iese din ce în ce mai bine asta.
Apoi este o rușine pe care am resimțit-o în a cere bani pentru ce fac. Încă lucrez să descopăr ce convingeri limitate legate de bani am.
Faptul că mă pasionează ce fac îmi dă foarte multă energie, însă nu știu pentru cât timp. Am nevoie să încep să mă uit și la efort vs. rezultate. Work in progress și aici.
Într-un fel sunt singură în business, dar de fapt nu sunt singură deloc. Îmi dau seama că pot face echipă cu cine vreau, cu cine rezonez și asta mi se pare extraordinar.
Povestește-ne mai multe despre cum funcționează conceptul Eat to connect și ce parteneriate ai găsit pentru a furniza experiențe celor care participă?
Pentru mine, mâncarea este un instrument, pot crea contexte cu ajutorul ei.
Evenimente open sau private
Există contexte în care stăm cu prietenii, cu familia, cu colegii la masă și apar discuții random, small talk. Despre ce ai mai gătit, despre cum e vremea, despre boli, despre ce a mai făcut Cutărescu. Oamenii se ascultă și nu prea, de multe ori fiecare e în filmul său, în propria poveste.
Pentru astfel de situații am creat evenimentele în care există un meniu de mâncare, unul de vinuri și unul de conversații. Subiectele de conversații sunt inspirate de tema evenimentuli. De exemplu, la ultima cină pe care am organizat-o pe plajă am adresat întrebări de tipul: Obișnuiești să faci valuri când îți faci apariția?/ Te lași purtat(ă) de val, sau înoți împotriva curentului?/ Ce-ți încântă inima și te face să te ia valul?
Ne-am dat seama că cel mai mult atrag cinele în aer liber, așa că intenția este să găsim locuri cât mai variate unde să întindem masa sub cerul liber.
Aceste evenimente sunt deschise publicului, oricine se putea înscrie. De anul viitor ne dorim să oferim aceste experiențe și ca petreceri private.
Sesiune de gătit pentru cupluri
Am experimentat și Eat to connect pentru cupluri. Doi prieteni m-au rugat anul trecut să facilitez o sesiune de year review pentru anul 2022 și setare de obiective pentru 2023. Pentru că abia trecuse Crăciunul, el voia să facem cozonaci. Așa că am îmbinat utilul cu plăcutul și am mapat revizuirea anului și setarea de obiective pe rețeta de cozonaci și procesul în sine. Adică pentru fiecare ingredient în parte am adresat o întrebare: ce a fost de cacao în 2022? Același lucru l-am aplicat pentru fiecare parte din proces (ex. pentru dospirea aluatului): Ce are nevoie de mai mult aer? Ce are nevoie de mai multă căldură? Ce are nevoie de mai multă dulceață în relația noastră?
A fost de-a dreptul o onoare pentru mine că m-au primit în intimitatea lor și s-au lăsat complet în proces și le sunt foarte recunoscătoare pentru această ocazie.
Așadar îmi doresc să gătesc alături de cupluri, sau doar să le ghidez procesul, aducând acest strat suplimentar de conectare. Găsesc foarte ușor să transform orice rețetă într-un prilej de exlorare la un nivel mai profund. Și cum nu urmăm mereu rețeta, sunt conștientă că pe parcurs, în funcție de ce se întâmplă și ce observ voi putea adresa și alte întrebări care apar pe loc.
Workshop-uri open
Am ținut workshop-uri în care am folosit ingrediente, sau direct ceva gătit de mine și i-am invitat pe partcipanți la explorare. De exemplu am fost într-o livadă cu meri și am invitat fiecare participant să își aleagă un copac, ca reprezentare a propriei familii. Să privească copacul acesta, să îi atingă scoarța, să se bucure de umbră, să asculte foșnetul frunzelor.
După ce și-au luat câteva momente i-am invitat să aleagă un măr, care să reprezinte viața lor, iar când îl culeg să devină conștienți că își iau viața în propriile mâini. Am continuat această explorare, în care am integrat și principii din constelațiile familiale.
Workshop-uri pentru echipe
Mâncarea este și ea un instrument ca orice alt instrument folosit în training-uri. Când oamenii au ocazia să se manifeste liber, de exemplu să gătească împreună invariabil poți observa dinamici între ei. Pot să gătesc cu echipe mici, de max 12 persoane, având o temă pe care o urmăresc – abilități de leaderhip, creativitate, planificare și organizare, comunicare. Procesul de gătit să fie ghidat, iar la debriefing să ne uităm la tot ce a apărut și unde au nevoie să își pună atenția.
Ideea este că pot include mâncarea în foarte multe forme, ideea fiind întotdeauna de a ne uita mai profund la ce este prezent.
De colaborat am colaborat până acum cu Laura Chiriac (Laura and Wine) și Ramona Enache Lorez (Pointer) cu care am organizat evenimente.
Iulia Iacob (Mugur de Zof) m-a invitat să țin workshop-uri în Retreat-urile pe care le organizează.
La Centrul Comunitar Zi de bine țin acum un Workshop despre mâncare ca limbaj de iubire transmis de la o generație la alta.
Andreea Chișer (Lutfain) m-a invitat să gătesc în retreat-ul organizat de ea.
Cu Elena Marineci și Gloria Țone plănuim un eveniment în care să includem constelații familiale, practici de yoga și sound healing și bineînțeles conectare prin mâncare.
Urmează să țin un workshop despre “Cele 5 simțuri ale brandului tău” pentru antreprenorii din comunitatea Fableap, fondată de The Fab Squad.
Împreună cu Nae Șovăială (Argument Antrenament) planificăm o cină cu subiecte de debate și mâncare asociată în funcție de subiectele alese pentru dezbatere.
Am în plan și colaborări cu Ancuța Coman Boldișteanu (Emoții în farfurie) pentru anul viitor.
Întâlnesc atâția oameni faini, încât ideile de colaborare apar natural. Iar asta mă bucură nespus de mult – că am ocazia să fac eu în prima etapă connect, ca mai departe să facă și cei care se bucură de experiențe.
Trăim într-o epocă a fast-food-ului și a mâncării tip delivery. Cum consideri că se raportează, în general, românii la mâncare și la gătit în prezent?
Înțeleg stilul de viață pe repede înainte, sau cum spunea un prof la facultate, repede și în picioare. Și eu comand uneori ceva de mâncare, pentru că se întâmplă să fiu mult prea obosită să îmi prăjesc fie și un ou. Sau mi-e poftă de o tartă și nu am timp să o fac de la zero. Acum întrebarea este cum se ramifică acest comportament mai departe.
Poate pentru unii va fi o pizza mâncată în fața televizorului, fără să știe când au început-o și când au terminat-o. Pentru alții poate vor fi niște paste, dar pe care le vor servi romantic, ca în Doamna și Vagabondul, atenți și prezenți unul la celălalt.
În bula mea oamenii sunt atenți la ce mănâncă, sunt atenți la ce îngrediente cumpără. Au grijă de sănătatea lor, au grijă și de mediu. Cumpără de la mici producători locali, au o doamnă la piață de la care cumpără roșii, de la alta zmeură. Dar sunt conștientă că este o bulă.
Observ în multe cercuri lipsa de timp și gătitul că “trebuie”, nu că ar fi vreo plăcere, sau moment de conectare cu alimentele, cu natura, de gătit împreună cu familia.
Cum ai învățat să gătești și ce îți place cel mai mult să pregătești în bucătărie?
Am învățat făcând. Nu îmi amintesc să fi stat pe lângă mama sau bunica când găteau. Mi-am cumparat cărți și am învățat. L-am urmarit pe Jamie Oliver, mi-a plăcut mereu stilul lui relaxat din bucătărie.
Îmi place să gătesc mai degrabă legume decât carne și să aibă cât mai multe combinații de gusturi și texturi. Prefer să experimentez rețete noi, decât să repet ce am mai gătit deja. Acum mă fascineaza combinațiile pe care le găsesc în cărțile lui Yotam Ottolenghi. Îmi place mult să bibilesc fursecuri.
Ce îi aduce pe oameni laolaltă, la masă și cum contribuie mâncarea la sentimentul de comunitate?
Sunt atât de multe oportunități de a se strânge oamenii la masă. Își serbează ziua. Sărbătoresc o reușită. Vor să cunoască pe cineva. Nuntă. Botez. Crăciun. Facem un grătar, că e frumos afară. Călătorești și vrei să experimentezi preparate locale. Sunt o grămadă de contexte în care oamenii aleg să se adune la masă. Că e bun, că e plăcut, că e fun. Suntem ființe sociale și ne place să ne adunăm în triburi. Dar de multe ori ne limităm la cercul de oameni pe care deja îi cunoaștem.
Eat to connect este despre a aduce oameni la aceeași masă, care nu se cunosc. Bineînțeles că mai vin cu unul-doi prieteni, dar cunosc și oameni noi. Și îmi place mie imaginea că atunci când suntem la masă suntem toți egali. Împărțim resursele pe care le avem. Împărțim timpul pe care îl avem. Îi vedem pe ceilalți și ne lăsăm văzuți. Îi acultăm pe ceilalți și ne facem și noi auziți.
Am pe vision board o poză cu o masă mare pe stradă și îmi doresc ca asta să devină la un moment dat realitate. Fiecare să vină cu o masă, două scaune, o salată, o sticlă de vin și să împartă cu restul din ce are.
Și mă gândesc și la longevitatea celor din Sardinia. Când ai o comunitate în jurul tău, faci un aluat de paste, faci un gem, faci o zacuscă, te simți util, te simți inclus crește și speranța de viață. Alt vis este acesta, de a avea la masă și în bucătarie mai multe generații odată. Ce magie!
Cum arată o zi obișnuită din viața ta?
Ca o împletitură cu foarte multe activități. În funcție de zi pot să trec de la predat la Poli, la o ședință la birou, la cumpărături pentru un eveniment, la o sesiune spontană de constelații cu un prieten, la gătit cu cineva drag la mine acasă. Dimineața e de contemplat, stat în liniște, citit, meditat. Miezul zilei de alergat de colo colo, sau cu mâinile pe tastatură, seara de povestit cu prieteni, sau de creat.
Ce te inspiră atunci când gătești?
În primul rând ce e proaspăt în piață. Ador să merg la piață, mai ales la 7 dimineața și să iau ce îmi place cum arată, ce îmi place cum miroase. După încropesc eu ceva. Asta este varianta spontană.
Cealaltă variantă este cea planificată, în care am un ingredient în minte cu care aș vrea să gătesc, de exemplu vinete și voi căuta rețete pe care nu le-am mai făcut și voi face cumpărăturile pentru acea rețetă.
Sau mai gătesc de dor. De dor de un gust al copilăriei și de amintirea bunicii și atunci fac ceva ce gătea ea cu drag pentru mine, de exemplu găluști cu prune. Mai gătesc și ca surpriză. Dacă știu că unui prieten îi place o prăjitură anume i-o voi face și i-o voi duce. E tot un fel de dor și ăsta, de stat la povești.
Găsesc inspirație peste tot, la tot pasul, nu am un algoritm.
Unde te vedeai acum 10 ani și unde te vezi peste 10 ani?
Acum 10 ani nu eram la fel de determinată cu viața mea cum sunt acum. Credeam că voi lucra forever and ever în aceeași firmă de consultanță, pentru că îmi plăcea foarte mult ce făceam. La fel și la Poli, mă vedeam și acum 10 ani predând, la fel cum mă văd și peste 10 ani făcând același lucru.
Cât despre Eat to connect peste 10 ani mi se zbărlește părul pe mine. Îmi doresc să construiesc o metodă de conectare, astfel încât indiferent de colțul lumii în care te afli să poți fi prezent(ă) când gătești, să fii conștient(ă) de toți cei care au plantat sămânța de roșie și au udat pământul ca tu să mănânci acum salată. Când stai la masă să ridici ochii din farfurie și să te uiți la cei de lângă tine. Să fii curios să afli cum se simt, ce nevoi au, ce le bucură sau întristează sufletul. Dacă vrei să știi cume vremea, să afli mai degrabă prin ce furtuni au trecut azi.
Iar eu, eu vreau să cunosc oameni, să călătoresc în lung și-n lat, să mă bucur de viață, să aduc toate rolurile și abilitățile pe care le am în proiecte, mese, sub umbrele. Poate voi fi pe o barcă, poate voi fi într-o seră, poate voi fi într-o livadă. Nu știu unde, știu că vreau să simt că trăiesc din plin, liberă.
Ce ai frumos astăzi?
Văd frumusețe în jurul meu la tot pasul. De la răcoarea dimineții care m-a făcut să mai trag un pic pilota pe mine, la un mesaj trimis cu drag de “bună dimineața”, la o poezie pe care am scris-o spontan, la gânduri răzlețe ale zilei de a face ceva împreună cu o prietenă, la răspunsurile pe care le-am scris la întrebările tale în 9 pagini, la vision board-ul pe care l-am privit pe măsură ce am scris și am zâmbit, la mașina care a pornit și azi, deși nu aveam această siguranță, la întâlnirea pe care urmează să o am în 41 de minute cu o prietenă pe care nu am mai văzut-o de câțiva ani. Viața este cu adevărat frumoasă!
Fotografii: arhivă Ioana Guică
