“Talentatul domn Ripley” în versiunea feminină – cam așa aș rezuma “Inventing Anna” (Inventând-o pe Anna), noul cel mai discutat fenomen Netflix și care a împărțit audiența în două: cei care s-au lăsat cuceriți și cei care nu înțeleg de ce este seria asta atât de lăudată.
Un lucru este cert: fabula despre tânăra care a pretins că este moștenitoarea unei averi și care a ajuns să se impună drept un influencer pe Instagram, printre cele mai înalte cercuri ale New York-ului, este una absurdă, frustrantă, bizară și fascinantă în egală măsură. Nu trebui să o placi pe Anna Sorokin, ca să îți placă serialul, unul care este avantajat de o interpretare genială din partea Juliei Garner.
articol pentru Curatorialist.ro de Angela Georgiana Alexandru
Inspirat de un articol-anchetă dintr-o revistă, semnat de jurnalista Jessica Pressle, și care s-a viralizat îndată, miniseria relatează povestea reală a unei escroace care a reușit să se infiltreze în elita NY, pretinzând că este moștenitoarea unei averi colosale, când în realitate provenea dintr-o familie modestă. După ce minciuna sa a fost descoperită, a fost condamnată în urma unui proces, pentru escrocherie, după ce a fraudat hoteluri, bănci și companii din metropola americană făcând pagube de mii de dolari. Și a primit verdictul cu un zâmbetul stins…
Hate-watch sau de ce iubești să urăști serialul “Inventing Anna”
Anna Delvey, pe numele real Anna Sorokin, este probabil cel mai popular nume în momentul de față, iar acest lucru nu ar trebui să surprindă, în contextul în care Netflix a readus în atenție o poveste care, pe cât de ireală pare, este inspirată din fapte reale, cu excepția tuturor părților care sunt complet inventate”. Seria este una tragicomică, amintind de titluri precum “Dirty John”, “Lupin” sau “Imposters”, pe principiul fake it till you make it – aici și la propriu, nu doar la figurat. Este, dacă vrei, o poveste clasică de basm modernizat, a unui outsider care caută să reușească, la care se adaugă elementul digital, dată fiind reinventarea online.
Ne plac dramele, dar ne plac mai ales cele adevărate, la fel de mult cum ne place să pătrundem în culisele vieților celor bogați, mai ales când îi vedem și din posturi umile. Și poate tocmai asta fascinează atât de mult când vine vorba despre “Inventing Anna”, pe lângă faptul că realizezi că cineva a reușit să ducă atât de departe, atât de mult, o minciună atât de fragilă – tocmai asta este partea care te sperie, pe lângă extravaganța aia contagioasă.
Seria limitată se vede în sistem binging (Inventând-o pe Anna are 9 episoade), pentru că de fiecare dată vrei să descoperi mai mult și mai mult. Moștenitoarea germană Anna Delvey avea totul, până când a mințit pe cine nu trebuie și asta a pus capăt minciunilor sale. Materialul “How Anna Delvey Tricked New York’s Party People” avea să fie doar un vârf dintr-un iceberg, care avea nu doar să pună capăt păcălelilor ei, dar și condamnarea la închisoare.
În plus, totul este atât de juicy, căci a fost nu doar cu furt de bani, dar și cu furt de inimi – Anna a știut să se facă plăcută, până la a-și face prieteni care ar fi făcut orice pentru ea. Aici este definiția manipulării, cât și a amăgirii de sine – când crezi propria minciună nu este complicat în a-i face și pe ceilalți să o creadă. Și ajungi să te întrebi: este Anna doar o sociopată sau a fost în căutarea unei atenții?
Julia Garner: cum a garnisit cu wow un personaj OMG
Ce face “Inventing Anna” atât de addictive este nu doar faptul că cineva a eușit să păcălească oameni educați (bancheri, avocați, directori) sau tineri instruiți din lumea bună, cât mai ales interpretarea Juliei Garner, lăudată cu fiecare ocazie. Mai cu seamă că aduce pe micul ecran un personaj ușor detestabil, însă unul pe care o să-ți placă să îl judeci în ciuda acțiunilor sale, care este când victimă, când o narcisistă nemiloasă. Pentru că Julia are o interpretare în contraste, fiind perfectă în a ne face să recunoaștem părți din noi insene, care nu ne fac cinste: dorința de a avea mai mult, iar asta ne face inconfortabili în ciuda unui background glamour. Și s-ar putea ca tocmai această performanță a actriței să fie fix ce avem nevoie.
Posibil ca la reușitele actriței să fi contribuit și întâlnirea cu cea pe care o interpretează și pe care a descris-o ca fiind “foarte drăguță și fermecătoare” și care își înmuia vocea “atunci când voia ceva”.
Actrița spune că cel mai mult a ajutat-o, când a fost vorba despre această apariție complexă, să asculte foarte mult rap, inclusiv una dintre piesele favorite ale lui Delvey, “Lose Yourself” de Eminem. Aceasta a concluzionat: dacă asculți versurile, acestea sunt toate motto-urile Annei: “ai doar o singură șansă, o oportunitate.”, completând că nu și-a dorit să facă oamenii să fie de acord cu acțiunile ei, ci mai degrabă să îi facă să intelegeaca de ce.
Cum să arăți bogat când haina nu-l face pe om
Povestea lui Delvey este – dacă forțez – una caricaturală și cartonată a lumii artei și a celor bogați. Serialul nu se sfiește să demonteze realitatea că, dacă ești o persoană îmbrăcată într-un anumit fel și dacă te prezinți la evenimentele potrivite din orașul New York, atunci oamenii vor presupune că ești bogat. Iar speaking of dressing, moda este un personaj în sine în această miniserie. Nici nu poate fi altfel când designerul de costume, Lyn Paolo, a reconstituit aproape toate ținutele cu care Anna Sorokin se postase în fotografiile de pe Instagram – aproape ca o muncă de detectiv.
O atenție aparte a fost canalizată către outfit-urile purtate în timpul procesului – funny este că există chiar și un cont dedicat @annadelveycourtlooks. Însă, nu este vorba doar despre recreate de ținute, căci până la urmă a fost vorba și despre a reuși ca prin stilul personajului să se arate un pic și despre personalitatea ei: Anna devine tot mai sofisticată cu cât își face mai multe relații și dispune de mai mulți bani.
În principiu, aici este vorba despre o evoluție de la o naivă impostoare la o fashionistă chic, o defilare de haine pe care nu le-ai vedea la cineva care călătorește cu metroul; cumva o extensie a paletei din “Emily în Paris”, de inspirație “Gossip Girl” meets “Sex and the City”.
Te-a mai captivat: unde ai mai văzut-o pe Julia Garner?
Dacă te întrebi de ce recunoști figura awesome a a actriței Julia Garner, asta este pentru că cel mai probabil o știi deja din alte proiecte care nu îți sunt străine. Cel mai nou, dar și cel care i-a adus recunoașterea este criminalul “Ozark”, proiectul aducându-i și două premii Emmy – consecutive, pentru interpretarea lui Ruth Langmore. Urmează pe lista sa de filmografie thriller-ul horror Apartament 7A. De asemenea, există zvonuri care o plasează în rolul Madonnei, într-un biopic dedicat artistei – iar asta ar fi chiar o alegere superbă, un perfect match date fiindu-i trăsăturile aparte.
Debutul de după două scurtmetraje l-a făcut în drama indie “Martha Marcy May Marlene”, în 2011, unde performa alături de necunoscuta, atunci, Elizabeth Olsen. Au urmat apoi “The Perks of Being a Wallflower”, ”We Are What We Are”, “Hair Brained”, “I Believe in Unicorns”,
“Sin City: A Dame to Kill For”, “Grandma”, “Good Kids”, “One Percent More Humid”, “Everything Beautiful Is Far Away”, pentru ca abia din 2017 să prindă proiecte mai importante. Astfel, începe să fie tot mai vizibilă și filmografia sa se îngroașă cu apariții în show-uri ca “Waco”, “The Americans”, “Maniac”, “Dirty John”, “Modern Love”. Cert este că odată intrată în familia Netflix, lucrurile au venit de la sine.
Maurice Munteanu recomandă show-ul și spune că “Julia Garner e Dumnezeu”, detaliind modul său aparte de interpretare. Eu mă grăbesc să spun că mare parte din reușita acestei gagici mișto stă în cât de mult și-a studiat personajul, până la a-i reuși un accent enervant de fidel.
Anna Delvey a fost născută în Rusia, a crescut în Germania, a învățat engleza britanică, iar apoi a mimat accentul american urmărind seriale – ceea ce este ușor de dedus cât de haotice erau conversațiile cu ea, duse până la nivelul ridicolului uneori; cam la fel de complicat precum trecutul ei.
La finalul celor nouă episoade, disponibile pe Netflix, te întrebi, ușor nedumerit, dacă serialul este despre o antreprenoare carismatică sau despre o escroacă artistă. Garner avantajează seria prin interpretare, fără să o priveze de partea de comedie, derivată din situații cât se poate de ironice, ceea ce poate fi uneori percepută o campanie de PR. Nu, nu este despre lecții de morală, nu avem un final confortabil, personajele sunt corupte, nu te îmbogățești prin vizionarea acestei serii, dar te simți al dracului de bine când vezi cât de șmecheră este tipa asta și cum a obținut ce a vrut călcând peste etică și mulți bani – poate fi ca o telenovelă modernă unde păcălicii au fost chiar cei cu pretenții de intelectuali.
articol pentru Curatorialist.ro de Angela Georgiana Alexandru
Cinefilă cu peste un deceniu experiență în recomandat filme și seriale – povestesc pe cineamator.ro, locșor virtual unde îmi promovez cu nerușinare slăbiciunile: producțiile de epocă. Mă las ușor șantajată de pisici, evadez de câte ori pot în mediul rural, pot discuta ore întregi despre universul Marvel și nu ratez niciun roman distopic young-adult. Îmi place să cred că „everything happens for a reason” nu-s doar vorbe goale.
